Cum putem descrie evenimentul petrecut pe 12 iulie la Salonul de Proiecte? A fos tun performance, o sesiune de poezie sonoră, o improvizație pe linia deschisă de letteriști și situaționiști – de Hurlements en faveur de Sadeal lui Debord ori de poeziile-respirație ale lui Wolfman? Să fie vorba despre un experiment de vorbire în limbi necunoscute, de tip Glossolalia, așa cum sugera Anticorp Solar, unul dintre participanți? Pentru toți cei care au fost în sală, actanți și public laolaltă, „corul sălbatic” condus de artistul britanic Phil Minton (a cărui lungă carieră include colaborări cu muzicienii Audrey Chen, Tom Cora, Radu Malfatti, Mike Westbrook sau quintetul de improvizatie vocala Five Men Who Sing) a presupus un transfer de energie pură, o interelaționare directă, comunicare dincolo de limbaj, de concepte, o posibilă reconectare la acel rezervor primar al artei la care omul modern, civilizat și domesticit, a încetat să aibă acces.

Aflăm că spectacolul a reprezentat rezultatul unui workshop de improvizație inițiat de ODD, destinat „celor care și-au dorit întodeauna să cânte dar au fost opriți de teamă”. După părerea mea, cuvântul cheie este aici chiar această teamă, starea productivă de a nu te afla acasă, așa cum este ea teoretizată de Freud sau de Heidegger. Dacă practica lui Minton poate fi plasată într-un teritoriu de confluență al muzicii cu catharsis-ul și vrăjitoria atunci punctul de inflexiune îl va constitui chiar acest afect. Frică, sau mai curând stranietate, vor simți într-o primă fază toți cei care intră în contact cu performance-ul fără pregătire, fără acces nemijlocit. Am observat eu însămi neliniștea unor prieteni care au ascultat o înregistrare pe fugă, din întâmplare. La rândul său ,Phill Minton povestește cu umor ( într-un interviu dat Andrei Chițimuș, curatoare a evenimentului) cazul unor vecini care auzind sunetele de la distanță au chemat poliția.

În schimb, cei care participă fără rezerve, până la capăt, slobozind sunete corporale necenzurate, fluierând, zumzăind, urlând, reușind să se insinueze în zona caldă a autenticității, vor trăi tocmai detașarea de orice tip de teamă. În această fază, corul pare să constiuie o mașină de izgonire a fricii. Public sau participanți, toți cei aflați în sală încetează a se simți amenințați. Mai devreme sau mai târziu, zîmbesc, intră în relație. Să fie același mecanism arhaic al sacrului, al ritualului?

După mine, cei șaisprezece participanți (Cosmina Moroșan, Petre Fall, Elena Dobre, Cristina Bogdan, Ioana Gheorghiu, Maria Mora, Bogdan Bălan, Alina Tofan, Paul Dunca, Cristiana Tăutu, Anticorp Solar, Ioana Răileanu, Anamaria Pravicencu, Cristian Fierbințeanu, LaurențiuCoțac, Andra Chițimuș) dețin un dublu statutut, aparent contradictoriu, de instrumente orchestrate de Phil Minton și totodată de forțe dezlănțuite ale naturii. Care ar fi în acest caz poziția orchestratorului? L-aș așeza undeva sub eticheta de shaman, între Beuys, îmblănzitor de coioți, activist dar și muzician experimental (vezi colaborarea cu Henning Christiansen: Schottische Symphonie / Requiem of Art) și un alt practicant al catharsis-ului și al transgresiunii, Ghédalia Tazartès nomad prin peisajul dansului, teatrului, muzicii, al ritmurilor autentice, promotor al practicii de impromuz, limbaj propriu centrat pe expresivitatea vocii.

Ușurința cu care Minton culisează între lumea dansului, a muzicii experimentale și cea a artelor vizuale, modul în care artiști ca Ghédalia Tazartès sunt numiți pictori sonori, poeți ai sunetului constituie tot atâtea argumente pentru o nouă paradigmă a interdisciplinarității și a intermedialității, în care arta vizuală, poezia, teatrul, muzica și dansul renunță la limbajele proprii, la specializarea modernistă, reconectându-se la acel unic rezervor al momentului, al autenticității, al contactului direct. În acest context, corul va constitui un act transgresiv prin excelență, o redescoperire a corpului, o detașare de lumea interdictelor, a ideologiilor.

Pentru o clipă cotidianitatea anostă ia o pauză permițându-ți a fi pur și simplu fercit. Zâmbetul larg al Cristinei Bogdan, editor și coordonator ODD, se ia la întrecere cu chiuitul curatoarelor Andra Chițimuș și Cristiana Tăutu, intră în dialog cu fluierăturile studenților care au uitat prin minune de orice „hater-isme”. Anticorp Solar mărturisește la încheierea spectacolului că visul din copilărie de a păși triumfător pe scenă, aplăudat, în centrul atenției, s-a împlinit încă o data amintindu-i de vremurile în care performa ca toboșar. Bogdan Bălan, student la istoria artei cu profil de Harry Potter, povestește că bagheta britanicului l-a făcut să se simtă incitat și în același timp în siguranță, stare pe care numai o prestigioasă instituție ca Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry ți-o poate da. Minton mărturisește, la rândul său, că tocmai această stare magică a participanților este cea care l-a determinat să reia performance-ul de atâția ani, în atâtea noi contexte.

Modul în care dirijorul-shaman își reia practica de peste douăzeci de ani, antrenând în lanțul magnetic al entuziasmului, alături de artiști și activiști de pe toate scenele culturale ale lumii, copii, femei musulmane, bătrâni izolați în azile, condamnați din închisori, alcoolici, oameni fără adăpost, bolnavi de autism, persoane cu dizabilități mentale, deconspiră un alt rol al „corului nedomesticit”, cel de liant social, de generator de relaționare autentică. Avem de-a face, după spusele curatoarei Andra Chițimuș (cea care i-a lansat lui Minton invitația de a veni în România după ce a participat la o editie a corului la Paris in cardul festivalului Sonic Protest), cu un sistem de comunicare brut, primar, cu o simfonie sălbatică de sunete corporale în care fluieratul se combină cu murmurul, geamătul, respirația, strigătul nearticulat. În grila lui Bourriaud recunoaștem un exemplu de artă relațională, un mod de refacere a relațiilor dintre oameni într-o societate a spectacolului supusă globalizării și standardizării funcționaliste.

Feral Choir de Phil Minton, un eveniment ODD NIGHTS, a fost la Salonul de Proiecte pe 12 iulie 2017. Înregistrarea performance-ului final este disponibilă aici.