Târgul de artă viennacontemporary, la ediția 2019, s-a desfășurat la Marx Halle și a reunit 110 galerii provenind din Austria, Europa Centrală și de Est. Experiența mea în ce privește vizionarea târgului și interacțiunea cu galeriștii și artiștii pe care i-am întâlnit a fost inedită, întrucât percepția mea a fost, fără să pot controla, una duală: atât artistică, cât și documentară. Mi-am pus foarte serios întrebarea în ce măsură ca artist mă pot raporta relevant și autentic în receptarea unui târg de artă pentru a putea scrie despre el într-o manieră detașată din punct de vedere artistic, dar în același timp angajată din punct de vedere critic.

Mi-am propus înainte de a intra în spațiul expozițional să mă degajez de orice subiectivism pe care l-aș putea avea în fața unor galerii și artiști a căror activitate o cunoșteam deja și o apreciam și pe care înclinam din start să îi includ în acest material doar pentru prezența lor în acest context.
Cred că cel mai provocator aspect al parcurgerii atâtor galerii a fost să le pot percepe nu doar individual, ci comparativ, prin alăturarea în acest context de expunere. Una dintre prejudecățile pe care le-am avut intrând în acea aglomerație de obiecte a fost frica de a nu reuși să găsesc un fir roșu pertinent pe care să pot construi o părere. Pentru că punctual, acest târg a avut lucrări și pavilioane care s-au remarcat ca centre de interes, însă per ansamblu, viennacontemporary s-a coagulat ca aspect și estetică destul de convențional și cuminte, neavând vreun element atipic care să spargă ecuația predictibilă a atmosferei unui târg de artă.

Am fost extrem de surprinsă să constat în urma vizionării stand-urilor că cele care m-au atras cel mai mult aparțineau predominant galeriilor din Centrul și Estul Europei, cu mici excepții. Acestea au riscat mai mult, atât din punct de vedere a selecției lucrărilor și a conceptului expozițional, cât și a direcției estetice pe care au decis să o promoveze în final la nivel comercial. Am constatat cu o relativă dezamăgire faptul că unele galerii nu aveau un concept sau măcar o linie estetică coerentă în selecția și prezentarea lucrărilor, ci pur și simplu prezentau punctual niște obiecte pe care le comercializau.

La nivel de ansamblu, încercând să găsesc un fir roșu, nu neapărat un trend al ediției de anul acesta, m-am surprins oprindu-mă și fotografiind aproape numai lucrări nonfigurative, unele minimaliste – atât bidimensionale cât și tridimensionale. Compozițiile figurative, cu experimente în analiza, interpretarea și recontextualizarea corpului uman au lipsit aproape cu desăvârșire, doar obiecte/natură statică, elemente vegetale și peisaj apărând în mediul picturii și a fotografiei. Abstractul și minimalul au fost numitorul comun din punctul meu de vedere la ediția 2019 a târgului viennacontemporary, tradus în diferite materiale și tehnici: pictură, grafică, fotografie, obiect, instalație, sculptură. Lucrările mizau pe o anumită seducție vizuală și pe o anumită monumentalitate într-un context ambiental de tip perete alb gol (indiferent unde ar fi fost acesta situat), bifând echilibrul dintre estetic, rafinat și comercial. O variantă moderată și safe de a livra produsul artistic spre valorificare – rămânând în zona experimentalului și totodată a vandabilului.

viennacontemporary a propus patru sectoare curatoriate, respectiv Zone1, Explorations, Focus: NSK in Time, Video: Falling Awake.

Zone1, curatoriat de Fiona Liewehr, a cuprins zece galerii cu câte o propunere de artist: SPERLING (DE) – Thomas Geiger; hunt kastner (CZ) – Eva Kotakova; Structura Gallery (BG) – Luiza Margan; SVIT (CZ) – Markus Proshek; Galerie CRONE (AT) – Stefan Reiterer; Galerie Raum mit Licht (AT) – Titania Seidl; Gabrielle Senn Galerie (AT) – Marina Sula; Sophie Tappeiner (AT) – Sophie Thun; FILIALE (DE) – Julian Turner; Galeria David Radziszewski (PL) – Marcin Zarzeka.

Prin selecția unor artiști care lucrează cu medii de exprimare relativ convenționale, precum pictura, sculptura, fotografia, instalația, miza curatorială în Zone1 a fost de a sublinia relația organică a artistului cu materia și cu tehnica propriu-zisă, în contrast cu noile metode digitale de producție a unei lucrări de artă. Astfel, relația tactilă care caracterizează acest proces de producție artistică este propusă ca o alternativă autentică în fața imaginii digitale, conturându-se drept o resuscitare a mediilor clasice de exprimare.

Dintre galeriile amintite mai sus, cele care mi-au atras atenția și s-au detașat ca prezență au fost hunt kastner din Praga, Cehia, Structura Gallery, din Sofia, Bulgaria, și Galeria David Radziszewski din Varșovia, Polonia. Galeria hunt kastner a prezentat o instalație mixed media – Educational Model: A Construction for Sitting, Reading, Writing, Drawing and Learning – și o serie grafică – Walk to School – a artistei Eva Koťátková. În demersul său, aceasta explorează modurile în care structurile sociale și instituționale ale vieții cotidiene imprimă o anumită conduită și cum regulile și restricțiile modelează comportamente, mentalități, moduri de învățare. Instalația artistei de scaune și mese suprapuse ironiza subtil sistemul de tip ierarhie din societatea contemporană, detașându-se ca un statement vizual și conceptual în viziunea de ansamblu a pavilioanelor. Structura Gallery a prezentat un solo show a artistei Luiza Margan – Abstract Muscle – ce s-a evidențiat din punctul meu de vedere atât prin concept, cât și prin combinația de materiale pe care aceasta le-a folosit: ciment, mănuși, pene, plastic, ș.a. Pavilionul în care se aflau lucrările sale s-a conturat ca o instalație în sine, cu o panotare ce a sfidat previzibilul, Abstract Muscle devenind astfel un comentariu politic și social la adresa statutului muncitorului în capitalism și a claselor sociale vulnerabile care, pentru supraviețuire, prestează muncă fizică plătită precar. Expoziția Luizei Margan a devenit astfel o intervenție de revoltă în cadrul unui târg de artă precum viennacontemporary, atrăgându-mă din punct de vedere estetic și făcându-mă să rămân pentru  o analiză mai atentă datorită conceptului, conștientizând astfel că mă aflu într-unul din cele mai îndrăznețe pavilioane.

Galeria David Radziszewski a prezentat o serie de lucrări mixed media de dimensiuni relativ mari a artistului Marcin Zarzeka, imaginând structuri similare cu niște cărți supradimensionate, însă cu inserții de elemente geometrice ce transformau lucrările în instalații 2D cu o estetică de impact. Acest pavilion a echilibrat foarte inteligent raportul experimental/comercial, selecția lucrărilor fiind relevantă ca demers contemporan, dar cumulând și potențialul pecuniar.

Explorations, curatoriat de Harald Krejci, a cuprins de asemenea zece galerii: KROBATH (AT), Josef Bauer; Gruppo N | PANARTE (AT) – Alberto Biasi; Galeria Plan B (RO) – Horia Damian; Karsten Schubert (UK) & EXILE (AT) – Tess Jaray; Konzett (AT) – Robert Klemmer; Galerie bei der Albertina Zetter (AT) – Alfred Klinkan; Window Project (GEO)– Vakhtang Kokiashvili; Nadja Vilenne Gallery (BE) – Jacqueline Mesmaeker; SODA Gallery (SK) – Geza Perneczky; Milan Adamčiak, Michal Kern, pop/off/art gallery (RUS) – Yuri Zlotnikov, Alexander Pankin.

Secțiunea Explorations a prezentat o selecție de galerii cu poziții/atitudini artistice diferite, care, fiecare individual, făcea referință într-o manieră particulară la moștenirea intelectuală a suprarealismului postbelic și a influenței acestuia în dezvoltarea artei abstracte în anii ‘60 și ‘70. Artiștii prezenți în Explorations au fost preocupați de problematizarea abstractizării ca o formă de gândire la diferite nivele ale conștientului și subconștientului, dezvoltând-o ca pe un proces de criptare și decriptare a problemelor sociale la un nivel poetic.

În acest sector s-a detașat ca apariție Galeria Plan B, cu un pavilion dedicat exclusiv lui Horia Damian, propunând o selecție de lucrări ce face parte dintr-o serie mai amplă, GALAXY. Aceasta a reprezentat un demers de întoarcere la forme primordiale, pornind de la structuri ahitecturale. Desenele prezentate la viennacontemporary evocă monumentalitatea tridimensionalului prin tehnici mixed media și pastel, explorând relația dintre suprafață și adâncime în spațiul plastic într-o manieră extrem de rafinată. Pavilionul galeriei Plan B s-a remarcat printr-o panotare impecabilă a unei selecții de lucrări grafice și 3D care a funcționat coerent și spectaculos atât ca ansamblu, cât și privite individual.

Galeria PANARTE (AT) s-a remarcat prin compozițiile geometrice cu iluzii și jocuri optice ale lui Alberto Biasi, concepute pe straturi și suprapuneri de forme geometrice. Perspectiva aș îndrăzni să spun originală a folosirii materialului în exprimarea mișcării și a dinamismului formei în spațiu materializează o serie de lucrări abstracte seducătoare estetic și provocatoare tehnic.

Secțiunea Focus: NSK State in Time, curatoriată de Tevž Logar, a cuprins o selecție de artiști a căror lucrări au fost panotate într-o expoziție de grup: Julieta Aranda & Anton Vidokle, Burak Arikan & Ahmet Ögüt, Ilya & Emilia Kabakov, Danica Dakić, Vadim Fishkin, IRWIN, Ištvan Išt Huzjan, Laibach, Ilona Németh, Alban Muja, Adrian Paci, Lia Perjovschi, Mladen Stilinović, New Collectivism, Jaan Toomik, Ulay, Tadej Vaukman, Živadinov Dragan.

Focus: NSK State in Time s-a concentrat în jurul întrebării: „Care este înțelegerea ideii de stat care nu se bazează pe conceptul de teritoriu ci pe cel al timpului?” Inspirat de proiectul conceptual din 1992 – Neue Slovenische Kunstmovement (NSK) – curatorul a propus o selecție de artiști care, prin demersul lor artistic, resping ideea granițelor teritoriale și experimentează cu procesul temporal, formulând perspective critice asupra istoriei, memoriei și a paradigmei geo-politice contemporane.

Parcurgerea acestui sector a fost una dintre cele mai fluide, materializându-se ca un show de grup cu miză și estetică conceptuală. Lucrările care mi-au atras atenția au fost niște serii fotografice Polaroid a artistului Ulay, problematizând limitele și deschiderile corpului și un computer print cu inserții de text a artistei Lia Perjovschi. Ca și impresie generală, mi-a fi plăcut ca Focus: NSK State in Time să aibă o mai mare forță, având în vedere conceptul cu miză socială. S-a conturat ca un sector complementar în contextul târgului, propunând o viziune mai experimentală, însă în contextul general al viennacontemporary nu s-a detașat într-o manieră de impact.

Sectorul Video: Falling Awake, curator Attilia Fattori Franchini, m-a impresionat cel mai puțin, deși în contextul târgului funcționa ca un respiro vizual, succesiunea de video-uri experimentale prezentate pe ecran mare oferind un intermezzo în periplul dintre pavilioane. Artiștii participanți au fost: Rosa Aiello, Wojciech Bakovski, Lucy Beech, Josef Dabernig, Aria Dean, Michael Franz, Barbara Hammer, Diego Marcon, Hannah Quinlan, Rosie Hastings, Marianna Simnett, Leslie Thornton, Nadim Vardag. Conceptul acestui sector plasat periferic, oarecum separat de târg, se propunea ca fiind experimental, video-urile analizând prin diferite perspective condiția omului contemporan, percepută prin conexiunile care se stabilesc între evoluția tehnologică a societății actuale, indivitualitate/individualism, suferința cotidiană și prezența mediată. Video-urile relevă idei despre afirmarea identității, gen și transformare, afirmând vizual condiția căderii ca o stare fundamentală. Ceea ce aceste lucrări nu au reușit să atingă este, din punctul meu de vedere, factorul transgresiv al înțelegerii lucrurilor. Imaginea necosmetizată a cotidianului și banalului eșuează în a-mi evoca o perspectivă macro asupra unei stări existențiale.

În ce privește galeriile din afara sectoarelor curatoriate, aș menționa câteva care s-au remarcat ca prezență și anume Thaddaeus Ropac, Croy Nielsen (AT), Jiri Svestka (CZ), Kisterem (HU), Jecza Gallery (RO), Borderline Art Space (RO), Galleria Marie – Laure Fleisch (BE) și Galleria Doris Ghetta (IT).
Galeria Thaddaeus Ropac a propus un concept curatorial pornind de la tehnica colajului, prezentând o selecție de artiști consacrați în istoria artei contemporane: Joseph Beuys, Valie Export, Imi Knoebel, Nick Oberthaler, Arnulf Rainer & Dieter Roth, Robert Rauschenberg, James Rosenquist, David Salle, Sturtevant, Emilio Vedova și Andy Warhol. Astfel, cu o asemenea prezență, Thaddaeus Ropac s-a detașat ca o prezență de tip VIP în târg.

Croy Nielsen a propus o panotare atipică a compozițiilor lui Nicolas Jasmin, prezentând lucrările minimalist-abstracte pe podea și pe canapele, lăsând pereții pavilionului goi. Galeria Jiri Svestka a avut o prezență specială prin solo show-ul artistei Katarína Poliačiková, constituit dintr-o selecție de lucrări ce au configurat un pavilion cu un aspect foarte curat, rafinat, dezvăluind un demers deopotrivă intim și intimist. Poliačiková lucrează cu mediul fotografiei și a instalației, pornind de la o explorare a realității microcosmice și macrocosmice în compoziții de mici și mari dimensiuni. Artista transfigurează cotidianul și documentarul în intervenții artistice însoțite și de text, care potențează particularitatea unei viziuni contemplative și meditative asupra realului.
Jecza Gallery și Borderline Art Space au propus fiecare un face/off artistic, și anume Radu Oreian/Ciprian Radovan (Jecza) și Mircea But/Juliane Eirich (Borderline). Jecza Gallery a prezentat o selecție de lucrări foarte spectaculoase din punct de vedere grafic din partea a doi artiști cu viziuni diferite, însă complementare în spațiul pavilionului. Compozițiile figurativ-abstracte ale lui Radu Oreian evocau în desen – lumi mitologice dizolvate și reconfigurate printr-o viziune particulară pe care artistul o numește ca fiind o „cartografiere onirică a istoriei imaginii”. Monotipiile lui Ciprian Radovan completau prin forță, cromatică și spectaculosul tehnic și estetic – rafinamentul desenelor lui Oreian, propunând o serie de compoziții abstracte provocatoare din punct de vedere grafic.

Borderline Art Space a propus tema peisajului în două viziuni distincte ca abordare tehnică și anume în grafica și pictura lui Mircea But și în fotografia Julianei Eirich. Compozițiile bogate ca prețiozități plastice ale lui Mircea But ilustrând decupaje de peisaj au fost panotate în oglindă cu fotografiile minimaliste ale Julianei Eirich, potențându-se reciproc. Galeriile Marie Laure-Fleisch, Doris Ghetta și Kisterem au prezentat artiști cu viziuni minimalist – abstracte, experimentali prin combinarea și alăturarea diverselor materiale precum metalul, sticla, pânza, hârtia, ș.a, Acestea au promovat atât lucrări bidimensionale cât și instalații care problematizau limbajul vizual și elementele de limbaj plastic în lucrări (punctul, linia și pata).

viennacontemporary a fost pentru mine o experiență intensă datorită încercării de esențializare a unui fir roșu într-o aglomerare de viziuni și propuneri plastice. Trend-ul din acest an a înclinat înspre minimalism, compoziții abstractizate și instalații mixed media, unele cu accente de arte povera. Arta contemporană a fost prezentată într-o manieră moderat accesibilă ca estetică și din punct de vedere comercial, existând un număr restrâns de galerii care au ieșit din previzibil, prezentând și lucrări experimentale. Privit în ansamblu ca și târg de artă, un procent destul de redus de galerii a prezentat lucrări foarte bune și viziuni artistice coerente, care să se detașeze prin valoare, demers curatorial și propuneri curajoase, cei mai mulți jucând cartea safe, de echilibru între estetic cuminte și relativ comercial.