Aflându-ne în proximitatea unui război recurent, expoziția personală a artistei Orit Ishay, Our house is cut out of soft wallpaper, curatoriată de Cristina Stoenescu la Galeria Anca Poterașu, readuce în discursul artistic relația indisolubilă dintre fotografie, memorie și traumă. Actul memoriei se manifestă în spațiul expoziției precum „un act de imaginație” (Oliver Sacks), prin care Orit Ishay transformă mediul fotografic dintr-o proteză a memoriei într-o imagerie poetică. Fotografia apare aici ca o artă a fragmentării și creatoare de forme iluzorii, care se apropie de mediul pictural și oscilează între o reprezentare subiectivă a realității și o abordare conceptuală a imaginii.

Selecția de lucrări fotografice și video din cadrul expoziției trasează o paralelă între caracterul procesual al memoriei și procesarea computerizată a imaginii într-un mediu eterogen, în care datele-coduri, stocate și recuperate, sunt distorsionate și reconfigurate în imagini noi. Spectrul montajul fotografic este utilizat precum o strategie de manipulare discontinuă a timpului și de regăsire identitară prin aproprierea unor spații înstrăinate. Punctul de sprijin, (a)casă, apare precum o imagine-fantomă cu trăsături hibride, decupate din contexte sociale și culturale diferite, care bântuie într-un spațiu de întâlnire dintre memoria personală și cea colectivă.

Travaliul memoriei este invocat cu precădere în seria de fotografii-readymade-uri, întitulată Forest of Blindness, bazate pe o serie de diapozitive intraoculare din albumul medical al unui chirurg oftalmolog. Reprezentarea picturală a țesutului organic scoate la suprafață ceea ce Walter Benjamin semnala în fotografie ca existența unui „inconștient optic” – o lume invizibilă, microscopică, care devine tot mai puțin obscură odată cu dezvoltarea tehnologiei imagistice. Caracterul ambiguu al imaginii sugerează, totodată, o manipulare poetică a fricii și a îndoielii, o privire spre interior, în care nervurile optice conturează, prin gândirea asociativă, o realitate fictivă într-un spațiu liminal; o imagine mentală care ne invită să ne imaginăm simultan lucruri (im)posibile, precum în lucrarea neon – I can/ I cant. Mecanismul văzului (re)prezentat asemenea unui subiect auto-referențial aproprie, metaforic, globul ocular de obiectivul fotografic și contrapune totodată conceptul de reprezentare cu cel de viziune. O camera obscură a unei experiențe post-traumatice scufundată în memorie [deep memory] este amplificată prin prezența în spațiul galeriei a unor parcele de cărbune – extensia unui punct nevralgic din Forest of Blindness. Efectul blitz din întunericul camerei aduce în discuție teoriile recente despre traumă, potrivit cărora, incidentul traumatic nu poate fi invocat decât prin strategii narative discontinue și auto-reflexive și care indică un proces cognitiv tranzitoriu [working through], acesta fiind exemplificat foarte bine prin maleabilitatea și procesarea imaginii digitale[1].

Lucrările fotografice prezente în această expoziție ilustrează, în esență, ceea ce José van Dijck explică prin conceptul de memorie mediată în Mediated memories in the digital age[2] – când funcția de a produce, a stoca și a modela amintirile este transferată și augmentată de mijloacele digitale. Fragmentele din fotografiile lui Orit Ishay au valoarea acelor „mediatori” care leagă o „memorie culturală personală” de o memorie colectivă asemenea texturii de cusături din seria de fotografii întitulate Goblen. Fiecare cusătură-punct din diagrama goblen-ului reprezintă și un pixel din rețeaua raster – elemente de coeziune socială într-o matrice digitală. Pattern-uri florale sunt suprapuse peste fâșiile de tapet-fotografie sub forma unor detalii mărite dintr-un goblen și reprezintă deopotrivă o imagine digitală și o imagine plastică. Goblenul, țesătura handmade produsă electronic, ne introduce în ceea ce Mitchell numește o „epocă a electrobricolajului”[3] – mediul digital în care procesul non-finit de reciclare de imagini devine o sintaxă poetică, iar imaginea – o „pictură electronică”. Tocmai această calitate plastică de abstractizare apropie fotografia artistei israeliană de mediul pictural – pictorialism, în termenii lui Barthes[4] –, când fotografia devine pictură prin compoziție. Tapetul moale, invocat în titlul expoziției, reprezintă acea imagine plastică și maleabilă a unei amintiri decupate din memorie.

Expoziția personală semnată de Orit Ishay, Our house is cut out of soft wallpaper, a avut loc la galeria Anca Poterașu din București în perioada 12 mai – 25 iunie 2023.

[1] Lutz Koepnick, ”Photographs and Memories”, în Politics and Aesthetics of Memory, vol. 21, nr. 1, 2004, pp. 94-129.

[2] José van Dijck,”Mediated Memories as a Conceptual Tool”, în Mediated memories in the digital age, Standfort University Press, California, 2007.

[3] William T. J. Mitchell, The reconfigured eye: visual truth in the post-photographic era, Massachuetts Institute of Technology, 1992, p. 7.

[4] Roland Barthes, „Mesajul fotografic”, în Obviu & Obtuz, trad. din limba franceză și note de Bogdan Ghiu, Cluj-Napoca: Tact, 2015.