De

In the Blink of an Ear

Urmând titlul IN THE BLINK OF AN EAR, atelierul de artă sonoră susținut de Andreea Vlăduț și Cyrill Lim a propus ascultarea ca instrument de a culege variate straturi de indicii despre spațiile din jur și despre agenții umani și nonumani. Atelierul a derulat și a susținut crearea de situații prin care să treci, să stai cu, să produci, să percepi și să analizezi sunete. Instrumentul subestimat a contribuit la extinderea temporară a limitelor perceptive și la punerea în aplicare a actelor creative procesuale.

Bazându-se pe o intersectare organică de practică și teorie, atelierul a adus, în prim-plan, un mediu artistic mai puțin explorat și a oferit o privire performativă în istoria artei secolelor XX/XXI. Au fost introduse piese îndrăznețe care au întins granițele muzicii, artei și societății începând cu anii 50. John Cage a apărut devreme, introdus cu un score care a dat naștere unui moment zgomotos de convivialitate – pregătirea și băutul împreună al cafelei în ziua de deschidere – când a fost interpretat de Cyrill Lim folosind un amplificator. Andreea Vlăduț a dat impulsuri teoretice din spectre tematice precum ecologia acustică, mersul ca practică de ascultare și orașul ca instrument sonor. Au urmat nume de mari artiste, toate lucrând cu sunetul în diferite constelații: sunetul și orașul, sunetul și istoriile tăcute. Actul de revrăjire a orașului inițiat de Janett Cardiff a ieșit în evidență. În plimbările ei sonore captivante, ea integrează cu brio telefonul ca un instrument de perturbare a percepției vizuale și sonore, înstrăinând realul. Rămânând în concordanță cu actul perturbării, revine în minte lucrarea poetico-critică a artistei Hildegard Westerkamp, KITS BEACH SOUNDWALK (1989). Hildegard combină înregistrările de teren ale orașului și plaja omonimă din Vancouver, un loc aparținând în trecutul recent locuitorilor indigeni cu o narațiune imaginativă și critică, pentru a dezvălui memoria unui loc.

Încrucișarea practicii și a teoriei a condus la un mod performativ de împărtășire și creare de cunoștințe. Unele artiste și unele practici artistice introduse au servit ca un declanșator pentru exerciții sau crearea de performance-uri, scoruri colaborative pentru situații noi de realizat împreună. De exemplu, familiarizarea cu grupul Fluxus s-a făcut pe gesturi blânde și dure în timp ce s-a interpretat PAPER PIECE (1960) a lui Ben Patterson. Au urmat instrucțiuni colaborative create, realizate prin utilizarea hârtiilor găsite de Dana Mihordea, Alex Budeș, Rodica Voican, Laura Tudorică, Mihaela Lungu, Nicoleta Vlad, Alexandru Eremia, Raluca Brâncoveanu, George Marian Preduț.

Camuflat într-o descriere care putea trece cu ușurință drept o activitate teoretică introductivă, IN THE BLINK OF AN EAR s-a dovedit a fi deja de două ediții o piesă colaborativă rezultată din principiile practicii artistice ale ambilor artiști Andreea Vlăduț și Cyrill Lim și din contribuțiile creative ale participanților din diverse domenii precum robotică, informatică, economie, muzică contemporană, arte vizuale: Raluca Brâncoveanu, Alexandru M. Budeș, Lorena Cocora, Alexandru Eremia, Mihaela Lungu, Dana Mihordea, Ioana Popescu, George Marian Preduț, Laura Tudorică, Rodica Voican, Nicoleta Vlad, Alexandra Spinei, Alexandru Zaharencu, Ana Conțu, Anca Valentina Olteanu, Daria Nedelcu, Diana Oana, Emma Diaconița, Ioana Popescu, Justin Barbu, Leo Rocha, Meri Stroe.

Accentul pe proces, colaborare și interacțiune este un element recurent atât în ​​lucrările subtile și poetice ale lui Cyrill Lim, cât și în lucrările critice, politice și puternice ale Andreei Vlăduț. Ideile directoare și valorile enunțate duc atelierul IN THE BLINK OF AN EAR mai aproape de conceptul de situație[i]. O ambianță materială poroasă se înfiripă și găzduiește acte libere, reflexive și creative, punctate de o atitudine jucăușă și de colaborare. În acest cadru, scopul de a crea o opera de artă materială este înlocuit de un interes pentru acte creative, colaborative cu un caracter temporar, procesual. Stratul politic și critic care stă la baza moștenirii conceptului de situație este subtil în cazul IN THE BLINK OF AN EAR, nerevendicat, dar trăit și performat. Formatul deschis pe care l-au ales – atelierul – definit de principii precum colaborarea, experimentarea, abordarea ludică a schimbat accentul pe rezultat cu procesul, deturnând rutina capitalistă înclinată spre eficiență și productivitate. Lucrul împreună cu celelalte, dezbaterea, argumentarea și ajungerea la concluzii în colaborare este un exercițiu de democrație participativă și o modalitate de a crea o atmosferă convivială. În timp ce, plimbările sonore și electrice au fost exerciții de percepere și adunare de cunoștințe prin intermediul sunetului, stimulând percepția și conștientizarea împrejurimilor și a interdependenței noastre. 

Cu toate acestea, principiile, valorile și atmosfera din IN THE BLINK OF AN EAR au creat provocări pentru aproape toate cele implicate: provocarea rutinei unui mod de lucru și a rutinei de prezentare. Aceste două lucruri au schimbat ideea inițială de „work out” și au condus la rezultatul final – o expoziție – și de la concentrarea asupra procesului au condus la concentrarea individuală și colaborativă pe crearea unui proiect de artă finalizat.

Proiectele dezvoltate în ultimele zile ale workshop-ului au fost prezentate în incinta galeriei CAv Multimedia, București în perioada 18 – 24 februarie 2024, construind o expoziție exploratorie. Lucrările subtile au fost primele lucrări. Pe fereastra ușii, un vizual albastru realizat de Andreea Vlăduț purta instrucțiunile pentru o plimbare sonoră pentru a culege și a te lăsa ghidat de sunete stinse, puternice, reziduale. Într-un spațiu deschis sau închis, sunetele desenau o hartă convivială ce lega pe cei care performau de spațiu și de ceilalți în moduri alternative. Lucrarea lui Cyrill Lim, BUNĂ ZIUA, PHILL NIBLOCK, LA REVEDERE, PHILL NIBLOCK a folosit spațiul liminal, puternic încărcat simbolic al ușii, sunet de dronă și simplul gest de a intra și a ieși, pentru a activa un omagiu ludic-poetic adus compozitorului de avangardă care a murit luna trecută. Lucrarea Ioanei Popescu a creat o prezență sonoră a unei ființe non-umane, inaccesibile din cauza unei cutii, jucându-se cu paradoxul experimentului cu pisica al lui Schrodinger. Anunțul atașat cutiei, NU HRĂNI PISICA, trimitea la tiparele de comportament puse în aplicare într-un spațiu colectiv sau la ființe non-umane care întind cu prezența lor granița dintre spațiul privat și cel public.

George Marian Preduț, Raluca Brâncoveanu, Alexandru Eremia, Rodica Voican și Nicoleta Vlad au fost interesați de sunetele orașului. Dacă George, Raluca și Alexandru s-au concentrat pe jocul cu temporalitățile diferite ale peisajului sonor al Pieței Rosetti, creând o viitoare replică a mediului sonor actual, Rodica a fost interesată de sunetele subtile, imperceptibile precum câmpul electromagnetic de la metrou și din alte spații de mobilitate. Combinând sunete abstracte cu cele foarte descriptive, Rodica a dat indicii vizitatoarelor despre ceea ce ascultă. Oferirea instrumentelor pentru ca spectatoarele să încerce să înțeleagă singure a fost un aspect prezent și în LABORATOR, piesa care a încheiat expoziția, explicând nu doar performance-ul de deschidere cu cactuși, ci și câteva dintre lucrările expuse. LABORATORUL a fost creat împreună cu Raluca Brâncoveanu. Plimbările sonore ale Nicoletei Vlad s-au încheiat cu o vizualizare poetică alb-pe-albastru a sunetelor proeminente și a transformării lor datorită mișcării corpului în spațiu și a trecerii timpului. Alături de imaginea sunetului, inserțiile textuale construiau un peisaj psihoacustic.

Un alt aspect care a legat lucrările este caracterul interactiv. Majoritatea proiectelor au cerut implicarea spectatoarei pentru a activa lucrarea. Lorena Cocora a scos la iveală dinamismul ascuns în spatele spațiului curat și ordonat al galeriei, propunându-le vizitatorilor să urmărească harta întortocheată roz și să participe la o plimbare electrică în interiorul galeriei pentru a accesa câmpul electromagnetic care rămâne, altfel, neperceptibil. Plimbarea s-a oprit într-un punct plin de viață, activat de Raluca Brâncoveanu, Alexandru Eremia, și George Marian Preduț. O structură fragilă construită, în mare parte, din materiale găsite a găzduit un joc viu cu bile. Structura fragilă a fost concepută în contrast cu sunetele ascuțite ale bilelor care călătoresc prin circuit, făcând audibile calitățile haptice ale diferitelor materiale. Un interes pentru calitatea suprafețelor diverselor materiale și pentru punerea în scenă a micilor întâlniri neliniştitoare s-a desprins și din lucrarea Laurei Tudorică. 3 cutii au avut în interior diferite materiale pentru interacţiune după o serie de instrucţiuni. Aspectul vizual a fost negat în timp ce acela sonor a fost evidențiat de un principiu explicat de Rodica și Raluca în laboratorul lor: un piezo este atașat de suprafața materialului, făcând audibilă orice fel de mișcare sau gest imprimat pe acesta, datorită conectării sale la un dispozitiv care citește mișcarea ca sunet și o amplifică. Proiectele Mihaelei Lungu au extins ideea de amplificare, creând contexte pentru prezență sau absență accentuată. Una dintre lucrări propune o conversație în două bazată exclusiv pe gesturi care folosesc bucăți de hârtie găsite pentru a dezvălui idei și afecte.

Alex Budeș a reconfigurat, după noise performance-ul de deschidere, unele dintre elementele pe care le-a folosit ca instrumente: dispozitive și obiecte care conțin electromagnetism. Performanța, o acțiune, probabil cel mai adesea, de neînțeles din punct de vedere tehnic pentru cei care nu sunt familiarizați cu instrumentele, se transformă și ia forma unei instalații modeste, performative pe care vizitatoarele o pot explora, utiliza creativ și înțelege în același timp. Aspectul performativ este prezent și în lucrarea Danei Mihordea, care prezintă un proces minuțios în desfășurare de construire a unei figuri stranii din papier mâché, care urmează să fie acoperită de cabluri electrice și piezo-uri. Din spate ei, sunetele generate colectiv evocă o ambianță pentru un portret pe cale de a fi dezvăluit, ducându-ne la începutul acestui text și la principiile călăuzitoare ale atelierului de a rămâne cu nu încă devenitul.

 

 

[i] Conceptul de situație a fost elaborat în cadrul grupării neoavangardiste revoluționare „Internaționala Situaționistă”. Ideea centrală a grupării era de a crea un context obiectiv pentru oameni în care să acționeze liber. Situația era descrisă ca „un moment de viață construit în mod deliberat și concret prin organizarea colectivă a unei ambianțe unitare și a unui joc de evenimente.” Vezi Zaharia Gabriel, „The Constructed Situation” în Alastair Hemmens, Gabriel Zaharia (eds), The Situationist International, A Critical Handbook, Pluto Press, Londra, 2020, p. 168. Vezi și Guy Debord, Report on the construction of situations, p. 12.  E de observat caracterul colectiv, accentul pus pe ludic și pe caracterul procesual al situației.

POSTAT DE

Daria Nedelcu

Daria Nedelcu (n. 1993) a absolvit masterul în istoria artei cu un proiect despre performance art în Europa de Sud Est. Își dorește să continue proiectul cu o serie de interviuri cu artiști din...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *