Ediția din acest an a Innersound, cea de-a patra în istoria festivalului, a fost un bun prilej să merg la câteva dintre multele evenimente organizate într-un program de patru zile. Și să schițez, old school, un fel de reportaj aproape gonzo despre zonele extreme în care poate merge tehnologia, mai ales în interacțiunea cu arta. Am ales să merg la expoziția de instalații de sunet TOUCH, la pianul preparat tehnologic de Cătălin Crețu („Piano Interactions” (with new technologies)) și la un concert de techno acustic susținut de Project 128, un colectiv de muzicieni din Olanda.

În ciuda unui text curatorial scris bine, care menționează că „dezvoltarea tehnologiei a democratizat accesul la misterul sunetului, acesta devenind treptat tot mai independent, încercînd să se detașeze de o singură definiție”, sunetul instalațiilor prezente, opt la număr, nu a fost deloc pus în rezonanță cu teoria „puterii sale de seducție” vehiculată de Ciprian Ciuclea.

Matei Bejenaru a proiectat două extreme ale alienării în modernitate: comunismul și capitalismul, analizînd-o documentar, pe 16mm: un Habitat 67 din Montreal, curat brutalist dar cu tagul „failure” și locuințe din trenuri părăsite în Iași. Din păcate cu foarte puțin sunet, care ar fi contat dacă ar fi fost pus în valoare altfel.

Pentru studiul cimatic propus de Gabriel Kelemen asupra materiei lichide, complet halucinant, aproape fractalic, ecranul a fost mult prea mic, deși artistul menționase o „proiecție video HD”. Interacțiunea sinestezică cu sunetul nu se putea face cum trebuie pentru că instalația Svetlanei Maras se auzea mult prea tare și era, oricum, cea mai eclectică sonor. „Matter of fact” consta într-un panou sensibil, care interpreta o serie de cuvinte variind de la „myself” la „depression” și propunea un montaj video de text și imagine, sunetul fiind sincronizat în majoritatea vocabularului printat 3D.

Instalația Dianei Dulgheru, „Layers”, a constat dintr-un studiu audio-vizual în căutare de sinestezii, din păcate animat audio cu boxe mici, care nu permiteau auzirea prea multor frecvențe, poate găsite de mixul a/v dar neexplorabile sonor. Același lucru a pățit și „Brouillage”, instalația lui Syntax (Bardoș Laurian), un studiu asupra poeticii mesajelor numerice criptate, „cu sunete provenite din înregistrări ale transmisiilor radio reale și frecvențe specifice undelor scurte, generate software”. Pe lângă faptul că foloseau boxe de plastic, proiectoarele video aveau mult prea puțini lumeni pentru o proiecție HD coerentă.

În lucrarea Liviei Mateiaș, „Undă”, sunetul era inaudibil iar ecranul prea mic, deși artista presupune, din descriere, că lucrarea „poate fi expusă ca o proiecție de mari dimensiuni cu sistem de sunet, sau pe un monitor ips cu căști”. Fără toate mediile presupuse prezente nu pot apărea sinestezii sau vreun efect hipnotic.

„Tiparul identitar”, lucrarea lui Marius Jurca, a fost poate singura respectată tehnic ca intenții în totalitate, aceasta constînd dintr-un ecran sensibil la atingere și o pereche de căști. Autorul propune o finalizare sonoră a unei intenții prezente criptografic, printr-un cifru unic, compus din 9 cifre și 79 de numere, fiecărui număr revenindu-i un sunet. Abstract dar interesant, sunt curios ce-ar ieși din algoritmii de criptare dacă aș nimeri codul corect.

Ioana Vreme a venit cu un „Kairotoscop”, un stroboscop care, vizual, îți poate imprima diferite stări care funcționează aproape ca o programare neuronală random, totul interactiv și prin sunet influențabil. Poate induce, însă, stări de panică și paranoia, pe lângă supralicitarea nervului optic sau crize de epilepsie, în anumite cazuri. „Kairotoscopul” explorează zonele de pionierat ale animației, direct din cabinetul de curiozității, de când abia apăruse fotografia și discurile opto-cinetice erau singurele care dădeau impresia de mișcare a imaginii, prin alternarea rapidă a mai multor cadre. Mi-a plăcut mult instalația, mai ales că explorează o zonă la limita perceptibilului, în care nu există cale de mijloc: îți place sau nu. Mie mi-a plăcut pentru că explorează o realitate fragmentată audiovizual într-un fel foarte apropiat de magie, la care poți lua parte și tu în mod interactiv.

Al doilea eveniment la care am participat a fost recitalul de pian preparat tehnologic susținut de Cătălin Crețu, muzician, artist multimedia și cercetător la Centrul de Muzica electroacustică și Multimedia al Universității Naționale de Muzică București. La această ediție de Innersound Cătălin Crețu a avut un setup hibrid în care pianul (acustic) a fost pus în alt context, împreună cu un sampler și un sintetizator, toate controlate prin computer de un sistem de senzori, mediul de programare folosit fiind Max/Msp. După cum menționează într-un text publicat anul trecut, artistul „plutește, asemenea unui astronaut, prin spațiul interplanetar acustic, elaborând compoziții algoritmice în parteneriat de creație artistică cu noua tehnologie, lăsînd computerului un mic grad de libertate în conceperea sau execuția lucrării, ținîndu-l în anturajul propriei galaxii muzicale prin procedee aleatorii riguros controlate”. Detaliile tehnice sunt necesare în descrierea acestui tip de performance, în care pianistul este mai mult decât un simplu executant al unei partituri sau un improvizator. Astfel, prin senzorii prezenți, Cătălin Crețu interacționează cu pianul analogic, samplîndu-l și suprapunîndu-i mai multe straturi de realitate sonoră, care se întretaie într-un performance bazat nu doar pe apăsarea clapelor ci și pe lovirea, la un moment dat, cutiei principale de rezonanță. Nu e prima oară când îl suprind pe Cătălin Crețu în fața unui pian pe care și-l prepară după gust. În urmă cu câțiva ani am asistat, la conacul lui George Enescu de la Tescani, la un recital de improvizatie în care artistul și-a preparat pianul cu mult instrumentar de bucatarie, care, montat în cutia de rezonanță adăuga reverberatii si diverse contratimpuri ciudate.

Ultima seară a festivalului a fost dedicată acordeonistului Ghenadie Rotari (Moldova-Italia), al cărui recital eclectic ca piese interpretate m-a făcut să-mi schimb părerea despre acest instrument, asociat deobcei, la noi, aproape exclusiv cu muzica lăutărească. Muzicianul își abordează, însă, acordeonul ca pe un instrument din categoria celor „clasice”, fiind un virtuoz mai ales în cazul interpretării lucrării lui Alberto Posadas („Snefru”) si piesei „Holograma”, compoziția Sabinei Ulubeanu.

Acordeonului i-a urmat muzica techno-acustică. „Project 128”, proiect originar din Olanda, își propune să interpreteze live un fel de techno încremenit la 128 de bătăi pe minut, în care doi DJ și trei instrumentiști clasici (clarinet, vioara, violoncel) colaborează. Rezultatul explorării lor sonore, care implică atât improvizație cât și partituri clasice, e inovativ și proaspăt, reușind să te facă să dansezi dar și să te gândești la punctele comune ale ritmurilor electronice și atmosferelor acustice.

Seara s-a încheiat cu un set de muzică ambientală și field recording susținut de DJ Lukatoyboy, experimentalist care a susținut și un foarte interesant workshop pentru copii. Atmosferic și aproape lipsit de ritm, setul său n-a fost unul de dans, ci mai degrabă de introspecție asupra unor sunete extraterestre, provenite din diferite surse colate coerent, departe de muzica mainstream.

Pentru că programul celor patru zile a fost unul plin, organizatorii s-au gândit să și transmită video live de la unele dintre evenimente, o bună idee pentru cei care nu pot participa la tot festivalul. În peisajul local în care muzica clasică contemporană și multimedia sunt puse în valoare doar în cadrul unui festival ca Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, care are loc în fiecare primăvară, Innersound vine cu o propunere coerentă și mult mai deschisă experimentelor cu alte medii. Din păcate, cel puțin în ceea ce privește relația dintre artă si sunet, intermediată de noi tehnologii, adică instalațiile „Touch”, textul curatorial nu și-a respectat premisele, punînd în umbră unele lucrări poate fără să-și dea seama. Ca program de festival, selecție a artiștilor și a locurilor de desfășurare, Innersound rămâne însă extrem de interesant și eclectic.

Innersound a fost în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2016 la București.