Revoluția nu poate avea loc fără echipament. Pentru a deturna un sistem, ai nevoie de instrumente – de la sapa fermierului până la poezia jocurilor video. Dar care este natura acestor instrumente? Acțiunea cere arme. Sistemul e puternic. Din nefericire, natura acestor instrumente compromite cauza sa nobilă, accentuând importanța chestionării naturii și poziției lor.

Lucrarea Vedei Popovici, Instrumentar revoluționar, folosește instrumentele de reistoricizare – sau renarare – a istoriei artei ca punct de plecare pentru un discurs feminist revoluționar. Lucrarea are trei părți: o masă cu materialul de cercetare a istoriei artei peste care s-a intervenit cu desene de către autoare, o serie de măști sub forma unor triunghiuri cu vârful în jos și un video în care Popovici demonstrează cum să porți măștile pe măsură ce o voce citește o serie de conexiuni provocatoare cu istoria Pătratului Negru al lui Malevich, fundalul pe care se formează această nouă istorie a artei.

Fiecare lucrare este prezentată cu o mare simplitate. Se poate ca seria de măști să fie cea mai izbitoare – ele domină peretele de beton găurit de gloanțe al Atelierului 35. Sunt așezate în formație – asemenea unui testudo roman – privind de sus spectatorul, gata de bătălie. Ele alcătuiesc un sit copleșitor de speculație, sugerând o întâlnire cu dominarea, o formație de structură contra structură care sugerează, în același timp, o invitație evidentă: “alătură-te nouă”.

Video-ul cu instrucțiuni Istroia artei retrasată prin Pătratul Negru este un fel de manifest care atinge subiectul naturii patriarhale ale unor opere de artă canonice occidentale, în timp ce Popovici ne arată diverse feluri în care triunghiul negru poate fi purtat, punând în evidență faptul că de-a lungul istoriei a fost folosit pentru a ascunde, a deghiza și a acoperi corpul femeii. Mai multe moduri simbolice sunt prezentate, de la baticul muncitoarei (legat la spate), la baticul casnicei (legat sub bărbie), la o rochie romană, o burca, mască de ninja, până la forma sa finală – un fel de mască de pistolar, poate o reapropiere a imaginii de cowboy macho.

Pe masa din colț se află niște schițe primitive, niște decupaje și printuri detaliate ale cercetării artistei peste care a intervenit cu măzgălituri frustrate, cercuri pentru a-ți atrage atenția asupra unui detaliu, sau desene, menite să sublinieze structura patriarhală care domină interpretarea, poziția și reprezentarea punctului de vedere feminin – alături de imagini precum Venus la oglindă de Velázquez care a fost tăiată de sufrageta Marry Richardson în 1914, cu scopul de a ne ghida, poate, sau a oferi un indiciu, un moment de inspirație. Se pun mult accent pe privirea care este un element comun în discursul feminist și oferă o platformă utilă pentru câteva din cele mai interesante afirmați ale Vedei Popovici, cum ar fi falsa neutralitate a justiției (“Alegoria Justiției este o femeie legată la ochi”). Sentimentul de nesupunere face ca amenințarea din lucrare să scadă.

În cele din urmă, fascinația pentru tactici feministe se dovedește a fi dominantă pentru Instrumentar revoluționar, mai ales problema violenței și a schimbării sociale, temperată de dorința de a împuternici și a educa. Pe parcursul video-ului, Popovici evocă figuri contemporane (și contopiri greșite) ale terorismului – chiar ea sugerează că “pericolul” lucrării este cea mai puternică componentă a ei. Artista se întâlnește cu un paradox vechi de când lumea: cum să produci schimbarea hegemoniei, care este atât de dorită, chiar necesară pentru societate fără violență? Este cu putință un asemenea lucru? Într-un sistem atât de violent, non-violența pare o slăbiciune.

Dar acest lucru nu sugerează că lupta, această luptă foarte specifică, începută în lume este asemenea altora. Dacă privești legiunea de măști de luptă, e ușor să rămâi cu impresia greșită de agresivitate. Dar aici e vorba de apărare agresivă – un refuz.

O asemenea citire conduce și la o critică evidentă: criticarea puterii cu atâta vehemență ar putea de fapt să o întărească, dar pentru a argumenta asta este nevoie de o poziție patriarhală înnăscută – lucrarea nu e agresivă fără să se dorească acest lucru. Dacă există furie, această furie se naște din cunoștință de cauză, urmată apoi de un sentiment de nedreptate – față de ceea ce s-a furat și, mai ales, de ceea ce se continuă să se fure. Trăim într-o lume plină de atâtea cauze feministe confuze sau populiste, încât un film poate fi promovat cu sloganul “Aș prefera să fiu rebelă decât să fiu o sclavă”, dar cele mai clare statement-uri să vină de la cei care protestează premierea – eliberată de povara de a menține o structură economică dominantă. Aici, Instrumentar Revoluționar este cel mai activ, sugerând că lupta nu este un scop, ci și o cauză. În timp ce “instrumentarul” are doar rol de sugestie, calea este foarte clară. Pânza neagră care se opune patriarhatului ar putea să fie folosită și pentru a lega la ochi – indică privilegiul spectatorilor și îi invită să și-o dea jos. Așa cum Popovici spune în încheierea video-ului despre Pătratul Negru:

Cândva visul unei vechi revoluții, îî dau un nou sens, singurul care contează. 

Acest nou înțeles al Pătratului Negru este el însuși o revoluție. Reistoricizarea este repetată prin faptul că artista împrumută elemente din propria sa operă – triunghiul de la workshopul LGBT de anul trecut, natura monumentală a prezentării din Monumentul migrantului (2014), atacul asupra așa-zisei neutralități a legii și figura acoperită în negru provin din În numele tatălui (2013). Mai mult ca oricând, lucrarea lui Popovici, Instrumentar revoluționar, are o calitate reflexivă, flirtând cu introversiunea, reciclând griji de parcă și-ar reexamina decizii din trecut.

Toate bune și frumoase – dar activista artei trebuie să distrugă acest tip de contemplare și să acționeze, altfel acest discurs este pus alături de celelalte și înghițit de capitalism. Un element prezent în celelalte lucrări ale artistei lipsește din acest proiect: sentimentul participării, nu doar o invitație pasivă, ci una care cere o intervenție – într-un sens foarte material. Așa cum a făcut Richardson înaintea noastră.

Un performance participativ de Veda Popovici legat de lucrarea Instrumentar Revoluționar va avea loc  la Atelier 35, în București, marți la ora 19:30.