“The Agency of Touch” (Intermedierea atingerii) a fost prezentarea finală a Mădălinei Dan la SODA pe parcursul mai multor zile. În contextul școlii de dans și performance, lucrarea este versatilă la alegerea dintre performance, dans, instalație, sunet și artă vizuală. Funcția ei este să chestioneze rolul atingerii în artă, ceva ce este încă străin publicului.

Performance-ul pune întrebări legate de felul în care interacționăm în relații sociale și felul în care atingerea este reglementată; în ce contexte este folosită și cine are voie să atingă. Performance-ul lui Dan construiește un mediu în care atingerea este acceptată, în acest caz o cameră privată care seamănă cu cabinetul unui medic sau un pat de masaj, dar folosită într-un mod neconvențional prin coregrafierea unui dans care joacă chiar pe corpul privitorului. Corpul spectatorului devine scena pentru o compoziție ce are loc pe piele. Astfel se pune problema dacă atingerea poate fi folosită în scop estetic și nu doar în scop pur practic, ceva simptomatic pentru o societate care restricționează atingerea.

Privitorul se așează pe o masă de catifea pe durata performance-ului. Mișcările sunt în mare parte improvizate, dar urmaresc o narațiune care a fost coregrafiată dinainte de către Dan. Este o reacție față de privitor și mediul înconjurător printr-o serie de arpegii și cadențe ce variază în tempo și intensitate. Un soundtrack acompaniază performance-ul de atingere care amestecă sunete din exterior cu cele din corp, urmărind scopul performance-ului de a folosi definițiile și granițele pielii sub forma de cadru sau scenă pentru o coregrafie. Limita dintre confort și reacție instinctivă este depășită. Performance-ul este pe cât de confortabil, pe atât de alarmant atunci când trece de la atingeri ușoare la mișcări mai agresive, jucându-se cu intensitatea, durata, și diferite asocieri corporale. De aceea tonul lucrării nu este meditativ și nu se urmărește obținerea relaxării corpului, ci se vrea tachinarea prin atingere pentru a scoate la iveală diverse emoții. Poți obține același sunet prin mișcarea stomacului, cât și prin agitarea ușoară a unei sticle de apă.

În cadrul intercțiunilor sociale, atingerea este restricționată la a da mâna și la un sărut scurt pe obraz, în rest fiind rezervată pentru parteneri intimi. În cabinetul unui medic, în studiourile de masaj, de dans, de yoga găsim specialiști care ating doar în scop practic și sub formă de muncă plătită. În performance-ul lui Dan, rolul atingerii este subversiv față de cel practic sau economic, poziționându-se într-un context artistic. Performance-ul este gratuit și are ca rol o experiență estetică pură fără să promită satisfacția fizică a unui masaj sau a unei soluții medicale. În timp ce contextul artistic dorește să separe atingerea de baza economică sub care activează, reușește să separe și publicul într-un anumit grup orientat spre artă.

Pielea, cel mai mare organ, poate avea un impact major asupra stării fizice a corpului, dar în context artistic, performance-ul nu ajunge la publicul țintă. Având în vedere publicul larg de dansatori, atingerea poate fi asociată cu corectarea unui pas greșit, alții o pot asocia cu instinctul natural de a evita atingerea unui străin. Va fi interesant de urmărit peroformance-ul în contexte diferite pentru a vedea cum contextul artistic poate fi evitat și cum poate schimba percepția oamenilor asupra relațiilor sociale. În mare, performance-ul urmărește să dea jos restricțiile privind atingerea, să prezinte atingerea ca un simț ce merită explorat artistic, dar și să extindă felul în care se aplică atingerea pentru a diminua rușinea culturală din jurul corpului.

Performance-ul atribuie atingerii un element vizual prin experiența unui mod sinestezic de a privi lucurile. Lucrarea devine remarcabilă prin imaginile pe care privitorii sunt rugați să le înregistreze în ultima camera. Astfel, ne este reamintit faptul că pielea este cel mai mare organ și răspunde la lumină. În final, performance-ul este o colaborare între toate simțurile și trimite la imposibilitatea de a avea artă fără să fie implicată și atingerea, unde însăși pielea reacționează la mediul înconjurător al spectatorului de care se ține cont din ce în ce mai mult în spațiile artistice. Așa cum scaunele de cinema sunt înlocuite cu bean bag-uri moi la spectacolul Piplotti Rist’s Hauser and Wirth, sau cum au fost așezate scaune de masaj în fața ecranului la personala lui Korakrit Arunondchai la Carlos Ishikawa, la fel și “The Agency of Touch” se întreabă cum se poate utiliza atingerea spectatorului ca element principal și nu ca o extensie a unei instalații sau performance.

„The Agency of Touch” de Mădălina Dan a fost prezentat la SODA ca lucrare finală în Decemebrie 2015. SODA este programul de Master secția Solo/Dans/Calitate de autor la HZT Universität der Künste, Berlin.