Trecerea de la era devoniană la cea carboniferă a avut loc în urmă cu aproximativ 360 de milioane de ani. Pe atunci, aerul era plin de oxigen, cam la aceleași niveluri din ziua de astăzi; de aceea, nu apăruseră încă insecte uriașe. De fapt, nu existau vertebrate pe uscat, nu era nimic care să le hrănească sau să se hrănească cu ele. Deasupra apei, totul era liniștit și se forma, încet-încet, o mlaștină. Atunci au apărut primii copaci, alături de o colecție impresionantă de vegetație, deși lumea subacvatică reprezenta cu adevărat regnul animal pe atunci. Fiecare creatură ce a trăit atunci ar fi de nerecunoscut pentru noi. Chiar și mișcările lor ar putea părea neobișnuite. Asemenea dinozaurilor ce par animați când se mișcă, aceste animale nu ar înțelege că era lor s-a terminat demult. Modelele lor par greșite, forma lor nu mai are sens.

Tocmai se încheia „era peștilor” și începea o altă eră, cea în care s-a format mare parte din cărbunii planetei. Tot atunci, marcăm originile noastre din pește, un timp cu multe schimbări, ce a indicat în mod subtil că nu vom ajunge nicăieri înotând și că va avea loc, cândva, „o transformare fabuloasă”, „Zimmeriană” și va avea loc invazia terestră.  

Dar nu vreau să merg acolo, încă! Vreau să rămân în apă, cât mai mult! M-am întrebat multă vreme cum de corpurile de apă mi se par atât de extraterestre, de ce există atât de multe diferențe și doar câteva paralele comune la limita curiozității față de abstracțiile vizuale?

În operele semnate de Ioana Stanca și Orsolya Lia Vető se poate observa cu ușurință caracteristicile și epistemologia apei. Foarfecile castrate semiotic de Ioana Stanca își pierd funcția originală (calitatea de armă) și devin „nefolositoare” în sensul lor original și practic, datorită dimensiunii uriașe, umpluturii moi și învelișul din material moale, ce a fost decorat cu o serie de noi identități. Aceste identități călătoresc printre elemente și universuri, în căutare de geografii astrologice și metafore pământene personale, dizolvându-le într-o poartă ce separă corpul nostru de lume, ascunzând sau dezvăluind sentimente fundamentale. În consecință, mediul ales în mod ingenios de artistă și aceste evenimente materiale improbabile rezonează cu apa, cu existența în apă și esența feminității, fie prin comportament sau – în acest caz particular – prin aspectul primar, culoarea.

Picturile semnate de Orsolya Lia Vető nu doar răspund la apă și calitatea sa hrănitoare ci recreează habitatele unor creaturi fictive prin nenumăratele straturi de mare și pământ ce apar sub forma unui „rai evolutiv” mitic în ochii privitorului. Nu vorbim doar de o proiecție a „Tehnicolor preistoric”, artista operând cu și „documentând” apa și existența sa. În procesul de pictură, Orsolya Lia Vető înregistrează diversele faze ale apei. În ciuda aspectului fosilizat și primitiv, vârtejurile necontrolate ale formelor plasmatice, ce amintesc de celule sau siluete de viermi, sunt cele mai prietenoase creaturi stranii cu care te poți întâlni. Asistăm la un spectacol de culoare în toată regula, o evocare a unor flori, insecte sau alte târâtoare necunoscute care sunt, acum, împrăștiate prin întregul spațiu expozițional – un omagiu adus voinței apei.

Însă, este o diferență între existența în apă și cea în aer, mai ales în cazul animalelor care trăiesc în adâncul apei, acomodate solemn cu viața subacvatică. Anatomia și culorile lor ar fi disfuncționale și extrem de neadaptate deasupra adâncurilor. Cu toate acestea, noțiunea de „transcorporalitate” ne reamintește de „ciclurile” gestaționale care au loc nu doar în toate corpurile umane și uterele materne, ci în orice formă de apă, precum și în toate speciile de pe pământ, dând naștere la deveniri simbiotice și perioade de evoluție. E ca și cum am avea un „bilet inter-Fanerozoic” ce ne permite accesul către un loc sigur, unde singurătatea abisală sau condițiile de trai „pulmonare” nu evocă o uitare apoasă.

Flora și fauna propuse de Orsolya Lia Vető reprezintă un refugiu de la prezentul și viitorul pământului. Strat peste strat, ființele ombilicale se înțeleg de minune, fără să piardă din vedere originile lor fluide. Este o combinație simultană a tot ce a fost, ce ar putea și ce va urma să existe, nu doar acum 360 de milioane de ani, ci și în viitorul speculativ. Traseul geologic al artistei se întinde de-a lungul eonilor și sugerează o simbioză coexistentă între temporalitatea preistorică și cosmosul hiper-contemporan.

Punctul forte al obiectelor-caracatiță create de Ioana Stanca constă în calitatea lor de „între”. Acestea nu dezvăluie identități, ci pur și simplu preiau mereu unele noi. Asistăm la o joacă între candoare și straniu, unde creaturile sunt familiare și, totodată, extraterestre, primitoare dar și înfricoșătoare, moi și, în același timp, ascuțite, înțelegătoare și, totuși, inactive. Putem empatiza ușor cu aceste creaturi, cu a lor dualitate – o calitate atotcuprinzătoare. Este dificil, însă, să le înțelegem pe deplin, căci ele nu aparțin nici mediului acvatic, nici celui terestru sau extraterestru. Ele sunt prinse într-o tranziție constantă între elementele pământului și între sistemele solare. Această barieră crucială este, și în acest caz, dezarmată. Lucrările Ioanei Stanca nu sunt rupte de trecutul preistoric și, totodată, se încadrează în fluxul curent.

În acest sens, m-am întrebat cât de departe poate fi trasată originea unei identități și cât de multă istorie pre-literară se regăsește într-o identitate. Nu mă refer la ființe umane sau mamifere, nici măcar la animale. Mă refer, mai degrabă, la acele timpuri în care viața exista exclusiv sub apă. Astfel, putem să ne gândim că, eventual, orice ființă se poate adapta la mediul înconjurător, având acces la un arsenal de avantaje ascunse, care vor fi de folos într-o eră pe care nu vom ajunge să o trăim. Din fericire, în cazul lucrărilor de față, vedem o divergență de la istoria liniară, din moment ce ele nu depind de mediul înconjurător. În mod individual, dar și simultan, acestea pot transmite tot ce a venit înaintea lor și, totodată, tot ce va veni după. Ele sunt atât strămoșii noștri cât și descendenții noștri – forme emergente, compuse din apă hrănitoare.

Expoziția Soft as Water a avut loc la galeria PINCE din Budapesta în perioada 26 aprilie – 17 mai 2022.