La finalul lunii Martie, Fundația Art Encounters a deschis expoziția La marginea lumii / At the edge of the world, curatoriată de Diana Marincu, directorul artistic al Fundației, și artistul Ciprian Mureșan. Proiectul marchează demararea inițiativei ART-UP, ce va promova noi producții de artă și cercetarea artistică, materializând colaborări internaționale cu miza dezvoltării scenei culturale din România.

La marginea lumii reprezintă o selecție de lucrări a unor tineri artiști, din generații apropiate din România și din spațiul european, care sintetizează și relaționează o serie de preocupări ce gravitează predominant în jurul mai multor medii vizuale precum desenul, pictura, instalația, video-ul, ș.a. Expoziția dezvăluie laboratorul de experiment al artiștilor: Andrei Arion, Csilla Bartus, Dan Beudean, Ole Blank, Floriama Cândea, Eduard Constantin, Norbert Filep, Camilia Filipov, Lucia Ghegu, Alexandra Mereuți & Sebastian Danciu, Alexandra Satmari și Lucía Simón Medina, trasând un fir roșu analitic în ce privește posibile granițe dintre lumi reale și fictive.

La marginea lumii a fost conceput ca proiect în jurul dialogului și al schimbului de idei, programul expozițional incluzând și evenimente conexe, cu scopul de a implica activ publicul larg în activitățile Fundației. Printre acestea s-au numărat un brunch cu artiștii invitați, cursuri de introducere în arta contemporană cu istoricul de artă și profesoara Maria Orosan Telea și un workshop dedicat producției de artă și teoriei critice cu Justin O’Shaughnessy și Andrea Phillips.

Expoziția subliniază desenul ca instrument central – vizual și conceptual – de construcție și deconstrucție a unor universuri particulare, marcate de incertitudine și de neliniște – ca factori definitorii a unei realități volatile. Desenul devine o „armă” versatilă și în același timp fluidă în cumularea mai multor caracteristici. Se transformă în sunet, spațiu, amprentă, rețea, relief, fiind deopotrivă dur și sensibil, cu scopul de a cartografia o lume stranie și alterată. Fie că apare într-o formă mai clasică, de grafit pe hârtie cașerată pe placă de lemn în compozițiile intimiste ale lui Dan Beudean, ca afirmații liniare tridimensionale în obiectele sculpturale ale lui Andrei Arion, sau ca trasee grafice digitale ce reconstituie imaginea-amprentă a unei case în lucrarea video a Alexandrei Mereuți și a lui Sebastian Danciu, desenul se constituie ca un proces viu, asemeni unei respirații, în decriptarea și interpretarea realității imediate.

Explorarea potențialității acestui mediu vizual și a capacității sale de transformare în relație cu materia și spațiul devine un numitor comun în cadrul majorității lucrărilor, perspectiva experimentată a unui artist care operează cu desenul – Ciprian Mureșan – jucând un rol important în selecția și punerea în dialog a acestora în galerie, precum și viziunea curatorială complementară a Dianei Marincu.

La marginea lumii devine un proiect care gravitează în jurul ideii de work in progress din mai multe perspective, fără a avea însă aspectul previzibil al acestui concept. Expoziția prezintă demersurile unor artiști tineri, cu un discurs artistic aflat într-o zonă de experiment bazată pe proces, despre o lume a prezentului problematică, marcată de doi ani de pandemie și acum de un război imprevizibil. Pe scurt, o realitate sfărâmată de nesiguranțe, pe care cu toții încercăm să o gestionăm, să o reconstruim la nivel personal și particular într-o acțiune de tip work in progress care să ne ajute de fapt să îi facem față. La marginea lumii numește direct și indirect, geografic, dar și metaforic, o poziționare și o posibilă atitudine afectivă în raport cu aceste evenimente copleșitoare. Însă a te afla la margine, sau a fi periferic nu înseamnă neapărat un dezavantaj – această poziție permite o detașare aș spune privilegiată uneori pentru artiști – perspectivă din care, în numele unei libertăți asumate, pot construi viziuni substanțiale și autentice despre realitatea imediată, chestionând limitele dintre vizibil și invizibil.

Andrei Arion, prin lucrările Progressive pike-spear (2021), Tongs for a specific item (2021), Self-sufficient Ladder (2021) imaginează unelte sculpturale absurde din materiale rezistente (oțel), gândite pentru uz temporar și inspirate din lumea jocurilor video, filmelor/desenelor animate de gen fantasy/sci-fi, ce amintesc de arme, armuri, sau alte obiecte cu aspect vizual excesiv, lipsite de funcționalitate. Csilla Bartus, în instalațiile Unknown (2019-2022), Preserve Nature (2020) și Pseudopodia (2022), Pseudopodia/Ghost (2021), prezintă situații de tip paradox – despre relația dintre natural și artificial – prin analizarea unui material plastic integrat în natură și capacitatea acestuia de camuflare. Intruziunea devine adaptare, astfel elementele constitutive ale instalațiilor creează pe peretele galeriei un ecosistem vizual al diferențelor și stranietății.

Dan Beudean „decupează” fragmente de cotidian (asemeni unor cadre de film), într-o serie de desene în grafit Untitled (2021, 2022), având ca subiect central relațiile subtile care se trasează între spațiul interior și cel exterior. Pornind de la ideea de izolare impusă din pandemie, în care căminul devine un spațiu unde artistul se simte captiv, iar singura cale de supraviețuire devine desenul, Dan Beudean concepe niște compoziții grafice de mare rafinament, cu detalii și prețiozități pe care aparatul foto nu le poate surprinde în documentarea lor. Linia cumulează mai multe calități: poate fi moale, poate fi dură, descrie și învăluie forma într-o atmosferă luminoasă și tăcută, având totodată caracter grafic și pictural. Astfel, artistul concentrează în desene de dimensiuni relativ mici sensibilitatea relației dintre prezență și absență, integrată într-o atmosferă metafizică. Compozițiile lui Dan Beudean devin indispensabile într-un proiect curatorial ce explorează un mediu vizual ca desenul, deoarece cuprind întreaga claviatură spectaculoasă a tot ceea ce presupune acesta.

Ole Blank prezintă două intervenții: instalația video Geoengineering; ThunderDome care documentează un performance realizat la Köln în anul 2020. O dronă FPV surprinde paratrăsnetul unuia dintre cele două turnuri ale Catedralei din Köln, transmițând imaginea de la camera încorporată prin transmisie radio către ochelarii VR ai pilotului. Astfel, drona devine o extensie tehnică a  percepției fizice a artistului asupra spațiului. După o serie de încercări de a introduce un fulger în paratrăsnet, traseul de urmărire se finalizează pe acoperișul unei parcări, dezvăluind poziția pilotului/artistului. Cea de-a doua instalație a lui Ole Blank se numește Digital Unpowerment; EMP Device (functional) (2020) și este formată din obiecte care amintesc de armele din filmele științifico-fantastice de la sfârșitul anilor 1990/începutul anilor 2000, ilustrând un arsenal de război contemporan.

Instalația Sensitive Objects 01 (2021) a Floriamei Cândea explorează relația dintre natural și artificial, organic/anorganic, dintre original și copie, elementele componente problematizând astfel narațiuni noi despre relația dintre om și cadrul său exterior. Floriama Cândea este preocupată de BioArt, o practică artistică ce folosește viul și materia organică sub diferite forme. Sensitive Objects 01 se constituie din alăturarea materialelor biologice (frunze decelularizate) cu materiale non-biologice (replici de frunze de silicon), a căror similitudine vizuală trasează incertitudine cu privire la natura materiei și integritatea ei. O altă linie narativă de decriptare a lucrării artistei este oferită de mișcarea mimetică a frunzelor de silicon, urmărind ilustrarea mișcărilor nastice ale lumii vegetale (răspunsuri nedirecționale la stimuli externi: stimuli mecanici, umiditate, temperatură, iradiere a luminii). Sensitive Objects 01 cuprinde astfel trei replici de frunze, care execută trei tipuri de mișcări distincte. Prima este acționată de un senzor EKG, ce înregistrează pulsul inimii artistei și îl transferă sub formă de impuls electric unui motor ce mișcă frunza în acest ritm; a doua reacționează la prezența oamenilor din spațiul expozițional printr-un senzor ce înregistrează mișcarea și o transferă printr-un impuls electric unui motor; și în final, ce-a de-a treia care execută mișcări precum secundarul unui ceas, numărând astfel secunde, primind electricitate. Sensitive Objects 01 se constituie astfel ca o instalație complexă și spectaculoasă atât vizual, cât și ca proces tehnic și biologic.

Lucrarea 330 000 (2017-2018) a lui Eduard Constantin are ca inspirație și punct de pornire numărul soldaților români care au murit în Primul Război Mondial, reprezentând o intenție de conștientizare și de eliminare a abstracției ce gravitează în jurul numărului și a anonimității victimelor. Lucrarea este descrisă de artist ca fiind un „nor abstract”, ce dezvăluie privitorului în momentul apropierii de aceasta 330 000 de siluete de soldați roșii, ștampilate prin juxtapunere. Compoziția concentrează un ritm organic, visceral, ce amintește de vase sanguine, subliniând dramatismul sacrificiului anonim. Eduard Constantin mai expune și Pressure of Time. Star Trek The Original Series (2018) și Războiul Rece / Cold War (2021). Aceasta din urmă documentează procesul prin care se topesc și cad rachetele, ca o aluzie/comentariu la faptul ca din perspectiva artistului războiul a fost cât se poate de real, fiecare dintre cele două mari puteri generând sau fiind implicate în conflicte militare în Vietnam și Afganistan.

Seria de desene „negre” ale lui Norbert Filep (Black Drawings, serie de 17 desene, 2018-2022) descrie un experiment plastic în care artistul chestionează limbajul desenului – linia ca element de limbaj plastic și resursele ei – construind rețele liniare cu efect grafic, progresive tonal. Artistul realizează un limbaj experimental, abstract, ce gravitează în jurul construcției și deconstrucției, făcând referință indirect la „Pătratul Negru” al lui Kazimir Malevich și la sfârșitul picturii, sfârșitul artei, anunțat de nenumărate ori și infirmat tot de atâtea ori. Specificul artei de a se reseta rezidă din procesul fluid de reciclare, de recontextualizare a informației și de perspectivele de abordare ale mediilor vizuale.

Camilia Filipov expune șapte desene intitulate Ephemeral drawings (Transient Flora series) (2020) și o serie de lucrări video: Time sculpture, La Nașterea Norilor (schiță), În drum spre atelier I, II (2020-2022). Desenele sunt delicate și în același timp gestuale, artista folosind diferite plante în loc de creion, cu tușe estompate și ritmice care își modifică în timp culoarea și forma datorită naturii instrumentelor folosite. Video-urile sale devin un jurnal vizual de observații și gesturi minimale, în drum spre atelier sau în natură, un ritual tăcut în care fixează lucruri transformându-le în sculpturi mici de scurtă durată.

Lucia Ghegu prezintă proiectul The Global Position System, care analizează specificul relațiilor și a situațiilor care apar între îndrăgostiți. Lucrările devin astfel o interpretare a mitului androgin și a stereotipului romantic de suflet-pereche, pe care artista o aseamănă cu „o structură fixă cu un echilibru precar”. În intervențiile sale grafice și în instalații, corpul este redimensionat și deformat, cu extremități stranii care caută un alt corp, într-o posibilă interacțiune.

Lucrarea Pământul de sub picioarele noastre (2021), realizată de Alexandra Mereuți & Sebastian Danciu se conturează ca un gest metaforic de „ștergere a istoriei” și cuprinde două componente: o carte de artist și un video, concepute pornind de la imaginea unei case. În video este prezentă imaginea transformată și alterată prin „degradare analogică”, folosind procesele copierii și a descompunerii imaginii, iar cartea de artist – ca obiect unic – este constituită din fotografii, desene și notițe, ce au scopul de a stârni în privitor amintiri-surogat ale unui „non-loc al dispariției, tranziției, migrației și deplasării.”

Intervențiile sculpturale intitulate Corpuri reci (2022) ale Alexandrei Satmari amintesc de volumele contorsionate ale sacilor negri care adăpostesc corpuri neînsuflețite din pandemie și război – conferind materie și substanță într-o manieră rafinată – unor situații pe care le-am văzut doar prin intermediul ecranelor digitale (mass-media). Lucía Simón Medina expune seria Insuficiențe descriptive/Descriptive insufficiencies (2019), un experiment grafic ce combină și încearcă să găsească legături între procesul de creație și matematică/ științe exacte, posibile relații între intuiție și logică, gândire și realitate. Instalația reprezintă un set de 465 de printuri care documentează procesul a trei desene. Fiecare desen descrie fiecare număr par între 2 și 324 ca sumă de perechi de numere prime. Astfel, desenele cuprind trei variante care rezultă din distribuirea punctului geometric al fiecărui număr în trei forme diferite de organizare orizontală, diagonală și spirală.

Proiectul La marginea lumii / At the edge of the world, curatoriat de Diana Marincu și Ciprian Mureșan, s-a constituit în final ca o expoziție bine închegată, echilibrată și densă, cu câteva lucrări-vedetă (Dan Beudean și Floriama Cândea), ce a creat un traseu subtil de viziuni artistice experimentale, gravitând în jurul unor concepte angrenate în realitatea imediată: impredictibilă și fragilă. Un pretext de reflecție asupra unei lumi marginale, dar și o poziționare marginală în fața unei lumi de necuprins.