Pătruns în spațiul expozițional de la Galeria ElectroPutere, mă apucă imediat o greață de la cubul alb; aveam impresia că lumea artei contemporane a abandonat acest format de spațiu comercial în ultimii ani. Însă, poate că perspectiva mai solipsistă pe care mulți am adoptat-o pe perioada pandemiei a dus la o nouă înțelegere a acestei metode de prezentare. Deși aveam dubii, amintirea unor arome de înghețată, evocată de lucrarea Mouth full of sweets – big lick (2021), o serie de mulaje de silicon colorate lipite de perete, mă liniștea oarecum.

Privind la aceste obiecte lipite bine de suprafața peretelui precum niște covoare vechi, atracția lor colorată îmi aduce aminte de ambalajele de înghețată: fistic, afine și ciocolată, șerbet de mentă, poate ceva iaurt. Îmi aduc apoi aminte de o primă abordare, foarte diferită, a acestei expoziții: niște videoclipuri în stil ASMR pe care mi le-a trimis artistul, arătând textura și senzația acelor suprafețe mari de silicon. Deși nu m-a prins niciodată erotismul acelui trend de pe YouTube, se potrivește cu această materialitate. După această primă cochetare cu calitățile ASMR ale obiectelor de artă, mă surprinde să le văd atât de imobile în acest spațiu, lucru care îmi explică ezitarea inițială. Însă, pentru a forța metafora pandemică puțin, poate această prezentare impune păstrarea distanței și lipsa atingerii. Dat fiind titlul și, eventual, forma, nu este vorba doar de contactul fizic, ci și de o atingere mai intimă: linsul. Textura obiectelor, explică artistul, face referire la suprafața limbii, însă nu ca imitație, modelele de silicon devenind vehicule ale contemplării ei. Poate exista o decolorare datorată unor alimente la care se face aluzie, sau ne putem imagina papilele gustative de pe suprafața limbii. Știind că Johannes Hugo Stoll a ținut evidența alimentelor pe care le-a consumat timp de o perioadă lungă de timp, imprimând tabelul valorilor „sale” nutritive pe o pânză de mari dimensiuni, Mouth full of sweets – big lick devine o abordare mai abstractă a noțiunilor de gust, a restricțiilor și efectelor alimentației. Privind mai îndeaproape, putem vedea chiar porii siliconului, sau putem descoperi schițe de diferite forme și dimensiuni – limbi uriașe sau impresii lăsate de caserole, ambalaje de iaurt și conserve care s-au imprimat pe acești mușchi de silicon. Pandemia a făcut limba invizibilă, fiind partea cavității cu cel mai mare potențial infecțios. Abordarea acestei părți a corpului, ce înainte reprezenta intimitatea, într-o manieră abstractă, artistul investighează invizibilitatea limbii. În același timp, acest lucru se reflectă asupra modului în care oamenii au relaționat cu acest orificiu. Așa cum reglementările au schimbat modurile în care ne întâlnim cu alții în spațiul public, un nou ritual „intim” și-a făcut loc în viața de zi cu zi a multora: recoltarea probelor nazale care să dovedească că nu suntem un pericol pentru alții.

În aceste vremuri, o amenințare mai veche, ce încă bântuie prezentul, a fost adresată. Faptul că activiștii și protestatarii au dărâmat monumentele unor figuri istorice rasiste, aruncându-le în râuri, a arătat că povara oprimării întrupate în spațiul public prin glorificarea unei istorii construite pe represiune este încă actuală. Astfel de reprezentări servesc încă unor idei despre ce înseamnă națiunea. În timp ce „noi”, la nivel global, am încercat să înfrângem regimul microbiologic al unui virus, ducând la noi comportamente și schimbând (mai mult sau mai puțin) o normalitate acceptată necritic, tot „noi” nu ne-am dovedit în stare să lucrăm la problemele mai profunde ale așa-numitei civilizații. Lucrarea video Is History ok? stabilește o legătură strânsă între aceste dezvoltări aparent disparate. Un rezultat pozitiv la test înseamnă că trebuie să eviți contact social. Cei infectați, și chiar relațiile lor apropiate, simțeau deodată presiunea întrebării, „De unde l-ai luat?”, provocând stigmă socială și frică. Este de la sine înțeles pentru bolile cu transmitere ușoară că metoda „contact tracing”, sau orice altă metodă, nu poate da răspunsuri clare cu privire la calea transmisiei. De asemenea, ideea „abordării pandemiei” prin reglementări asupra indivizilor întărește ideea de vinovăție personală, purtată împreună cu boala, lucru pe care îl cunoaștem deja din pandemia de HIV. Dacă măsurile reușesc, se poate ajunge chiar la mai multe presiuni sociale. Astfel, chestiunea normelor și structurilor social stabilite și a microbiologicului pot fi profund interconectate – nu doar în sensul foucauldian al bioputerii, ci și în sensul prejudecăților individuale care dobândesc putere decisivă. Pentru a ne întoarce la filmul Is History ok?, istoria probelor nazale devine o cale de a întreba dacă normele și structurile stabilite sunt suportabile pentru societate sau dacă unii oameni ar trebui să fie carantinați, sau chiar stigmatizați și excluși. Poate, în acest caz, este mai bine să nu știm nimic despre regele Wilhelm I, a cărui statuie Johannes Hugo Stoll o examinează pentru a o suprainterpreta.

După niște metafore atât de puternic întrepătrunse ce navighează între conceptual și material, ideea de distrugere a sistemelor de ordine – rafturile simple de aluminiu descoperite de Stoll în laboratorul german unde probele din nasul regelui Wilhelm au fost analizate – deodată par un gest satisfăcător estetic, deși poate superficial, în susținerea acestei narative (Regal phantasy). Privind expoziția, în care până și titlul pare a fi o relicvă insipidă din anii ’70, putem urmări un demers artistic care știe cum să abordeze niște stereotipuri din lumea artei aflate la limita clișeului. Thumbs up pare un exemplu bun: aparent un Pollock pentru copii, la o privire mai atentă acesta se dovedește a fi făcut din plastilină. Făcând încă un pas în spate, pot fi identificate indicații de transport găsite deseori pe cutii, indicând care este partea de sus. Lucrarea pare o cutie goală de artă contemporană pe mai multe niveluri. Deși spune o poveste a mișcării, artistul își lasă subtil amprenta și pe această cutie.

În toate lucrările sale, Stoll creează astfel de micro-narative care se referă la viața sa sau la experiențele sale personale. Moving the hand while turning over the package is like the rotation of the earth este un alt exemplu. Plecând de la un mulaj în ghips al pumnului său și îmbogățind apoi ghipsul cu pudre proteice de diverse arome, acesta le învelea de fiecare dată într-o pungă de plastic când le lua de la supermarket. Deși este o lucrare conceptuală atent lucrată, este și o autoexplorare a artistului ce abordează tema vieții sale cotidiene, în căutarea sensului în arta contemporană într-o lume în care fiecare obiect face referire la altul. În loc să intru într-o istorie a artistelor și artiștilor ce și-au tratat viața drept sursă de producție artistică, prefer să vorbesc despre fascinația și entuziasmul meu față de Johannes Hugo Stoll, menționând mirosul inițial al sculpturii – căpșuni, zmeură și banane artificiale. Mi-aș dori să mă aflu iar acolo să miros acel pumn pompat cu prafuri artificial aromatizate.

Acest lucru mă aduce înapoi la dorința mea inițială de înghețată și la un desen de mici dimensiuni (Ice-cream draft, 2021) ce m-a făcut să râd cu voce tare. O fantezie absurdă a unei înghețate în formă de pumn se transformă în acest context într-o metodă incredibil de trashy de a nega toate gândurile elaborate despre materialitate pe care le avusesem până atunci. O aluzie la vreo glumă internă, o reflecție a faptului că artistul este parte dintr-un joc al artei contemporane în care acesta joacă un anumit personaj când face referire la experiențele sale pandemice personale. Și, într-adevăr, acest lucru e mult mai ușor de îndurat cu gura astupată de un pumn de înghețată.

Ca la început, mă găsesc între o metaforă sexuală și o referință ironică la lumea artei, undeva între un fel de dezgust și atracție. În timp ce narativele din expoziția lui Johannes Hugo Stoll rămân ezoterice și individuale, ele sunt puternic încărcate cu un sentiment: este vorba de o estetică ambiguă, pozitivă și negativă, oscilând între originalitate și ultima modă.

Expoziția Positive Vibration, semnată de artistul Johannes Hugo Stoll, a avut loc la Galeria ElectroPutere în perioada 22.06 – 01.08.2021.

Traducere de Rareș Grozea