De

#10 Bienala de la Veneția

Era probabil inevitabil să dedicăm dosarul principal al acestui număr din Revista ARTA ediției de anul acesta a Bienalei de la Veneția. Și pentru că este vorba de cel mai important eveniment de acest fel din lumea globală a vizualului, dar și pentru că tema acestei a 55-a ediții a fost fascinantă și deopotrivă provocatoare. Sub emblema „Palatului enciclopedic”, am asistat la o selecție de artiști și de opere care pare să meargă împotriva curentului vizual general de azi, marcat puternic de (post) conceptualism, sociologism / (eco) relaționism și un formalism pragmatic, cu nuanțe comerciale.

Dimpotrivă, ceea ce am putut vedea la Veneția a fost o selecție inversă : acele opere care au în vedere o imposibilitate – încercarea imaginii vizuale de a tenta o figurare (cât de cât) integrală a lumii, o Imago Mundi, efortul unor minți de artiști (și de non-artiști) de a cuprinde prin formă vizuală elementele adeseori invizibile (subconștiente și supraconștiente) care ne structurează înțelegerea coerentă și cu sens a realității. Selecția Bienalei a privilegiat, după multă vreme de absență, acele poetice vizuale care se focalizează cu precădere asupra imaginației și vizionarismului, a relației sinelui cu lumea, a psihismului profund cu universul : cu alte cuvinte, acele discursuri vizuale obsedate mai ales de imaginea interioară, atât de importantă pentru buna noastră evoluție lăuntrică și atât de copleșită de diluviul de imagini exterioare în care trăim.

Artistică și antropologică, spirituală și etnografică, poetică și științifică, paseistă și futuristă, Bienala de la Veneția din 2013 a însemnat o provocare pentru obișnuințele noastre vizuale recente, pe care dosarul acestui număr din Revista ARTA – coordonat de Diana Marincu și Anca Mihuleț – a analizat-o prin texte ale unor contributori români și străini, care iau în discuție și cîteva pavilioane naționale, printre care și cel român, care s-a bucurat de mult succes.

 

Magda Cârneci, Redactor-șef

POSTAT DE

Cristina Bogdan

A fondat ediția online a Revistei ARTA și a activat ca redactor-șef în perioada 2014-19. Co-fondatoare a rețelei de publicații de artă contemporană din Europa Centrală și de Est, East Art Ma...

www.evenweb.org