TEASER

Nu am văzut o expoziție Temps Zero live până acum, însă acele imagini analog alb-negru, texturate, mi-au dat șansa să-mi suspend judecata, să trăiesc o experiență senzorială, într-o transă în care vedeam și auzeam în același timp, fără să știu unde și când, și fără posibilitatea, ca privitor/ascultător, de a-mi analiza premonițiile. Inducând asocieri cu revista experimentală din anii șaizeci Provoke (Purovōku), Temps Zero oferă versuri libere pentru o contemporaneitate empatică. Am vorbit, formal și informal, cu cei trei curatori, pentru a încerca să le descopăr obiceiurile vizuale, preferințele vis a vis de imaginar, visuri și viziunile în legătură cu evenimentele planificate pentru la toamnă în București.

Între finalul lui august și finalul lui noiembrie, Temps Zero vor prezenta la București o expoziție la MNAC, un performance live la Switch Lab Gallery și vor susține un mini-atelier la Universitatea Națională de Arte. Temps Zero a avut loc începând cu 2013 în Viena, Atena, Bernac, Roma, Thessaloniki, Ilanz, Braga, Toulouse, Paris și Berlin.

Temps Zero e în același timp o experiență auditivă și vizuală, o călătorie muzicală și grafică în care imagini fixe și în mișcare, făcute de un grup ales de fotografi și cineaști, sunt montate și proiectate împreună cu înregistrări din teren și performance-uri sonore.

Performance-urile Temps Zero sunt unice, făcute luând în calcul locul, scena locală de artiști vizuali și sonori, care sunt invitați în coregrafia liberă a echipei: fotograful Stéphane Charpentier ca organizator și editor, artista sonoră Alyssa Moxley – curatoare de sunet, fotografii Patricia Morosan și Damien Daufresne – curatori asociați.

Temps Zero îmi pare atemporal, oferind acces la o producție încurajatoare de imagine și sunet bazată pe receptivitatea simțurilor și sensibilităților, o cheie de lectură pentru imaginile brute de zi cu zi.

Expoziția din București va include lucrări vizuale de Michael Ackerman (US), Gaël Bonnefon (FR), Martin Bogren (SE), Lorenzo Castore (IT), Stéphane Charpentier (FR), Clara Chichin (FR), Adam Grossman Cohen (US), Damien Daufresne (FR), Gabrielle Duplantier (FR), Theo Elias (SE), Nicu Ilfoveanu (RO), Marco Marzocchi (IT), Lorena Morin (ES), Patricia Moroșan (RO), Alisa Resnik (RU), Gilles Roudière (FR), Uli M Schueppel (DE), Marie Sordat (FR) și lucrări sonore de David Bryant (CA), Vlad Fenesan (RO), Alyssa Moxley (US), curatoriate de Stéphane Charpentier, Patricia Moroșan, Alyssa Moxley, înpreună cu curatoarea invitată Sandra Demetrescu (MNAC). 

Patricia Moroșan descrie această nișă a fotografiei ca proiectând asupra subiectivității, emoțiilor, introspecției, personalului, contrastând astfel cu fotografia documentară sau de stradă. E mereu o experiență memorabilă să discut cu artiști în poziția de lucrători culturali. Am vorbit cu Alyssa și Stephane despre frumusețe și mi-am dat cu părerea despre întrebarea fără răspuns a formatelor, alegerilor, înțelegerii punctului de vedere al celuilalt, lucratului împreună, renunțării la vanitate ca un fel de atitudine recomandată. Am atins problematici precum echilibrul reprezentării în seriile de artiști expuși și preferințele pentru un imaginar aflat în afara lumii comerciale a fotografiei. De la Alyssa am păstrat două idealuri ca privitoare/ascultătoare, să rămân cu întrebări în fața artei când nu mi se spune ce să cred, ce să gândesc.

Jasmina către Stephane: Ai spus că, ca grup, sunteți interesați de aspectele micro, imagini și gesturi ale prezentului. Îmi place să mă gândesc la timpul prezent în relație cu numele grupului, Temp Zero. Într-un fel e vorba de o altă dimensiune a prezentului. 

Stephane: Avem formule diverse. Când organizăm ateliere, ideea e să adunăm oameni din varii discipline. Cadre, fotografii, filme experimentale. Unii adună sunete și fac muzică, iar la finalul atelierului sau rezidenței facem un performance public cu materialul adunat. Când lucrăm cu artiști mai cunoscuți, cum e cazul în București, facem un performance sonor live cu materialele pe care ni le trimit artiștii. Evenimentul prezent e oarecum reformulat. Facem o editare colectivă cu tot materialul trimis de artiști din toată Europa. Cred că suntem atrași de ideea de poezie, de chestionare a prezentului printr-un soi de poezie fără sfârșit, construirea unei viziuni personale a vieții cotidiene și asamblarea unui puzzle din viziuni. Ne atrag: confruntarea prezentului și chestionarea nesfârșită a existenței, folosind lucruri nemanipulate estetic, fragmente de realitate care dau vieții o reprezentare foarte personală. Lucrul cu artiști sonori, Alyssa face muzică din înregistrări din teren, se leagă de ideea de captare a elementelor realității din care se construiește o viziune personală. 

Jasmina către Alyssa: Am observat de asemenea că alegeți artiști sonori diferiți pentru fiecare episod. Îi alegeți în funcție de loc, sau oameni cu care ați mai lucrat, sau sunt ei cei care vă abordează? Cum decideți?

Alyssa: În mod normal e vorba de oameni din zona unde va fi performance-ul. Dar depinde situație, căutăm poate și alți artiști care combină instrumentalul cu înregistrările pe teren. Îmi place să lucrez cu oameni care sunt receptivi la proiect, la colaborarea între sunet și imagine.

Stephane: Proiectul, în sensul de adunare performativă, e întotdeauna editat și remodelat. E foarte important pentru noi să invităm artiști locali deoarece vrem să creăm o energie a momentului. 

Jasmina către Stephane: Cum ai încadra genul de imagini prezentate la Temp Zero?

Stephane: Fiind fotografi care creează experimente video, nu suntem reprezentativi pentru lumea producție fotografice. Avem o viziune poetică a vieții cotidiene, folosind în special tehnologia analog pentru a produce imagini. Un punct important e că noi promovăm un mod de a face fotografii și filme experimentale ca documentări personale ale vieții, și mai puțin concepte. De exemplu a fost anul trecut la Muzeul Botanic din Bruxelles o expoziție trecând de la artiști precum Robert Frank, la Daidō Moriyama, la fotografi mai contemporani. Din toată lista de artiști, jumătate sunt fotografi care sunt sau au fost parte din Temp Zero. Acest lucru arată de asemenea că Temps Zero promovează un mod anume de a produce imagini. Uneori simțim că nu suntem reprezentați într-un festival obișnuit de fotografie, de pildă. Pe rețelele de socializare e plin de oameni noi, în fiecare zi apar. Iar noi nu facem parte din acest proces. Artiștii își dezvoltă opera pe tot parcursul vieții uneori. Susținem această abordare a artei ca ceva ce există și în poezie, un sentiment profund, și nu un spectacol de imagini imediat atrăgătoare. 

Jasmina: Când locuiam în București am observat în jurul meu la artiștii tineri o atitudine foarte competitivă și critică, care nu mi se părea foarte roditoare și care denotă lipsă de solidaritate. Credeți că proiectul va stimula puțin scena din România: că artiștii implicați, precum și publicul, se vor simți încurajați să continue inițiative similare? Ce influență credeți că va avea proiectul vostru în viitor, luând în calcul reacțiile pe care le-ați întâmpinat în alte orașe pe parcursul anilor?

Stephane: Cred că există multe direcții, iar piața artei, mediile de consum și televiziunea generează culturi opuse – sperăm să inspirăm un public artistic cu o energie spontană, unul care trebuie să fie conștient că arta nu este doar atitudine. Pot să-ți dau un exemplu foarte important pentru mine. Am făcut un Temps Zero la Toulouse în 2013, un spectacol în aer liber lângă râu. Au venit mulți oameni și cred că evenimentul i-a impresionat și a inspirat mulți tineri fotografi din oraș. Când mă duc în Toulouse văd că oamenii încă vorbesc despre acea noapte. A fost doar una, însă cred că a impresionat – oamenii au văzut deodată artă care le place și ceva ce au făcut chiar ei.

La TV și pe la majoritatea expozițiilor de la festivalurile de fotografie există o reprezentare foarte puternică a fotografiei și sunetului – în special fotografie documentară sau conceptuală – iar noi suntem în propria nișa de creație și considerăm că nu e nevoie să aderăm la toate trendurile și că doar ne axăm pe adevărul pe care încercăm să-l transmitem. Și în acest fel cred că îi atinge pe oameni. Este de asemenea un mod foarte spontan de a crea sunet, adunând imagini și construind o viziune personală. De exemplu, atunci când țin ateliere încerc să înțeleg dacă un fotograf tânăr este chiar sincer prin ceea ce-mi arată. Încerc să-mi dau seama dacă e o chestie profundă, nu doar ca atitudine, doar să văd dacă persoana e sinceră. Ne jucăm cu poezia, cu imagini simbolice ale vieții personale, încercând să apărăm o anumită mișcare. Un alt lucru în ceea ce privește Temps Zero e că am reușit să creăm o familie de fotografi ce au participat la această idee, iar împreună cu muzicienii, reușim să facem evenimente intense și unice. Muzicienii se întâlnesc în persoană iar muzica pe care o fac schimbă total culoarea imaginilor. E un sentiment special, magic. Există piața artei, publicul și creatorul. De exemplu Michael Akerman. El face parte din Temps Zero și vine la ateliere. Nu este foarte reprezentat pe piața artei, însă are un public underground din toată lumea. Oameni sensibili la imagini emoționante. El e un exemplu bun deoarece îi influențează pe artiștii tineri într-un fel pozitiv.

Jasmina: Voiam să vă întreb pe amândoi dacă credeți că ați creat o comunitate și care ar fi bazele acestei comunități. Pentru mine baza ar fi pe de-o parte asumarea unei metode, unui mod de a fi ca artist, iar pe de altă parte, desigur, calitatea esteticii, care nu poate reieși doar din sensibilitatea față de lume, ci vine și din experiență, prin exercițiu și muncă. 

Stephane: Chiar e vorba de o artă. Este foarte estetic, dar e și substanța imaginii și sunetului. E greu de definit. Am citit o carte de Tarkovski, un jurnal, iar în el era exprimată o definiție foarte solicitantă a artei. O implicare și un sacrificiu totale pentru ceea ce facem. O definiție frumoasă și puternică. Cred că noi încercăm să surprindem substanța imaginilor, nu doar prin estetică și tehnici analog. E o generație de fotografi prin toată Europa care împărtășesc acest mod de gândire și de produs imagini. Și desigur este și partea muzicală, care este foarte importantă deoarece creează o interacțiune unică și intensă între artiști, dar și între artiști și public.

Jasmina către Alyssa: Ai o experiență lungă în lucrul cu imagini? Te ocupi cu muzica și cu înregistrările de teren dar activezi și ca artist conceptual. 

Alyssa: Sunt foarte interesată de acest mod de a crea un spațiu, un sentiment, de a surprinde un moment din realitate și cred că stilul de fotografie din Temps Zero se aliniază cu interesele mele, chiar și cu înregistrările de teren. În majoritatea timpului nu îți dai seama de unde sunt aceste înregistrări dacă nu ți se spune. Ai doar un sentiment al unui loc. Mă folosesc de înregistrări de teren făcute în diverse spații. Când te uiți la fotografii, începi să faci asocieri între ele și non-loc, nu îți poți da seama de când și de unde sunt, însă creează sentimentul unui loc real. Sper că și un sentiment de intimitate.

Jasmina: Cred că acest proces face contextul unei fotografii mult mai abstract, mai abstract decât într-o expoziție unde ai o legendă la imagine. Ce e interesant pentru mine e faptul că, cumva, împreună cu sonorul, acest demers înlocuiește puțin câte puțin limbajul textului cu cel al simțurilor. Eu susțin abstractul ca estetică, iar pe de altă parte e frumos să știi unde a fost făcută o imagine și cui îi aparține. Cumva în Temps Zero se pare că e vorba de un nou format. Imaginile nu se află într-o ierarhie împreună cu textul sau sunetul.

Alyssa: E de asemenea diferit atunci când te uiți la o imagine în timpul performance-ului deoarece o privești un anumit timp, în relație cu alte imagini, alte imagini ale aceluiași artist dar și ale colectivului. Cred că acest proiect creează rețele de asocieri. Editarea pe care o face Stephane e foarte atentă, iar alegerea sunetului, tot ce ține de asta, totul e foarte atent făcut. Nu ți se spune la ce să te gândești. Asocierile nu sunt total aleatorii, însă nu e ceva planificat.

Stephane: Se creează de asemenea o stare meditativă, imersivă, contemplativă. E ca o călătorie în care fiecare primește ceva de la propriile emoții. Noi credem că e bine să rămânem întrebători în fața artei. Dacă știi totul, te plictisești. Dacă rămâne însă o enigmă, dacă te uiți la aceeași fotografie, la același tablou, chestionându-te pe tine însuți, încercând să înțelegi, cred că e un semn bun. Dacă o imagine te plictisește pentru că e prea evidentă, nu este o imagine bună. Noi lucrăm cu o iconografie care își descrie propria cale de a reprezenta existența, un mod de a fi împreună cu imagini care sunt simbolice sau poetice.

Jasmina: E o chestionare a procesului de a extrage sens din ceva. Este un sens creat în acea instanță, în acele momente, iar mie îmi place faptul că unicitatea e temporară și fie nu se repetă deloc sau se întâmplă diferit. A vedea asta într-un performance bazat pe obiecte este cu adevărat special.

Alyssa: Vom construi de asemenea instalații sonore la MNAC. Fiecare fotografie din MNAC va avea o piesă asociată ei, un element pentru o coloană sonoră. Vizitatorii vor putea suprapune aceste sunete, iar fiecare experiență va avea propria sa coloană sonoră după modul în care oamenii se opresc în fața imaginilor. 

Stephane: Vor exista senzori în fața imaginilor. Astfel, când vizitatorul va activa sunetul prin senzor, acesta se va auzi. Sunetele venite obținute prin intermediul vizitatori vor crea un fel de coloană sonoră în interiorul spațiului. E prima dată când ne imaginăm acest format deoarece am avut oportunitatea să facem expoziția la muzeu. Încercăm să producem o nouă formă care respectă procesul de asociere a imaginilor profunde cu înregistrări sonore. Credem că vor fi două-trei camere în muzeu, așa că una va avea genul acesta de instalație sonoră interactivă și vom avea de asemenea o cameră de proiecție, care se va apropia mai mult de sentimentul de performance.

Jasmina: Când mă gândesc la proiectul vostru îmi vin trei cuvinte: poezie, poiesis, politică.

Stephan: Cred că politicul nu e atât parte din slogan cât din modul cum suntem. Responsabilitatea unui comportament, unei acțiuni, unor modele pe care le oferim publicului. E o combinație bună. Aș adăuga doar că cel mai important lucru pe care-l facem e faptul că lăsăm sentimentele să iasă la suprafață. Modul în care percepem, ceea ce simțim. Oamenii pot face schimb de sentimente. Toți suntem unici, dar toți avem un mare potențial. Nu susținem un model artistic ce impune limite stricte. Fiecare vorbește despre adevărul său. Este ceva ce trebuie să treacă prin sentiment.

Alyssa: Indivizii își exprimă identitatea fără să se folosească de politici identitare. Nu e nicio definiție care să spună ce ar trebui să fie identitatea lor. Aceasta e creată prin aceste exprimări de emoții.

Jasmina: Pentru mine politica reprezintă puterea din spatele imaginilor, relațiile de putere care sunt create. Între privitor și imagini, între imagini, între imagini și sunet. Aș mai vrea să te întreb ceva abstract, Alyssa. Cum poate cineva să-și sonifice emoțiile?

Alyssa: Cred că muzica face deseori asta. Cred de asemenea că a folosi înregistrările de teren așa cum fac eu, sau genul de înregistrări din interior, reiese din ascultarea unui loc. E ca și cum ai privi un loc. Îți poți alege perspectiva. Sunt multe căi. Dacă ai un microfon de calitate, poți face asta și cu telefonul, sau într-o conversație pe Skype. Sau să folosești sunete găsite pe internet.

Mai multe informații despre proiect, împreună cu programul evenimentelor, se găsesc pe site-ul proiectului: https://tempszero.com. Titlul expoziției e inspirat dintr-o discuție cu Patricia Moroșan.

 EXPOZIȚIE la MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană București
(printuri fotografice, proiecție video, instalație sonoră interactivă)
29 AUGUST – 29 SEPTEMBRIE 2019
VERNISAJ: VINERI 6 SEPTEMBRIE 2019

PERFORMANCE LIVE la SWITCH LAB GALLERY
(proiecție colectivă + sunet live)
JOI 5 SEPTEMBRIE 2019

MINI ATELIERE la Universitatea Națională de Arte cu Michael Ackerman, Stéphane Charpentier, Patricia Morosan
19/20 NOIEMBRIE 2019

 Rezervări și informații: contact@tempszero.com

Traducere de Rareș Grozea.