De

New Now

NEW NOW art space este o inițiativă recentă a artistului Gabriel Stoian de a-și promova propria viziune artistică într-un spațiu personal, folosit atât ca atelier cât și ca artist-run space, în Frankfurt. NEW NOW se conturează ca demers de promovare a artiștilor emergenți, atât români cât și internaționali, având ca miză stabilirea de conexiuni între aceștia cu un public nou, cu posibili colecționari și noi curatori.

Gabriel Stoian s-a făcut mai întâi cunoscut în mediul artistic clujean, plecând după finalizarea studiilor masterale la București, unde în urma unor proiecte independente și a unei colaborări cu Alert Studio, a fost invitat în 2014 să expună în cadrul BB6 (Bucharest Biennale 6) instalația Peace. Au urmat apoi mai multe proiecte solo și de grup, ca Ikea Temple la Centrul Multimedia al Artelor Vizuale în 2015, Here and Against la WASPSTUDIOS în 2013, sau, în același an, Marotte, o expoziție de grup la Victoria Art Center. În 2015 s-a stabilit în Germania, mai precis în Frankfurt, unde a expus două proiecte solo tip artist open studio la AtelierFrankfurtGlitter, Queens and Other Future Beings și Welcome to The New Now.

Acțiunea lui Gabriel Stoian de a-și crea un artist-run space a pornit de la o dorință pe care cred că o avem toți cei care activăm în domeniul artelor vizuale – aceea de a atrage în jurul nostru oameni interesați de subiecte comune sau similare, ce pot contura contextul unor noi colaborări și care să creeze o rețea sau să se conecteze la o rețea mai complexă din contextul local sau chiar internațional. NEW NOW nu a fost Planul B al artistului, așa cum descria Adrian Ghenie într-un interviu acordat Muzeului de Artă Modernă din San Francisco demersul de început al galeriei cu titlul omonim, ci mai degrabă un next level pentru activitatea pe care a început s-o întreprindă în AtelierFrankfurt (un centru cu ateliere de artiști). Mi-a plăcut acel interviu pentru că descria atât de sincer și direct nevoia organică de a crea un nucleu de interes care să creeze legături între oameni, care să ofere un context de receptare al producției artistice. Contextul face ca arta să devină vie. Îmi amintesc astfel și ce îmi spunea un fost profesor legat de receptarea unei lucrări de artă și anume că în calitate de artist, ești primul spectator al lucrării tale. Ce se întâmplă din acel punct mai departe, doar contextul/noile contexte vor determina percepția asupra acesteia și traseul pe care îl va urma. NEW NOW este un spațiu creat de un artist pentru artiști, iar acest aspect este poate cel mai important în toată ecuația. Gabriel Stoian lansează o invitație la un “dialog” pornind de la un nou prezent self-made (NEW NOW),  spre un și mai nou viitor. Acest nou perpetuu se conturează ca un proces rezultat din aportul tuturor oamenilor care  interacționează în diverse moduri cu acest spațiu.

De la deschidere, expozițiile pe care NEW NOW le-a găzduit până în prezent sunt: People Before Clouds de Gheorghe Naum, Gheorghe Gh. Naum și Gabriel Stoian, A Robot’s Hand in a Supermarket de Andreea Anghel, și Wayfarer Collection de Julian Riedel. Primul show a constat într-o alăturare a lucrărilor a trei generații de artiști – toți originari din Brăila – în care este explorată capacitatea imaginii de a sugera temporalul. Gabriel Stoian își integrează lucrările alături de doi artiști din generații diferite, creând un context contemporan unor căutări aparent tradiționale ca și abordare, în care coordonatele principale devin identitatea și timpul.

A Robot’s Hand in a Supermarket de Andreea Anghel s-a propus ca un solo show conceput integral din lucrări new media, în care artista analizează cutumele omului contemporan: lipsa de empatie față de realitatea imediată ce îi știrbește umanitatea, cadrul fiind o lume futuristă pe care omul și-o concepe iluzoriu dintr-o nevoie organică de progres, dar care devine absurdă prin mijloace prin uitarea substratului și scopului ei.

Wayfarer Collection de Julian Riedel s-a conturat ca un experiment pictural asemănător unui jurnal vizual – conceput din fragmente de real pe alocuri abstractizate într-o manieră lirică. Percepția foarte senzorială asupra realității a coagulat un show spectaculos din punct de vedere estetic, traseul simbolic fiind lăsat la latitudinea privitorului, fiind doar discret sugerat.

Rezultă astfel un spațiu deschis către diverse tipuri de expoziții și artiști cu abordări artistice diferite, numitorul comun fiind relevanța în contemporan. Am purtat o scurtă discuție cu Gabriel Stoian despre  despre NEW NOW art space pentru a afla mai multe detalii despre proiect:

 

Când a apărut pentru prima dată ideea de a-ți face propriul tău spațiu expozițional? Povestește-mi puțin despre procesul prin care ai trecut pentru a realiza NEW NOW art space.

La început, ca orice artist, mi-am dorit un atelier în care să pot lucra. După terminarea studiilor în România am activat pentru câțiva ani ca artist emergent fără un atelier și cred că acest fapt a influențat mult ceea ce făceam atunci. Proiectele din acea perioadă erau realizate într-un spațiu restrâns în care și locuiam, iar de cele mai multe ori mergeam pe stradă sau în parcuri să îmi termin lucrările. Desigur există o limită, și cu timpul acest demers a devenit tot mai dificil. Așadar nevoia unui spațiu era tot mai pregnantă, însă condițiile din România și contextul în care mă aflam atunci în București nu mi-au permis să pot închiria un atelier. În 2015 am luat decizia de a pleca în Frankfurt, unde după câteva luni am reușit să obțin un spațiu într-o clădire (AtelierFrankfurt). Acolo sunt în jur de 120 de ateliere pentru artiști și alte spații alternative sau galerii de artă. Am început să lucrez, însă fiind într-un mediu complet nou, nu cunoșteam oamenii și dinamica locului. Astfel din dorința de interacțiune am început să organizez evenimente în formula open-studio la care veneau puținii prieteni pe care îi cunoșteam. Cu timpul am înțeles că este nevoie de consistență și consecvență pentru a crea un public interesat. Drept urmare la mijlocul anului 2016 am început să mă gândesc serios la ideea de a deschide un spațiu care să aibă un program bine stabilit. A durat cam un an, timp în care am încercat să creez un model de activitate prin care să lansez un artist run space și să îmi păstrez practica de artist. Iar în octombrie 2017 am deschis NEW NOW art space Frankfurt.

 

Te-ai mutat destul de recent în Frankfurt. Cum au fost ultimii ani pentru tine din punct de vedere artistic?

Stilul de viață nomad mi s-a potrivit întotdeauna, sunt genul de persoană care nu stă prea mult într-un sigur loc. În linii mari, m-am mutat de la Cluj după ce am terminat studiile, la București și apoi în Frankfurt în urmă cu aproximativ trei ani, timp în care am locuit și în Amsterdam și în alte orașe prin Europa. Cred că este important să călătorești ca artist. De altfel sunt convins că nu voi rămâne în Frankfurt, însă deocamdată este locul cel mai potrivit. Din punct de vedere profesional cred că lucrurile merg în direcția în care trebuie: atâta timp cât nu urmărești titluri și funcții, și totul se rezumă la demersul tău, ca artist nu ai cum să dai greș. Faptul că am libertatea să lucrez ceea ce vreau, când și cum vreau, înseamnă foarte mult, asta pe lângă faptul că de curând încerc să ajut și alți artiști să expună, chiar dacă îmi ocupă tot timpul, nu aș face nimic altceva. Faptul că am avut privilegiul să trăiesc în atâtea locuri interesante (datorat în mare parte soției mele, Andra) mi-a extins orizonturile creative, desigur sunt convins că actul creativ și viziunea nu sunt determinate doar de contextul geografic, geopolitic, dar cred că lucrurile sunt mult mai clare atunci când le vezi la locul lor.

 

Care este miza artist-run space-ului tău? Care este conceptul din spatele NEW NOW?

Miza acestui spațiu este una relativ simplă: NEW NOW este dedicat  promovării în primul rând a artiștilor emergenți internaționali. Prezintă artă contemporană prin abordări curatoriale alternative, oferind un mediu mai puțin steril și deschis unei comunități mai vaste. NEW NOW art space funcționează ca o platformă duală în care activitatea se desfășoară în același loc, dar prin alternarea funcțiilor. Pe de o parte spațiul găzduiește evenimentele din programul NEW NOW, expoziții, vernisaje, workshop-uri etc. Iar  partea a doua este axată pe producție personală, în care spațiul este folosit ca atelier. Ideea a fost de a crea un spațiu care să se potrivească mai multor tipare de percepție. Un spațiu de testare și rampă de lansare. În prezent, arta poate fi văzută, înțeleasă și comercializată și în cadrul unor adunări intime în apartamente sau locuri mai puțin oficiale, comune. Ele sunt mici buzunare de activitate care servesc publicului, acoperind temporar exact ceea ce lumea artei nu reușește să ofere. Uneori ele sunt menite a fi temporare, iar alteori pot să crească pentru a deveni instituții profesionalizate care contribuie la consolidarea unei generație de artiști.

 

De ce „new now”? Ce înseamnă pentru tine să fii relevant în contemporan?

Numele spațiului a fost ales după titlul unei expoziții personale, care s-a intitulat Welcome to the new now,  pe care am avut-o în același loc în formulă de open studio în mai 2016. În urma unei dezbateri cu un prieten și coleg artist, am ajuns la concluzia că ceea ce ne interesează pe noi și ceea ce definește conceptul acestui proiect sunt conversațiile timpului nostru. Relevanța în contemporaneitate pentru mine înseamnă adresarea unor întrebări actuale de interes major într-un mod interdisciplinar și fenomenologic. NEW NOW sunt două cuvinte care împreună definesc realitatea imediată cu trimitere către viitor.

 

Cum îți selectezi artiștii? Dacă există un numitor comun între ei, care ar fi acela?

Având în vedere că spațiul este la început este dificil să răspund la această întrebare. Strategia de la care am pornit în dezvoltarea acestui spațiu de proiect este încă în primă fază, în primul an de activitate: am decis să testez terenul, încercând să contruiesc relații cu artiști pe care îi știu și care mă interesează, să experimentez moduri noi de abordare. Nu am conturat foarte clar de la început o direcție precisă, deoarece nu aș vrea să exclud medii sau artiști fără să fi înțeles clar ce urmăresc. Sunt de părere că la început e bine să fii deschis și pe măsură ce trece timpul să stabilești un traseu. Programul spațiului NEW NOW nu este constrâns de medii sau abordări în prezent. Atât timp cât proiectele propuse au un concept relevant și actual în contextul artei contemporane rămânem deschiși pentru colaborare.

 

Cum ai poziționa NEW NOW în raport cu scena de artă din Frankfurt, dar și cu cea din România?

Scena artistică din Frankfurt nu este una foarte mare, Frankfurt este unul din centrele economice ale Europei, însă în ceea ce privește arta contemporană este cu siguranță loc pentru mai mult. Există în principal două tipuri de spații în Frankfurt: instituții mari de tip muzeu sau kunsthalle și galerii de duzină pur comerciale. Ceea ce lipsește cu desăvârșire în Frankfurt este scenă alternativă, underground, a galeriilor mici experimentale care pot genera experiment și abordări noi ale artei. În această zonă cred că NEW NOW are de câștigat deoarece e mult mai accesibil și atractiv pentru public. Neavând nevoie de un mecanism financiar greoi pentru a funcționa, NEW NOW este un model de spațiu flexibil care se poate adapta foarte ușor la mediu. În prezent suntem în faza de negociere cu anumite spații similare din România pentru colaborări, însă deocamdată nu e nimic stabilit. Nu cred în ideea de concurență între spații și aș fi încântat să lucrez cu artiști din România.

 

Ce fel de proiecte și colaborări cauți? Cum arată proiecția ta mentală a acestui spațiu în viitorul imediat?

În prezent sunt interesat de colaborările cu artiști din proximitate, aș vrea să dezvolt mai mult contextul local în prima fază. Frankfurt are potențial tocmai pentru că scena de artă nu este una foarte mare, există foarte multe resurse și capital în acest oraș. Cred că este important să lucrezi cu artiștii și instituțiile locale până când te poți dezvolta. Este mai ușor și la nivel de infrastructură să te raportezi la colaborări locale. Proiecția de viitor a acestui spațiu este o dezvoltare cât mai naturală și acumularea de experiență în relațiile cu artiști și publicul. Desigur în viitor am vrea să mărim echipa NEW NOW și vom începe să colaborăm nu doar cu artiști ci și cu teoreticieni și curatori. Singura condiție ar fi să facem toate acestea fără grabă, cu pași mici. Primele noastre expoziții au fost organizate cu artiști cunoscuți de-a lungul timpului și alături de care am dorit întotdeauna să lucrez. De aici, începem să  construim o identitate și un program mai ușor de recunoscut. Ideea ar fi să avem întotdeauna un amestec de artiști cu care suntem familiarizați și oameni ale căror activități nu le-am mai văzut până acum. De la început și chiar acum, identitatea primară a NEW NOW a fost spațiul în sine și condițiile în care acesta există.

 

Cum ți-ai descrie dinamica vieții de artist expat care deține un artist-run space într-unul din cele mai importante centre financiare europene? Cum simți publicul la vernisaje?

Adesea am răspuns la întrebarea asta și intodeauna îmi vine în minte același răspuns. Eu sunt atras de tot ce duce la producerea unei lucrări de artă, din momentul în care cumperi materiale să o faci, până când ajunge să fie restaurată. Însă ideea de viață boemă de artist nu m-a atras niciodată și sincer nici nu cred că aș avea timp. Statutul de expat nu se cunoaște prea tare, mediul în care acționez eu e destul de internațional. Este important de semnalat că munca pentru spațiu este destul de solicitantă, însă eu cred că lucrez cu artiștii și nu pentru ei. Nu am văzut niciodată ca pe o activitate separată această încercare de a coordona un artist run space și cred că e o continuare a muncii mele de artist. În consecință cei mai mulți prieteni pe care îi am sunt din alte domenii, iar publicul la vernisajele mele este variat, însă majoritatea vin din sectorul economic. Discuțiile care se nasc în timpul vernisajelor sunt extrem de diverse, însă un singur lucru e clar: interesul oamenilor față de artă există.

 

Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat din postura acestui manageriat cultural în calitate de artist vizual?

Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat până acum în postura de coordonator este importanța comunicării (felul în care mediezi relația artist / public). Mă consider calificat pentru a conduce un anumit tip de spațiu, însă nu te aștepta să mă vezi plătind cina pentru 25 de colecționari la Abu Dhabi Art Fair.

 

Care a fost feedback-ul până acum legat de show-urile NEW NOW? Care a fost percepția publicului german în fata identității spațiului tău?  

Feedback ul pe care l-am primit până acum a fost unul bun, oamenii sunt încântați de ce văd și mai ales de faptul că totul se întâmplă într-o atmosferă mai puțin formală și relaxată.

Ca spațiu, ne dorim să sprijinim comunitatea creativă, și cred că facem acest lucru printr-o participare activă la scena locală, oferind vizibilitate pentru artiști și o platformă pentru cei interesați.

POSTAT DE

Ada Muntean

Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu un doctorat în Arte Vizuale (2019), având ca subiect de cercetare "Corpul uman ca imagine și instrument în arta contemporană....

Comentariile sunt închise.