Emilia Păunescu este o artistă pluridisciplinară ale cărei opere de artă iau forma unor instalații imersive, îmbinând imagine, sunet, performance și noile tehnologii. Lucrările sale se nasc frecvent în urma unor cercetări și colaborări fructuoase cu experți din diferite zone precum neuroștiință sau psihologie. Emilia este fondatoarea festivalului NOVA și curatoarea evenimentului, o „experimentalistă” declarată și o personalitate plină de candoare. Își trage energia creatoare din apropierea de ceilalți, din discuții aprinse, schimburi de idei și căutări lăuntrice și de o curiozitate nemărginită de a atinge profunzimea lucrurilor.

Anul acesta, Emilia a prezentat în București și Timișoara lucrarea interactivă AIO. All in One, realizată în colaborare cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis, o instalație participativă ce ilustrează creativ anxietatea și felul în care se manifestă ea în corp, traducând în sunet și imagine mai multe date de cercetare neuronală relevante. Vizitatorii sunt invitați să aleagă nivelul de intensitate al trăirii și să ia parte la experiența, uneori tulburătoare, creată de AIO.

Am cunoscut-o pe Emilia cu ocazia festivalului SIMULTAN, unde am stat de vorbă despre procesul său de lucru, numeroasele sale colaborări, festivalul NOVA și, nu în ultimul rând, spectaculosul AIO.

Emilia, activitatea ta artistică înglobează o multitudine de componente, de la artă video la sound, interactivitate și performance. Spune-ne mai multe despre limbajul tău artistic.

Eu văd lucrările mele ca pe un context în care experimentezi lucruri care te ajută să te cunoști mai bine. Din perspectiva asta de lucrare-mediu, lucrare-proces învăț despre simplitate și conexiune. Ca să construiești o casă potrivită pentru toată lumea e nevoie să te uiți la esența lucrurilor și pe fundația asta a ce ne leagă să faci loc pentru toate dimensiunile în care înflorim diferit.

Zâmbesc un pic, căci de curând mi-a spus cineva că vede lucrările mele ca pe o imensă muncă de traducere și cred că e o metaforă excelentă. Traducătorul e lumea dintre lumi, nu?  Punctul de întâlnire, unde lucrurile capătă sens. Îmi place locul ăsta și îmi place sinceritatea incertitudinii lui. Nicio traducere nu poate fi exactă așa că din întâlnirile noastre cu tot rămân mereu bucăți de mister care ne extind lumea.

Activezi totodată ca fondatoarea și curatoarea festivalului NOVA, un eveniment dedicat artei și noilor tehnologii care se află deja la a 4-a ediție. Care a fost catalizatorul pentru acest demers? Cum a influențat NOVA (munca de organizare, artiștii și speakerii invitați, recepția publicului) practica ta artistică personală din ultimii ani?

NOVA s-a născut din curiozitate pentru nou. Lucram la un teatrul din București al cărui spațiu era atipic pentru producțiile teatrale clasice. NOVA a fost propunerea mea de conținut care să folosească întocmai atipicul spațiului ca un catalizator de abordări inovatoare, care aduc artiștii și publicul împreună în feluri noi.

Când am pornit NOVA în 2018 existau destul de puține inițiative în România care să ofere o platformă de descoperire și explorare a potențialului creativ al noilor tehnologii și cu atât mai puține care căutau partea emoțională din spatele lor. Nu m-a atras niciodată tehnologia în sine, ci în ce fel ne pot ajuta aceste instrumente ale prezentului să ne îmbogățim experiența atât ca artiști, cât și ca public.

Treptat NOVA a devenit din un festival care expune lucrări din această lume în un proiect-laborator finalizat cu un festival mai degrabă, care cercetează în contexte colaborative dezvoltarea de noi limbaje artistice cu ajutorul unor profesioniști din neuroștiință, psihologie și alte științe sociale.

Cu NOVA cred că mi-am creat intuitiv cadrul de care aveam nevoie să cresc. Sunt peste 100 de artiști, cercetători și practicieni din aproximativ 15 țări cu care am colaborat în cele 4 ediții ale festivalului și toate aceste întâlniri au deschis universuri fabuloase în mine. Cu siguranță o bună parte din practica mea artistică se conturează în NOVA.

Operele tale sunt adesea colaborative și apelezi la expertiza multor domenii, de la muzică la psihoterapie. Cum se nasc aceste colaborări?

Îmi place mult perspectiva lui Ion Mânzat din Psihologia sinergetică, unde vorbește despre cum într-un grup întregul este mai mare decât suma părților lui. E acel spațiu nedefinit ce rămâne netradus, de care vorbeam la început, care îmbogățește. Mă deschid real către artiștii și profesioniștii pe care îi invit alături de mine în aceste procese. Trasez un teritoriu larg de unde pornim și mă preocup mai degrabă de autenticitatea întâlnirilor dintre noi în acest teritoriu decât de rezultatul lor.

În cadrul festivalului SIMULTAN, ediția „Oscilații”, ai prezentat instalația multimedia colaborativă AIO. All in One, pe care ai expus-o în București la Mobius Gallery și la Galateca Gallery cu ocazia NOVA. Este o lucrare interactivă spectaculoasă, ce îmbină tehnologiile creative cu domeniul neuroștiinței și a altor științe sociale și invită publicul la ședințe intime de cunoaștere de sine. Povestește-ne despre conceptul din spatele AIO.

Poate ca unul dintre cele mai puternice insight-uri pe care le-am primit în ultimii ani, lucrând în contexte colaborative, este tocmai cum ne închegăm pe noi înșine cu ajutorul altora. Este acum o ramură de cercetare savuroasă în cogniție care vorbește despre creierul extins și cum gândim prin corpurile noastre, prin spațiile pe care le locuim, prin oamenii pe care îi avem în jur. În AIO am pornit tocmai de la această rezonanță care se creează între noi și am folosit-o pentru a genera un univers terapeutic, unde acest „împreună” te ajută să te poți uita altfel la emoțiile dificile.

Inspirată de analogia cu muzica și cum sunetul se modulează trecând prin camere de rezonanță și amplificare, mi-am imaginat această „cameră” în care te întâlnești prin sunet și imagine cu alte câteva zeci de oameni care trăiesc anxietatea. Un cor neconvențional care îți primește și cântă anxietatea și astfel te ajută să o procesezi.

Am colaborat cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis, de unde am luat mai multe date relevante despre anxietate și cum se manifestă ea în corp. Muzica din instalație a fost creată parțial din traducerea în note muzicale a unor pasaje din electroencefalogramele mai multor persoane care se confrunta cu anxietatea, iar cele 55 de video portrete pe care le întâlnești pe ecranele instalației traduc și ele prin mimică, gesturi, mișcare poveștile personale ale celor 11 performeri.

Îmi place mult că deși am pornit de la date și cifre, am construit din ele un univers foarte personal și senzorial. Ai practic corpurilor unor oameni în sunet, corpurile altora în imagine și aici te aduci pe tine, cu corpurile tale (fizic, mental, emoțional…) și împreună formați acest corp cu multe dimensiuni.

Anxietatea individului contemporan reprezintă motivul central al AIO, invitând publicul la o experiență extrem de intimă și chiar tulburătoare. Multiplele ecrane ale instalației sunt în stand-by până ce spectatorul activează lucrarea prin tableta pusă la dispoziție pentru a selecta gradul de intensitate al stărilor ilustrate. Mai mult decât o operă multimedia, AIO poate fi descrisă ca o lucrare de artă participativă. Cu ce ți-ai dorit să rămână publicul?

Într-adevăr, în momentele când spațiul nu redă nicio compoziție audio-vizuală aferentă unei selecții a vizitatorului, corpurile din instalație sunt în acest flux continuu de lumină și sunet incitant și așteaptă cuminți să le pui în mișcare. Încă de la început înțelegi că este o experiență în care tu ești esențial și asta te activează.

Am țintit către un spațiu care să te poată conține emoțional și în timp ce îți deschide portițe către părți din tine care dor, îți deschide și brațe subtile care te cuprind. Sunt mai multe pârghii de susținere puse în conținut.

Îți dau câteva exemple. Dimensiunea și amplasarea ecranelor este gândită astfel încât să ai senzația ca oamenii care te întâmpină pe ecrane sunt cu tine acolo, gata să te primească, în dialog. Sunetul în format Quadraphonic contribuie și el la imersare și sentimentul de autenticitate acolo. Estetica generală curată a spațiului și forma pătrată a ecranelor te protejează de hiperstimulare. Era deja „mult” ce împarți în instalație cu ceilalți la nivel de sunet și imagine, așa că am căutat forme de a echilibra. Chiar și structurarea video portretelor și compozițiilor muzicale în 5 niveluri de intensitate a anxietății resimțite este tot o formă de a face spațiul digerabil. Mai tare/mai încet, mai mult/mai puțin e ceva ce înțelegem cu toții intuitiv și faptul în sine că există o structură în ceea ce se simte adesea haos pe interior e liniștitor. Dar și în cadrul aceluiași grad de intensitate am introdus intenționat 1-2 performeri care sunt evident din alt grad, pe de-o parte ca să-ți ofere și puncte de respiro atunci când e foarte intensă experiența instalației, pe de altă parte și ca să-ți arate că e ok dacă la tine acel grad de intensitate arată cu totul altfel.

Apoi, am urmărit ca ce punem în sunet și imagine să fie cât se poate de adevărat. De aici și conversia datelor din EEG-uri în sunet și folosirea confesiunilor personale ale performerilor. Sinceritatea spațiului se simte puternic acolo și asta te ajută și pe tine să te simți în siguranță să te deschizi.

Dincolo de toate, ce face AIO minunat este tocmai să îți arate că nu ești singur în întuneric, că este loc pentru orice aduci.

Ce recenzii ai primit de la spectatori? Cum au reacționat aceștia după ce au trecut prin experiența AIO? Având în vedere tema oscilațiilor propusă de SIMULTAN anul acesta, lucrarea se încadrează perfect în tematica ediției cu ale sale oscilații între stări și sunete, oscilațiile spectatorului între figurile de pe ecrane. Ai observat diferențe între recepția publicului din Timișoara și celui din București? Cum a fost experiența ta din cadrul festivalului?

Cel mai adesea, oamenii sunt luați prin surprindere de cât de adevărată e lucrarea și cât de puternic reacționează corpul lor acolo. Și nouă ni s-a întâmplat de nenumărate ori la montaj să trebuiască efectiv să ne oprim un pic să lăsăm o senzație să se așeze. Mie mi se pare incredibil că deși am lucrat enorm la AIO și am stat la locațiile în care a fost expusă destul de mult, în continuare mă rătăcesc în material și dacă mă întrebi ce se întâmplă unde când adesea nu știu, fără să mă uit peste notele de structură. E o vrajă acolo dată de sinceritatea spațiului care te ajută să te conectezi ușor.

De fiecare dată primesc feedback-uri foarte personale. Fie că au plâns zdravăn în instalație, că au primit speranță sau putere, că au ieșit după mai puțin de un minut de acolo pentru că „nu pot”, sau au explorat curioși de mai multe ori toate corurile din lucrare, oamenii mi-au vorbit despre cum s-au simțit, cu cine au rezonat, de cine le-a amintit, cum sunt sau nu sunt ei în raport cu cum s-au manifestat performerii.

La Timișoara am găsit același mix de curiozitate, teamă și apoi entuziasm cu care a fost întâmpinată lucrarea și la București. M-am bucurat mult de invitația SIMULTAN. Nu îmi puteam imagina un cadru mai potrivit pentru a prezenta AIO aici.

Pentru AIO, ai colaborat cu diverși experți din mai multe zone, precum fotograful Florin Constantin pentru imagine și sound designer-ul Bogdan Moroșan, specialiștii Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis dar și actorii expresivi care animează ecranele instalației. Cum a fost procesul de lucru într-o echipă atât de diversă și cât a durat totul? Cum are loc schimbul de idei și concepte într-un proces cooperativ complex? Cât de mult a influențat aportul celorlalți conceptul tău inițial?

La AIO a fost interesant că, alegând să includ în instalație materiale personale, nu am știut de la început ce elemente de conținut îmi vor oferi oamenii implicați din care să țes o experiență coerentă. Și mai era o provocare în plus de aici – ca modul în care leg aceste elemente să păstreze autenticitatea discursurilor individuale.

Am luat-o din aproape în aproape și am sprijinit un proces pe altul până s-au construit între ele. Sonificarea datelor din EEG-uri a adus nevoia de a crea un al doilea strat în compoziția muzicală, căci numai datele transformate în sunet ar fi fost perturbatoare în spațiu și în opoziție cu intenția de susținere a instalației. Am filmat individual video portretele ghidând performerii în procesele lor personale de a traduce prin corp experiențele lor cu anxietatea, iar regia am făcut-o la montaj când am găsit un ritm comun între mișcările, mimica și gesturile performerilor. De aici s-a născut în mine un fel de coregrafie neștiută a corpurilor lor și am adus și mai multă fluență în întreg punctând pe alocuri grafic imaginea. Am revenit la sunet și am construit și acolo poduri între mișcările performerilor și mișcarea sunetului în spațiu. Aveam acum cadrul așa că ne-am întors către partea interactivă a lucrării și cum intri tu în această lume. Procesul a durat cam jumătate de an, dar am lucrat la foc intens ca să reușim.

Proiectul All in One cu siguranță s-a dovedit a fi ofertant pe mai multe planuri: creativ, colaborativ-profesional și personal. Vei continua acest demers de a explora stările intime și procesele psihologice care se coagulează la nivel colectiv? Dacă anxietatea reprezintă punctul central, unificator și transformator al AIO, sunt și alte sentimente, afecte sau trăiri pe care dorești să le explorezi în viitor?

Sunt cucerită total de următorul meu proiect, SENSE, un spectacol de teatru intermedia unde performerii și publicul interacționează cu un mediu în continuă transformare, modulat automat chiar de ei înșiși prin stările lor emoționale. În centrul experienței lor este un text, care odată dezvăluit integral, aduce sensul acestui joc. Însă, pentru a îl dezvălui, participanții trebuie să se sincronizeze de mai multe ori într-o stare emoțională coerentă.

Procesul de creație include și antrenamente neuronale făcute de artiști la Veruvis, o rezidență de cercetare în martie la Luxembourg Institute of Health cu ghidarea șefului centrului de neuropatologie de acolo, Michel Mittelbronn și o serie de explorări interesante cu mai mulți specialiști despre cogniția extinsă și modurile în care limbajul ne influențează gândirea.

Abia aștept să ne apucăm!

* Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″.

Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.