O dată în viață (Einmal im Leben) era titlul unui serial de mare succes difuzat de televiziunea germană în anii 70’. Narațiunea este construită în jurul aventurii ridicării unei case de vis și în jurul țelului de a fi „stăpân în propria casă”. În Germania de Vest a acelor timpuri oamenii părăseau orașele în număr mare și tot mai multe așezări au început să se întindă la marginea metropolelor. În acest context, oamenii își achiziționau case în satele din vecinătatea orașelor, iar statul subvenționa transportul cu automobilul personal prin intermediul unei „alocații de navetist”. Ca răspuns la acest trafic intens orașele au fost nevoite să își regândească infrastructura. Nu ar fi avut nicio șansă cei care ar fi încercat, prin legi și regulamente referitoare la designul construcțiilor, să pericliteze visul de avea o casă.

Între timp în Germania de astăzi asistăm la un trend opus: oamenii se mută din nou la oraș. Casele lor de la țară se vând greu sau ajung să fie nelocuite. Întâlnim astfel de povești în multe alte țări din Europa. Este și cazul numărului mare de români care părăsesc România și iau calea străinătății pentru a lucra în Vest. Nimeni nu le plătește acestora indemnizații care să acopere costurile de călătorie între țara de origine și cea de destinație. Probabil de aceea nici nu mai pot să își viziteze atât de des locul din care provin. Însă mulți dintre ei visează la reîntoarcere și la o casă frumoasă, în care să poată locui cu familia. Nu puțini dintre migranți reușesc să își transforme visul în realitate în ciuda timpului lung de așteptare. Totul poate dura mult, de la racordarea la rețeaua electrică și de apă până la finisarea construcției, care se realizează în timpul șederilor îndelungate ale proprietarilor în străinătate. Nu de puține ori proprietarii transmit instrucțiuni de construcție meșterilor locali de la distanță, prin internet sau telefon. În ridicarea noilor case este folosit un număr mare de materiale și modalități de construire importate din țările în care migranții lucrează. Rezultatul e apariția unui tip de construcție, răspândit pe teritoriul întregii țări, ce se caracterizează printr-un stil propriu, foarte individual, greu de clasificat.

Ceea ce au într-adevăr în comun aceste case este faptul că adeseori narează un vis: visul unui loc care reprezintă un acasă, un cămin mare pentru familia reunificată și extinsă, dotat cu o grădină și o piscină. Este totodată visul caselor care stau mărturie succesului proprietarilor în străinătate. Prin impozanța lor precum și prin numărul lor mare aceste construcții își lasă amprenta asupra unor regiuni întinse din România și eclipsează din peisaj casele tradiționale, specifice locului. În același timp asistăm în aceste zone la o diminuare tot mai accentuată a vieții sociale. Casele sunt foarte rar locuite, deoarece proprietarii nu s-au hotărât încă să se întoarcă sau, pur și simplu pentru că aceste clădiri sunt mult prea mari și greu de gestionat.

Expoziția Minunata lume nouă – Case ale migranților români relatează visul acestor case prin intermediul unor fotografii impresionante, care prezintă o multitudine de exemple, dar și diversitatea formelor acestor clădiri. Fotografiile sunt asamblate pentru a forma la rândul lor un fel de casă, care este încadrată de imagini panoramice cu peisaje din diferite zone ale României. În acest mod, aceste lumi reale și de vis ale proprietarilor sunt redate din trei perspective: din interior spre exterior, din exterior spre interior și din perspectiva în zbor de pasăre. În această expoziție avem ocazia să vedem instantanee ale acestor lumi de vis, în spatele cărora se află întotdeauna o lungă și personală poveste de viață. Fenomenul construirii de noi case de către migranți în țările de origine nu este nici pe departe unul pur românesc, însă această expoziție se concentrează asupra cazului românesc, pe care reușeste să îl prezinte într-o manieră concisă și elocventă.

Traducere din limba germană: Raluca Buțincu Betea și Daniela Duca.

În prezent expoziția este prezentată la Muzeul Național al Țăranului Român București și poate fi vizitată până pe 27 septembrie 2017.

Expoziția curatoriată de Beate Wild și Raluca Buțincu Betea a fost vernisată până în prezent la Muzeul Culturilor Europene din Berlin (Museum Europäischer Kulturen Berlin, 21 noiembrie 2015 – 24 aprilie 2016), CLB Berlin (29 aprilie 2016 – 14 iunie 2016) și la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca (1 – 30 iulie 2017).

O mare parte din fotografiile expoziției sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie: Remus Gabriel Anghel, Eli Bădică, Carmen Chasovschi, Pietro Cingolani, Ionuț Dulămiță, Anamaria Iuga, Andra Jacob Larionescu, Daniela Moisa, Diana Necoară, Cristina Toderaș, Amelia Tue, Ciprian Vațe.