Încă din 2015, Fundația Culturală META organizează o rezidență artistică anuală pentru artă audiovizuală în satul Slon din județul Prahova. În fiecare an, artiști și artiste la început de drum, din România și din străinătate, pot lua parte la rezidență în sculptura locuibilă a lui Romelo Pervolovici, mai apoi convertită într-un spațiu de lucru de către Eva Pervolovici. În inima spațiului rural, înconjurați de natură și departe de viața agitată a orașului, artiști locali și internaționali se întâlnesc timp de o lună pentru a produce lucrări video. De-a lungul anilor, sub inspirația peisajului rural și sălbăticiei, rezidenții, printre care Irina Botea și James Dean, au creat o mulțime de lucrări de artă video, de la filme experimentale la non-ficțiune, documentare și performance-uri, sub îndrumarea unor creatori consacrați, precum renumita familie Pervolovici. Această inițiativă este deschisă și locuitorilor Slonului, mai ales copiilor, organizându-se ateliere, discuții și, desigur, proiecții de film.

În 2018 a avut loc prima ediție Magic Carpets, cofinanțat de programul Creative Europe al Uniunii Europene, o dezvoltare binevenită pentru rezidența din Slon, oferindu-i vizibilitate internațională. Platforma este dedicată creării de oportunități pentru tineri artiști din toată Europa de a explora contextul local românesc și a-l reinterpreta în moduri noi și creative. Titlul proiectului e inspirat din 1001 de nopți, făcând referire la covoarele zburătoare, dar și la posibilitățile pe care le oferă actul povestirii din orice eră, dar mai ales astăzi, când societatea de consum a suprasaturat și modelat cinematografia. Titlul face de asemenea referire la puterea comunicării și dialogului intercultural, lucru foarte potrivit, platforma fiind dezvoltată împreună cu nu mai puțin de cincisprezece parteneri din toată Europa, printre care EVA International din Irlanda, KUNSTrePUBLIC ZK/U din Germania și Bienala de la Praga, din Cehia, ca să dau doar câteva exemple.

Slon Eye | de Toni Mijač

De atunci se desfășoară Magic Carpets, sub curatoriatul Ralucăi Doroftei, iar pe parcursul ultimilor trei ani, zece artiști au fost selectați să ia parte la rezidență și să-și prezinte filmele în mai multe spații. Unele din aceste lucrări video au beneficiat astfel de vizibilitate și apreciere, fiind ulterior incluse în diverse festivaluri de film, precum Festivalul Internațional de Film din Berlin. Lucrările au fost de asemenea prezentate în galerii, precum Galeria Anca Poterașu, sau la cinemaul Elvira Popescu din București. Însă, în condițiile pandemiei din 2020 și necesității distanțării sociale, Magic Carpets și-a mutat, timp de o lună, întregul repertoriu de filme pe internet pentru a fi vizionat de publicul larg. Această mișcare este potrivită în contextul actual al vizionărilor de film și festivalurilor online.

Elephant songs | de Vojin Ivkov

Slonul este un sat mic care a fost explorat în profunzime de către cei 10 tineri artiști, fiecare oferind propria abordare subiectivă. Deși fiecare film abordează subiectul în felul său unic, există câteva laitmotive evidente în cadrul selecției. Un fir comun ce leagă majoritatea filmelor este muzica, în special cântecele tradiționale, deși apar și piese moderne. Elephant Songs al lui Vojin Ivkov, produs în 2018, este o lucrare de 15 minute în jurul temei muzicii. Inspirat de numele satului, Slon, care înseamnă „elefant” în sârbă, filmul explorează relația dintre vechi și nou în peisajul rural: imaginile frumoase cu peisajul, casele și animalele sunt alăturate filmărilor cu locuitorii tineri și bătrâni ai Slonului, în timpul activităților zilnice. Coloana sonoră a lucrării Elephant Songs, după cum sugerează și titlul, este alcătuită din diverse cântece interpretate de localnici, începând cu celebrul cântec de leagăn cu elefantul și pânza de păianjen. Elephant Songs este un portret sincer și amănunțit al satului Slon și al locuitorilor acestuia, înfățișând viața dinamică a comunității. Muzica joacă un rol central și în lucrarea Larisei Crunțeanu. Filmul acesteia este un scurt portret al unui bărbat odihnindu-se de la munca câmpului. Filmat într-o manieră intimă, cu camera ținută în mână, lucrarea e o încercare de a surprinde o felie autentică dintr-o zi obișnuită a vieții unui sătean, nederanjat de prezența camerei. Așezat pe un deal înverzit, acesta cântă o piesă populară despre condiția naturii, cum aceasta nu simte iubire și nici jale, în contrast cu dorul, frământările și responsabilitățile ce marchează existența umană. Cântecul este melancolic și dureros, însă cu desăvârșire frumos. Intitulat Jealous of the Forest (2018), lucrarea explorează relația omului cu natura (fie că e vorba de protagonistul lucrării sau de orice alt individ), prins între funcționalitate și contemplare.

Jealous of the Forest | de Larisa Crunțeanu

O altă temă majoră abordată de unii din rezidenți este religia și rolul important jucat de aceasta în comunitatea rurală. În filmul său, artistul român Daniel Djamo explorează în manieră ludică terenul Bisericii Ortodoxe Române. Filmat din unghiuri ce sugerează o cameră ascunsă, I am the Hill (2019) îl surprinde pe preotul satului și pe ajutoarele sale din biserică, stâlpii comunității, într-o lumină cotidiană și nu neapărat sfântă. Filmul poate fi împărțit în trei părți: prima se petrece pe fundalul zgomotului unui aspirator. Aceasta e urmată de discursul preotului către tineretul satului despre cum curățenia trebuie păstrată în spațiul bisericii. A treia și ultima parte este un montaj de cadre cu picioarele enoriașilor, unii dându-și jos încălțările pentru a se face comozi, și e acompaniată de încă un cântec popular, cântat de copii, în care versul original, „eu-s în deal”, este pronunțat ca „eu sunt deal”. Filmul reprezintă o perspectivă demistificată asupra religiei și bisericii, axându-se pe dilemele lumești cu care biserica se confruntă zi de zi. Un alt artist român ce abordează religia este Vlad Dinu, însă de această dată filmul are o aură mai serioasă. Din nou, vedem imagini cu comunitatea religioasă și cu sătenii angajați în traiul lor zilnic, pe fundalul cărora preotul relatează o pseudo-poveste despre a doua lege a Decalogului. Sanctification (2019) aduce în discuție rolul icoanei în biserica Creștin-Ortodoxă, precum cazul utilizării troițelor (construcții ce aduc a case, adăpostind o cruce sau alt obiect de iconografie religioasă, plasate deseori la răscruce de drumuri). Filmul subliniază amestecul de tradiție și modernitate sub forma unor obiceiuri ce au fost adaptate la vremurile de azi.

I am the hill | de Daniel Djamo (stânga) și Sanctification (pseudo-story) | de Vlad Dinu (dreapta)

Dacă Djamo și Dinu aleg să abordeze spațiul bisericii pentru a-i risipi aura, cineasta portugheză Luisa Sequiera ia în vizor cimitirul local, într-un montaj intim cu pietre de mormânt, cu decorațiunile lor colorate și flora înconjurătoare, sub acompaniamentul unei muzici melancolice la pian și unei voci de femeie ce citește din Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit al lui Roland Barthes, care a fost și inspirația lucrării. Spre deosebire de majoritatea filmelor din selecție, Născută (2019) este mai puțin documentar și mai mult lucrare atmosferică, o meditație asupra dragostei cu prim-planuri ale pietrelor funerare aparținând unor cupluri. Trist, însă candid, scurtmetrajul lui Sequiera reușește să se joace cu sentimentele privitorului.

Născută (Born) | de Luisa Sequiera

Pentru lucrarea ei, Marta Elina Martisone abordează tema identității naționale, patrimoniului istoric, mitologizării și masculinității. Jumătate documentar, jumătate mockumentary, Eagles and Wolves (2019) privește religia și spiritualitatea dintr-o perspectivă largă, cercetând tradiții și obiceiuri ce predatează creștinismul. Martisone apare de câteva ori în documentar în rolul de reporter, vorbind despre figuri ale istoriei românești, precum împăratul roman Traian și regele dac Decebal. În film, îi vedem pe sătenii Slonului îmbrăcați în romani sau daci și luând parte la tot felul de activități neobișnuite dar simpatice. Remarcabil este că tânăra generație îi joacă pe romani, în timp ce bătrânii sunt dacii – poate este vorba de un comentariu asupra neliniștii și dorinței de explorare ale spiritului tânăr, ce intră în conflict cu seniorii, mai tradiționali și conservatori.

Eagles and wolves | de Marta Elina Martinsone

În 2020, doi rezidenți au optat pentru formatul biografic: artiștii români Ana Țaran și Mihai Gavril Dragolea s-au concentrat pe viețile unor săteni pentru a le spune poveștile. Lucrarea Three Stories from the Mountain (2020) a lui Dragolea oferă o perspectivă detașată asupra vieților a trei bărbați din Slon și relației lor cu codrul: Geneu e omul bun la toate, ocupându-se cu agricultura, meșteșugitul și chiar și cu un anume fel de artă, construind tot felul de obiecte, și, desigur, îi place mult să cânte; Domnul Durac, bunicul lui Geneu, este un fost prizonier de război, harnic și muncitor, însă grav bolnav, lucru care nu îl împiedică să aibă grijă de soția sa și de gospodărie; Domnul Mircea meditează asupra codrului, mărturisind că a contribuit la defrișările din jurul Slonului, atât în mod legal cât și ilegal. Cei trei bărbați au trăit toată viața în Slon, iar destinele lor par strâns legate cu cel al satului. La fel se poate spune despre filmul Anei Țaran The Flower from the Garden. Acesta oferă o viziune mai caldă și poetică asupra sătenilor din Slon, cu precădere asupra femeilor. Urmărind-o pe frizerița Floarea și pe un cuplu în vârstă împreună cu nepoatele lor, poveștile vechii generații se întrepătrund cu cele ale noii generații, părând să aibă o soartă comună: un trecut pe care și-ar dori să-l uite și un viitor incert.

Three stories from the mountain | de Mihai Gavril Dragolea (stânga) și The Flower from the Garden | de Ana Taran (dreapta)

Ultimul rezident al anului 2020, Toni Mijač, nu a putut, din păcate, vizita Slonul din pricina pandemiei, reușind totuși să producă un film pentru selecție. Slon Eye (2020) se remarcă prin tehnica neobișnuită. Deși filmul pune în evidență viețile sătenilor, mai ales în contextul COVID-19, acesta se axează și pe dilema interesantă în care se află Mijač. Fără posibilitatea de a călători, acesta poate doar comunica cu un intermediar (Vlad Dinu), care să filmeze la locație în locul său. Neputând să navigheze Slonul decât prin ochiul altcuiva, regizorul se folosește de filmările obținute pentru a alcătui un colaj, reliefând restricțiile și limitările tehnologiei și limbajului atunci când distanța e un obstacol. Alt artist care se remarcă este Michal Kindernay. Acesta a fost mai interesat de fauna locală decât de localnici. Filmul său de 4 minute, Insection (2018), este cel mai experimental din selecția Magic Carpets: diverse insecte native din Slon sunt filmate pe fundalul unui fundal alb luminos, la care se adaugă o coloană sonoră din înregistrări de teren cu sunete de insecte, dar și piese drone sumbre. Deși este diferită, din punct de vedere estetic, față de celelalte filme, această lucrare poate fi și ea văzută drept un comentariu asupra structurilor sociale, de această dată cu un accent pus pe haos, inerție și apatie. Deși este scurt, Insection este, fără îndoială, intens și fascinant.

Insection | de Michal Kindernay

Et voilà, o viziune detaliată și intimă asupra micului sat Slon, aflat în inima codrului, prin prisma a zece artiști cu experiențe și preocupări diverse, ce au reușit să schițeze un portret complex al satului și o cercetare amănunțită a vieții rurale. În condițiile în care artiștii resimt apăsarea stilului de viață urban, în special în condițiile restricțiilor pe timp de pandemie, se pare că peisajul de țară reprezintă nu doar o scăpare (cum e și cazul altor tabere artistice și ateliere în aer liber) dar și o oportunitate de a redescoperi frumusețea tradiției, comunității și naturii.

Traducere de Rareș Grozea