Bienala Art Encounters 2021 a fost structurată conceptual pornind de la contextul pandemic în care ne aflăm și se materializează ca un răspuns fluid în fața acestei situații, încorporând temele relevante pe care arta contemporană le asimilează în prezent. Intitulată Our Other Us, ediția din acest an propune o analiză a proiecțiilor și oglindirilor pe care le construim despre sine, despre Celălalt, despre noi înșine în raport cu cei din jur, într-un work in progress mental despre noua realitate dihotomică a granițelor și distanțelor și a relației interior/exterior.

Arta contemporană propune o poziție asumată prin care plasează artistul în postura de a reimagina lumea printr-un proces care pornește din interioritate și oferă un comentariu critic atât despre conștiința intimă umană, cât și despre lumea exterioară acesteia, în care omul își duce existența. Structura conceptuală a Bienalei Art Encounters 2021 gravitează în jurul reconfigurării ideii de comunitate, de grijă, a importanței dinamicii relațiilor interumane într-un context de criză. Sunt puse în discuție formele de agregare socială care pot fi materializate în prezent și modul în care sinele poate stabili un echilibru într-un climat problematic. Astfel, expozițiile curatoriate de Kaszia Redisz și Mihnea Mircan propun o radiografie a unor posibile strategii de conviețuire, precum și o problematizare a supraviețuirii sinelui în coordonatele actuale ale societății. Ca și abordare curatorială, ediția din acest an prezintă două viziuni distincte elaborate separat, însă reunite sub aceeași umbrelă conceptuală, care par să se complementeze prin modul în care se potențează reciproc.

Proiectul curatorial al Kasziei Redisz, Cum să Coabităm (How to Be Together), cuprinde două expoziții: o cercetare istorică care analizează relația dintre artiști și natură în fostul bloc sovietic, precum și o analiză contemporană corespondentă. Astfel, proiectul imaginează variații de viitoruri posibile pornind de la un timp relativ, propunându-și să nu traseze soluții rigide definitive, ci să reflecteze asupra sistemelor ecologice, economice, politice și sociale. Locațiile în care acestea au fost concepute sunt: Fundația Art Encounters, Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, Institutul Francez din Timișoara, Galeria Helios. Expoziția istorică (curatoriată împreună cu Georgia Țidorescu și găzduită de sediul Art Encounters) se concentrează pe practicile artistice din perioada 1965-1985, dezvoltate reacționar în fața limitelor impuse de regimurile politice autoritare din Centrul și Estul Europei și concepute prin evadarea în natură și în demersuri inspirate de Land art și Ecologie. Natura devine astfel un spațiu pentru experimente de avangardă, (trasând referințe și la practicile neo-avangardei locale – grupul Sigma din Timișoara) și o încercare de conștientizare a problemelor de mediu și a unor politici existențiale. Secțiunea istorică se numește Seasons End și preia titlul omonim al albumului din 1989 al formației Marillion, care se materializează ca un demers de conștientizare a schimbărilor climatice și a situației problematice cauzate de încălzirea globală. Seasons End (secțiunea istorică) se propune ca o expoziție extrem de „curată”, cu o panotare aproape matematică într-un spațiu clasic compartimentat. O expoziție spectaculoasă nu doar prin asocieri, ci prin substanța demersurilor artistice în sine a unor artiști precum Eugenia Pop, Ana Lupaș, grupul Sigma, Ștefan Bertalan, Wanda Mihuleac, Agnes Denes, Simona Runcan, Pavel Ilie ș.a.

Kasia Redzisz – Seasons End – vedere din expoziție – Fundația Art Encounters / photo Adrian Câtu

Secțiunea contemporană din Cum să Coabităm (How to Be Together) a Kasiei Redzis cuprinde artiști care, prin proiectele lor, privesc sinele în raport cu natura și imaginează un alt mod de a coabita, de a fi cu toții împreună în contextul social critic în care ne aflăm, experimentând concepte precum responsabilitatea socială, colectivitatea și sustenabilitatea, ecofeminismul, precum și influența acestora asupra existenței și procesului de creație artistică. Expoziția curatoriată de Kasia Redzisz include, printre alții, următorii artiști: Flaviu Cacoveanu, Ndidi Emefiele, Irena Haiduk, Mihaela Hudrea, Suzanne Husky, Nona Inescu, Vlad Nancă, Agata Ingarden, Gizela Mickiewicz, Małgorzata Mirga-Tas, Davinia-Ann Robinson, Selma Selman, Jura Shust, Dardan Zhegrova, Iva Lulashi, Daniela & Linda Dostalkova. Se remarcă atenția curatoarei pentru selecția unor artiști cu discursuri diferite: demersuri metaforice despre peisaj și natură, artiști care abordează arta ca practică socială în acțiuni activiste, artiști care folosesc relația dintre obiecte cotidiene și materiale naturale, procese industriale și forme organice în creația lor, ș.a. Secțiunea de la Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, prin specificul clădirii ce sfidează white cube-ul, este spectaculoasă prin asocierile spațiale ale lucrărilor și a structurii labirintice care se configurează între instalații și panouri. Cum să Coabităm (How to Be Together) încorporează pictură figurativă, instalație video, piese de sticlă și de ceramică meticulos construite, ready made-uri trashy, instalații sculpturale din materiale reciclate, piese textile și fotografie ce construiesc discursuri vizuale despre moduri noi de „a fi împreună” în confruntarea cu o criză globală și climatică. La Institutul Francez, instalația site-specific Grădina (Garden, 2017) a artistului Wojciech Ireneusz Sobczyk „invadează” organic spațiul, imaginând un posibil scenariu apocaliptic în care specia umană este înlocuită de forme noi de viață care preiau controlul asupra planetei.

Kasia Redzisz – Cum să Coabităm (How to Be Together) vedere din expoziție – Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” / photo Adrian Câtu

Peisaj în oglindă convexă (Landscape in a Convex Mirror), proiectul lui Mihnea Mircan, a fost conceput și curatoriat de la distanță, speculând astfel relația dintre apropiere și distanță și formele pe care le poate lua în arta contemporană: de la hărți reale sau metaforice, la imagini distorsionate și mișcări panoramice ale camerei. Capacitatea de a sublima niște limitări externe la un punct de pornire într-un concept curatorial pune bazele unui dialog în care participanții expoziției devin interlocutori, iar subiectul principal devine relația de apropiere/depărtare a sinelui în raport cu un exterior problematic și ostil. Astfel, este identificabil un fir roșu conceptual care pornește de la tema crizei, a dezorientării (inspirată din situația actuală mondială) și de la distanțe geopolitice și imunologice. Prin selecția de artiști și a orchestrării în spațiu a lucrărilor lor, curatorul realizează un echilibru vizual între imagini statice și dinamice, ancorate în jurul noțiunii de vertij. Locațiile în care acest proiect s-a desfășurat au fost ISHO Office, FABER și Pavilionul ISHO-Info Point.

Titlul proiectului lui Mihnea Mircan face referire la Autoportret în oglindă convexă, pictura lui Parmigianino din 1524, realizând o analogie între figura umană, deformată, care se dilată în urma unui efect optic și acaparează întreaga compoziție, și identitatea contemporană fluidă, aflată în continuă transformare în contextul social actual. Această operă devine un pretext pentru a insinua că în oglinda convexă din compoziție este vizibilă, în fundal, scena deformată a lumii pe care o traversăm acum. Peisaj în oglindă convexă (Landscape in a Convex Mirror) analizează în primul rând spațiul ca centru de interes și peisajul ca instrument de disecție în explorarea prezenței și absenței, a fisurilor narațiunilor istorice, a lipsei de fapt a „figurii” și  a versatilității transformării sinelui. Proiectul său prezintă lucrările unor artiști ca Benjamin Bannan, Traian Cherecheș, Gili Mocanu, Sara Culmann, Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Adela Giurgiu, Femke Herregraven, Zsófia Keresztes, Flaviu Rogojan, Szabolcs KissPál, Magdalena Łazarczyk, Jean-Luc Moulène, Robertas Narkus, Miklós Onucsán, Laure Prouvost, Ana Prvački, Saul Steinberg, Hito Steyerl, Remco Torenbosch, Achraf Touloub, Bernard Voïta.

Mihnea Mircan – Peisaj în oglindă convexă (Landscape in a Convex Mirror) vedere din expoziție – ISHO Office / photo Mihai Toth

Expoziția de la ISHO Office a fost impecabilă, absolut spectaculoasă, locația mea preferată din întreaga Bienală, cu prezențe remarcabile precum instalația multimedia a duo-ului Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Condiționalul predictiv (The Predictive Conditional, 2021), piesele sculpturale ale Zsófiei Keresztes, Cel mai mic lucru în comun (Smallest in Common, 2019), picturile prețioase ale Adelei Giurgiu (Peisaj interior/Interior Landscape, 2020), animațiile lui Julijonas Urbonas, Planeta oamenilor (Planet of People, 2019), compozițiile rafinate ale lui Achraf Toulob, Fără titlu (instrumente pentru un teatru gol, 2019)/Untitled (instruments for an empty theatre, 2019), instalația organică a lui Traian Cherecheș, Ouă de larvă (Larva Eggs, 2021), compozițiile metafizice a lui Gili Mocanu, Coloană spartă (Broken Column, 2010), instalația multimedia a lui Femke Herregraven, Reflexul de scufundare (pentru că am fost învățați să nu ne înecăm putem să cântăm, 2019)/Diving Reflex (Because We Learned Not To Drown We Can Sing, 2019), ș.a. Spațiul FABER a găzduit mai multe lucrări ale artistului Miklós Onucsán, printre care compozițiile intitulate Uneori cerul este albastru ca hârtia milimetrică (Nori cu precizie milimetrică/Nori deformați milimetric, 2020)/Sometimes the sky is blue like milimeter paper (Clouds with milimeter precision/Milimetrically deformed clouds, 2020), cu o poetică vizuală distinctă – o cartografiere de stare. Pavilionul ISHO-Info Point a prezentat programul de proiecții video One day the day will come when the day will not come, conceput în parteneriat cu Neuer Berliner Kunstverein n.b.k. Video-Forum, Berlin. Acesta a cuprins video-uri ce analizează relația dintre biografie și metamorfoză, ale unor artiști precum Larisa Crunțeanu, Hans van Houwelingen, Sven Johne, Pauline Jullier, Melissa Liebenthal, Nicholas Mangan, Ciprian Mureșan, Cristian Rusu, Susan Schuppli, alături de o selecție din colecția Neuer Berliner Kunstverein n.b.k.

Performance-ul gândit de Manuel Pelmuș (sound design de Ion Dumitrescu) pentru Peisaj în oglindă convexă face parte dintr-un proiect pe termen lung intitulat Permanent Collection (Colecție permanentă) și a avut loc la Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, în spațiul în care se afla expoziția Kasiei Redzisz, la câteva săptămâni după deschiderea oficială a Bienalei. Prin practica sa, artistul investighează relația dintre performance și artele vizuale. Lucrarea performativă realizată în Bienală descrie evenimente corporale și critice având ca fundal sonor efecte acustice și un monolog al artistului, ce reflectă asupra noțiunilor de distanță și detașament. Acestea s-au materializat sub forma unor interacțiuni cu spațiul și cu lucrările expuse acolo, în contextul unui dialog tăcut cu vizitatorii Bienalei.

Manuel Pelmuș – performance Permanent Collection, cu Mihai Mihalcea – Muzeul de Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” (parte din Peisaj în oglindă convexă (Landscape in a Convex Mirror), proiectul lui Mihnea Mircan -photo Mihai Toth

Expoziția Aripa secretă de la Muzeul Național de Artă Timișoara constituie un proiect colaborativ între curatoarea internațională (de origine română) Maria Rus Bojan și poetul, teoreticianul și traducătorul Bogdan Ghiu, având ca miză intersecția coerentă dintre cuvânt și imagine, dintre poezie și artă contemporană. Expoziția se materializează ca un proiect colateral al Bienalei, un experiment în ce privește potențialitatea limbajului și versatilitatea transformărilor lui în diferite forme ale artei. Aripa secretă preia titlul unui volum de versuri a poetei Mariana Marin­, dispărută prematur, o autoare emblematică a Generației 80 din România, în care aceasta propunea ca rezistență spirituală și morală în fața regimului autoritar o corelare mentală cu situația existențială a lui Anne Franck, fetița care a reușit să supraviețuiască scriind ascunsă într-o casă în Amsterdam-ul aflat sub ocupație nazistă.

Proiectul curatoarei Mariei Rus Bojan și a poetului Bogdan Ghiu evocă și resuscitează resursele spirituale ale artelor din perspectiva anilor 80, perioadă istorică crucială politic și cultural în urma schimbărilor survenite după decăderea regimurilor comuniste din Estul și Centrul Europei și căderii Zidului Berlinului. Astfel, artele vizuale produse în ultimele decenii sunt asemănate simbolic cu o „aripă secretă” realizată prin sedimentare istorică, potențată de urgența productivistă a artei contemporane. Selecția artiștilor din această expoziție se bazează pe asocierile de apropiere și depărtare – vizuale și conceptuale – care se stabilesc între artiști istorici și contemporani: Ion Bitzan, Constantin Flondor, Peter Jecza, Octav Grigorescu, Ulay, Sophie Calle, Ioana Nemeș, Anselm Kiefer, Marlene Dumas, Traian Cherecheș, Gherasim Luca, Cornel Brudașcu, Alin Bozbiciu, Simion Cernica, Ioan Sbârciu, Iulia Nistor, Ioan Aurel Mureșan, Viviane Sassen, Marcel Broodthaers, Vlad Basarab, Kathrin Schlegel, ș.a.

Maria Rus Bojan & Bogdan Ghiu – Aripa secretă vedere din expoziție – Muzeul Național de Artă Timișoara / photo Petru Cojocaru

Aripa secretă devine astfel o metaforă a mecanismelor noastre interioare de supraviețuire, o sublimare a capacității eu-ului de a rezista și de a se reinventa într-un context ostil și restrictiv. Caracterul poetic al lucrărilor și capacitatea lor de a ne susține în reziliență prin atingeri metaforice conturează o expoziție rafinată, cu un caracter meditativ, care se dezvăluie labirintic privitorului.

Un alt eveniment colateral a fost VIDEO + RADIO + LIVE ce a avut loc la Casa Artelor din Timișoara și a reprezentat o acțiune comună a galeriilor de artă contemporană din România – Catinca Tăbăcaru, Ivan, Plan B, Sandwich, Sector 1 și Suprainfinit – sub forma unui proiect colaborativ dedicat performance-ului și a noilor sale valențe în contextul pandemic recent. Acestea au fost povestite în timp real, în scris și audio, de scriitorul Bogdan Ghiu, ca gest transgresiv de a sublinia imprevizibilul momentului. Proiectele care au făcut parte din acest eveniment colateral au fost: Game Over de Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Art is Work – Voices of a Community de APPARATUS 22,  Amintiri implantate în peisajul cotidianului/Memories implanted in the landscape of everyday de Catinca Mălaimare, Liminal de Rachel Monosov, The Possibility of Purple de Navid Nuur & Adrian Ghenie, Vineyard Slips de Daniela Pălimariu, Public Figure de Mădălina Zaharia & Ryan Ormonde.

VIDEO+RADIO+LIVE – Catinca Mălaimare – Medium Bastard Amber – Catinca Tăbăcaru Gallery – Casa Artelor din Timișoara / Photo Mihai Toth

Ediția Bienalei Art Encounters din acest an a fost extrem de consistentă și densă ca experiență perceptivă pentru privitor, dar și o invitație de reflecție și reziliență în fața noilor realități locale și globale cu care ne confruntăm. Relațiile aproape/departe, interior/exterior, sine/colectiv au fost inteligent și subtil explorate în specificul lucrărilor selectate, dar și în relațiile vizuale, spațiale și conceptuale dintre acestea. Our Other Us reușește să cartografieze viziuni despre realitate și să orchestreze posibile scenarii de interpretare printr-un demers coerent și seducător, în care privitorul nu se pierde în multitudinea de posibilități prezentate, ci se poate regăsi în conceptul de sine, relaționat cu celălalt, aflate într-o relație fluidă și luând diverse forme de coabitare – împreună – într-o lume conștientă, prezentă și asumată. Întregul context al conceperii, montării și prezentării Bienalei a stat sub semnul adaptării noilor paradigme pandemice ale apropierii/depărtării interumane, practicile de lucru și conceptul din spatele Our Other Us fuzionând inerent în această încercare de a radiografia provocările existențiale ale omului din prezent. Astfel, în ciuda obstacolelor care au existat pe parcursul realizării și expunerii propriu-zise ale Bienalei, marea majoritate a evenimentelor au avut totuși loc, unele reprogramate și regândite, cum au fost programele de educație și mediere culturală cu publicul realizate de My Art Encounters împreună cu Asociația Culturală Contrasens: stART-look, listen, think.

Ediția 2021 a Bienalei Art Encounters a fost astfel un proiect extrem de bine închegat și gândit, cu două demersuri curatoriale eterogene, coerente și spectaculoase, însoțite de evenimente colaterale remarcabile, creând un circuit de vizitare incitant atât pentru profesioniștii din lumea artistică, cât și pentru publicul larg iubitor de artă – în final o acțiune de anduranță și perseverență în fața provocărilor prezentului.