Expoziția POROUS MATTER. Void Fractions in Materials, Ideas, and Society, vernisată în această toamnă la META Spațiu în Timișoara, în contextul Capitalei Europene a Culturii, reprezintă rezultatul unei cercetări interdisciplinare la care au participat atât patru artiști din România și Norvegia – Floriama Cândea, Maria Castellanos, Cosmin Haiaș, Stahl Stenslie, cât și patru oameni de știință – Florin Drăgan (UPT), Alex Hansen (Porelab), Liviu Marșavina (UPT), Marcel Moura (Porelab). Colaborarea care a implicat trei universități partenere și o echipă curatorială compusă din Mirela Stoeac-Vlăduți (curator) și Loredana Nedelcu (asistentă curator) a început încă din anul 2022 cu vizite de laborator în România și Norvegia, inedite experimente științifice, sesiuni de lucru și dezbateri.

Conceptul în jurul căruia s-a construit întregul proiect este cel de materie poroasă, accentul căzând pe modul în care noțiuni proprii mecanicii fluidelor, precum fracțiile vide, porozitatea, fluxul, circumscriu atât lumea biologică cât și cea a ideilor ori cea a angrenajelor sociale. Porozitatea ca măsură a vidului, a raportului dintre gol și plin, se dovedește astfel a fi un raport fundamental pentru paradigma artei, cea a naturii, cât și pentru cea societală. Este vorba despre o cheie de înțelegere a mecansmelor vieții și ale comunicării cât și despre un mijloc de descifrare a conexiunilor tuturor acestora cu fenomenul aparent independent al esteticii.

Biologia ne spune că cel mai poros organ uman este însuși creierul. Fenomenologia echivalează omul cu nimicul, cu un simplu por al lumii, cu deschiderea în care lucrurile vin pe rând și se arată, se luminează pentru a fi înțelese. Așa cum în estetică s-a argumentat că Marea Teorie a frumosului ca proporție și armonie vizibilă constituie numai un efect de suprafață al unei mai adânci armonii a frumuseții inteligibile, sensul porozității trebuie căutat undeva la rădăcina lumii, acolo unde numărul devine sacru, nimicul metafizic se dovedește adevărata măsură a Ființei, arta penetrează viața și biologicul iar știința se încarcă de armonii și irizații.

În acest context, artiștii și oamenii de știință implicați în proiectul POROUS MATTER urmăresc poezia ascunsă în reprezentările științifice, în experimentele și instrumentarul  de laborator, cât și asemănările dintre curgerea fluidelor și fluxurile de date. Stahl Stenslie expune astfel, în lucrarea Fluid processor for ecological computing, reprezentări digitale ale principiilor mediului poros și ale curgerii revelate în laboratoarele Universității Politehnice din Timișoara alături de Florin Drăgan. Este vorba mai întâi despre un cub transparent, printat 3D, ce încastrează o sferă poroasă și constituie un prototip al modelului de programare liquid computing, în care task-urile curg de la un dispozitiv la altul urmărind principiile naturii. În al doilea rând, lucrarea presupune un print, o hartă a cărei teritorii circulare urmăresc în nuanțe de albastru curgerea fluidelor într-un material poros dar totodată ritmuri și imperfecțiuni ale comunicării umane și ale armoniei. Asemănarea dintre această hartă și o dispunere concentrică a unei partituri muzicale ne reamintește că Pitagora însuși a inventat Marea Teorie inspirat nu de proporții vizibile ci de subtile armonii sonore.

Același albastru închis, astral reapare în fascinanta instalație a Floriamei Cândea, Internal flow Studies, expusă în apropiere. Aici artista realizează un proiect cinetic în care un fluid ghidat de un contoler Arduino se scurge sacadat printr-o serie de tuburi a căror configurație simulează pe rând sistemul circulator uman, curgerea sevei vegetale și nu în cele din urmă imaginea lumii în ansamblu ca autostradă de conectare și comunicare. Invizibilul devine vizibil, deconspirând existența unui principiu comun la rădăcina lumii acolo unde are loc devenirea-plantă a omului și unde frunzele își exhibă propriul sistem venos. Cele trei autostrade circulate de fluid albastru și aer readuc în dezbatere dihotomiile plin-gol, obiect-spațiu, inspirație-expirație dar și arhitectonica digitalului bazată pe șiruri de biți: 1 și 0. Poezia intermedială este sporită de prezența unei mici proiecții analogice pe perete, un zoom al curgerii produs de un aparat care mixează funcția unui retroproiector cu cea a unui microscop.

Albastrul infuzează și lucrările fizicianului Marcel Moura, Porous Hypnosis 1 și All roads are porous, convins de curatoarea Mirela Stoeac-Vlăduți să expună pentru prima oară. Curajosul fizician transformă astfel într-o instalație artistică interactivă experimentele sale de laborator legate de mecanica fluidelor și modul în care lichidele și gazele se deplasează în interiorul unei rețele poroase. Este vorba despre o serie de proiecții și de structuri poroase transparente printate 3D care permit o vizualizare a procesului de infiltrare a apei în sol în timpul ploii cât și a mișcării fluidelor în interiorul rocilor. Fenomenul poate fi controlat de public cu ajutorul unui sistem de seringi care asemeni unor instrumente muzicale definesc ritmul curgerii.

Este revelată astfel prezența frumuseții la alte niveluri decât cel al sensibilului, al fenomenului, al simplei arte vizuale, adevărul și strălucirea sa sunt scoase din ascundere, instrumentele și laboratorul însuși sunt eliberate de sub primatul funcționalului. Transcenderea vizibilului este pusă în act și de Light Structure Experiment, un performance de sunet și lumină susținut în seara vernisajului de Bogdan Scoromide, artist activ în zona experimentului sonor și a casetelor audio, și de Sergiu Doroftei artist multimedia specializat în instalații cinetice, lumină și peisaje sonore.

O lucrare sensibilă dar foarte puternică, ce operează la rândul său o mediere între teritoriile artei și științei, între actual și virtual, între lumea naturală și lumea digitală este Cyborg Placenta un studiu inițiat de María Castellanos asupra proprietăților și funcției organului misterios și spongios al placentei. În mod indubitabil placenta reprezintă un mediu poros, un organ cu trafic celular bidirecțional care leagă fătul de mamă filtrând atât substanțe nutritive și oxigen pentru făt, cât și substanțe reziduale produse de acesta sau hormoni trimiși bidirecțional. Cu toate că este un organ vital ce conține celule stem, placenta constituie în același timp un organ tranzitoriu extracorporal ce se dezvoltă într-un mod invaziv în uterul femeii, pentru a dispărea imediat după naștere.

În lucrarea de față, care presupune atât o proiecție cât și un obiect circular de laborator în care palpită o placentă izolată, artista invocă orizonturi science-fiction în care viitorul acestui organ pendulează undeva între libertatea și autonomia  conferită de un corp fără organe respectiv orizontul distopic al bioputerii, al monitorizării și clonării. Sunt chestionate astfel posibilitatea supraviețuirii placentei după naștere și desprinderea de corpul femeii, capacitatea sa de a păstra și de a utiliza celulele stem pentru terapii personalizate dar și îngrijorătoarele descoperiri recente despre procentele ridicate de microplastic găsit în placentele femeilor (50%, studiu din Haiti, 2023).

Un proiect de mare complexitate medială și conceptuală ce urmărește premise critice postumane este cel propus de Cosmin Hăiaș, artist iconic al scenei media din Timișoara și colaborator de lungă durată al galeriei Meta. O primă lucrare, intitulată ironic H111 – unFortune Cookies, reprezintă o instalație interactivă antropomorfică, al cărei cap robotic captează CO2 din respirația indivizilor care se apropie îndeajuns de mult. Chiar dacă la o primă vedere acest umanoid soft-robotics cu creștet de plastic și membre de silicon maleabil pare o prezență inertă, el, paradoxal, prinde viață odată cu prima adiere de CO2 expirat de om, arcuindu-și degetele de silicon în forme florale și, în cele din urmă, scoțând din ascundere răvașe ironico-distopice ce deconspiră viitoare crize ale Antropocenului, imposibilitatea viitorului, întunecimi înrădăcinate în anxietatea noastră colectivă. Palpitația membrelor de silicon transmite mișcarea mai departe, în partea de jos a lucrării, unde o formă albă translucidă de făt începe să respire slab. Forma fetală inițiază conexiuni multiple, atât către Cyborg Placenta de María Castellanos cât și către o altă lucrare a lui Haiaș, I see nothing, un făt virtual cu epidermă de neon rece și vedere mașinică ce face parte din expoziția permanentă Meta spațiu.

Sub acceași platformă ecologistă ce critică contextul actual al încălzirii globale și al degradării ireversibile a naturii și a locuirii se înscrie o ultimă instalație a lui Hăiaș, ICE, un dispozitiv simplu și ingenios care produce zăpadă la temperatura camerei. Față în față cu un viitor sumbru ICE amintește că ceea ce astăzi e un simplu cub de gheață, ar putea deveni un exponat prețios în muzeele lumii, o relicvă a viitorului el însuși pe cale de dispariție.

Cosmin Hăiaș însuși datorită profilului său hibrid de inginer și artist, interesat de natură, de mecanismele intrinseci ale limbajului dar și de generarea unor legături autentice cu umanul și nonumanul, constituie un simbol al întregului proiect și colectiv Porous Matter și, chiar mai general, al practicii de lucru colaborative, interdisciplinare și transmediale de la Meta Spațiu. Admintem că acest spațiu de reală interferență a artei, științei și tehnologiei, ce invocă colaborări istorice precum Experiments in Art and Technology a devenit datorită eforturilor curatoarei și directoarei Mirela Stoeac-Vlăduți, perfect angrenat internațional și unic pe scena media din România, unde astfel de experimente sunt de obicei singulare sau numai simulate      .