Persoanelor purtătoare de ruj li s-a impus, secole de-a rândul, obligația de a comunica bunăstare și statut social. Cu toate acestea, rujul a reprezentat, adesea în mod simultan, morala îndoielnică: un semn al alegerii personale de a exhiba un sine mai somptuos, sau un semn, impus de lege, de proastă reputație. Iar rujul a fost purtat cu succes nu doar de prostituate și regine, ci și deopotrivă de femei și bărbați. În cultura europeană, timp de generații întregi, machiajul a fost disponibil pentru ambele sexe, masculinitatea fiind exprimată prin utilizarea tușului de conturare a ochilor, pigmenților roșii, pudrelor albe și alunițelor desenate. Cum, prin urmare, de au dispărut aceste obiceiuri unisex din cultura tradițională? În epoca victoriană timpurie, biserica, sub domnia Reginei Victoria I a Marii Britanii, a impus ca machiajul să fie legat exclusiv de feminitate și auto-venerare, obținând o aură mefistofelică și fiind treptat perceput, în cultura europeană, ca activitate exclusiv feminină. Se pare, astfel, că purtătorul de ruj a suferit o profundă metamorfoză de sens și de sex.

Ca iubitoare a machiajului, ca una care își încununează diferitele laturi personale și feminitatea aplicând diferite tipuri de ruj și modele de machiaj, am fost intrigată de instalația lui Franz Cerami: Lipstick Portraits. Arta lui Cerami, care se află la confluența tehnologiei digitale cu pictura manuală, promite să ne fascineze cu un melanj de portrete digitale apartinând unor 15 bărbați și femei din întreaga lume, capturate cu o cameră web in viitoarea sa expoziție digitală de la Cyfest (cel mai mare festival internațional de arte media, organizat la Palatul Regal din Caserta).

Aici, ca și în multe dintre instalațiile sale, Cerami abordează tabuurile sociale și schimbarea valorilor morale, ambele funcționând simultan în lumea digitală. Fiind atât un povestitor, cât și un artist digital, Franz Cerami dorește să amestece și să îmbine povești cu rădăcini în viața intimă, examinând, de asemenea, metamorfoza schimbarii scopului de la spațiul privat la cel digital.

Curioasă să aflu mai multe despre lucrările sale, m-am trezit navigând pe pagina de Instagram a lui Cerami, oprindu-mă îndelung la un videoclip cu un bărbat frumos, cu barbă, a cărui mână dreaptă se mișca în jurul gurii, în timp ce aplica rujul. Mergând de jur împrejur, cu rujul apăsat pe buze, jucându-se cu ceea ce este în contradicție cu așteptările de azi ale masculinității, și cu privirea ațintită în cameră, acțiunile sale se adresează în mod clar spectatorului, care este îndemnat să participe la intențiile personajului. În timp ce actul de aplicare a rujului ar putea fi văzut ca feminin, privitorul nu poate ignora semnele viguroase și clare ale masculinității pe care o întruchipează. Cu o detașare clară de modelul identității heterosexuale, ceea ce arată rujul la acest personaj este modul în care masculinitatea este o construcție socială, care ar putea fi înțeleasă de unii ca homosexualitate. Aici, rujul însuși funcționează ca un mijloc de a transfera sexualitatea feminină asupra celui care îl aplică. Dar riscul pentru bărbați, ca în cazul de față, va fi întotdeauna pierderea masculinității în spațiul public, pierderea chipului însuși prin dezvăluirea părții feminină.

Cu toate acestea, utilizarea rujului, care se combină din nou cu modelarea identității, prezintă un risc și pentru femei: un alt video pe Instagram al unei femei pare să fie investit, de asemenea, cu un exces de feminitate care, încet, dar sigur, se transformă într-un act erotic. În calitate de spectator al acestor videoclipuri, am putut vedea literalmente abundența sensului generat de acțiunea aplicării rujului. În același timp, am fost de asemenea conștientă de limitările noastre culturale și de modul în care semnificația purtării rujului pare a fi riscantă pentru ambele sexe, deoarece bărbații feminini și femeile erotice sunt dezaprobate în multe contexte sociale.

Cu o săptămână înainte ca Franz Cerami să mă găsească pe Social Media, am creat pentru prima dată câteva scurte videoclipuri, comentând pe marginea unor rujuri nude pe care le cumpărasem de la o faimoasă linie de makeup. Având studii de literatură și filosofie, am hotărât să fac aceste videoclipuri despre machiaj cât mai jucăușe. Nu erau menite să treacă drept filme profesionale, așa că nu mă așteptam câtuși de puțin ca un străin să fie interesat de ele. Dar Franz le-a găsit și, în decurs de șapte zile, am decis împreună, discutând pe Skype, să iau parte la viitoarea lui instalație digitală “Lipstik Portraits/Portretele de Ruj”.

Povestea mea, una comună în Europa de Est, este mai deschisă în anumite privințe, totuși ea încă e tributară unei moșteniri pudibonde: Ca participant la video, m-am simțit în conflict, pentru că nu numai că aveam de gând să-l ascult pe Franz, dar în același timp, simțeam o rușine neexplorată, apărută din simplul act de aplicare a rujului în fața unei camere web. Angajându-mă cu anatomia propriei mele gurii și cu narațiunea subversivă în aplicarea rujului, m-am simțit brusc înfricoșată să mă arăt astfel în fața unei persoane pe care abia o cunoșteam. Jucându-mă cu rujul, identitatea și sexualitatea, am avut impresia că, arătându-mi chipul în fața unei camere, ca femeie, și provocând și schimbând impresiile pe care alții le aveau despre mine, acțiunile mele aveau potențialul de a mă leza. Am fost literalmente îngrozită de diferitele moduri prin care oamenii mi-ar fi putut interpreta acțiunile.

Și pe măsură ce m-am deschis treptat posibilităților gurii mele care, anatomic, are potențialul de a se schimba, și ascultând sugestiile lui Franz – cât de aproape ar trebui să fiu de cameră, când trebuie să aplic rujul și când trebuie să mă opresc – m-am gândit la ce ar putea să însemne acest lucru în fața unui spectator nepregătit: că, de fapt, mă gândeam la sex. Și totuși, în ciuda acestor sentimente conflictuale și în timp ce îmi ascultam intuiția, s-a întâmplat ceva interesant: am găsit un antidot pentru rușine. În cele din urmă, sfidând aceste gânduri de rușine, am continuat să mișc rujul în jurul gurii, până când, după un timp, am reușit în cele din urmă să  le alung.

Investită erotic, am simțit că această experiență a avut ca scop să dea expresie straturilor multiple prin care se interconectează aspectul public și cel privat, explorând puterea moștenirii culturale a techno-antropologiei și sexualității din ziua de azi. Și cum puterea tehnologiei este prezentă din ce în ce mai mult în viața noastră de zi cu zi, ea poate deopotrivă întări și deforma înțelesul; dar poate și să ne elibereze, pentru a crea sensuri noi și diferite. Fiind folosită de marea majoritate ca sursă de divertisment, ceea ce Cerami dorește cu adevărat să ne întrebăm, dezvăluind secretele acestor procese în curs, este dacă suntem intr-adevar dispuși să transcendem scopul principal al tehnologiei. Am putea, oare, depăși sau transgresa discursul dominant nu doar prin înțelegere, ci și prin crearea unui sens diferit, mai nuanțat?

Și, de vreme ce felul în care va arăta viitorul nostru comun rămâne încă un mister, nu pot să nu mă gândesc că, în calitate de martor asumat al acestui fenomen, voi alege de acum încolo să accept și să descătușez aceste realități paralele, atâta timp cât va fi vorba de schimbarea paradigmei general acceptate. Și îmi voi purta rujul.