Întrebări pentru Ileana Pintilie, istoric de artă din Timişoara

Ce eveniment/e de artă din România anului 2014 (solo/collective show, artist talk, conferinţă, workshop, festival, bienală, apariţie editorială) vi s-a/u părut interesante/decisive în a indica o şină, un stil, o zonă recentă, sau dimpotrivă, vreo zonă deja incetăţenită şi consacrată, de cercetare şi de activitate a artiştilor români? Ce vi s-a părut perdant în arta românească a anului 2014? Pe scurt, de ce?

Nu pot pretinde că am o privire de ansamblu, completă asupra evenimentelor derulate în anul 2014 în ţară, mobilitatea mea fiind limitată, iar, probabil, multe dintre evenimente au avut loc în Bucureşti. Din cele urmărite de mine, nu am impresia că s-a întâmplat ceva deosebit, definitiv, în sensul bun sau rău al cuvântului, ci mai degrabă lucrurile au curs pe un făgaş oarecum cunoscut.

De aceea m-aş referi mai degrabă la instituţiile de artă, mai vizibile de departe, cuprinse  şi ele totuşi într-un tipar cunoscut, fără schimbări spectaculoase, cu o notabilă excepţie: alegerea unui nou director la MNAC, în persoana lui Călin Dan. Timpul scurs de la numire este mult prea scurt pentru a vedea cum MNAC a început să se urnească în vreo direcţie, dar speranţa unui suflu nou, de energie şi de creativitate, adie parcă deja.

Instituţiile cele mai perdante în 2014 sunt muzeele de artă, nefinanţate, îngenuncheate politic şi birocratic, ducând după ele un nor lung de personal neprofesionist, mizerabil administrate şi în care NU se întâmplă nimic din proprie iniţiativă, şansa unor minuscule evenimente locale fiind câte o expoziţie aterizată din senin în spaţiile încremenite.

Mult mai dinamice au devenit desigur galeriile care, fie că au sau nu o personalitate bine definită, se agită să acapareze artişti, uneori pe aceiaşi…Oricum, pozitivă este această agitaţie constantă, din care se nasc şi lucruri interesante din când în când. Galeria care a început să capete o coerenţă, să aibă un program mai clar este totuşi Plan B, atentă atât la recuperări istorice importante, cât şi la actualitate. Calitatea expoziţiilor, atât cât am putut vedea, este adesea remarcabilă, iar managementul acestei galerii, cu un spaţiu şi în Berlin, rămâne unul de excepţie.

Ce eveniment de artă internaţional v-a plăcut dintre cele pe care le-aţi văzut sau de care aţi avut cunoştinţă în 2014? Ce vi s-a părut demn de atenţie/aparte/ieşit din comun, sau (dimpotrivă) tipic şi reprezentativ, bătătorit deja în arta anului 2014 pe plan internaţional? Ce nu v-a plăcut în 2014?

Alegerea unor evenimente deosebite din străinătate ţine tot de şansa mea de a călători şi a fi prezentă atunci când are loc un astfel de eveniment. 2014 a fost un an fără Bienala de la Veneţia şi fără documenta, deci fără scandaluri notabile, admiraţie şi incriminări la adresa curatorilor. Marile muzee şi-au văzut de programele lor culturale şi de expoziţiile importante, pregătite minuţios. Aş numit două expoziţii personale care mi s-au părut de o calitate remarcabilă: retrospectiva Richard Hamilton de la Tate Modern şi expoziţia lui Victor Man de la Deutsche Bank, din Berlin.

Dacă Hamilton a fost o surpriză a redescoperirii unui deschizător de drumuri, impresionant ancorat în utopia pozitivistă a începutul anilor 1950-60 şi a unui inovator proteic al limbajului vizual, expoziţia lui Man a echivalat cu descoperirea unui pictor adevărat, indiferent de epoca în care trăieşte. Totuşi, inteligenţa lui de a face o conexiune între valorile picturale, aparent vetuste, şi lumea contemporană, mi s-a părut că îl salvează de o posibilă desuetudine.

Arta actuală este un câmp al experimentului continuu, în care lucrurile sunt mai bune sau mai terne, dar fervoarea căutărilor e poate mai importantă decât rezultatul. Poate doar artiştii care copiază sau se copiază pe ei înşişi sunt cei mai neinteresanţi. De aceea n-aş îndrăzni să cataloghez ceva ca fiind bad, mai ales că „bad painting” a dat naştere unor lucrări demne de toate atenţia.