În cultura contemporană de consum, îmbrăcămintea este adesea privită în primul rând ca un produs finit, acordându-se puțină atenție proceselor din spatele creării sale. Această perspectivă reduce textilele la o marfă, simple obiecte de achiziționat, utilizat și, în cele din urmă, aruncat. Consumatorii interacționează cu îmbrăcămintea la un nivel superficial, apreciindu-i estetica sau brandul fără a lua în considerare munca, meșteșugul și costurile de mediu implicate în producția sa. Fast fashion, în mod deosebit, exacerbează această problemă, încurajând consumul rapid și caracterul de unică folosință al hainelor, care sunt purtate pentru scurt timp înainte de a fi aruncate. Implicațiile sociale, economice și ecologice complexe din spatele hainelor rămân în mare parte invizibile, deoarece moda este tratată din ce în ce mai mult ca fiind mai degrabă tranzitorie și înlocuibilă, decât ca un artifact cultural semnificativ.
Documenta 15 din 2022 de la Kassel, unul dintre cele mai importante evenimente de artă contemporană din Germania, centrat pe o abordare distinctă non-comercială – poziționându-se mai degrabă ca un spațiu critic pentru experimente artistice, decât ca o piață de artă –, a prezentat o instalație spectaculoasă și grăitoare realizată de grupul multidisciplinar Nest Collective din Nairobi, Kenya. Return To Sender – Delivery Details a luat forma unui pavilion construit în întregime din baloturi de haine uzate aruncate de industriile Nordului Global în Africa. Amplasat pe fundalul unei grădini luxuriante și imaculate, Return to Sender apare ca o confruntare tăioasă cu dedesubturile obscure ale industriei textile și a modei, aducând în discuție întrebări importante cu privire la etica și așa-zisa sustenabilitate a acesteia. Baloturile de haine vechi, neadecvate pentru reciclare, împreună cu documentarul de artă expus la interior, dezvăluie adevăruri dure, dar nevăzute.
Aceasta este doar o fațetă a vastei industrii textile globale, făcută vizibilă în contextul artei contemporane, care are potențialul de a ilumina și latura socială, economică și chiar emoțională a modei și a meșteșugului. Cea de-a doua ediție a programului de design FABER, Design Signals, realizat împreună cu Universitatea Politehnică Timișoara, este intitulată sugestiv „Secrete Întrețesute” și evidențiază evoluția industriei textile din Timișoara și rolul acesteia în dezvoltarea economică și socială a orașului printr-o abordare sinceră și provocatoare. Curatoarea expoziției, Martina Muzi, designeră și profesoară de design la Design Academy Eindhoven, a configurat o expoziție a cunoașterii, structurată pe multiple straturi de semnificație, „Secrete Întrețesute” reunește lucrări noi semnate de designeri români, obiecte istorice, articole recuperate și restaurate și fotografie documentară. În acest sens, expoziția propune multiple moduri de a vedea și de a interacționa cu textilele: tactilitate, imersiune, memorie și analiză de date, un mix echilibrat de fapte istorice și narațiuni subiective. Expoziția încurajează o înțelegere stratificată a designului și a industriei textile prin poziționarea diferitelor lucrări în dialog unele cu altele, permițând spectatorilor să înceapă cu interacțiunile familiare și obișnuite cu îmbrăcămintea, să aprofundeze subiecte mai complexe, cum ar fi reciclarea sau aspectele mai puțin vizibile ale industriei – funcționarea internă a fabricilor de textile și viețile ignorate ale muncitorilor din fabrici – și, în cele din urmă, să pătrundă într-o analiză la nivel macro a tendințelor pieței globale. Lucrările, obiectele, designul elegant și încărcătura emoțională din „Secrete Întrețesute” oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra proceselor multifațetate din spatele hainelor pe care le purtăm.
Interacțiunea noastră cu textilele este adesea imediată și instinctivă, înrădăcinată în funcția lor primară de a acoperi și proteja corpul. Când întâlnim o piesă de îmbrăcăminte, primul nostru răspuns este aproape întotdeauna tactil – întindem mâna să o atingem. Deși textilele au un scop practic, ele au și o semnificație personală, ne influențează formele de exprimare a identității și a confortului. Cu toate acestea, acest raport este adesea subconștient, deoarece tindem să trecem cu vederea procesele complexe implicate în producerea lor. Knitting Night & Day de Amalia Săftoiu și Balkan Baroque de Dinu Bodiciu sunt două piese accesibile care răspund familiarității hainelor în viața noastră de zi cu zi, îndemnându-ne în același timp să luăm în considerare meșteșugul și contextul lor cultural. Knitting Night & Day, o pelerină tricotată delicat de Ami Amalia – un brand transilvănean direct către consumator – este un amestec iscusit de tehnici tradiționale și contemporane. Îmbrăcămintea complexă, care prezintă două autoportrete ale artistei Felicia Simion, exemplifică modul în care procesul de proiectare poate necesita reajustări continue la atelier pentru a crea piese unice. Această adaptabilitate înseamnă muncă cu drag, care subminează așteptările capitaliste în ceea ce privește termenele de producție, subliniind valoarea manualității și a creativității în detrimentul producției de masă, care adesea nu oferă eficiența sau fezabilitatea economică necesare pentru anumite articole.
În mod similar, Balkan Baroque, colecția experimentală de streetwear a lui Bodiciu, a fost confecționată manual folosind haine sport cumpărate și produse în masă și textile tradiționale macramé – o aluzie la moștenirea otomană și habsburgică a Timișoarei – și a reprezentat singurele piese de vânzare din întreaga expoziție Acest contrast de stiluri deschide o discuție importantă despre gentrificare și influența capitalismului global asupra tradițiilor locale, precum și despre practica reciclării și reutilizării hainelor vechi. Ca atare, ambele lucrări încurajează privitorii să reevalueze relația complexă dintre design, metodele de producție și realitățile economice și să ia în considerare dedicarea și pasiunea care stau la baza creării fiecărei piese.
Unsolved Patterns, lucrarea realizată în colaborare de Andreea Pleșa, Mihaela Vișovan și inginerul Cătălin-Cristian Botean—cercetător în cadrul Universității Politehnica Timișoara—, aprofundează reutilizarea textilelor și dezvăluie dedesubturile producției în masă și ale deșeurilor textile. Investigația designerilorla fabrica Cottontex s-a concentrat pe procesele de producție standardizate care lasă în urma lor resturi textile aparent inutilizabile. Formele neregulate ale țesăturii – jersey, în acest caz – rezultate în urma tăierii standard a modelelor sunt refăcute în articole de îmbrăcăminte prin diverse metode de minimizare a deșeurilor. Această expoziție multistratificată prezintă, de asemenea, video-uri care ilustrează o serie de moduri în care aceste piese ar putea fi reconfigurate în noi haine experimentale, contestând noțiunile noastre actuale de deșeuri și reciclare.
Deși există o preocupare din ce în ce mai mare pentru reciclare și sustenabilitate, adesea avem o lacună semnificativă în înțelegerea complexităților implicate în reciclare, inclusiv limitările, ineficiența și impactul asupra mediului al anumitor practici de reciclare. Lucrarea Caution! Rotating Blades de Alesia Cîdă explorează etapa finală a sistemului de producție printr-o colaborare cu EcoCinix, un nou centru de reciclare de lângă Timișoara, activ în ultimii trei ani. Fascinată de tocătorul de textile, designera a recreat procesul acestuia într-o instalație interactivă jucăușă destinată copiilor. Utilajele din fabrici, în special echipamentele mari și periculoase precum acesta, sunt adesea greu de înțeles pe deplin de către publicul larg, întrucât acestea nu fac parte din sfera experienței cotidiene. Aceste procese industriale, deși esențiale, rămân în mare măsură invizibile și abstracte pentru majoritatea. Însă, această instalație simplifică și umanizează acest concept și îl prezintă într-un mod mai accesibil și mai digerabil, reușind să demistifice utilajele, dar și să invite spectatorii să înțeleagă mai bine complexitatea deșeurilor textile și a reciclării prin intermediul unui mediu tangibil și accesibil. Caution! Rotating Blades subliniază, de asemenea, provocarea reprezentată de componentele nereciclabile, cum ar fi firele albe și etichetele de pe hainele noastre. Reciclarea, după cum demonstrează lucrarea, necesită multă muncă și implică numeroase compromisuri.
Deșeuri, reciclare, utilaje, totul se rezumă la elementul uman, la viețile invizibile ale lucrătorilor din fabrici, eroii necunoscuți ai industriei textile. Revenind la Unsolved Patterns, această lucrare confruntă publicul și cu partea nevăzută și mai puțin strălucitoare a lumii modei: munca manuală obositoare la care sunt supuși lucrătorii din fabrici. O piesă vestimentară distinctă, care seamănă cu un tricou polo – asociat în mod tipic cu păturile superioare ale societății – realizat dintr-un material transparent fragil – contrastează puternic cu restul articolelor de îmbrăcăminte expuse, simbolizând condițiile vulnerabile în care activează lucrătorii din industria textilă. Lucrarea video complementară utilizează inteligența artificială pentru a urmări mișcările repetitive ale producătorilor de textile în timpul proceselor de coasere din fabrică, traducând aceste mișcări într-un nou model de îmbrăcăminte. Această abordare onorează munca și priceperea acestor muncitori, explorând, în același timp, modalități speculative de integrare a tehnologiei de ultimă oră cu lucrul manual. Aici, doar mâinile angajaților apar în prim plan.
Lucrarea Mariei Dombrov și a Gabrielei Rada, What’s next, face loc și dă glas la opt angajați din fabrică care își spun poveștile personale despre firele lor zilnice. Cele două creatoare au lucrat cot la cot cu o echipă diversă de confecționeri de la Uniunea Tehnologiilor Textile din Timișoara, unul dintre ultimii producători industriali de fire tricotate din Europa. O parte dintre cei intervievați sunt noi în fabrică, în timp ce alții sunt aici de peste treizeci de ani, dar fiecare are o relație specială cu acest tip de fir, un material a cărui producție datează din epoca de piatră. Mărturiile lor sincere dezvăluie incertitudinea acestui meșteșug ancestral, întrebându-se dacă ar putea fi ultima generație a UTT. Fiecare dintre cele opt monitoare-portret prezente în expoziție este decorat cu rame din fire țesute în diferite tehnici, stiluri și materii prime, ce puteau fi atinse de vizitatori. Această lucrare redefinește fabrica, valorificată în mod tradițional pentru eficiența sa economică, punând accentul pe importanța comunității și a meșteșugului în cadrul acestui loc pe cale de dispariție. Poveștile din What’s next servesc ca un nod social și arhivistic în cadrul expoziției, conectând obiectele istorice prezente în tot spațiul.
Obiectele memoriale comuniste datând din anii 70-80, cum ar fi renumitul bumbac Tetra, apreciat pentru confortul, ușurința de întreținere și durabilitatea sa, sau o scrisoare de bun venit primită de noii angajați în prima lor zi la fabrică, sunt menite să marcheze zilele de aur ale industriei textile locale. Alte obiecte, cum ar fi optzeci de bobine de ață, precum și toate scaunele și mesele recondiționate utilizate în expoziție, au fost recuperate de la fabrica 1 Iunie, care urmează să fie demolată, și servesc drept un memento dur al dezvoltării imobiliare neiertătoare a orașului. Nu numai locurile de muncă individuale sunt în pericol din cauza schimbărilor economice globale, ci și industriile de patrimoniu se confruntă cu o amenințare similară, deoarece tehnicile tradiționale, practicile și economiile locale legate de aceste meserii sunt în declin rapid.
Înapoi la oile noastre de Lavinia Ghimbășan de la Studio Nalba este o serie complexă de lucrări centrate pe patrimoniul pastoral al lânii, încă un material ancestral cu un rol esențial în dezvoltarea civilizațiilor timpurii. Seria începe cu constatarea că lâna românească, cândva o resursă valoroasă, a ieșit în mare parte din uz în industria textilă a țării, lăsând fermierii împovărați cu eliminarea surplusului de lână. Acest material, acum adesea aruncat din cauza stării sale proaste la colectare, este dificil de prelucrat la scară industrială, ducând la dispariția sa treptată din economiile locale. În acest context, Ghimbășan propune să ne întoarcem la origini în ceea ce privește lâna, concentrându-se atât pe semnificația sa istorică și culturală, cât și pe potențiala sa utilizare în viitor. Prin reexaminarea atât a practicilor tradiționale, cum ar fi tunderea, torsul și țesutul, cât și a istoriei locale a micilor producători și a hainelor ciobănești, proiectul creează un dialog între trecut și prezent. O instalație remarcabilă din cadrul acestei serii este experiența spațială a lânii, o cabină de sunet izolată cu lână de proveniență locală, care invită publicul să experimenteze proprietățile acustice ale acestui material. Această construcție moale este, de asemenea, menită să evoce animalele care produc lâna, cu culorile sale prăfuite și copite pe post de picioare, și poate fi asociată stilistic cu haina ciobănească veche, din aceeași serie, și cu războiul de țesut de epocă expus în cealaltă parte a sălii. Prin colaborarea cu Pasmatex din Timișoara și LanaTerm din Oradea , proiectul explorează metode inovatoare de reintegrare a acestei resurse neglijate în sistemele moderne de producție. Poate fi lână prelucrată într-o fibră de înaltă calitate, respectând în același timp tradițiile arhaice? Înapoi la oile noastre explorează aceste posibilități prin combinarea lânii românești cu fibre acrilice, țesute într-o lucrare expusă chiar în fața hainei de cioban, întărind acest joc între trecut și viitor. De fapt, acesta este laitmotivul întregii serii, în care lâna este reimaginată nu doar ca un produs rezidual de aruncat, ci ca un material cu un potențial imens, insuflând o nouă viață industriei locale, îmbinând trecutul cu contemporanul și explorând calitățile materiale ale lânii prin abordări de design sustenabile și inovatoare.
Diversele lucrări, documente și obiecte prezentate în această expoziție sunt țesute cu succes pentru a dezvălui fațetele secrete ale textilelor care sunt atât de comune în viața noastră. De la concepte familiare, cum ar fi second hand și reciclare, la subiecte mai nuanțate, cum ar fi inegalitățile economice din cadrul industriei și practici pe cale de dispariție, de la lână, fire, foarfece și războaie de țesut, la mostre de textile comuniste de ieri, până la automatizarea bazată pe IA de mâine, expoziția „Secrete Întrețesute” reușește să surprindă fiecare latură a industriei textile din Timișoara. Această abordare curatorială nuanțată este, de asemenea, fundamentată pe date concrete, observate în seria de infografice realizate de Răzvan Zamfira, de la Studio Interrobang, & Victor Ionichi pe baza cercetării făcute de Norbert Petrovici, și în activitățile cu tinerii locali, prin programul Young Matters. Aceste două componente privesc industria dintr-o perspectivă macro, respectiv micro. În timp ce infograficele indică rolul sectorului textil din România pe piețele globale în continuă schimbare, dezvăluind realitățile economice actuale, Young Matters oferă spectatorilor o viziune utopică asupra Timișoarei, așa cum au imaginat-o studenții care au luat parte la acest proiect, printr-o serie de scrisori personale adresate orașului Timișoara, care au devenit punctul de plecare pentru o lucrare video experimentală.
În ansamblu, „Secrete Întrețesute” spune o poveste complexă care cuprinde istorie, meșteșug, pasiune, muncă, frumusețe și pierdere. Expoziția aduce un omagiu trecutului, conștientizează prezentul și propune o perspectivă pozitivă asupra viitorului textilelor în România. Expoziția provoacă percepțiile comune asupra hainelor și textilelor, atât de des polarizate între două extreme: alura haute couture și anonimitatea producției în masă. În „Secrete Întrețesute”, însă, aceste extreme se unesc, luminând tot ceea ce se află între ele – explorând procesele de design adesea ignorate, meșteșugurile artizanale și sistemele socio-economice complexe care se află dincolo de suprafața industriei modei.
În urma expoziției, care a avut loc în perioada 3 octombrie – 24 noiembrie, a post publicată și cartea „Woven Secrets” cu materiale comprehensibile, semnate de designeri, cercetători, specialiști din domeniul textil și nu numai, ce diseminează toate activitățile din cadrul proiectului „Secrete Întrețesute” din 2024. Aceasta se găsește aici.
POSTAT DE
Marina Oprea
Marina Oprea (n.1989) locuiește și lucrează în București și este în prezent editoarea ediției online a Revistei ARTA. A absolvit Universitatea Națională de Arte București, secția de fotogr...
marinaoprea.com