Fotografia artistică mi-a părut dintotdeauna nonconformista lumii artei. Încă de la începuturile sale, acum mai bine de 150 de ani, fotografia a fost evitată de artiștii tradiționali ce se simțeau atât amenințați cât și scandalizați de lipsa (aparentă) de efort cu care se produce o lucrare, percepând-o ca pe o posibilă abolire a picturii. Primii fotografi din domeniul artei erau cunoscuți pentru actul de a picta peste fotografiile lor pentru ca arta lor să fie “muncită”, iar ei să demonstreze că sunt dispuși să-și murdărească mâinile ca orice pictor. Dar în timp, fotografia și-a câștigat drepturile de formă de artă legitimă și a adoptat o multitudine de abordări și direcții vizuale, spulberând orice preocupare față de monopolul imaginii și a fost în cele din urmă îmbrățișată atât de lumea artei, cât și de mass-media. În ziua de azi, se predă în fiecare școală de artă importantă și este prezentă în orice expoziție de artă majoră, însă parcă tot nu a reușit să se scuture de reputația unei forme artistice facile. Un lucru firesc de altfel, mai ales atunci când operează cu realitatea și un aparat care o poate capta la simpla apăsare a unui buton. În plus, cu progresele tot mai mari ale tehnologiei, fotografia este mai ușoară ca niciodată – camerele foto de pe fiecare telefon și filtrele care fac orice poză să arate atractiv răspund cu success nevoii urgente de satisfacere instantanee a societății contemporane. Iar în afluxul amețitor zilnic de imaginilor cu care suntem bombardați în fiecare zi, foarte puține reușesc cu adevărat să iasă în evidență.

Roland Barthes ar argumenta că punctum este ceea ce separă o imagine remarcabilă de restul. În Camera Luminoasă, el descrie doi termeni ca principalii factori în citirea unei imagini. Studium este ceea ce el înțelege prin elementul care creează interes pentru imaginea fotografică, intențiile artistului. Aici se află toate conotațiile culturale ale imaginii, care în final devin cheia citirii ei. Fotografiile jurnalistice sunt cele mai bune exemple de studium, care atrag atenția datorită obiectului și / sau compoziției estetice. Și totuși, punctum este elementul decisiv. Este acel aspect unic din cadrul oricărei imagini remarcabile care sare în ochii spectatorului, acel detaliu rar care nu numai că atrage atenția, dar are potențialul de a acapara imaginea complet. Studium și punctum pot coexista într-o imagine, dar punctum perturbă studium, în sensul că poate schimba întreaga citire a fotografiei și îi conferă valoare. Punctum nu poate fi descris în mod eficient, deoarece el apare întotdeauna ca ceva diferit pentru fiecare privitor. Se referă la detaliile personale care dau naștere unei relații directe dintre obiect și spectator, depășind cu mult interpretările culturale, lingvistice și politice fundamentale care rămân în zona de studium. Firește, în climatul politic de astăzi și cu cea mai nouă tehnologie fotografică la îndemână, fotografia documentară, (auto)biografică sau socială face ravagii în cadrul scenei de artă independentă. Atât de mult încât o mulțime de artă din zilele noastre începe să semene cu simple investigații jurnalistice care sunt relevante numai pentru obiectul lor și nu neapărat pentru conceptul din spate sau pentru calitățile estetice. Cu alte cuvinte, o grămadă de studium, iar punctum mai deloc. În astfel de cazuri, dacă aceste imagini ar fi dezbrăcate de dimensiunea lor socio-politică, nu ar avea prea multe de zis.

Juliane Eirich este unul dintre acei fotografi ale căror imagini nu au un discurs socio-politic. Ea bate lumea-n lung și-n lat cu diferite comenzi fotografice și documentează călătoriile ei. Cu toate acestea, imaginile rezultate nu trebuie doar privite, ci simțite. Expoziția ei solo de la Borderline Art Space din Iași a fost un prim exemplu de punctum contra studium. Borderline Art Space și-a creat deja reputația de a reprezenta și expune diverși artiști foto și evenimente de artă legate de fotografie. Galeria este, de asemenea, cunoscută pentru comunicarea permanentă cu departamentul de fotografie al Universității de Artă “George Enescu”, organizând frecvent workshop-uri și discuții în care artiști internaționali precum Juliane Eirich dezvăluie secretele industriei. Dale. Momentul Zero a părut, la prima vedere, o serie de fotografii documentare realizate in cadrul rezidenței fotografice a lui Eirich în orășelul Dale din Norvegia. Dar, la o inspecție mai atentă, devine clar că aceasta nu este o serie de documentare obișnuită. La început, imaginile expuse par a fi peisaje sau fotografii de detaliu dar, cu cât privești mai mult, cu atât îți dai seama că ceva e nelalocul lui. Fotografiile fermecătoare, de dimensiuni variate (de la printuri de dimensiuni mari până la cadrele minuscule cât palma), care prezintă peisaje minimaliste cu păduri, drumuri montane, cabane de munte, precum și câteva fotografii macro de plante au fost presărate în jurul spațiului expozițional – o cameră de tip cub alb și o altă cameră mai mică, vopsită în întregime cu negru, care au potențat în mod adecvat lucrările. Și, deși subiectul pare destul de inofensiv, cheia lecturii acestei expoziții nu se vede, ci se confruntă – de îndată ce începi să citești fiecare imagine, anumite sentimente s-ar putea să te copleșească: pentru unii, poate fi un sentiment calm și liniștitor de seninătate produs de peisajele frumoase și arhitectura descrisă în printurile pătrunzătoare ale lui Juliane; pentru alții, o senzație de anxietate sau chiar teamă ar putea descrie confruntarea lor cu priveliștea dezolantă. Eirich salută cu căldură această co-imaginație din partea publicului, fiind pe deplin conștientă de cum acționează punctum în lucrările ei – o maestră nu numai în captarea realității, ci și a unei încărcături emoționale. Ca atare, ea este una dintre acei fotografi norocoși care lucrează cu publicații mainstream de prestigiu din întreaga lume, fiind angajată pentru viziunea unică și estetica șlefuită, activând în același timp cu succes și în lumea artei.

Dale este o comunitate rurală din Norvegia, unde Juliane a petrecut o lună explorând împrejurimile. Aceasta nu a fost prima ei rezidență de acest gen, a mai călătorit în Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia, unde a abordat contexte străine dintr-o perspectivă existențială. Ea se raportează și se readaptează în funcție de locurile pe care intenționează să le documenteze, deschizându-se astfel spre hibriditate. Rezultatul este un fel de jurnal intim, dar cumva detașat, artistul devine un fel de arheolog emoțional. Nu este o întâmplare că personala lui Eirich se cheamă Momentul Zero. Pentru această serie din Dale, ea pornește în explorarea acelei stări ambigue ce oscilează între liniște și tulburare, pe care o simți când te confrunți cu un peisaj străin dominat de vastul imperiu al naturii. Pe parcursul acestei drumeții, Juliane nu își dezvăluie propria poveste, ci mai degrabă povestea unei Juliane ca parte dintr-un asamblaj, un artist deteritorializat care investighează simultan mediul înconjurător, precum și propria identitate, acum în curs de transformare. Din punct de vedere estetic, imaginile sunt perfect executate, compuse impecabil, curate și clare. Procesul din spate este destul de laborios. Eirich lucrează de regulă cu aparate pe film de format mare și este foarte atentă cu ceea ce alege să imortalizeze. Ori de câte ori călătorește într-un loc nou, în prima săptămână explorează zona fără a face fotografii. Artista nu se grăbește, contemplă, observă și își ia notițe cu privire la locuri sau lucruri pe care ar putea să le fotografieze. Ea vizitează aceleași locuri în diferite momente ale zilei pentru a observa lumina și, înainte de a captura ceva pe film, folosește mai întâi o cameră digitală pentru teste. Pe parcursul acestui proces, Juliane nu pierde niciodată legătura cu experiențele sale personale și cu modul în care psihicul său se adaptează la acest nou context, astfel dând naștere la o serie de fotografii depersonalizate și totuși sincere, emoționante într-un mod impersonal.

Nu există oameni în imaginile lui Eirich. Ei sunt rareori prezenți în oricare dintre lucrările ei fizic, dar totuși prezența umană (văzută aici ca absență) persistă: urme de cauciuc pe un drum montan încețoșat, case aparent goale erupând brusc din frunzișul dens, zidurile de piatră luminate de culori artificiale. Abordarea lui Juliane este foarte ancorată în realitatea imediată a împrejurimilor ei, așa că rareori face uz de alte echipamente în afară de aparatul ei foto. Mai mult, nu își alterează digital fotografiile sub nicio formă, cu excepția unor mici modificări ale luminozității sau contrastului. Cu toate acestea, făcând o pauza de la practica sa obișnuită în aer liber, pentru Momentul Zero, Juliane a lucrat prima dată în studio: nevoită să petreacă ceva timp în interior datorită vremii nefavorabile, fotografa s-a familiarizat cu luminile de studio și cu mesele luminoase, unde a experimentat pentru prima dată cu fotografia macro, deteritorializându-se astfel și mai profund. Ca urmare, seria Dale conține, de asemenea, fotografii macro cu plante delicate împrăștiate printre fotografiile de peisaj.

La Borderline Art Space, fotografiile sunt aranjate astfel încât să alterneze în mod constant cadrele largi cu close-up-urile, printurile de mari dimensiuni cu printurile minuscule ale peisajelor, menținând astfel permanent privitorul într-un echilibru fragil care s-ar putea zdruncina în orice secundă. Panotajul expoziției îi permite spectatorului să umble în permanență în spațiu, trebuind constant să se deplaseze mai aproape sau mai departe de fotografii pentru a vedea detaliile sau imaginea în ansamblu, continuând astfel linia fină dintre liniște și neliniște emanate simultan. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la vizionarea acestei expoziții este că, așa cum am am spus, nu are conținut social-politic care să o susțină. Nu este o temă ancorată la un anumit subiect, așa că nu m-am simțit presată să mă poziționez în conformitate cu alte coordonate decât cu busola mea internă. Rămași fără mijloace explicite pentru a descifra semnificația din spatele imaginilor, privitorii trebuie să le treacă prin filtrul lor personal, rezultând o interpretare unică pentru fiecare. Totul se datorează prezenței incontestabile a punctum, acel detaliu care pare să iasă din cadru și să-mi vorbească doar mie.

Juliane Eirich, Dale, Zero Moment a fost la Borderline Art Space în Iași în perioada 8 noiembrie – 10 decembrie 2018.