Biroul de Cercetări Melodramatice și-a făcut simțită prezența ultima dată primăvara aceasta cu performance-ul The Perfect Heel, în interiorul expoziției „Unleashing the Sins of Sculpture” de la Scânteia+. O reconfigurare, căci acest performance a trecut mereu printr-o evoluție continuă, în care elemente s-au tot adăugat, a lucrării inițiale, a unui exemplu de artă pe care o punctez adeseori: printr-o colaborare propusă Institutului de Statistică al Republicii Moldova, două colaboratoare ale Biroului (Tatiana Fiodorova și Valeria Barbas) măsoară înălțimea tocurilor trecătorilor din mai multe puncte ale Chișinăului. La final apar tabele ale fluctuațiilor Tocului Național Brut, media lungimii tocurilor – un element care interoghează egalitatea dintre oameni și un concept apărut, poate, sub inspirația studiilor de economie ale regretatei Alina Popa. După cum spune chiar Silvia Costin: „Cumva a transferat cunoștințele ei în cercetarea asta cu iz de parodie, de absurd, dar care devenea, prin farul performativității, realitate.”

Performance-ul originar avea un simț provocator, o mică transgresiune la adresa realității, o glumă, un experiment social, un comentariu feminist sau pur și simplu vestimentar, tipul de artă pe care nu pot să zic că am mai văzut-o la generațiile mai tinere.

Condițiile performance-ului inițial intrau, după spusele Irinei Gheorghe, într-o zonă de „în afara artei”, dar care suferă transformări în raport cu spațiul în care lucrarea se întâmplă. „Cumva încerc să mă gândesc la o durată mai lungă, păstrând totuși încercarea de a adresa întotdeauna prezentul în momentul în care el se întâmplă. Nu e doar că transpui ceva de dincolo, de aici, aici. Prin transpunere readresezi o nouă realitate și te gândești la acest transfer peste timp”, adaugă Irina.

În expoziție, printre celelalte sculpturi, se află scenografia performance-ului: o fotografie gigantică cu cele 9 modele, fiecare pe tocuri care le ridică la aceeași înălțime, și alte manechine, în număr de 7, aflate în aceeași situație în ce privește tocurile. Două lipsesc, pentru că două sunt performer-ele: Irina Gheorghe și Silvia Costin. Lucrarea implică trezirea la viață a două manechine care pornesc de la nemișcare la mișcare și invers.

Un lucru pe care îl remarc este că, în spațiul controlat, frumușel, de la Scânteia, performance-ul se muzeifică. Este recitit textul și descrierea performance-ului inițial. Acestuia i se adaugă noi elemente: o măsurătoare cu o bară a celor din public — o altă interogare ironică asupra egalității dintre oameni, pe care Silvia Costin o atribuie „absurdului metodologiei, o cacofonie, un intermezzo ornamental ca în barocul arhitectural, unde sunt folosite ornamente precum cariatidele sau atlanții, cu rol de a crea un dezechilibru controlat și un dinamism accentuat”.

Acelui episod îi urmează așezarea celor două artiste printre manechine și imitarea acestora – „totul în ornament”, artificial și stereotipizat, chinul de a fi pe tocuri. Acest chin se sfârșește doar la final, când cele două artiste se descalță în fața fotografiei celei mari din care, în mod metaforic, ele provin.

Biroul de Cercetări Melodramatice. „The Perfect Heel / Tocul perfect”, performat de Irina Gheorghe și Silvia Costin, 27.04.2025, în cadrul expoziției „Unleashing the Sins of Sculpture”. Curatoare: Georgia Țidorescu, Cristina Vasilescu [Galeria Suprainfinit la Scânteia+, București, 27.03–08.05.2025]