Recent a fost deschisă la muzeul Beelden aan Zee din Haga expoziția Transformation. Romanian Sculpture 25 Years After the Revolution la care au participat cu lucrări artiștii Judit Balko, Mihuț Boșcu Kafchin, Radu Cioca, Ioana Ciocan, Ștefan Radu Crețu, Andreea Dobrin, Costin Ioniță, Radu Mocanu, Vlad Olariu, Alexandru Potecă, Larisa Sitar, Mircea Suciu și Mihai Zgondoiu, într-o viziune curatorială și concept semnate de Cees Hendrikse și Ioana Ciocan, arhitect: Attila Kim. După 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, artiștii își reamintesc, discută, polemizează sau nu cu trecutul recent. Pentru a detalia mai inspirat evoluția expoziției, i-am adresat câteva întrebări Ioanei Ciocan – co-curatoarea expoziției și artistă expozantă în același proiect.

Ce știe Haga despre arta contemporană românească?

Nu prea multe. Dar știe sigur de Cluj. De Școala de la Cluj. Și se fac multe glume cu tablouri arse. Cu toate astea, publicul olandez este foarte curios și vine la expoziții cu mintea deschisă.

Ce interes a trezit expoziția curatoriată de tine și de Cees Hendrikse? Cum arată dosarul de presă?

Interesul a fost enorm! Nu m-am așteptat ca muzeul Beelden aan Zee să aibă la vernisajul Transformation. Romanian Sculpture 25 Years After the Revolution peste 300 de oameni! Programul de deschidere este foarte lung. Foarte. Pentru noi, curatorii și pentru directorul muzeului – Jan Teeuwisse – ziua a început la ora 12, când a avut loc o conferință de presă cu 8-9 oameni care au notat, fotografiat, pus întrebări. Am făcut un tur de presă complet, prezentând fiecare lucrare (13 artiști, 18 lucrări). Au urmat două sesiuni în care a trebuit să prezentăm expoziția celor care fac tururile ghidate în muzeu. Deci am terminat pe la 15.30. Vernisajul a fost la 17.30, iar în public s-au aflat ambasadorul României și al Poloniei. Deja au apărut articole în Kunstbeeld, De Telegraaf și Vpro.nl. Ecourile au fost foarte bune.

Ce știa publicul de-acolo despre tema expoziției?

Surprinzător de multe lucruri. La vernisaj au venit destul de mulți olandezi la mine să-mi spună că au văzut video-revoluția la televizor și că încă sunt șocați că l-am executat pe Ceaușescu. Stopmotionul Andreei Dobrin, care traduce grafic ultimul discurs al odiosului, a stârnit multe întrebări.

Cat de pregnantă este această temă a trecutului recent în lucrările selectate de voi și cum au abordat-o artiștii?

Tema trecutului, a revoluției trăite, a fost cea prin care am făcut cu Cees Hendrikse selecția. De fapt, expoziția trebuia să aibă 3 părți – România, Germania și China (execuția, zidul și Tienanmen), dar nu am reușit, dina cauza cenzurii, să obținem lucrările dorite din China. Așa că, am optat doar pentru România. Am ales lucrări existente și am pornit de la 80 de portofolii. Am ales lucrări care să ilustreze acest Transformation. Și panotarea s-a făcut cumva istoric, pornind de la trecut / dictatori (cei doi Lenin, de Mihai Zgondoiu și Judit Balko), ascunderea și schimbarea istoriei (monumentul Larisei Sitar), ajungi la „ultimul discurs” al Andreei Dobrin, la fragilitatea puterii (Vlad Olariu, Radu Mocanu), momentul cheie al înfrângerii (Ultima secundă – Radu Cioca) și la pseudo libertate (Corrupted Symbols – Radu Cioca). Pe această linie istorică stă prins captiv apartamentul de aur a lui Alexandru Potecă – moștenirea locativă ceaușistă.

Cum se plasează artiștii față de aceste subiecte? Care sunt sentimentele lor față de trecutul recent? Îl iubesc, îl urăsc, îi amuză, sunt anticomuniști postcomuniști sau anticapitaliști postcomuniști?

Eu caut în general lucrări politice. Deja am început să primesc doar proiecte legate de comunism. De la Proiect 1990 mi se trage. Sunt, evident, și artiști direct interesați de Revoluție și de comunism, dar nu cred că (mai) este un subiect pregnant. Artiștii? Sunt de toate felurile! Din cei 13 prezenți cred că toate categoriile enumerate de tine au fost prezente.

Ce urmează să se întâmple cu expoziția? Va fi itinerată altundeva sau se întoarce acasă?

Da, sperăm să o mutăm în spațiul Benelux. Attila Kim, arhitectul expoziției, a proiectat zidul (zid care desparte simbolic prerevoluția de postrevoluție cu Golden Flat-ul lui Potecă la mijloc, prins între pre- și post-) modular, așa că expoziția poate fi adaptată și altui spațiu.

Mulțumesc!

Transformation. Romanian Sculpture 25 Years After the Revolution este la muzeul Beelden aan Zee din Haga pînă pe 8 februarie 2015.