Institutul Cultural Român din Berlin a găzduit în data de 14 Aprilie 2016 un artist talk ce l-a avut ca invitat pe Matei Bejenaru, unul din cei mai cunoscuți și provocatori artiști români contemporani. Prezentarea principalelor sale proiecte și dialogul care a urmat între el și publicul prezent au conturat un eveniment cu adevărat special, aș putea spune, fără exagerare, cel mai incitant și interactiv artist talk la care am participat până acum. Mi-am dorit să aflu mai multe informații de la Matei, punându-i întrebări care au semnificație personală, relaționată cu preocupările și introspecțiile mele despre ce înseamnă art practice-ul unui artist internațional. Astfel am decis să trec de la o discuție non-formală after-event purtată la un pahar de vin înspre demersul unui interviu pe care l-am vrut extrem de onest și care a pornit de la o curiozitate aproape organică referitoare la trăirea pe care Matei Bejenaru o transfigurează în proiectele sale.

Travel Guide. Artist Talk with Matei Bejenaru de la Institutul Cultural Român din Berlin a fost unul din cele mai umane și vii artist talk-uri la care am luat parte până acum. Cum îți percepi ascultătorii în astfel de contexte și cum îți dorești ca aceștia să recepteze demersul tău ca artist vizual?

Cred că am câștigat o oarecare experiență în comunicările publice și a-mi adapta prezentările în funcție de așteptările publicului. Pentru că unul dintre subiectele mele este interacțiunea mea (artistică) cu oamenii, consider că un anume caracter confesiv este binevenit în câștigarea încrederii și a credibilității. De fapt, dimensiunea etică în practica mea social-artistică este foarte importantă și acest lucru aș dori să fie receptat și de public, în prezentări sau expoziții

Proiectele tale artistice implică prin excelență munca cu oamenii. Cum percepi tu omul contemporan din punct de vedere existențial și ce rol are acesta din punct de vedere conceptual și estetic în lucrările tale? Cum ai descrie relația ta ca artist cu oamenii pe care îi implici în proiectele tale?

Experiențele mele personale de după 1990 mi-au influențat semnificativ practica artistică. Sunt interesat să reprezint cu mijloace artistice pe cei care au pierdut, care sunt marginali și prea puțin importanți azi. Încerc pe cât posibil să am o relație sinceră, clară și onestă cu oamenii cu care colaborez. Consider că este de datoria unui artist să explice persoanelor cu care lucrează ce dorește să facă și ce semnificație are în plan artistic demersul său.

Nu pot afirma că am legat strânse prietenii cu oamenii cu care am interacționat, dar, în anumite cazuri, am păstrat comunicarea.

Cum s-a petrecut trecerea de la medii tradiționale de expresie vizuală învățate în Universitatea de Artă “G. Enescu” la experimentele din prezent? Când arta ta a devenit limbaj și cum se petrece pentru tine procesul de materializare a unei idei?

Eu am studiat la Iași pictura în prima jumătate a anilor ‘90 și, chiar din timpul facultății, am făcut tot felul de experimente artistice folosind corpul meu în performance-uri sau explorând potențialul imaginii fotografice și a video-ului.

Ulterior, pe măsură ce am văzut și am înțeles mai multe, mi-am dezvoltat și capacitatea de autoanaliză și contextualizare a practicii mele artistice. În ultimii 4-5 ani am dezvoltat proiecte artistice care analizează tocmai procesul artistic, metodele prin care ajungem să realizăm lucrări noi. Consider că motorul dezvoltărilor mele artistice este alimentat cu un combustibil hibrid, ceva între exaltarea patetică și emoțională și luciditatea rațională.

Cum ai simțit România înainte de ’89 și cum o simți de la ’89 încoace? Care sunt proiectele cele mai importante pe care consideri că le-ai făcut legate de situația socio-politică românească? Ce simți când prezinți unui om de altă naționalitate într-un eveniment precum cel de la ICR Berlin – un proiect precum „Strawberry Fields Forever”? Titlul este inspirat din piesa celor de la The Beatles?

Înainte de 1989, eram destul de tânăr, student la Politehnică, însă am avut păreri destul de clar conturate. M-am bucurat enorm că am avut șansa să trăiesc schimbarea politică din România și am profitat de acest fapt istoric: am renunțat să profesez ca tânăr inginer stagiar și am hotărât să încep studii de artă după 1990.

În comunism am trăit într-o mare minciună, azi, în capitalismul nostru, sunt conștient de marea manipulare. Drama României de după 1990, am reflectat-o în filmul Maersk Dubai, povestea tragică a trei români, imigranți ilegali, descoperiți pe un vapor și aruncați în ocean… Proiectul Ghid de călătorie, un experiment de scriere conceptuală, vorbește de masiva imigrație românească de după 1990.

Cred că titlul unei lucrări dă cheia de lectură a acesteia. Din această cauză am dezvoltat mai multe metode de denumire a lucrărilor mele. Strawberry Fields Forever, are desigur referința binecunoscutei piese muzicale, asta atrage publicul să privească mai atent un proiect artistic ce vorbește despre ”căpșunarii” din Spania. Este povestea tristă a majorității românilor care au fost forțați de sărăcie să își caute de lucru în străinătate.

Ce a reprezentat pentru tine și cum ai perceput ca evoluție artistică pe plan interior, personal și mai apoi în cel exterior, social – materializarea proiectului Together pentru Tate Modern din Londra?

Proiectul de la Tate Modern este o continuare a Ghidului de călătorie. Fiind realizat într-o prestigioasă instituție, am avut șansa ca proiectul să fie văzut de multă lume și apoi să fiu invitat și în alte proiecte. În plan personal, am avut o bucurie interioară că am putut face un proiect atât de ambițios de a lucra cu 250 de români din Londra într-un proiect performativ. Îmi este și acum limpede în minte, berea pe care am băut-o cu curatorul englez după proiect și în care mi-a spus că dacă am reușit să conving atâția oameni să colaboreze într-un proiect ce putea fi bizar pentru unii, înseamnă că pot fi un bun politician… I-am răspuns că nu îmi place să port costum, chiar dacă sunt profesor…

„Looking for Caslav” m-a impresionat cel mai mult. Care a fost cel mai provocator aspect în decursul realizării acestui proiect? Dacă i-ai putea da o semnificație în traseul tău uman și artistic, care ar fi aceasta?

Proiectul este sincer, emoțional, ca și multe momente din viața mea de om, care are puțini prieteni, dar iubește oamenii în general. Pe Caslav l-am cunoscut în 1982, la piața din Turnu Severin unde venisem să cumpăr blugi de la sârbi, pentru că tocmai devenisem student… după 20 de ani, în 2002, l-am căutat în Serbia, l-am găsit în orașul Zajecar și m-am întâlnit cu el ca proiect artistic. Amândoi am supraviețuit vremurilor tulburi prin care am trecut, războaiele iugoslave și tranziția la capitalismul sălbatic din România.

Cum se desfășoară procesul creator pentru tine? Cum se naște o idee și care sunt etapele ei de configurare în concret? Te gândești la spațiul de expunere înainte de realizarea unui proiect sau acesta are un rol mai puțin important pentru tine? Preferi spațiile consacrate în fața celor neconvenționale?

Într-o mare măsură proiectele mele artistice sunt inspirate de experiențele de viață pe care le-am avut. De aici au pornit multe dintre proiectele mele. Ideea generală s-a dezvoltat pe măsură ce am cercetat mai atent subiectul pentru a-mi face o părere nuanțată. Spre exemplu, proiectul Lohn, o colecție de haine supradimensionate proporțional cu rata profitului unui investitor italian dintr-o întreprindere textilă din Iași a pornit din analiza structurii economiei românești de la mijlocul anilor 2000, dominată de fenomenul de relocare, motivat de mâna de lucru ieftină de la noi.

Hainele sunt sculpturi comice care la o analiză mai atentă vorbesc despre structura economiei românești, ceea ce e serios și trist pentru noi.

Până acum am lucrat și site-specific în spații neconvenționale, dar și în spații muzeale.

Cum se împacă activitatea ta ca profesor cu cea de artist? Cum se conturează relația ta cu studenții în calitate de profesor și mai apoi ca artist?

Într-o bună parte din timp sunt profesor și din această activitate îmi asigur în bună măsură traiul vieții de zi cu zi. Odată cu trecerea anilor, căci nu îmi vine să cred că predau fotografie studenților de mai bine de 20 de ani, am câștigat experiență și fac această meserie cu pasiune și plăcere. Discuțiile de substanță cu studenții mi-au dat o întelegere mai complexă și mai nuanțată a fenomenului artistic contemporan. Colaborez cu unii foști studenți în unele proiecte artistice și îmi face o mare bucurie să ținem legătura. Păcat că sunt atât de puține oportunități pentru tinerii artiști în România, ceea ce face ca mulți dintre cei cu potențial artistic să renunțe.

Care sunt proiectele tale de viitor? Cum se leagă acestea conceptual de proiectele anterioare?

După anul 2010, am dezvoltat proiecte artistice în care fotografia și filmul experimental au devenit prioritare. Ele au în comun formatul documentar care are la bază, în cazul meu, diferite moduri de interacțiuni sociale. Dacă acum un deceniu, în proiectele mele artistice sociale, vorbeam despre condiția noastră post-comunistă și despre modul în care ne integram în lumea globalizată, în prezent sunt interesat despre modul în care producem cunoaștere avansată într-un proces artistic și despre cum experiențele personale și cele colective ne influențează modul de construcție a formei artistice. Adică, acum încerc să mediez artistic raportul dintre politic și estetic.

Dacă ar fi să îți caracterizezi art practice-ul într-un cuvânt, care ar fi acesta?

Împreună.

Mulțumiri: ICR Berlin & Raluca Betea.