Materia capătă diferite temperaturi și consistențe în expoziția „Horia Bernea. Eseu despre spațiu” de la Salonul de proiecte. Expoziția este o manifestare a conceptelor în care Bernea gîndea și reprezenta în desenele, picturile și obiectele sale. Aceste concepte, numite „entități”, nu sînt lipsite de un anumit nivel de ermetism și explodează în creația mai intimă a artistului în a doua jumătate a anilor ‘60 și în prima jumătate a anilor ‘70. Aceasta este sprezzatura care combină observația atentă a realității, a peisajului („Cea mai bună pictură e făcută dintr-o răsuflare, fiindcă înseamnă o cunoaștere a subiectului. […] Viteza vine ca o supremă încununare a unui lung efort.”), cu preocupările din zona științelor și sensibilitățile vremii, care fuzionează înspre o zonă a formelor și sensurilor ambigue și intuitive.

Un element voluminos în expoziție este un „tapet”, descoperit la o dată mai recentă (în 2023), un bloc compact format din copii xerox ale unor desene din caietele lui Bernea, în care acesta își elabora gîndirea despre ceea ce numește „entități”. „Entitățile” sînt, după cum notează chiar artistul în eseul său O anume dezordine (1970–1973): 

„H.P.U. (Halteră Pentru Umăr) — loc, ierarhie, unicitate, obiect închis; 

Brarb — domeniu mergînd de la rigoare la aproximaţie, antropomorf, simetric, unicitate; 

Verg — vectorialitate, ambiguitate, unicitate cu tendinţa de a deveni un obiect deschis; 

Stroaeuge — ambiguitate, stranietate, unicitate, notă anecdotică de antropomorfism; 

Mucarfa — informal, conflict de structură, obiect deschis (fragment indefinit).” 

Pe acest „tapet” materia merge de la molecular la recompunerea unor corpuri sau poate 

dezintegrarea în „urmă”, de la posibila sugerare a unor protozoare la arhitectura bisericii din Densuș. De la focalizare către ceva general, corpul feminin începe să se asemene cu o diagramă, procese fizice elaborate și fanteziste devin niște schițe pentru ilustrații SF elaborate.

„Entitățile” din caiete devin, cu diferite variații, obiecte și picturi. Întrepătrunderea, iar într-o formă și mai explicită, crucea, devine asocierea de terminologii diferite pentru a crea noi concepte-situații. Una dintre acestea e ideea de „loc slab”: străpungerea sau, după caz, simpla interacțiune dintre o entitate gestuală și organică, dezorganizată, de către un obiect „riguros”, geometrizat, tehnic. Un „loc slab” apare și în compoziția numită Penetroscop, în care calitățile contrarii, pasional, dezorganizat, se contopesc cu impersonal, riguros. Brarb e simetric pe „tapet” și reproduce aceleași calități aproximative, el devine un obiect tridimensional mai puțin alterat și de mai mari dimensiuni, iar tot în formă tridimensională poate căpăta o variantă „de colț”, în care simetria e spartă, poate chiar mutilată. 

Totuși, procesul poate avea și un alt parcurs: de la obiect creat, la formă bidimensională, cum e cazul Praporilor (sugestie a pielii întinse, termen care poate defini membrana care învelește organe interne, dar și steagul bisericesc). Sulițe încrucișate printr-un suport din tuburi care întind „pielea” și, într-o altă formă, sulițe care susțin „pielea praporului” ca o umbrelă. Obiectele sînt fotografiate în atelierul din Șelari peste harababura de hîrtii de ziar și elemente din atelier (Mucarfa, de pildă), ridicînd „temperatura” creației. Praporul reiterează crucea în moduri evidente și în moduri subtile, atît ca obsesia unei forme sau a unei întrepătrunderi de stări, cît și ca o sugestie (subversivă, chiar) a creștinismului. Totodată, praporul pictat poate dobîndi mai multe materialități: de la obiect textil țărănesc la piele întinsă, la înglobare a mai multor ființe ale căror fețe le sugerează.

În picturile lui Bernea suprafața e delimitată în moduri precise, alteori haotice, iar motivele artistului se combină cu situații indescriptibile. Uneori graficele mîzgălite (ironie la adresa statisticilor mult prea vehiculate și gonflate din comunism) împart aceeași pînză cu pensulații aparent lipsite de sens, dar și cu forme organice, vegetale sau moleculare. Suprafața pînzei lasă loc la experimente cu grade diferite de control ale reacției dintre un strat de vopsea industrială pentru suprafețe metalice cu un strat suprapus de uleiuri, din „sfîșierea” pieliței căruia rezultă noi forme și urme.

Acest compozit abstract de situații plastice, de „entități”, se reconfigurează de-a lungul anilor în seriile de la maturitate ca reconstruiri ale realității deconstruite din expoziția de față: „vergul” devine deal, „haltera” devine coloană, „mucarfa” devine grădină etc. Dincolo de metamorfoze, unele din principiile compoziționale se păstrează, fie că e axialitatea, ideea de simetrie, dublă simetrie, cvadruplă simetrie, centralitatea sau pur și simplu explorarea unui „principiu inefabil, greu de formulat și cu atît mai valoros cu cît e mai greu de formulat”. Expoziția contribuie la o elucidare a acestui principiu.

„Horia Bernea. Eseu despre spațiu”. Expoziție concepută de Salonul de proiecte în colaborare cu Anca Oroveanu [Salonul de proiecte, București, 25.09–02.11.2025].