LA HARNEALĂ*

Un spectacol de Mihaela Drăgan și Mihai Lukacs

Cu Mihaela Drăgan, Gabriela Dumitru, Marian Dumitru, Claudiu Eremia, Cristina Eremia, Alexandrina Fieraru, Andreea Fieraru, Cornelia Ioniță, Marian Ioniță, Mihăiță Ioniță, Mihai Lukacs

Spectacol independent produs de La Bomba Studios, Rahova-Uranus.

Cu sprijinul tranzit.ro/București.

*harneală conform DEX:
harneală, harneli s. f. (deț.) 1. ironie, batjocură; glumă proastă 2. (deț.) simularea îmbolnăvirii în vederea sustragerii de la îndeplinirea unei sarcini

Premiera piesei a avut loc în luna octombrie. „Avocați, mafie imobiliară, executori, jandarmi, primari, secretare, speculanți afectivi, artiști oportuniști – toți sunt călare pe casele din zona bucureșteană de maxim interes imobiliar Rahova Uranus de unde au fost și urmează să fie evacuați sute de oameni. Femeile evacuate și copiii lor împreună cu Mihaela Drăgan disecă pas cu pas procesul de pierdere a acoperișului de deasupra capului și afacerea profitabilă a distrugerii unei comunități.”

Mulțumesc Mihaelei Drăgan și Corneliei Ioniță că au răspuns invitației mele de a povesti mai multe despre spectacol.

SIMONA:  Care este cadrul în care v-ați hotărât să colaborați, atât voi două cât și celelalte persoane implicate în proiect, la realizarea unei piese care să spună, prin vocile voastre, o parte din realitățile evacuărilor forțate din Rahova – Uranus? Sunt faptele și nedreptățile pe care chiar voi le-ați trăit, ceea ce face cu atât mai greu si mai complicat procesul de a pune laolaltă aceste istorii personale foarte foarte recente…Povestiți puțin despre cum a ajuns să fie LA HARNEALĂ.
CAMI: Păi vorbind atât de mult între noi despre situația asta a noastră, copiii noștri deja erau implicați în proiecte artistice, am zis hai să facem și noi, mamele, ceva, nu numai copiii. Și așa am hotărât să facem și noi o piesă de teatru, spunând povestea noastră, adică realitatea despre evacuări.  Că suntem sau vom fi evacuate și să afle cât mai multă lume. Să spunem problemele din comunitatea noastră, că oriunde te duci nu te ia nimeni în seamă.  La Harneală deja e al doilea spectacol pe care îl facem despre evacuări și  vrem să audă cât mai mulți povestea noastră.  Așa că noi le-am propus artiștilor să facem un spectacol de teatru. A fost ideea noastră să facem acest proiect.
În LA HARNEALĂ  jucăm exact realitățile noastre, prin ce am trecut noi. A fost greu, dar am trecut cu bine.
Am lucrat împreună, a fost și greu pentru că trebuia să învăț replicile și de multe ori mă enervam că nu reușeam să memorez perfect, să le pun cap la cap toate. Dar eu improvizez mult, mai bag și de la mine replici, ca așa îmi vine și până la urmă a ieșit bine.

MIHAELA: Spectacolul de teatru a pornit de la inițiativa femeilor din comunitatea Rahova Uranus. Noi toți ne cunoșteam dinainte,  și eu și Mihai (Mihai Luckacs, regizor) participând la protestele împotriva evacuărilor din cartier, ne împrietenisem cu ele, femeile din comunitate, care împreună cu familiile lor se confruntă cu aceste abuzuri. Prima dată ele i-au propus lui Mihai să le ajute cu regia unui astfel de spectacol și apoi le-a venit ideea să mă implice și pe mine, eu fiind actriță. Am lucrat împreună, multe din situațiile din spectacol fiind propuse chiar de ele însele, ele știind cel mai bine ce anume din experiența lor vor să împărtășească și să arate lumii.

CAMI: Sunt momente în care îmi vine să râd când povestesc prin ce am trecut și momente în care îmi vine să plâng. Câteodată nici nu-mi vine să cred (că anul trecut am stat 4 luni în stradă, după evacuare).
Piesa se numește LA HARNEALĂ pentru că noi râdeam mult când repetam, improvizând și amintindu-ne situațiile în care ne-a pus evacuarea. La mișto. Așa cum ne luau pe noi autoritățile, la mișto, când le ceream ajutorul, acum îi luăm și noi pe ei, în spectacolul ăsta.

SIMONA:  Adesea proiectele care pretind că pun în primul plan problemele discriminărilor rasiale și sociale ajung să fie deturnate cumva de vocile persoanelor aflate pe o poziție de privilegiu (rasial și social); cred că inclusiv de-a lungul timpului în proiectele realizate prin La Bomba Studios asta s-a mai întâmplat, nu rare fiind situațiile în care, eu cel puțin, am perceput asta… Uite, de exemplu mi s-a părut întotdeauna ciudat că la un show colaborativ precum parada modei La Bomba la Modern (feb. 2013), în evenimentul de pe Facebook erau înșirate cu atenție numele persoanelor care au colaborat la producerea colecției, spectacolului etc, numai Sfântului Duh nu i se mulțumește, în schimb voi, femeile din Rahova-Uranus care efectiv ați realizat acest act activist și artistic nu erați numite, fiind menționate doar generic ca „cele mai puternice prezențe feminine ale comunității„  și ca “protagoniste“. Cum ați privit voi aceste aspecte?
Este La Harneală un efort de ieșire din acest model, des întâlnit din păcate?

CAMI: Eu nu am Facebook și oricum nu m-aș fi simțit jignită sau folosită, pe mine nu mă interesa decât să audă lumea povestea mea, cu parada modei chiar eram în prag de evacuare și eram terminată, nu aveam în cap decât asta, că o să fiu evacuată și nu am stat să mă gândesc prea mult la aspectul ăsta.  Dar nu am avut niciodată senzația că se folosesc de noi, dimpotrivă : se jucau cu copiii, copiii se adunau, cântau la darabană, chiar i-au făcut ziua unui copil de aici, din cartier, a fost foarte frumos.
Și  cu LA HARNEALĂ , la fel. Și atunci și acum, tot noi vorbeam cu oamenii, dădeam interviuri, noi eram puse în față.

SIMONA:  Veniți pe scenă cu poveștile trăite, iar Mihaela joacă rolul traineriței care educă publicul/clasa în strategii de înșelătorie imobiliară. Care mai este situația acum în zonă? Știu că o parte din persoanele din zona Rahova-Uranus contribuie la FCDL – organizație non-formală care are ca scop sprijinirea altor persoane aflate în situații de evacuare. Cum credeți că v-am putea ajuta cel mai bine în efortul vostru, ce ar trebui să facă o persoană care pleacă acasă după vizionarea piesei realizate de voi, din poziția de privilegiu a unei persoane albe, cu acoperiș deasupra capului?

MIHAELA:  Aș vrea să clarific puțin, eu nu joc rolul unei trainerițe care educă publicul în strategii de înșelătorie imobiliară, ci am un rol absurdo-satiric către societate, apropo de situațiile de evacuare care sunt absolut ilogice și ilegale și drepturile devin ne-drepturi. Astfel în spectacol inventez un training absurd despre cum ai putea deveni evacuat. Dar în cazul în care, ca spectator, te poziționezi de partea abuzivă și nu de cea a evacuaților, atunci nicio problemă, în tot acest haos al societății în care se încalcă toate drepturile îți promitem că iți facem și un training în care să înveți cum să devii proprietar fraudulos. Nu trebuie să te mai ascunzi cu fraudele pe care le faci pentru că întregul sistem corupt, la nivel tacit, ți le aprobă – de aici am creat acest cadru iluzoric în care un astfel de training ar putea fi și legal și public din moment ce trăim într-o lume care nu ne apără drepturile.

CAMI:  Situația prezentă în comunitate e foarte gravă pentru că vine martie și pentru noi martie e o lună foarte periculoasă pentru că începe o nouă serie de evacuări. Și mă gândesc și la Cristina (Eremia, una din femeile din spectacol) și la Nuți (Marinescu, tot din spectacolul nostru), mă gândesc la toată lumea din cartier. Nu știm cum o să reacționăm, că acum o să urmeze o avalanșă de evacuări, chiar în primăvara care vine. Nu știu ce o să facem. Mai mult de asta am făcut acum și spectacolul, în momentul ăsta, că știm ce ne așteaptă și sperăm să fie de impact.
Despre FCDL, e bine că au făcut organizația asta dar ei nu au ce să facă, nu au nicio putere, e bine că organizează mereu meetinguri și că ne ajută, că sunt lângă noi și ne sustin și asta și vrem: solidaritate. Dar mai mult de atât, săracii, nu pot să facă. Că dacă ar avea o putere, ar face.
Ce aș vrea  ar fi să vină cineva mare de sus, să audă povestea, să audă că am fost o comunitate unită și aș vrea să zică: “ vă dau un bloc cu 4 etaje să stați toată comunitatea”, să nu ne despartă, să ne verifice pe toți la sânge să vadă că avem dosar de evacuare, că am plătit mereu chiria la stat și toate taxele și să ne dea un bloc de locuințe sociale pentru toate familiile, vreo 20 câte suntem.  Să zică: “uite pentru că sunteți atât de uniți, vă mut pe toți în același loc”.  De la ceilalți așteptăm solidaritate, nimic altceva. Să fie alături de noi evacuații, să vină la proteste, la meetinguri, să ducă mai departe mesajul, să vină și altă lume care este evacuată, să ne unim toți. Nu mi se pare greu ca cineva să facă asta, să se solidarizeze cu noi. Un om cu suflet mare poate să empatizeze cu noi, fie român, fie rom, că suntem oameni toti.

SIMONA: Care au fost cele mai interesante reacții, în măsura în care doriți să le povestiți sau comentați, la relatarea voastră? Cum au mers discuțiile cu care se continuă piesa? Și unde o veți mai prezenta, ce sperați să se întâmple mai departe?

MIHAELA: Atât cât am jucat spectacolul, doar de trei ori, reacțiile au fost foarte interesante. Mai ales la Mizil, când am jucat pentru comunitatea de romi de acolo și în mare parte erau copii. Deși erau lucruri foarte dificil de înțeles pentru un copil, ei au prins esența și la sfârșit s-au ridicat de pe scaune, mulți dintre ei au urcat și pe scenă, cântând împreună cu noi “Imnul evacuatului”, compus de noi special pentru spectacol: ” Vrem case pentru toți/ Nu doar, nu doar pentru mafioți! “. A fost foarte puternic. Și ne-a dat foarte multă energie. Sperăm ca și publicul din București să aibă astfel de reacții explozive, de altfel spectacolul chiar așa e conceput, ca un dialog direct, fără nicio convenție teatrală.

CAMI:  Reacțiile până acum au fost bune și oamenii chiar au empatizat cu situația noastră și am simțit că merită să facem un spectacol și uite așa se duce vestea despre noi.
Eu sper ca povestea asta să ajungă cât mai departe, să ajungă la cineva de sus și să ne ajute într-un fel, asta sper…acuma știi cum e.
De situația mea aș vrea să audă toată lumea, că mi-a dat primarul casă, după ce am stat patru luni în stradă, și nu mi-a facut acte pe ea de doi ani. Mă rog de el în fiecare lună, mă duc în audiențe, mă duc peste tot și îmi zice de doi ani să aștept, să aștept. În orice moment poate să mă arunce și din asta. Și-așa mi-a dat-o numai după ce am făcut scandal la primărie, de mai multe ori, până atunci nu m-a băgat în seamă. Și mi-e frică că mâine poimâine îi  trimite pe alții cu repartiție peste mine și mă dă iar afară. Și nu am niciun drept.