De

Idiosincraziile dumaților

Sălbăticia vegetală, nefiresc de impozantă cumva, din curtea galeriei Launoc îți catalizează, mai degrabă, afecțiunea aia urgentă (a privirii încă suprinse de serialele anilor ’80, poate). În jurul ideii de abundență obscenă / lux familiar, proiectam simultan cel mai pervers, decăzut, dar, atenție!, autentic nomadism. Sau poate mixul ăsta super sentimentaloid și dulce îmi prefigura intuitiv viitorul calup de energizări, odată cu stăruirea pe nivelele de umor și glisări estetice din cadrul expoziției-instalație Overthinking how to make a tea.

În pauza dintre gesturi intră dislexia și curajul sau, în orice caz, ceva mult mai imaterial decât a fi nevoit să treci la action. Ruminația (gamerului violentat de un flash pe iubire?) – noua tematizare a spiritualității New Age – e un avantaj (vorba unui poet) – dacă teoretizăm lucrările lui Romanițan Nicolae, Dan Beudean, Andriana Oborocea, Tușinean, Cristian, Țigăreanu Matei, Sebastian Big, Ionuț Șerdean, Mihai Pop, Kero, Ocu, KFH. În spațiul mental al holografiei, pe noua ritmicitate impusa global de holorimă (actualizată în hip hop, foarte proaspăt, de către talentatul Kendrick Lamar), gândirea narativă moare din primele secunde. Însă acel preludiu rămâne unul preaplin în Overthinking how to make a tea; deși blurry, el vine îmbogățit și țigănit de refrene de culori și suprapuneri dubioase, hiperîngălate sau insolent de expuse la nivel de transmisii.

Ca-ntr-un videoclip pop, expoziția a fost deschisă c-o ostentație softy: un strat de baloane lungi, colorate, adevăratele tulpini ale lumii noastre, asezonând seria de lucrări. Ceea ce ficționaliza mai abitir orice diagnostic final afectiv, pus într-un tur prim al galeriei, era un acel objet trouvé, scufundat într-un pâlc de iarbă artificială: un soi de protuberanță galbenă, de plastic moale – ducând cel mai puternic într-o zonă de S.F. (aș îndrăzni să-l numesc) pragmatic (odată cu cele mai recente teoretizări postumane) expoziția. Mini-instalația îngâna coerent un colaj melancolico-stricat cu screenshot-uri din counter (?) și „statementuri poetice” aplicate cu efect touchy sau ironic.

Analizând reacțiile superficiale, emoțiile controlat-contrafăcute, o terapeută franceză ajunge, de fapt, la arheologizarea violenței. Estetizarea funny a unui haos (nu se știe de unde / prin ce, din când în când, el devenind bulversant de benefic) s-a încercat și aici. Expoziția a surprins o zonă interesantă a hiperprizatului vaporwave: cea de sarcasm. Coerența linii acesteia, împreună cu infrainstertele S.F., m-au interesant cel mai mult. Astfel, o experiența intensă a dat-o marea mantră de junk disco, o instalație-compozit la mai multe mâini (decupaje pigmentate ironic mistificator, înconjurate de un cerc de… sare). La fel de alien îți modifica atenția proto-zeitatea handi de pe un perete al camerei și ochii ubicui de printre lucrări.

Tatonând pe componenta nostalgică a esteticii vapour, cu ochelarii 3D și bine ancorată în dorința de a absoarbe, paradoxal, cât mai mult sens (dincolo de senzaționalismul fiecărei dume a lucrărilor) m-am oprit pe un poster oldschool, inocent: Tarzan – bărbatul fibrat, c-un chip impecabil, scufundat într-un pâlc de junglă strașnic de bine editată. Totul a devenit mai bombastic de sub lentile, liana fake smulgându-mi un râs sănătos, dincolo de amintirea invazivă cu teoretizările Donnei Harraway privind violentarea etico-estetică de acest tip din anii ‘50, ‘60 (blonde longiline îmbrățișănd maimuțe empate „ca omul” – „copiii” care le-au dat sens vieții etc. – când astfel de împrietenire profundă, însă hiperipocrită și nedeaptă cu jungla, practic subsuma stupid și violent animalele unei logici de relaționare umană). Posterului i s-a asezonat, evident funny-ironic, un micro dom de insigne mimetice Heart of Jungle.

Îmi recunosc fetișul pentru tacticile colajului, cu efectele sale de întârziere și concomitent bulversare a privitorului, aproximând parcă cel mai fidel intensitatea haosului, cum ar spune un teoretician. Efectul de mantre fucked up al unor lucrări din Overthinking how to make a tea mi-au oglindit, însă, ceva în plus, ce ar ține, mai profund, de istoria generațională: e vorba de tonalitatea aia post Daria (a creatorior unei arte post-internet, care se activează, însă, entuziast și în galerii, publicând și cărți în formatul oldschool – ca-n tema de doctorat a unei rezidente cu care am tot dezbătut recent), dar și post muzică sau teorie; acea gândire lay low, umilitor de inteligentă, în același timp. The „antisocial extroverts”, citând, din nou, mainstreamul, muncind.

 

Overthinking how to make a tea  a fost la galeria Launloc, Cluj.

POSTAT DE

Cosmina Moroșan

Doctorandă la Facultatea de Litere a UBB. Scrie poezie, despre poezie/ literatură și artă; dezvoltă hibride socialo-pop-anumane în zona muzicii și artelor vizuale....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *