Absolvenții UNArte din acest an a căror proiecte am reușit să le văd se concentrează pe subiecte legate de identitate și proces generativ. Deși diferite când vine vorba despre expresia artistică, tehnica și valorile, lucrările au o esență pe care o împărtășesc. Tinerii artiști s-au bucurat de oportunitatea de a porni într-o călătorie personală pentru a-și găsi locul lor în artă, a se găsi pe ei înșiși și ceea ce îi face pe ei artiști și indivizi, de a stabili o legătură cu dreptul lor de a fi ei înșiși și de a-și expune lucrările.

Este posibil ca eu, ca observator, să fiu prinsă în capcana de a vedea numai ceea ce eram capabilă să vad sau ceea ce doream să văd în lucrările lor. Așa cum eu sunt la curent cu problemele politice și sociale actuale care ne vizează, am fost destul de surprinsă să aflu ca și foștii studenți au ales să vorbească despre problemele care îi afectează pe ei personal. 

Cu toate acestea, explorarea preocupărilor legate de identitate și creație ar putea fi baza oricărei altă dilemă importantă.

Văd această tendință pentru introspecție ca fiind posibil legată de faptul că aceste proiecte sunt punctele de referință care simbolizează sfârșitul unei ere din viețile lor, ceva ce necesită catharsis și un feedback de la ei înșiși și de la alții. Procesul de explorare a spațiului personal și reflectarea provoacă mici modificări, dar suficient de puternice cât să schimbe ceva în mintea privitorului.

„After School” un proiect de Gabriela Petre, George Bîzgu and Elena Pîrvu, prezentat la Galeria Anca Poterașu, transmite sentimentul de perplexitate după absolvire. Atunci când primesc o diplomă, artiștii par mai mult să piardă decât să câștige: identitatea primită de anii petrecuți la Universitate. Ei depășesc această stare prin descompunerea de sine, a spațiilor, a corpurilor, a materialelor. Proiectele diferă mult între ele fiind în același timp puternic legate, fapt datorat curatoarei Raluca Oancea Nestor. A lucra cu spațiul galeriei în sine este ceva de lăudat, căci expoziția are o anumita naturalețe, iar interioarele creează un dialog specific cu lucrările, pe care le încadrează și le face să răsune.

Gabriela Petre invită vizitatorii într-un labirint intim unde s-a multiplicat pe ea însăși în câteva identități care împreună alcătuiesc o persoană care este sexuală, excentrică și copilăroasă. Ele se completează, creează o persoană holistică. M-a făcut să mă gândesc la tulburările de personalitate multiplă, atunci când o persoană se disociază, oferind anumite calități fiecărei persoane. Iar aceste personalități se schimbă, apar din neant, depinde de situație. Dar adevărul este că omul chiar este divizat, iar proiectul Gabriellei pare că a unit toate fețele artistei și le-a dat posibilitatea să fie în lumina reflectoarelor în același timp. Iar reflectoarele îndreptate către autoportretele artistei mi-au amintit de cartea „The Minds of Billy Milligan”, unde personajul principal își imaginează mintea ca pe un spațiu întunecat umplut cu celelalte personalități ale sale și cea care este pe cale să posede mintea trebuie să pășească în lumina din centru.

George Bîzgu prezintă o serie de lucrări care combina picturile sale și părți separate ale studioului sau. Picturile sale abstracte și obiectele banale crează o rezonanță interesantă. Aceste opere amintesc de cât de important este spațiul studioului și cum această experiență vizuală se transpune în lucrările care au fost create acolo. Practic, spațiul hrănește procesul în aceeași măsura ca și opera în sine. Această idee este prezentată prin transportarea unui fitil din peretele galeriei până la gaura dintr-un tablou, unde firul roșu al lămpii ce formează instalația este băgat în priză. Această conexiune îmi apare ca un cord ombilical care leagă mama de fetus.

Lucrările Elenei Pîrvu expuse în pasajul galeriei echilibrează conceptele celorlalți doi artiști, Gabriella și George, având în vedere că lucrările ei combină tehnici de lucru cu materiale diferite și punerea lor laolalta pe pânză aduce în discuție probleme legate de identitate. Elena vorbește despre personalitatea unui artist prin dezintegrare și anonimitate. Lucrările ei sunt rezultatul unui soi de experiment de laborator unde trebuie să descompui un întreg în componentele sale și să le reasamblezi într-o nouă ordine pentru a ajunge mai aproape de a-i înțelege esență.

Andreea Vlăduț și Simina Oprescu și-au prezentat lucrările de diplomă impreună la galeria MAKE A POINT. Am avut impresia că artistele au avut inițial ideea de a face un proiect comun, dar rezultatul pare să fie bipolar, fapt care oferă posibilitatea de a reconsidera componenta însuflețită și neînsulețită a artei: rolul materialului, a procesului și a personalității.

Proiectul Andreei Vlăduț „Seconds in Value” este o combinație dintre instalație video și lucrări grafice realizate în timpul expoziției fără implicarea directă a artistei, prin intermediul unei instalații de sunet și obiect. Pare să se chestioneze rolul artistului în procesul creației: artistul doar aranjează cadrul și pregătește ingredientele, apoi procesul are loc independent și rezultatul îl poate surprinde chiar și pe artist. Arta sunetului și arta grafică au propriile lor vieți la care doar asistă Andreea. Eu văd în asta o înțelegere coerentă a rolului modern al artistului. De asemenea traduce și ideea de cum se leagă creația și distrugerea – lucrările grafice sunt create prin distrugerea graduală a materialului. Acest proces este ca un ecou al ideii lui Michelangelo despre eliberarea unui înger prins în piatră: materialul are o imagine iar artistul îi acordă valoare.

„Catharsis” al Siminei Oprescu este o vizualizare excelentă a practicilor psihoterapeutice a confruntării cu tine însuți prin acțiunea de a părăsi și a pleca. Este o ruptură de la stupoarea apatică pe care o simți atunci când te privești direct. Conceptul de purificare este ilustrat de imaginile video curate și monocromatice. Patternurile cosmice din video susțin ideea artistei de a avea un univers în tine însuți. Urmărim mișcările Siminei și flow-ul vieții reprezentate în video-ul ei și între timp pornim și noi în propria noastră călătorie pentru a descoperi lucruri noi care deja se află în noi.

Mihai Șovăială a creat lucrarea sa de diplomă „Reacknowledged Structures: Models” în colaborare cu fratele său Horațiu Șovăială care a absolvit Universitatea Națională de Arte acum câțiva ani. Din câte am înțeles, o diplomă în colaborare este ceva nou pentru România. Deși nu este ușor de administrat pentru birocrația universității, acest tip de colaborare poate fi folositoare pentru absolvenți. În proiectul său, Mihai chestionează dreptul la reproducere a imaginii feței cuiva, cum îți pierzi această imagine atunci când ești fotografiat, mai alest în societățile oprimate în care sistemul poate folosi fața ta pentru propagandă în timp ce tu rămâi anonim și lipsit de glorie, iar fotografiile lui Horațiu vorbesc și despre arhiva conectată la perioada contemporană.

Proiectul Nonei Ionescu „Her latent image” adresează problema identității de gen și felul în care se traduce ea în înfățișare și cum s-a schimbat în timp. Nona descrie o perspectivă ingenioasă a budoarului feminin, dar una foarte minimalistă și descompusă, expunând obiecte transformate; transformarea exprimând schimbarea de ritm si reprezentarea socială si corporală a femeii. Galeria Kube Musette joacă un rol interesant; pare o simplă vitrină de magazin la prima vedere, ceea ce întărește ideea de obiectificare a femeii în societatea consumeristă.

After school cu Gabriela Petre, George Bîzgu, Elena Pîrvu și Raluca Oancea a avut loc la Galeria Anca Poterasu.

Proiectul Andreei Vlăduț Seconds in Value a avut loc la MAKE A POINT, alături de Catharsis de  Simina Oprescu.

Mihai Șovăilă, Reacknowledged Structures: Models a avut loc la Ann Art Gallery.

Nona Inescu, Her latent image a avut loc la Kube Musette.