April 10, 2018

De

Formal Encounters

Scrisă cu roşu, fraza „Formal Encounters este o expoziţie a artistului la cel mai privat moment public” încheie în forţă pseudo-ficţiunea curatorială care însoţeşte cea mai recentă expoziţie deschisă la Galeria Nicodim din Bucureşti, Formal Encounters. Propunerea curatorului american Ben Lee Ritchie Handler este un show glamuros despre corpuri non-binare şi sexualitate non-conformă, plin de asocieri surprinzătoare, poate provocatoare pentru anumite gusturi. Textul curatorial este o suprapunere stilistică dadaistă între proză scurtă şi reclamă care simulează atmosfera „dezmăţului” facilitat de un site de dating. Spaţiul virtual eliberează imaginaţia şi face loc exprimării (şi experimentării în multe cazuri) oricărui tip de fantezie sexuală. De aici și titlul expoziţiei: o trimitere subtilă (şi probabil insesizabilă non-americanilor) la secţiunea dedicată anunţurilor pentru sex de pe giganticul site-ul american Craigslist, „Casual encounters”, închisă în 2010. Indiciile despre intenţiile curatoriale se diluează până la disoluţie în spaţiu, unde orice posibil gest artistic radical este minimalizat în neutralitatea ambiguă, specifică de-contextualizărilor comerciale.

Formal Encounters, vedere din expoziție. Galeria Nicodim, București, 2018. Credite foto: Patrick Kellycooper.

Din expoziţie lipseşte orice material informativ sau o minimă intenţie de a transforma evenimentul social într-unul al cunoaşterii/învățării – foarte necesar în contextul românesc actual. În timp ce România se pregăteşte de referendum pentru restrângerea unor drepturi LGBT inexistente, realitatea non-heterosexuală şi mai ales non-cisgender rămâne invizibilă. În acest vid de reprezentate expoziţia Formal Encounters ar fi putut fi o gură absolut necesară de oxigen. Ben Lee Ritchie Handler, curatorul expoziţiei, este interesat însă de artă strict dintr-o perspectivă formalistă, evident comercială, drept urmare şterge conştient întreaga dimensiune socio-culturală a proiectului în favoarea fetişizării obiectelor. Nu o să reiau niciun argument de autoritate pentru deconstrucţia limitelor formalismului, trăiesc cu impresia că în ciuda trendurilor pieţei de artă unele modele curatoriale autosuficiente vor fi depăşite. Există într-adevăr poziţia privilegiată a unora de a ignora tot ce se întâmplă în jur pentru satisfacerea plăcerii de a contempla forme. Ben Lee Ritchie Handler este format şi activează într-un mediu unde estetica queer emergentă a găsit deja formule de consacrare. În primul rând seria de blockbuster-uri organizate în mai multe muzee a crescut considerabil vizibilitatea artei queer în Satele Unite, mai ales în ultimii ani. Deschiderea instituţiilor spre arta queer a facilitat ajustarea practicilor curatoriale cu noi criterii specifice nevoii includerii subculturilor queer in mainstream-ul cultural. În această realitate arta queer a devenit cool, şi-a pierdut radicalitatea, deci se poate întoarce la funcţia primară a artei: înfrumusețarea caselor celor care şi-o permit.

Formal Encounters este o expoziţie spectacol care mizează pe exotismul vizual al sexualităţii extrovertite, pe elementul spectaculos şi glam al identităţii queer. Şi procesul curatorial poate fi privit ca o încercare de dezordonare a uzanţelor unor expoziţii, amestecă: grafică, pictură, sculptură, ready-made, video, fotografie, design într-un spaţiu relativ mic fără să iasă o catastrofă. Un exces bine controlat în cubul alb al galeriei Nicodim. Mai clar, dar intraductibil, expoziţia încearcă să „queer curatorial practice.” Acest verb „queering” este una dintre cheile proiectului, dar nu are corespondent în limba română. Queering este un proces de reevaluare şi reinterpretare a unor practici sau norme existente din perspectiva studiilor de gen şi a teoriei queer. Dificil de continuat discuţia în limitele limbii române încă neadaptată nevoilor contemporaneităţii!

Formal Encounters, vedere din expoziție. Galeria Nicodim, București, 2018. Credite foto: Patrick Kellycooper. În imagine, de la stânga: Ciprian Mureşan, Jessie Makinson, Anna Uddenberg, Daniel Pitin, Mi Kafin.

Revenind la expoziţia de la galeria Nicodim, în limitele limbii române, în „cel mai privat moment public” artiştii explorează genul şi sexualitatea, din perspective neconforme hetero-patriahatului tradiţionalist. Prin gesturi, posturi sau îmbrăcăminte este revelată o lume diversă, care se derulează spectaculos pe fast-forward. Privite atent, dincolo de exuberanţa cromatică şi amestecul de texturi care asigură spectaculosul show-ului, cercetate din perspectiva intimităţii asumate public, care presupune vulnerabilitate, corpul de lucrări se relevă ca o întâlnire cvasi -întâmplătore între discursuri poetice, de multe ori generate de experienţe personale care au o semnificaţie politică (în primul rând prin empowerment-ul pe care îi implică expunerea acestor poveşti pentru vizibilitatea queer). Lucrările uneori se completează vizual, alteori se ignoră şi funcţionează individual separat, ocupând un loc distinct în spațiu. În unele cazuri alăturarea iese din inutilitate ca să devină ridicolă. Spre exemplu cele două degete ale Annei Uddenberg plasate în faţa unui cuplu de lesbiene pictate de de artistul ceh Daniel Pitin insunează pritr-o glumiţă, de prost gust, sexualitatea lesbiană. Pitin uzează limbajul tipic noului val de pictură realist-capitalistă încă la modă, un stil gri –frământat. Ceea ce între artişti se numeşte „murdărică.” Cu o tematică redusă de obicei la limitele propriei banalităţi cotidiene, privilegiate, Pitin se găseşte la un moment dat fascinat de obiectul fanteziilor masculine eterne: afecţiunea lesbiană. PENIbil. Iubite/Gilfriends continuă o lungă istorie (deja mult critică) a pictorilor bărbaţi care au pictat lesbiene.

Mi Kafchin, În intimitatea unei nave spaţiale, 2017. Formal Encounters,  Galeria Nicodim, 2018. Credite foto: Patrick Kellycooper.

În acest amalgam, repet, surprizător, mi-a rămas pe retină lucrarea In the intimacy of the spacecraft semnată de Mi Kafchin. Artista revine în Bucureşti cu o identitate personală şi artistică nouă, mult mai puternică dar totodată mult mai vulnerabilă. In the intimacy of the spacecraft reprezintă o operaţie de schimbare de sex self-made, performată pe o navă spaţială. Aici contextul este esenţial. Expoziţia organizată de Diana Marincu la MNAC în 2016, Amintiri din adâncurile Mării Thetis, reunea o selecţie amplă de lucrări semnate de Kafchin, între care şi o serie de picturi şi desene. În etapa de atunci Kafchin explora impersonal, într-o abordare contemplativă, o lume post-apocaliptică, încărcată de tehnologie asociată unor peisaje diafane sau ruine romantice. Un eclectism captivant, dar cuminte. Turnura recentă spre sine, punerea în operă a experienţei personale într-o reprezentare rafinată a trăirii complexe a tranziţiei de gen, a dus pictura ei pe o nouă culme estetică şi depotrivă politică. Cea mai concisă explicaţie a acesui complex univers personal care ni se relevă încărcat de simboluri, este dat de titlul expoziţiei personale deschise la Galeria Judin din Berlin: profeţie pentru împlinirea de sine. Nici măcar retoric nu mă întreb dacă Ben Lee Ritchie Handler este conştient ce înseamnă să fii transgender din România, ce bagaj cari odată cu socializarea în mediul tradiţionalist local. Probabil nu contează, Mi Kafchin are meritul că nu va pica niciodată testul calităţii în faţa criticilor conservatori. Din păcate In the intimacy of the spacecraft nu a fost panotată cap de perspectivă, deşi singură are mai mult conţinut decât întreg demersul curatorial.

 

Formal Encounters este la Galeria Nicodim din București în perioada 16 martie – 28 aprilie 2018.

POSTAT DE

Valentina Iancu

Valentina Iancu (b. 1985) este scriitoare cu studii de istoria artei și teoria imaginii. Practica sa este hibridă, bazată pe cercetare, împărțită între activități editoriale, educaționale, ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *