„Convulsion LTD. Drops on a Hot Plate” a fost vernisată în iarna anului 2025, organizată de Amiria Intensive, o inițiativă a programului Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer. Expoziția a fost curatoriată de duo-ul KILOBASE BUCHAREST în spațiul oarecum retras al The Institute, la Combinatul Fondului Plastic, cu farmecul unui laborator imaginativ, unde se îmbină diferite formate expoziționale: spații construite în interiorul altor spații, structuri de instalații participative, white-cube-ul întâlnește black-box-ul, iar saloanele de desen de la mijlocul secolului rezonează cu o telegramă supradimensionată din neon. Lumi diferite se ciocnesc în lucrări semnate de Apparatus 22, Maria Balea, Lucian Barbu, Alex Bodea, Ștefan Botez, Alex Horghidan, Gavril Pop și Sofia Zadar, în instalații, video și formate abstracte de noi limbaje și idealuri politice. Urgența sa, așa cum sugerează titlul, se suprapune cu ritmul constant al știrilor-dezastru de pe telefon, în contextul socio-politic curent, astfel încât cuvintele „convulsie” și „plită fierbinte” par să descrie ceea ce a devenit efectiv o stare permanentă de detașare care îți pune nervii la încercare, pe fondul știrilor cutremurătoare din întreaga lume. Și totuși, KILOBASE se îndreaptă decisiv către un sentiment de neliniște și întrebări care provoacă o privire critică, imaginând mai degrabă prezentul posibil, decât să deplângă prezentul nostru emergent.
Cu mize mai ridicate decât o linie temporală singulară, expoziția are loc la aproape zece ani după prima iterație a seriei „Convulsion Ltd.”, expoziția personală din 2016 a artistului român din anii 1980, Christian Paraschiv. Atunci, lucrările sale considerate anterior tabu, referitoare la corpul uman, au fost redescoperite de către o nouă generație de curatori și artiști. Echipa curatorială a sondat trecutul cenzurat, bucuriile reprimate și refuzurile, plăcerile și suferințele istoriilor fragmente prin prisma peisajului politic actual. Au fost aduse în conversație și noi voci artistice, prin cea de-a doua expoziție „Convulsion Ltd.: further thoughts from new associates”, care a avut loc în paralel cu expoziția personală a lui Christian Paraschiv din 2016.
Astfel expoziția de față este o treia ediție, iar aceasta se îndreaptă către o poziție mai analitică: o critică a muzeului și a ritualurilor sale, din perspectiva Triumf Amiria, în special în contextul artistic instituțional precar și conservator al României. Temele privind curatoriatul și medierea artistică sunt prezente încă din momentul în care vizitatorul pășește în spațiu, în special prin lucrările colective ale Apparatus 22, care chestionează, deconstruiesc, scriu și rescriu în permanență, ca o meta-voce care ghidează parcursul în spațiu. Din păcate, acest lucru nu face expoziția mai ușor de cuprins. Întreaga experiență conceptuală pare cel puțin heterotopică: instalația lui Alex Horghidan, Pretty (bad) Tattoo, care reprezintă un salon de tatuaje real, mărturia grafică a lui Lucian Barbu despre Codul muncii și protecția lucrătorilor și instalația textilă abstractă a lui Gavril Pop sunt greu de interpretat, fiind prezentate toate odată, pe teme aparent atât de diferite. Îți dorești ca fiecare dintre sub-teme să se poată extinde într-o conversație mai amplă, poate chiar într-un program alter-instituțional mai dezvoltateși cu un statut mai permanent.
Ritmuri și povești ale corpului
Când expoziția se oprește mai mult timp asupra unor elemente vizuale, o face în momentele oportune, fie cu poveștile captivante ale lui Alex Bodea despre sexualitate și putere, tandrețe și durere, fie cu experiența eterică a Mariei Balea ca fantomă-din-mașinărie [ghost in the machine] cu Corrupted Data in the Cloud și seria de desene și picturi A Change of Perspective. Cu suficientă distanță și timpde a explora fiecare lucrare în parte, caleidoscopul care se formează este un argument în favoarea particularităților intersecționale, ceva care se traduce în mintea mea în manifestul Glitch Feminism al lui Legacy Russel, dar fără dezintruparea digitală care este atât de centrală cauzei sale non-binare: pentru corpul meu, atunci, subversiunea a survenit prin remixul digital, căutând acele locuri de experimentare în care puteam fi eu însumi, deschis și gata să fiu citit de cei care vorbeau limba mea. În schimb, expoziția propune o argumentare categorică în favoarea acceptării corpului fizic non-binar în spații noi care pot traduce, acomoda și, cel mai important, nu se feresc de disconfortul, durerea și plăcerile unei lumi neascunse.
„Ar putea muzeul viitorului să se transforme într-o formă de narațiune socială?” este una dintre întrebările Apparatus 22, prezentă în instalațiile colectivului artistic,pe care mi le-am tot repetat în minte, alături de „Ce s-ar întâmpla dacă strategiile de culturism ar modela un muzeu queer?”. Acestea pun în evidență nevoia unui dialog mai mediat în arta contemporană, o practică esențială pentru colectivul artistic Apparatus 22 încă de la începuturile sale, uneori prin numeroasele iterații ale seriei Positive Tension (in the air). Poate că, în contextul ascensiunii extremei drepte și al instrumentalizării drepturilor LGBTQ+ pe scena politică, acest lucru este acum mai urgent ca niciodată. Totodată, se reflectă și importanța de a lua în considerare propriile noastre corpuri în cadrul corpului instituțional Leviathan, fie ca lucrători în domeniul artei, fie ca vizitatori, cu grade de separare nuanțate, până la punctul de dizolvare a granițelor sau membranelor dintre noi.
Acest lucru este cel mai vizibil în instalațiile de desene în stil frescă ale artistei Alex Bodea, ale cărui lucrări subminează în mod delicios așteptările mai obișnuite ale artei. Alex Bodea lucrează de obicei pe baza unor note scrise de observație, iar acest lucru se reflectă în povestea vizuală pe care o dezvăluie. Cruising (boys checking out boys, girls checking out girls) este o observație tandră a legilor atracției, sub formele sale fluctuante și queer. În spațiul expozițional, stilul său clasic pare să rescrie pagini din cărțile de istorie a artei, ca și cum acestea nu ar fi fost interpretate atât de mult timp prin prisma patriarhatului.
Acest lucru este exprimat și în instalația Have You Really Seen the Exhibition? a Apparatus 22, care conține dosare cu ochelari trioculari suspendați, ce fac loc trezirii unui al treilea ochi și înțelegerii discursului prezentat pe parcursul expoziției. În timp ce aceste lucrări ironizează în mod deschis o anume gândire muzeală birocratică, ele dezvăluie și o anume obsesie captivantă pentru arhivare, înregistrare, menținerea percepției vii prin însemnări și experiența mediată de perspectiva altcuiva asupra altor expoziții. De exemplu, una dintre ele transmite, în mod apăsat: „Dacă un guvern are și a avut un plan de a distruge totul, întotdeauna, și ca plan pe termen lung, de a șterge totul, atunci trebuie să arhivezi. Urgent.”
Zidurile invizibile și vocea din interiorul lor
Centrată pe alte note de observație care solicită fie o regândire a ceea ce înseamnă libertatea pentru artiști, fie modul în care o altă expoziție contribuie la înțelegerea homoerotismului în Europa de Est, lucrarea Have You Really Seen the Exhibition? permite publicului să înțeleagă cum o viziune diferită asupra lumii ar putea apărea din marginea identităților și formelor de durere, iubire și sex reprimate atât de mult timp. Cântecele Sofiei Zadar gravitează în jurul acestor teme, împrumutând ritmul și beat-ul cântecelor pop de dragoste, pentru a crea versuri mai viscerale care îndeamnă la schimbare socială: „Sunt fricile tale de oameni ca tine/ Pe care nu poți să le simți / Sunt ura de clasă și sex ce te ține / În lanțuri amare de-arginți”
În instalația sa de video și obiecte, The Monster’s Tools, cei respinși și marginalizați își recâștigă autonomia. Video-ul rulează într-o cușcă de fier, ca un oratoriu integrat, de unde alter ego-ul Sofiei Zadar, Toiboy, vorbește și cântă. Nu este doar jocul de cuvinte al lui Audre Lord care ne invită să dărâmăm vechile ziduri, ci și rugămintea artistei de a face acest lucru fără a renunța la gheare. Ceea ce alții consideră monstruos este doar o formă de marginalizare, mitizare și justificare pentru diminuarea până la invizibilitate a unei realități mult mai diverse și mai alunecoase, o temă centrală a întregii expoziții.
Date fiind obsesiile personale și lecturile recente, mă tot întorc la gânditorii Axel Honneth și Jacques Rancière și la modul în care aceștia definesc aspectele vizibilității sociale sau lipsa acesteia. Potrivit lor, cea din urmă constituie o lentilă critică prin care excluderea și opresiunea pot deveni recognoscibile. Ce alegem să vedem? Ce alegem să ignorăm? Și cum contribuie acestea la o lume care nu acționează și nu gândește în termeni binari? Unele dintre lucrările de artă din expoziție se află în mod decisiv la acest prag, între distanță și disonanță, unde realitatea este abstractizată la limita a ceea ce poate fi politic, social, uman de înțeles și suportabil. Cele trei steaguri atârnate la fereastra spațiului expozițional, sub titlul Everything at a distance becomes abstraction (tot Apparatus 22), prezintă mai multe siluete care privesc spre scene de distrugere teribilă, ca o mică mulțime de personaje din tabloul lui Caspar David Friedrich Wanderer above the Sea of Fog, dispuse în diverse modele și geometrii. Pasivitatea observatorilor și detaliile zonelor de violență anulează simbolismul naționalist al steagului și scot în evidență o relație incomodă între a fi martor și a fi implicat în ororile lumii contemporane.
Alegerea de a rămâne invizibil poate fi, de asemenea, un mecanism de rezistență, așa cum subliniază Honneth, împotriva ordinelor opresive de supraveghere și categorizare neîncetată. În acest sens, lucrarea lui Gavril Pop, Plans for an announcement, pare montată ca o suită de bannere oficiale pentru o procesiune misterioasă, cu o deturnare intenționată a discursului anonimizat. Uneori organică, alteori amintind de simbolismul militar indus de culorile verde-oliv și liniile și arcadele conturate, instalația oscilează între protestele viitoare și însemnele unei rezistențe care încă nu a apărut. În aceeași ordine de idei, fac legătura între Visions, o serie de desene pe hârtie de același artist, cu contururi monumentale stilizate, asemănătoare unor temple și o continuitate a acestor intuiții păstrate pentru viitor, care dezvăluie alianțe și forțe invizibile în abstracție.
Scrisori din afară, citite dinăuntru
Alternând astfel între politic, mistic și personal, această iterație a Convulsion Ltd. aduce în prim plan o constelație de comportamente și stări mentale fluide. Acestea sunt conectate visceral de corp, ca o coloană vertebrală care nu ar putea să nu coordoneze semnalele către mușchi, fluxul sanguin și respirația toracică. Pare multifuncțional, dar pare și necesar. Contextul exterior a fost foarte important pentru modul în care această expoziție a fost metabolizată în acest text. Expoziția s-a deschis între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, unul mai ridicol decât celălalt, la sfârșitul unui an de alegeri locale, parlamentare și europene și referendumuri inutile, pline de patriotism fals, dezbateri deșarte de ore întregi și promisiuni care apelau la un corp electoral sau altul, polarizând mai cu seamă prieteni, rude, străini.
Invizibilul a devenit vizibil pentru a fi tokenizat sau transformat într-un obiect al competiției politice și al urii sociale. Dincolo de analiza discursivă a lucrărilor, în viziunea compactă a Triumf Amiria, răzbate importanța de a visa în continuare lumea înconjurătoare, mai ales în scena artistică sufocantă și subfinanțată din România. Poate că într-o zi vom putea vorbi mai mult despre muzeul queer care înlocuiește muzeele megalomane absente, unde publicul și artiștii se pot bucura de incertitudine în spiritul fluidității, nu în crearea de kituri culturale de supraviețuire; o politică ce mai degrabă deschide căi, decât să sacrifice ritualic prin excludere, și expoziții superficiale, gata făcute, care să le acopere pe toate, așa cum am tot văzut anul acesta în București. Expoziții ca aceasta, cu dinamică și strategii labirintice pentru noi încercări, sunt exerciții experimentale indispensabile, reușind să centreze vocile artiștilor queer la confluența vieții cotidiene, a viselor profunde, și a monștrilor liberi.
Expoziția „Convulsion LTD. Drops on a Hot Plate”, curatoriată de KILOBASE BUCHAREST, artiști: Apparatus 22, Maria Balea, Lucian Barbu, Alex Bodea, Ștefan Botez, Alex Horghidan, Gavril Pop, Sofia Zadar, a avut loc la The Institute, București, în perioada 18 ianuarie – 23 februarie 2025.
Traducere de Marina Oprea
POSTAT DE
Cristina Stoenescu
Cristina Stoenescu (n. 1989, București) și-a început studiile la Facultatea de Științe Politice cu un articol de cercetare despre Uniunea Artiștilor Plastici. A continuat cu două programe conse...



















