Ludmila Toma (n. 1939, Fedotovo, Moscova) este licențiată în istoria și teoria artei (1963) și a obținut titlul de doctor în teoria artei la Institutul I.E. Repin din Sanct Petersburg (1979). Pe parcursul carierei profesionale a activat ca ghidă (1956–1958) și cercetătoare științifică (1963–1971) la Muzeul Republican de Arte Plastice din Chișinău, cercetătoare științifică la Academia de Științe a Moldovei (1974–1983), profesoară la Școala Republicană de Аrte Plastice din Chișinău (1983–1996), cercetătoare științifică principală la Institutul pentru Studiul Artelor al Academiei de Științe a Moldovei (1991–2017) și conferențiară la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău (2005–2023).

În perioada sovietică a susținut consecvent tendințele inovatoare din artă și a apărat libertatea de creație a artiștilor și criticilor. 

Ludmila Toma este autoare a numeroase monografii, printre care: Mihail Grecu (1971 și 1997), Claudia Cobizeva (1979), Portret v moldavskoi jivopisi 1940–1970-е godî (Portretul în pictura moldovenească, anii 1940–1970; 1983), Ada Zevin (1983), Moisei Gamburd (1998), Eugenia Gamburd (2007), Dimitrie Sevastianov (2012), Procesul artistic în Republica Moldova (1940–2000). Pictură. Sculptură. Grafică (2018). A semnat circa 200 de articole științifice și de popularizare în diverse publicații.

Stimată doamnă Toma, povestiți-ne cum ați ajuns dumneavoastră, curator cu experiență din Chișinău, să curatoriați expoziția bucureșteană „Culorile «dezghețului». Satul basarabean în pictura anilor 1960“, vernisată pe 18 aprilie la Muzeul Național al Țăranului Român. 

Evenimentul acesta a venit după ce, la Chișinău, făcusem cunoștință cu Victoria Nagy Vajda, pe vremea când ea pregătea o lucrare foarte serioasă – catalogul în două volume al lucrărilor Valentinei Rusu Ciobanu. Ne-am dat seama atunci că avem interese comune: cunoașterea aprofundată a istoriei culturale, în particular a istoriei artelor plastice, și dorința de a populariza valori estetice autentice care au rămas nemeritat în umbră. 

Cum ați conceput expoziția și ce conține ea neobișnuit pentru publicul din București, dar și pentru publicul din Chișinău, care are la dispoziție numai materialele online ale proiectului?

Din dorința de a pune în lumină o perioadă extrem de importantă din istoria picturii basarabene, Victoria Nagy Vajda, autoarea proiectului, a adunat din diferite colecții lucrări puțin cunoscute, similare ca tematică. Noutatea materialelor prezentate cred că poate să-i uimească nu doar pe criticii și amatorii de artă din capitala României, ci și pe toți vizitatorii minunatului Muzeu al Țăranului Român, veniți de la Chișinău sau din alte orașe și care străbat această expoziție. 

Pe mine, în calitate de curator, m-a impresionat structura spațiului, care slujește foarte bine scopului expoziției – de a pune în valoare bogăția coloristică a lucrărilor și simfonia acordurilor cromatice, puse în evidență de fundalul când alb, când albastru al pereților și panourilor. Ideea îi aparține doamnei Nagy Vajda, dar unele probleme care au apărut în dispunerea tablourilor le-am discutat amândouă. Ca urmare, vizitatorii pot să perceapă frumusețea artei celor paisprezece pictori prezentați – printre care maeștri bine cunoscuți ai generației „seniorilor“: Mihail Grecu, Valentina Rusu Ciobanu, Glebus Sainciuc, Ada Zevin, Igor Vieru – în toată varietatea, dar și în similitudinea temelor și mijloacelor folosite.   

Pe lângă obiectivul ei estetic, expoziția și-a propus și un scop educativ, pe care îl îndeplinește în mai multe feluri. Pe lângă pânze, sunt expuse obiecte de artă populară care le-au slujit pictorilor drept sursă de inspirație: căni și ulcioare, un covor tradițional ș.a. Vizitatorii se pot familiariza cu parcursul creator al fiecărui artist citind schițele biografice din catalogul expoziției. Pentru a le înțelege mai bine opera, pânzele au pe etichetă scurte texte edificatoare, iar pe paginile care reproduc cele mai cunoscute creații ale pictorilor sunt menționate albume monografice apărute anterior. Vizitatorii care vor să afle mai multe despre atmosfera artistică a anilor 1960 pot urmări un film în care ea e descrisă de câțiva critici și istorici ai artei. Toate aceste metode de a extinde spectrul instructiv al expoziției au fost concepute de Victoria Nagy Vajda. 

De ce au fost alese pentru expoziție lucrări ale anilor 1960?  

Pentru că atunci s-a produs o schimbare majoră în istoria artei din Republica Moldova. Ca urmare a „dezghețului“ hrușciovist, viziunea creatorilor asupra vieții a devenit mai optimistă și a apărut nevoia unei înnoiri a spiritului creator.  

După moartea lui Stalin, în diferite domenii de activitate s-a produs un „dezgheț“. În artele plastice el a venit mai târziu?

Procesele din viața socială și din domeniul creației nu sunt sincrone. Evoluția artei are propriile legități, legate de specificul limbajului plastic. Deși condițiile de trai influențează fără îndoială soarta creatorilor, care devine uneori tragică. Regimul totalitar, cu cerințele lui ideologice și politice dure și cu criteriile vulgare de apreciere, a frânat evoluția firească a artei maeștrilor deja formați și a îngreunat procesul de devenire creatoare a pictorilor tineri. Cu deosebire greu a fost primul deceniu de după Al Doilea Război Mondial – ani de distrugeri, de secetă, de foamete. Pentru a-și întreține familiile, artiștii au fost nevoiți să încheie contracte cu Ministerul Culturii și să execute tablouri cu tematică angajată pentru expoziții jubiliare. Li se cerea să înfățișeze însemnele noului în mod detaliat, în forme superficial asemănătoare cu cele reale – în asta consta rău-famata „metodă a realismului socialist“. Orice convenție artistică era privită de ideologii regimului cu suspiciune, considerată o dovadă de „formalism“, o „povară a trecutului“ de care creatorii trebuiau să se descotorosească. În ciuda acestor cerințe, pictorii care învățaseră meserie înainte de 1940 au continuat să se inspire din tradițiile artei europene – ceea ce le-a complicat existența, dar i-a salvat de la declinul artistic. Interesul față de frumusețea autentică a omului și a naturii i-a ferit de regulă pe artiști de un festivism ostentativ și i-a făcut să creeze tablouri care reflectau sentimente sincere.

Ca participantă la viața artistică a Republicii Moldova încă din tinerețe, ați vorbit de mai multe ori despre evenimente importante din trecut, de exemplu despre impresia pe care a lăsat-o expoziția de pictură românească de secol XX, organizată la Chișinău în 1957. Există amintiri ale maeștrilor din generația mai în vârstă despre schimbările survenite în perioada „dezghețului“?

În presă au apărut rareori asemenea amintiri. Într-un interviu pe care criticul de artă Olga Garusova i l-a luat Adei Zevin, pictorița spune următoarele: „A fost o explozie bine pregătită. (…) Situația din anii 1960, cu o viață artistică foarte activă, a fost singulară. Soarta a făcut atunci ca mai mulți artiști să se întâlnească și să intre într-o comuniune de idei. La sfârșitul anilor 1930, m-am împrietenit la București cu Mihail și Fira Grecu. Mai târziu, la Chișinău, am fost prietenă cu Dimitri Sevastianov, cu Valentina Rusu Ciobanu, cu Glebus Sainciuc. Ne uneau pasiunea pentru artă, gusturile asemănătoare, relațiile din viața de zi cu zi. (…) Baza noastră erau postimpresionismul francez, pictura românească, cultura rusă, arta populară moldovenească, pe care am descoperit-o la începutul anilor 1960 și care a jucat un rol uriaș în formarea generației noastre. (…) Am fost atacați ca dușmani ideologici: se considera că poporul nu are nevoie de arta noastră «de cameră». Dar noi pur și simplu încercam să apărăm cu onestitate ceea ce consideram a fi arta autentică. Ulterior, creațiile noastre au devenit o realitate care a trebuit luată în seamă“. 

De ce ați ales acest profil anume al expoziției? 

Astăzi se organizează rareori expoziții tematice la Chișinău, nemaivorbind de expoziții ale picturii basarabene la București. În perioada sovietică ele erau frecvente, dar aveau scop propagandistic. Comisia Ministerului Culturii încheia dinainte contracte cu pictorii și controla modul de execuție a compozițiilor comandate. În atelierele pictorilor se adunau în schimb lucrări create după voie, în general studii. Multe dintre ele sunt legate de viața satului basarabean. 

Motivele rurale au fost importante pentru pictori din diferite generații. Artiștii au admirat întotdeauna frumusețea naturii, au fost impresionați de calitățile sufletești ale țăranilor și de roadele minunate ale spiritului lor creator, s-au simțit atrași de aura estetică a modului de viață specific poporului, aură care le-a influențat simțul armoniei, multora – celor născuți la sat – încă din fragedă copilărie. 

Expoziția include și lucrări ale artiștilor care erau tineri pe atunci. Cum și-au continuat aceștia căutările artistice în condițiile unor critici atât de aspre?

Apariția unor tendințe noi în opera pictorilor maturi i-a impresionat și le-a dat aripi artiștilor tineri – Eleonora Romanescu, Gheorghi Jancov, Olga Orlova, Elena Bontea, Sergiu Cuciuc – și chiar studenților Școlii Republicane de Arte Plastice, pe care profesorii îi aduceau în practica de vară în aceleași sate unde pictorii inovatori își realizau schițele și dezbăteau diversele mijloace de expresie picturală. Ca urmare, tablourile de diplomă ale unor coloriști talentați precum Ludmila Țonceva, Sergiu Galben și alții, legate de viața satului moldovean, au reprezentat arta din RSS Moldovenească nu doar în expoziții locale, ci și internaționale. Iar faptul că actuala expoziție cuprinde lucrări ale unor artiști din generații diferite este dovada vitalității școlii de pictură care s-a format atunci, a continuității tradiției. 

Ce proiecte aveți pentru viitor? Plănuiți cumva să reveniți la București cu vreo nouă expoziție?

Am în plan două monografii de tip album despre pictori al căror parcurs creator cred că merită studiat. Pe lângă asta, sunt gata să colaborez în continuare pe proiecte importante. Voi fi bucuroasă să-mi pun cunoștințele în slujba unui nou proiect, dacă mi se va solicita acest lucru, și, eventual, să mă întorc la București chiar și pe parcursul acestui anului. 

București, aprilie 2024

Traducere română-rusă: Justina Bandol