Odată cu izolarea în case, multe arhive de film online nu numai că s-au deschis la liber, dar au și propus o nouă formă de curatoriat. Spre deosebire de cinemateca cu sală, curatoriatul online trebuie să fie atractiv pentru publicul global mult mai numeros, dar și mai greu de identificat, alcătuit din cei care vor să vadă materiale rare și greu de găsit. Asemenea unei postări pe Facebook, curatoriatul online în pandemie e în dificultate pentru că nu mai știe clar cui îi vorbește, și mai ales de ce.

Din ce am observat la unele arhive, selecția și prezentarea filmelor la cinemateca online pare mai degrabă una clasică, în care publicul vizat este unul obișnuit, adică cel care vede filme vechi la sala de cinema. Ca la cinematecă, fie tema fie regizorul trebuie să stârnească interesul în prezentarea unui eveniment online. De pildă, unele arhive, cum sunt Arsenal 3 Berlin, îți oferă acces pe săptămâni la filme selectate după o anumită temă. În săptămânile 7 și 8 din izolare (colecția 7&8), tema aleasă este a muncii și grevei. Altele, precum cinemateca franceză Henri online, au adăugat un film în fiecare seară, strânse fie după regizorul autor, fie după studioul de producție sau categoria de film de avangardă.

Prezentarea filmelor de arhivă se lovește de două obstacole. Mai întâi, arhivele online sunt făcute mai degrabă să te incite să cumperi abonamente, sau să mergi la sălile cinematecii să vezi filmele pe peliculă. Spune-ții cum vreți, hook, teaser, sau altceva, dar arhivele online nu sunt concepute să fie surse independente de arhivă cinematografică.

Ele se și anunță astfel. Henri ne spune că este a patra sală a cinematecii, până se deschid celelalte, iar Arsenal 3 ne cere bani care să susțină primele două săli, Arsenal 1 și 2, dar și artiștii care au drepturi de autor la filme. Există mai multe explicații pentru aceste alegeri. Pe lângă necesitatea de auto-promovare a archivelor, filmele la liber nu pot fi date decât cu acordul artiștilor (dacă filmele sunt în afara copyrightului pot fi arătate fără a mai cere consimțământul unui terț). Așa se face că filmele selectate pe Henri sunt de multe ori filme făcute înainte de 1945, cum sunt filmele de avangardă mute sau colecția studioului Albatros (1919-1929). La Arsenal, situația nu e neapărat mai strălucită, dar colecția de filme 7&8 pare mai extinsă pe anumite perioade de timp, de la anii 1960 până recent.

Dacă arhivele sunt doar teaser, atunci funcția lor principală nu este de a oferi un acces general al publicului la filme, ci de a-i stârni pentru a cumpăra pachete mai mari sau pentru a dona bani. Orice selecție a filmelor se situează în mecanismul prin care este publicul stârnit să investească timp și bani în materialele pe care arhiva le pune la dispoziție. Ce vreau să spun este că nu vreau ca, de pildă, Arsenal 3 să fie un anti-Netflix în relația cu publicul. Nici nu cred că trebuie să i se ceară asta, în lipsa finanțării de 100% de la statul german. Dar ce i se poate cere arhivei Institutului pentru Film și Artă Video este să facă accesul la filme compatibil cu mesajul anti-capitalist al multor filme pe care le prezintă. Arsenal 3 ar putea fi, parțial, o arhivă independentă online care să funcționeze asemenea Ubuweb, care s-a menținut exclusiv din acordul artiștilor ca filmele să fie la liber. Dacă Arsenal 3 nu ar pune toate filmele liber pe net, atunci ce ar putea să facă este să aibă o selecție pe lună, de pildă, la filme gratis din arhivă. Selecția ar menține un interes constant crescut pentru arhiva lor, nu doar temporar, dat de cerința izolării în case. Curatoriatul care să pună filme la liber pe net ar avea misiunea nu numai să atragă specialiștii, dar și să ajute un public mai larg să aibă acces la filmele institutului, care altfel rămân îngropate fără a mai suscita nici un interes.

A doua observație privește formatul textelor introductive, sau interfața principala între curator și interesul potențial al unui vizitator. În arhivele online, textul pare mai degrabă unul care să fie destinat arhivării, decât stârnirii interesului celui care vrea să vadă filmul.

Problema de bază a arhivelor de film este că sunt prea mult arhive, ca să spun așa. Ele au formatul unor biblioteci clasice, și mai puțin al unor site-uri user friendly care să te incite să vezi filmele spunându-ți de ce ar trebui să o faci. Bibliotecile îți arată de obicei o fișă cu un rezumat al filmului, și asta te va face sau nu să te uiți la el. La fel și cinemateca online. Textele tip rezumat sunt făcute de cele mai multe ori pentru cercetătorii de arhivă, și mai puțin pentru un public mai larg interesat de filme.

De pildă, la Arsenal 3, textele însoțitoare par să descrie conținutul unui film, așa cum l-ar face o așa zisă recenzie obiectivă. La un film cum este Reluarea muncii la uzinele Wonder, textul introductiv este descriptiv, fără nici o justificare legată de ce ar fi interesant de văzut.

Există și excepții, unde vizitatorul pare că e incitat să se gândească la un lucru provocator. Introducerea la filmul lui Harun Farocki, Prin comparație, spune că regizorul ne îndeamnă să facem o comparație între procesul de fabricare al cărămizilor în societățile tradiționale, pre-industriale, sau industriale. Dar altfel, textele sunt în principal fișe de bibliotecă tipice.

Strategia lui Henri este cumva diferită. Unghiul ales este de multe ori al tehnicii cinematografice, și acesta ar trebui să fie factorul principal în selectarea filmului. Explicarea tehnicii de film se face atunci când un text incitant al unui critic de film ne îndeamnă să dăm click. De exemplu, pentru Căderea casei Usher ni se spune că Jean Epstein, regizorul, deține un control absolut al montajului, ritmului și ralenti-ului (asta în cuvintele lui Henri Langlois). Tehnica cinematografică este unghiul ales pentru a ne încuraja să vedem, de pildă, Oglinda cu trei fețe, unde un critic ne spune că regizorul este complet stăpân pe arta sa.

Și totuși, dacă tehnica de cinema e un unghi bun pentru a convinge o parte din specialiști, ce facem cu un public mai larg care ar fi vag interesat de cinematograful mut? Cum îl trezim la viață ținând cont că filmul este accesibil dacă ai un telefon? Poate doar limbajul specialistului de tehnică de film să aducă mai mulți vizitatori unei arhive online?

Problema pe care o face vizibilă curatoriatul online este că arhiva a fost construită pentru specialiști, dar acum ea trebuie să funcționeze în alte condiții media. Formatul online este cel care schimbă modul de a lucra cu arhiva, care nu trebuie să rămână la cel tradițional, al arhivării de materiale video.

Un exemplu de arhivare care este seducătoare, pentru mine, e un site cum este Monoskop, care îți dă referințe multiple la un nume, curent artistic sau obiect de artă (din câte știu site-ul e ținut de o singură persoană, pe un site comun cu Ubuweb,). Site-ul nu este doar unul de arhivă cu intrări simple, cât unul făcut să reziste pe lungă durată și să fie folosit. De pildă, să spunem că Arsenal 3 și-ar dori să devină arhivă online ca Monoskop. Am vedea atunci de pildă, cum filmul lui Farocki din 7&8, Prin comparație a fost referința unui alt film, din 5&6, cu titlul Harun Farocki Zweimal. În curatoriat, filmele nu ar fi aruncate pe un site fără context într-un moment de disperare globală, cât ar fi legate unul de altul prin mijloace care să le facă interesante.

Problema mare care se pune este că în comparație cu Monoskop, arhivele online de filme de tipul Arsenal 3 sau Henri sunt concepute nu numai pentru specialiști, dar și cu gândul ca trebuie să genereze un anumit venit. Dar și aici, selecția și difuzarea unor filme online, din când în când, nu poate decât să le facă mai atractive și să sporească interesul pentru filmele care sunt păstrate pentru vizionare pe format analogic.

Întrebarea mare pentru prezentarea unei arhive online nu este cum să arați că ai filme nestemată, care sunt foarte greu de găsit pentru un anumit număr de specialiști. Altfel spus, problema este cum poți să atragi un număr mai mare de oameni să vadă filmul explicându-le de ce este important să stea în fața calculatorului. Pentru asta, deschiderea unor arhive către un format de filme gratuite este importantă, pentru că ar reuși să deschidă drumul către un public la care se ajunge greu.