După revoluțiile din ’89 și căderea Zidului Berlinului, Europa de Est a devenit o zonă de mare interes pentru Occident. De-a lungul ultimului deceniu din secolul al XX-lea s-au organizat, în Vest, numeroase expoziții cu artiști est-europeni prin care se explora specificul locului, schimbările politice și rolul artistului în perioada de tranziție (Europa, Europa 1994, Der Riss im Raum 1994-1995, Beyond Belief 1995, After The Wall: Art and Culture in Post-Comunist Europe 1999 etc.). Organizarea acestor expoziții reprezintă curiozitatea Vestului și dorința acestuia de a cunoaște Europa Centrală și de Est, văzând-o mai degrabă ca pe-un spațiu exotic, primitiv, în care, așa cum Slavoj Žižek remarcă, „Occidentul caută în Europa de Est propriile sale origini pierdute, expresia autentică a «invenției democratice»”.[1] Însă acest interes nu este unidirecțional, est-europenii s-au simțit mereu atrași de Occident și chiar și-au dorit/își doresc apartenența la acest spațiu. În eseul Romanian Democracy and Its Discontents, scris pentru catalogul expoziției, Beyond Belief 1995, Roxana Marcoci observă această relație stranie dintre cele două Europe, care e ca un „joc seducător de oglindire dintre Est și Vest, un mod narcisist de subiectivitate, prin care unul îl percepe pe celălalt ca fiind curios și atrăgător”.^[2]

Această disonanță și atracție reciprocă au fost întreținute de-a lungul timpului și se mai păstrează vag încă și azi. După 30 de ani de la Revoluție, Estul încă privește spre Occident ca la un „promised land”, iar expozițiile Europa Wonderland (curator – Olivia Nițiș) și Body Space: Territories and Citizenship (curatori – Olivia Nițiș și Dana Sarmeș), care au avut loc la Timișoara, încearcă o dispersare a acestei iluzii. Una dintre lucrări chiar încearcă să ofere intenționat o altă imagine a Europei. MIRAJ. Efectul secundar al unei promisiuni fabuloase, a lui Cătălin Burcea,  prezintă topografia continentului abstractizată pe fundalul unor sunete deranjante și respingătoare, ceea ce face aluzie la fabulațiile ce se produc în raport cu Europa din ignoranță și pofta de iluzii.

Cele două expoziții întâmplate simultan, care sunt împletite una în alta și care se susțin reciproc, încearcă să simuleze un fel de „wonderland” al căutărilor identității și frustrărilor personale și sociale. Un wonderland, nu ca cel al lui Alice, care fascinează anume prin improbabilitatea existenței lui, ci unul mult mai aproape și supărător de real. Astfel, expozițiile reprezintă o hartă a Europei pe care cei douăzeci de artiști invitați și-au marcat cu roșu propriile supărări și revolte.

Așa cum în Alice în Țara Minunilor se prezintă o lume a imposibilului, punând sub semnul întrebării conceptul de limită și conduită morală când totul e permis, expoziția prezintă Europa ca pe-o lume a tuturor problemelor posibile și inevitabile, chestionând existența contractului social al fiecărui individ și limitele libertăților personale.

În timp ce Body Space: Territories and Citizenship prezintă experiențele și frustrările individuale ale artiștilor raportate la lumea exterioară și limitele acesteia, Europa Wonderland oferă contextul economic, politic și social în care artiștii sunt într-o oscilație permanentă. Cele două expoziții trebuie văzute având același discurs, care pune sub semnul întrebării dimensiunea utopică a Europei, alterând într-o oarecare măsură imaginea acestui spațiu ca un „Tărâm al Făgăduinței” și dezbătând nevoia identității europene și ce anume presupune aceasta.

Ciprian Homorodean, pornind de la propriile peregrinări prin Europa, reflectează, prin lucrarea LIMBO 20/20, la idealul european de supranaționalism, care pare să se fi umbrit pe fundalul creșterii din ultimii ani a naționalismului și a promovării stereotipurilor. Lucrarea constă în 27 de bariere, distribuite într-un cerc și ridicate la înălțimi diferite, în timp ce pe fundal rulează melodia Limbo Rock a lui Chubby Checker. În ciuda circulației libere între state (lucru care s-a schimbat și înrăutățit drastic în timpul pandemiei), trecerea frontierelor e văzută ca un dans de limbo, în care dificultatea crește și riscul descalificării e tot mai mare din cauza diferențelor culturale și a naționalismului tot mai pregnant. Artistul explorează conceptele de libertate și limitare, care, la fel ca în dans, ajung să se determine reciproc.

Pe lângă aspectele îmbucurătoare și viața normală a imigranților, pe care le urmărește Sanda Sterle prin lucrarea Angered@home, fenomenul migrației cuprinde și dimensiuni mai puțin plăcute, precum discriminarea sau chiar închiderea granițelor în unele state europene. Sorin Oncu, un mare artist român de origine sârbă, care s-a stins din viață în 2016 și căruia expoziția îi aduce un omagiu, chestionează atitudinea ostilă față de străini. Lucrarea Un motto al decepției LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ este constituită din trei pânze mari, negre, ce trimit alegoric către imaginea morții sau a doliului, și pe care sunt înscrise pe rând cele trei valori ale idealului revoluției franceze, fiind, de fapt, scrise cu caractere arabe. Un ideal cu implicații globale care pare să nu funcționeze însă în raport cu lumea arabă. Mass media, politicile de respingere a valurilor de refugiați și frica de organizația teroristă ISIS au dus la convingerea populației că musulmanii și arabii sunt teroriști. Dar oare cât de corect este să operăm cu generalități și stereotipuri? Cu obișnuita lui simplitate, Oncu încearcă să deconstruiască percepțiile false în raport cu lumea arabă și să critice îngustimea și ipocrizia occidentului.

Evenimentul însă nu se limitează strict la conturul geografic al UE, ci prezintă perspective multiple exterioare, privind Europa din mai multe unghiuri posibile. Pentru Ardan Özmenoğlu, o artistă originară din Turcia, Europa înseamnă libertăți depline și egalitate de gen. Artista critică vehement actele de violență împotriva femeilor precum și poziția statului turc care nu face nimic pentru a le proteja, ci dimpotrivă, plănuiește să iasă din Convenția de la Istanbul – convenție ce previne și combate violența domestică. Lucrarea Roșu reprezintă portretele victimelor, printate serigrafic pe hârtii post-it ca un simbol al memoriei pentru a aduce la cunoștință situația deplorabilă cu care se confruntă femeile în Turcia. Lucrarea are forma unui website tulburător – un monument comemorativ digital al femeilor, care înregistrează numărul anual al crimelor și circumstanțele în care acestea s-au întâmplat, criticând, în același timp, abordarea superficială a acestui subiect sub forma unei statistici banale.

Capitalismul, văzut după ’89 în spațiului est-european ca un colac de salvare și apropiere de Occident, este privit cu scepticism de către societatea contemporană pentru că pare să scoată în evidență superficialitatea umană. Andrea Cioară, o tânără artistă din Iași, a creat o perdea din etichete vestimentare, încercând să înțeleagă de ce oamenii pun atât de mare preț pe obiecte, ajungând ca acestea să înlocuiască chiar afecțiunea umană. Lucrarea Perdea reprezintă un comentariu asupra societății de consum și a superficialității alegerilor noastre. Atașamentul față de obiecte și etichete e doar la nivel afectiv, amăgindu-ne cu utilitatea lor, încât dorințele ajung să nu mai reflecte nevoile sau, după cum spune chiar și artista, „dorințele depășesc posibilitățile”. Deși fiecare haină are o istorie a ei înscrisă pe etichetă, oamenii le atribuie propriile istorii, uitând de procesul de producție, țara de origine, brațele ieftine de muncă implicate și susținând astfel inconștient consumerismul, printr-un proces complex de alienare. Cosmin Haiaș, prin lucrarea Made in China, aduce, de asemenea, un comentariu critic asupra societății de consum. Lucrarea, care coincide vizual cu titlul, oferă o senzație de lux și grandoare, care de fapt, este falsă, încercând doar să imite autenticitatea. Haiaș critică ipocrizia societății occidentale care ține neapărat să înlăture ce e străin, auto-amăgind-se printr-un „Certificat în Europa” lipit pe produsele de import. De ce avem nevoie de această apartenență occidentală până și în cazul produselor pe care le folosim?

După un proces lung de democratizare și apropiere de Occident, trauma regimului ceaușist încă pare că nu s-a încheiat, iar rămășițele comunismului se mai găsesc în oameni, în case, în ruine. În contextul post-socialist/industrial al țării, Sarah Muscalu explorează conceptul de ruinofilie (introdus de Svetlana Boym). Ruinofilia reprezintă fascinația față de ruine, care este diferită de nostalgie, căci nu implică melancolie și dor față de trecut sau de ce au reprezentat ruinele înainte de a fi ruine, ci se referă mai degrabă la ireversibilitatea timpului și starea prezentă a ruinelor. Istoria recentă a României seamănă cu un „palimpsest al reconstrucției arhitecturale și indentitare” pe fundamentul industrializării socialiste. Lucrarea artistei, În construcție (o instalație constituită dintr-o pictură în ulei a unei clădiri în ruine, peste care s-a pus un plexiglass acoperit cu un strat de tencuială), chestionează condiția actuală a relicvelor fostului regim. Prin sablarea stratului de tencuială, rămășițele acestuia sunt ca un soi de replică a ruinei din pictură, iar gestul în sine de a roade tencuiala reprezintă necesitatea unui efort colectiv de depășire a condiției post-socialiste a țării.

Expozițiile Europa Wonderland și Body Space: Territories and Citizenship au avut loc într-un spațiu însemnat din Timișoara – fosta clădire a Comenduirii Garnizoanei, care e un obiect de patrimoniu valoros. Prin condiția actuală de instituție în tranziție, urmând să fie renovată pentru deschiderea Muzeului Revoluției, Garnizoana reprezintă un spațiu semnificativ pentru tema identității explorată în expoziție. Claudiu Cobilanschi a intervenit în acest spațiu cu o primă „renovare”, a instalat o fereastră de termopan în rama deja existentă a unui geam lipsă. Fereastra spre viitor este o lucrare ironică care critică renovările postmoderne superficiale ale clădirilor de patrimoniu. Fiind instalată intenționat cu mânerul pe afară, încât să nu poate fi deschisă, fereastra devine inutilă și ridicolă, reprezentând absurdul situației în care clădirile de patrimoniu renovate ajung să-și piardă valoarea arhitecturală, un absurd care, din păcate, a devenit normal în România.

Evenimentele reprezintă un areal de cercetare exhaustiv și complex, și cu toate că ar putea părea o victimizare a individului într-o lume iluzorie, manifestul expoziției pledează pentru întărirea contractului social și critică ignoranța fățișă a oamenilor care se detașează de problemele ce nu îi privesc personal. În contextul actual românesc, astfel de expoziții vizionare despre Europei și propria condiții erau mai mult decât necesare, pentru dispersarea iluziilor găunoase și resetarea pragmatică a libertăților și limitelor.

Ambele expoziții au avut loc în perioada 13.10-13.11.2020 la Comenduirea Garnizoanei, Timișoara.

EUROPA WONDERLAND
Curator: Olivia Nițiș
Artiști: Cătălin Burcea, Cosmin Haiaș, Delia Popa, Matei Bejenaru, Valeriu Șchiau, Decebal Scriba, Zoița (Delia Călinescu).

BODY SPACE: Citizenship and Territories
Curatori: Olivia Nițiș și Dana Sarmeș
Artiști: Ana Hoffner ex-Prvulovic (AUT), Andreea Cioară (RO), Ardan Özmenoğlu (TU), Ciprian Homorodean (RO), Claudiu Cobilanschi (RO), Elana Katz (DE/USA), Mălina Moncea (RO), Renée Renard (RO), Sandra Sterle (HR), Sarah Daria Muscalu (RO), Sorin Oncu (RO), Veronique Sapin (FR), Xenophon Sachinis (GR).

[1] Slavoj Žižek, „Eastern Europe’s Republics of Gilead”, în New Left Review I/183, September-October 1990.

^[2] Roxana Marcoci, „Romanian Democracy and Its Discontents” în Laura J. Hoptman, László Beke (ed.) Beyond Belief: Contemporary Art from East Central Europe, Museum of Contemporary Art, Chicago, 1995.