Nu mă îngrijorează ceea ce aparține de ficțiune sau ceea ce e real. Un răspuns interesant nu vine din asta: Iei ceva foarte personal, intim, și îl transformi în altceva, în ficțiune. Doar urmezi procesul care te duce unde te duce…

A fost prima dată când am fost la Fondazione Sandretto Re Rebaudengo, însă nu a fost prima dată când am văzut o expoziție solo semnată de Victor Man (n. 1974, Cluj, România).

Eyelids, Towards Evening, curatoriată de Eugenio Re Rebaudengo, este o expoziție care reunește douăzeci de lucrări realizate de Victor Man în ultimii zece ani. Pentru prima dată, expoziția se concentrează exclusiv pe genurile de portret și autoportret – genuri care au căpătat de-a lungul timpului o relevanță profundă în practica sa picturală.

Împreună cu imagini cu artistul însuși, aceste picturi includ portrete ale oamenilor prezenți în viața sa: astfel, se compune o narațiune interioară, autobiografică, care manifestă o trăsătură esențială operei lui Man.

Pictura sa e caracterizată printr-o concentrare recurentă asupra portretului din prim-plan și prin utilizarea culorilor nerealistice, a tonurilor închise și reci, care amintesc de imaginile reflectate de „Oglinda lui Claude” (sau oglinda neagră), o unealtă antică utilizată în picturile cu peisaje în secolul XVIII. Cufundate în această lumină crepusculară, figurile portretizate sunt surprinse în atitudini absente și contemplative, sau în momente de abandon și apropiere afectuoasă: ele par să fie plasate într-un timp și spațiu contemporan, dar, în același timp, par că se retrag din acesta.

Expoziția este împărțită în două săli, dar deja din prima se percepe puternic coexistența familiarității și a distanței, un spațiu în care trăsăturile reale și individuale sunt cufundate în penumbra unor stări de spirit și condiții psihologice greu de definit. Eyelids, Towards Evening evocă nu doar trecerea de la zi la noapte, ci și un prag, un spațiu al metamorfozei: trecerea de la somn la veghe unde formele existenței cotidiene se transformă treptat în aparențe simbolice și onirice.

Titlurile lucrărilor au, de asemenea, o puternică valoare descriptivo-simbolică. De fapt, ele anunță fără a dezvălui complet subiectul compozițiilor, care rămâne întotdeauna enigmatic.

La începutul carierei sale de artist, pictura lui Victor Man s-a dezvoltat pornind de la elaborarea unor imagini fotografice preluate din realitate – din care a fost eliminat conținutul informațional și narativ – abia mai târziu, artistul a început să inventeze și dezvolte o iconografie autonomă, în cadrul căreia frecvente referințe literare se îmbină cu propria biografie. Literatura și istoria artei, memoria colectivă și experiența personală sunt elementele cu ajutorul cărora artistul țese o poveste care nu urmează o linie temporală definită, în cadrul căreia distincțiile dintre prezent și trecut, ficțiune, imaginație și realitate sunt abolite.

În lucrarea Autoportret cu umbra galbenă a lui Hristos (2018-19), care face trimitere la celebra operă-manifest – Auto-portret cu Hristos Galben (1890 sau 1891) de Paul Gauguin ­– Gauguin este plasat în prim-plan între două dintre cele mai emblematice lucrări ale sale: Hristos Galben (1889), care preia trăsăturile artistului și se prezintă în același timp ca victimă și răscumpărător; și Vaze în formă de măști grotești (1889), care devine un simbol al suferinței sublimate și purificatoare. Această lucrare se arată ca o declarație a artistului despre o coincidență totală între artă și viață, ca un manifest al suferinței și luptei artistului pentru afirmarea propriei viziuni artistice.

Pe de altă parte, Man se portretizează în spatele umbrei galbene a lui Hristos ca și cum l-ar îmbrățișa, ca și cum cea mai intimă materie a artei ar fi existența individuală împreună cu transfigurarea ei poetică.

Anumite etape ale existenței umane și repertoriul de sentimente este contemplat în întregime. Experiența nașterii și a paternității o regăsim în R cu țestoasă (2018) și în Rózsa Victoria (2019-20). Prima lucrare o înfățișează pe fiica nou-născută a artistului, unde suprafața delicat colorată a picturii vibrează cu verde jad și texturi de alb. În timp ce broasca țestoasă din fața copilului înfășat stă întinsă pe spate, copila ține în mână un inel, evocând darurile Pruncului Iisus.

În cea de-a doua lucrare, fiica este puțin mai mare și stă pe un fotoliu în timp ce își suge degetul: un gest natural și spontan, un mod de a cunoaște lumea. În spate, agățat pe perete, se poate vedea un tablou, și este vorba de autoportretul cu umbra galbenă a lui Hristos menționat mai sus. Culorile de aici sunt din nou cubice, intense, dense și apăsătoare.

Există numeroase figuri feminine din seria anului 2022, From Wounds and Starry Dreams. Tabloul Eyelids, Towards Evening, care dă numele expoziției, ilustrează o femeie adormită care își odihnește capul pe o pernă; Girl with Laughing Cat înfățișează un moment de relaxare și joacă în care este explorată relația dintre persoană și animalul de companie. Untitled pune în scenă un portret modest al unei femei tinere, stând în picioare, cu pleoapele pe jumătate închise. Unii vizitatori au considerat-o înspăimântătoare; mie mi s-a părut intrigantă.

Foarte importantă este detașarea de figura parentală prezentă în Tata (2017), trecând prin supraviețuirea memoriei celui decedat în sufletul celor rămași în Autoportret la moartea tatălui (2016). Faptul că prezența morții este o dimensiune naturală a existenței umane – o dimensiune pe cât de organică, pe atât de spirituală și pe care sensibilitatea modernă tinde să o cenzureze și să o exileze – este unul dintre aspectele care conferă acestor tablouri calitatea de elegii, dacă le privim ca pe niște compoziții lirice inspirate de evenimente personale și cu un ton de celebrare melancolică.

Victor Man recuperează, în limbajul său pictural, calitatea acestui gen poetic și explorează astfel posibilitățile contemporane ale unei viziuni mistice asupra lucrurilor și întâmplărilor umane; prin termenul „mistic” contemplăm posibilitatea că în banal există o strălucire a ceva ce ar putea fi deosebit.

Alessandro Rabottini scrie: În arta lui Victor Man conviețuiesc nu numai diferitele dimensiuni ale timpului și forme ale sentimentului, ci și, mai ales, dimensiunile existenței umane, care privesc erotismul alături de spiritualitate, afecțiunea alături de renunțarea la ea, asemănarea dintre mister și exterioritate.  

Întunericul lunar care domină lucrările din expoziție nu face decât să sublinieze dimensiunea ambiguă și atemporală a picturii lui Victor Man. Cheia de interpretare a operei sale este insesizabilul, mereu în echilibru între arhetipurile trecutului și fragmentele prezentului, plasate într-un spațiu temporal suspendat, aproape magic. Artistul ne invită să ne strecurăm într-un joc subtil de detalii, aluzii, itinerarii, traiectorii, vrăji. Iar expozițiile sale pot dezvălui aceste elemente sau le pot face și mai impenetrabile.

Expoziția poate fi vizitată până la 26 februarie 2023, iar mai multe informații se pot găsi pe Fondazione Sandretto Re Rebaudengo.

Traducere de Popescu Liliana