Cum arată experimentarea, când tehnologiile care ieri păreau noi au fost deja asimilate în viața cotidiană? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă SIMULTAN de peste douăzeci de ani, festivalul din Timișoara dedicat video art, sunetelor neobișnuite și posibilităților mediilor emergente. În toți acești ani, atât tehnologiile, cât și paradigma culturală s-au schimbat în mod profund și neașteptat, iar SIMULTAN a evoluat în paralel și în dialog cu tendințele internaționale, cu un spirit curios, adaptabil și mereu deschis întâlnirilor hibride.

Titlul celei de-a 21-a ediții a SIMULTAN, Against Resolution: Unfinished Thinking, Undisciplined Art, răspunde la întrebarea de mai sus cu fricțiune, imperfecțiune, cu un open-endedness prin care putem rămâne atenți la un prezent tot mai algoritmic și mai cronic online. Aceste preocupări se resimt la nivelul programării festivalului: pentru prima dată în istoria sa, apelul internațional de video-art nu a avut loc. În schimb, anul acesta a avut un o vibrație mai teoretică și retrospectivă: prezentări și discuții au creat loc pentru a revizita perspective, a face schimb de idei și de a aduce în focus comunitatea care s-a strâns în jurul SIMULTAN încă din 2005.

Aceste discuții au fost susținute de artiști care au mai performat la SIMULTAN și ale căror practici se intersectează de mult cu reperele sale. Printre invitații internaționali, Dieter Kovačič (dieb13) a prezentat istoricul platformei online și al serverului independent klingt.org, fondat în 2000, precum și rolul lor în susținerea unei comunități dispersate de muzicieni experimentali și practicieni culturali. Aceste perspective și-au găsit un echivalent local în explorarea netlabel-urilor realizată de Felix Petrescu, ale căror idealuri din perioada de început a internetului, de circulație liberă și proprietate colectivă, au oferit modele alternative de acces la muzică. Lucrarea lui Erik Bünger, Thou Shalt Not Speak, a reorientat discuția către politica reprezentării, explorând modul în care vocea din off dirijează interpretarea imaginilor și ceea ce rămâne dincolo de controlul acesteia. La rândul său, Brandon LaBelle a abordat ascultarea ca pe o practică de recunoaștere socială, grijă radicală și interdependență. Anamaria Pravicencu, colaboratoare de lungă durată a SIMULTAN, a sărbătorit un deceniu de SEMI SILENT printr-o prezentare și o sesiune de ascultare centrată pe voce și posibilitățile sale sonore, în timp ce Elena Dobîndă și Emilian Mărgărit au prezentat OFFBEAT, proiectul lor axat pe colecționari de muzici nișate.

Comunitatea din jurul SIMULTAN a devenit tangibilă prin nelipsitele instalații interactive care așteptau să fie activate, navigate și trăite de către vizitatori. Marginal, un colectiv care colaborează de mult timp cu festivalul, a reunit într-o mică expoziție, „Techno-natural Mutations”, două lucrări despre relația dintre tehnologie și mediu. În Unplugged? Symbiont No. 3, Lorena Cocora și Alexandra Costea au imaginat un sistem susținut de emisiile electromagnetice și vibrațiile vieții urbane, în timp ce lucrarea lui Cezar Mocan, A Field Guide to Orbital Melancholy, a folosit o rețea fictivă de sateliți pentru a genera relatări contradictorii despre dispariția unui lac toxic. Relația dintre tehnologie, spațiu și corp s-a regăsit și în Sound Lines — From Avant-Garde to Immersive, instalația sonoră interactivă pe 12 canale a lui Alex Deak, care răspundea la mișcările publicului, integrând acest dialog în arhitectura fostului depou de tramvaie. În altă parte, sunetul a devenit un mijloc de acces la memoria culturală și la forme de cunoaștere aflate în pericol de dispariție. În magnum apus, Vlad Hodrea a adunat înregistrări de teren și istorii orale legate de magia populară românească; lucrarea răsărituri în formare a Mădălinei Ciocanu i-a invitat pe vizitatori să decojească semințe de floarea-soarelui în timp ce ascultau conversații intime despre memorie, incertitudine și dezinformare.

Programul de muzică live a rămas unul dintre punctele forte ale SIMULTAN, continuând tradiția festivalului de a aduce în prim-plan sunetul experimental și artiștii care pun la încercare modurile obișnuite de a asculta. Exuvie, de Noémi Büchi, a deschis festivalul cu un spectacol audiovizual imersiv unde compozițiile electroacustice complexe, abstracția orchestrală, dansul și imaginile uncanny au invocat teme precum transformarea și impermanența. În altă seară, sunetul a pătruns într-o zonă mai cluby cu Australopitecus Oltensis, colaborarea dintre Ion D și Horațiu Șerbănescu, și sunetele lor electronice cu influențe dub, techno primitiv și delay-uri cavernoase. Turntablismul exploratoriu și muzica electronică improvizată a lui dj sniff au adus o nouă dimensiune acestui spectru, valorificând posibilitățile tactile ale instrumentelor construite de el însuși. Cel mai spectaculos concert care, de altfel, a închis festivalul, Hypermobility, al artistei Myriam Bleau, din Montréal, a transformat sunetul într-o experiență spațială mesmerizantă — fascicule laser au sculptat forme geometrice luminoase deasupra mulțimii, sincronizate cu ritmuri de dans pline de energie —, într-o lucrare despre conceptul de hipermobilitate și presiunea asupra mediului, care a conferit performenceului și o dimensiune critică.

Privite împreună, actele muzicale, contribuțiile colaboratorilor de lungă durată și lucrările dezvoltate în cadrul rezidențelor artistice conturează un ecosistem construit în timp, bazat pe continuitatea colaborărilor și apariția unor noi contexte de producție. Dimensiunea comunitară a acestei ediții s-a manifestat și prin rolul activ acordat publicului: întrebările și intervențiile din discuții, alături de interacțiunea directă cu instalațiile, au făcut ca schimbul dintre artiști, lucrări și spectatori să devină parte integrantă a experienței festivalului.

Poate că longevitatea SIMULTAN se datorează capacității sale de a continua să genereze întrebări și direcții de gândire, chiar și atunci când contextul în care acestea apar e plin de necunoscute. Ediția retrospectivă din acest an a reorientat această căutare către oamenii, practicile și întâlnirile care au lăsat o amprentă asupra festivalului din 2005 până în prezent. O publicație dedicată celor două decenii de istorie ale SIMULTAN va continua acest proces de reflecție, reunind amintiri și perspective critice asupra rețelelor care l-au susținut. A privi înapoi înseamnă, de asemenea, a face loc pentru ceea ce urmează: întrebarea privind experimentarea atunci când tehnologiile nu demult inovatoare devin parte din viața de zi cu zi va rămâne deschisă, iar SIMULTAN va continua să răspundă și în anii ce urmează, în raport cu urgențele și posibilitățile viitorului.

Festivalul SIMULTAN XXI. „Against Resolution: Unfinished Thinking. Undisciplined Art” [MX/ Timișoara, 24–27.09.2026].