Sunt deja doi ani de când întreaga planetă se confruntă cu pandemia COVID 19 și consecințele sale devastatoare pe plan economic, politic, social și, desigur, cultural. De doi ani trăim în paradigma distanțării sociale și a mișcării limitate în spațiul public, fapt care ne-a forțat să ne refugiem online. La fel și întreaga comunitate de artă locală care, pe timpul restricțiilor guvernamentale, a căutat să se adapteze situației și să găsească noi moduri de a aduce arta publicului. Fie că vorbim de viewing rooms, arhive de filme puse la dispoziția publicului online sau interesul sporit pentru noua piața de NFT-uri, cert este că spațiul cultural românesc a venit constant cu noi inițiative pentru continuarea activităților.

Platforma de dialog eART35, lansată anul acesta de Raluca Oancea și asociația Ephemair, și-a propus o radiografie a tuturor acestor schimbări, precum și utilitatea lor și cum se răsfrâng acestea asupra însăși producției artistice. Printr-o serie de discuții care au avut loc pe tot parcursul verii, în București, Cluj, Arad și Iași, diferiți artiști, critici, curatori și profesori universitari români au examinat încotro se îndreaptă lumea artei, chestionând, totodată, relevanța tururilor virtuale în galerii, impactul talk-urilor înregistrate, al meet-urilor sau zoom-urilor care au mediat comunicarea, educația și consumul de artă în ultima perioadă.

eART35 a facilitat dialogul între numeroși actori culturali, printre care Irina Botea, Suzana Dan, Daria Ghiu, Cristian Iftode, Iosif Kiraly, Raluca Paraschiv, Călin Man, Nita Mocanu, Horea Avram, Ruxandra Demetrescu, Raluca Oancea, Mara Rațiu, Mihai Laurențiu Fuiorea, Cătălin Gheorghe, Cristina Moraru, Mirela Tanta, Irina Botea, Cristina Curcan aka Musz, Lucian Indrei, Simona Vilău și alții. Aceștia au analizat paradigma transmutării online a activităților culturale, speculând asupra unui viitor nebulos, profund marcat de economia atenției și de ritmul accelerat cu care se proliferează informația online, mai cu seamă când vorbim de content artistic.

Dincolo de componenta teoretică a demersului, eART35 a organizat o expoziție de artă care să materializeze cele discutate de-a lungul proiectului: Cum este afectată producția artistică de restricțiile de mișcare? Ce efecte au distanțarea socială și timpul prelungit petrecut în casă asupra psihicului? Ce surse de inspirație se regăsesc în noile tehnologii virtuale, devenite parcă omniprezente, pentru artiștii contemporani? Expoziția A Guide To Survive the Internet Age, care a avut loc la galeria Leilei din București în perioada 12-20 noiembrie, a prezentat viziunile unor artiști contemporani care fac parte din toate generațiile, de la consacratul reVoltaire (parte din kinema ikon, cu lucrarea Esoth Eric, prezentată și la Bienala de la Veneția în 2003) și artiști precum Lucian Indrei și Musz (care activează pe scena locală de câțiva ani deja, mai cu seamă în Cluj-Napoca prin interfața Lateral Art Space), la tineri artiști, studenți, care își fac debutul artistic chiar în agitația contextului pandemic. În mod coerent și fluid, expoziția propune numeroase instanțe creative și o varietate de medii prin care aceștia s-au raportat la haosul informațional al locuirii virtuale.

Acum, mai mult ca niciodată, pare că sunt reiterate, simultan, scenariile imaginate de Guy Debord, Jean Baudrilliard și Donna Haraway, în care realitatea devine din ce în ce mai greu de distins de virtual, unde am devenit spectatorii propriilor noastre vieți prin intermediul social media, dispunem de tehnologii care ne permit fabricarea și trăirea a multiple vieți online și suntem martori la colapsarea conceptului de timp. Această nouă existență rizomatică, facilitată de tehnologia aproape magică a internetului, ne-a adus cu un pas mai aproape de idealul transumanist. Accesibilitatea și, mai ales, indispensabilitatea smart phone-urilor a transformat aceste device-uri în veritabile extensii ale omului contemporan, fixat perpetuu în micul ecran luminos – accesul în zeitgeistul global. Dincolo de scroll-ul infinit prin meme, fake news și selfie-uri ultra-editate, de mesajele instante, de online shopping-ul terapeutic, în ultima perioadă am devenit parcă și mai nedezlipiți de telefoane. Pentru Marta Mattioli, smartphone-ul său devine antropomorfizat în Teaching my Phone How to Have Feelings, un video ce-o prezintă pe artistă angajată într-un dialog repetitiv, prin mesaje și emoji, cu telefonul său. Musz abordează și ea acest atașament aproape obsesiv față de device-urile noastre printr-o serie uriașă de capturi de ecran ale telefonului său în momente de sincronicitate: 11:11, 23:32, 11:22 etc. Comunitatea zoomer-ilor de pe TikTok ar numi aceste coincidențe angel numbers – mesaje de la univers, însă lucrarea Halfway Happy mai degrabă ilustrează frecvența cu care artista se uită la ecranul telefonului său în perioada pandemiei. Într-un astfel de context, marcat de apatie și nevoia de distrageri, mai putem vorbi de mesaje de la univers când suntem cu ochii în telefon în permanență?

Aceste lucrări trasează o legătură cu lumea reală, oferind o punte de plecare pentru imaginarea trecerii de la real la virtual. Printre acestea mai regăsim printurile lenticulare ale lui Lucian Indrei – două portrete cu cele două pisici ale sale, Mr. Minou și Princess Bubu. Aceste fotografii domestice vorbesc atât despre apropierea de animalele de companie, mai ales acum când petrecem atât de mult timp acasă, cât și despre nevoia (tipică artiștilor contemporani) de a-și documenta viața și a identifica noi modele artistice întru existența privată. Cu siguranță, faptul că cele două portrete prezintă pisici, mult îndrăgitele internetului, pare să nu fie întâmplător. Unele din cele mai iconice meme ale mileniului sunt cu pisici – artefacte ale prezentului. Oare cum are putea părea aceste imagini pentru arheologii viitorului?

Acesta a fost conceptul din spatele lucrării Artefact (Autorecoverd) semnată de tânărul Emanuel Ștefan, un obiect sculptural asemenea unei rame de ciment de o formă neregulată, care prezintă imaginea unei săbii fanteziste și un personaj tip manga/anime pe fundal. Utilizând cu succes noua estetică camp (inspirată din fantasy, estetica medievală din unele jocuri video etc.) ce ia naștere online, Ștefan preia elemente estetice dure precum spini, ciment sau arme, pe care le mixează apoi cu stilul animațiilor japoneze – cândva o nișă culturală care a crescut imens în popularitate în ultimii ani, mai ales online –, inimi, diamante și alte simboluri cute. Într-adevăr, internetul produce ceea ce pare o infinitate de imagini în fiecare zi, unele imputate de useri, altele generate chiar de inteligențe artificiale rudimentare. Toma Ștefănescu s-a jucat cu aceste generatoare AI care creează imagini pornind de la descrieri sau chiar alte imagini. A sa Deflection/Voice Assistant, este un colaj virtual care, de la distanță, aduce cu imaginea familiară a unui desktop, cu un browser deschis, diverse aplicații și ceva pop-up-uri. Însă, la o privire mai atentă, întreaga compoziție este, de fapt, împânzită cu simulări virtuale, contururi digitalizate ce doar amintesc de ecranul unui calculator.

Sigur că internetul este o sursă mai mult decât ofertantă când vine vorba de imagini, estetici, tehnologii de alterare a imaginilor și multe altele, dar să nu pierdem din vedere că multe din aceste reprezentări au de fapt un rol publicitar, sunt reclame sau ad-uri care circulă în slujba capitalismului. Internetul totodată a facilitat accesul la produse și servicii de toate felurile, din toate colțurile lumii, la doar un click distanță, iar apariția valutei crypto a avut un impact profund asupra economiei.

În instalația video Valuta Mondială, Selina Ylmaz și-a imaginat scenariul amuzant în care ar exista o crypto-monedă pentru postul de televiziune românesc Taraf TV, faimos pentru dedicațiile de clipuri cu manele trimise de public, contra cost. În aceeași cheie umoristică, lucrarea ORTHOX Coin, semnată de Ema Motea și Alexandra Drăgulinescu propune crypto-moneda ORTHOX prin care se pot achiziționa bunuri și servicii de la Biserica Ortodoxă Română: de la simple lumânări la pietre funerare realizate din aur sau jad, de la nunți la înmormântări. Ambele lucrări fac trimitere la două instituții locale în care banii joacă un rol identitar covârșitor, dar în moduri extrem de diferite: în universul manelelor, al muzicii care a fost perpetuu marginalizată de societate și al muzicienilor care nu s-au lăsat niciodată bătuți, banii reprezintă un simbol de statut, o măsură a succesului și o valoare câștigată prin talent și multă dedicație; pentru BOR, în schimb, circuitul banilor a fost ascuns de ochii publicului, deși este evident că averea instituției bisericii provine chiar din buzunarele milioanelor de enoriași. În video-urile lor, cele trei artiste au reușit să contureze un contrast conceptual între aceste două viziuni diferite asupra banilor, care este unificat apoi sub umbrela atotcuprinzătoare a valutei crypto care ia cu asalt economia globală. Nu ar fi o surpriză ca aceste două monezi imaginare să devină cândva reale. O altă viziune amuzantă a conceptului crypto translatat pe plan local este Crypto Coada tânărului artist Alex Antonescu, care a izolat un mic colț al galeriei, unde vizitatorii puteau intra pe rând, pentru a viziona animația sa ce ilustrează diverse tipologii de pensionari pe care i-am putea vedea la piață sau farmacii, dar care plătesc cu propria lor monedă crypto.

În lumea virtuală, istoria capătă alte valențe, timpul nu mai este liniar și pare că trăim simultan mai multe ere. Tehnologiile de arhivare a web-ului ne permit să accesăm și să revenim asupra evenimentelor istorice, care sunt redate cu cea mai mare acuratețe. Mai mult, la nivel de istorii personale, platformele de socializare, blog-urile și toate site-urile pe care le-am accesat vreodată păstrează amprenta virtuală a fiecăruia. Confruntarea narativelor personale cu timeline-ul istoriei contemporane, mediată de vasta rețea informațională a internetului, poate fi cu adevărat revelatoare. Dan Chiș a pornit un astfel de demers pentru lucrarea The Hungry Ghosts Will Take Care of Our Empty Cradles, o investigație personală, sub forma unui colaj video, a zilei sale de naștere, o zi marcată de o tragedie chiar la spitalul din Oradea unde artistul a venit pe lume: o bacterie cate a ucis toți nou-născuții, cu excepția lui Chiș. Artistul a ales adune toată informația mediatică, de orice fel, existentă cu privire la aceea zi, pentru a constata că nu există nimic în presă legat de acest eveniment nefericit. Astfel, acesta a realizat un colaj video cu toată informația la care a avut acces, prezentând o realitate total detașată de cele petrecute. Asistăm la o formă arhaică de fake news, sub forma omiterii anumitor întâmplări din circuitul mediatic și propunerea altor narative care sunt la fel de reale sau valide.

Nu întâmplător se cheamă internetul hive mind, un sistem rizomatic inspirat chiar de legăturile neuronale ale creierului uman, ce funcționează după aceleași legi de înțelegere, stocare și corelare a informației. Artistul Dragoș Dogioiu a realizat lucrarea interactivă VR Soma, o privire efectivă în interiorul sinapselor care ne țin amintirile închegate. Cu ajutorul ochelarilor și manetelor VR, pătrundem și ne deplasăm prin creierul artistului către câteva puncte de interes: amintiri luminoase, care atrag user-ul spre ele, prezentate ca video-uri de familie din vacanțele copilăriei. Aceste video-uri sunt neclare, întrerupte de imagini statice, asemenea amintirilor reale, a căror calitate se pierde în timp, la fel cum și toată informația care circulă online se va deteriora în cele din urmă. Această paralelă între memorie și rețeaua virtuală este potențată, în cadrul expoziției, de o rețea fizică ce unește conceptual lucrările semnate de Dogioiu și Chiș.

Expoziția A Guide To Survive the Internet Age a reunit lucrări variate care prezintă o simulare convingătoare a existenței online, transmutată, de data aceasta, în spațiul fizic al unei galerii. Ca o inversare a situației actuale, eART35 aduce virtualul în real și pune în practică scenarii ale unor posibile viitoruri ce nu se arată atât de întunecate. Internetul s-a dovedit că nu este nici bun, nici rău, ci pur și simplu o unealtă. Depinde cum îl utilizăm.

Expoziția A Guide To Survive the Internet Age a avut loc în perioada 12-20 noiembrie la galeria Leilei în București.

Au expus: Alex Antonescu, Marian Codrea, Dan Chiș, Dragoș Dogioiu, Alexandra Drăgulinescu, Ioana Dumitrescu, Dora Huiban, Lucian Indrei, Marta Mattioli, Ema Motea, Musz, reVoltaire, Emanuel Ștefan, Toma Ștefănescu, Selina Yilmaz

Curatoare: Raluca Oancea