Galeristul Mihai Nicodim nu se dezminte cu proiectele lui ambițioase: după ce l-a lan­sat pe pictorul Adrian Ghe­nie pe piața internațională la co­te uluitoare, el a revenit de la Los Angeles în orașul lui na­tal, București, unde de câți­va ani a deschis galeria ce-i poartă numele. Situată acum în spațiile somptuoase de la etajul Muzeului Enescu, aceas­tă galerie prezintă nu doar artiști români cu­nos­cuți sau promițători, ci și ar­tiști internaționali, pentru ca­re un vernisaj la București poa­te să fie mai pitoresc și mai in­te­re­sant decât lo­ca­țiile occi­den­tale arhibătute. Cred că aces­ta e și cazul tâ­nă­­rului plas­ti­cian chinez Zhou Yilun, în că­lătorie prin mai mul­te ca­pi­ta­le europene, Vie­na, Bu­da­pes­ta, București și Berlin.

La București, expoziția sa cu nume straniu, „Maimuța pe cal”, este o demonstrație de non­șalanță și forță. Plecând de la statuara ecvestră eu­ro­peană, unde în locul unui erou el așază o maimuță, Zhou Yilun construiește obi­ecte vizuale provocatoare și inventive, care de-cons­tru­iesc de fapt diverse ar­he­ti­puri ale istoriei artei occi­den­tale. Dar o face cu umor și cu grație, chiar dacă fo­lo­seș­te obiecte găsite și elemente sculpturale rupte de context, pe care însă are grijă să le în­fășoare cu folii de plastic și să le coloreze cu graffiti pen­tru a-și pierde din înțelesul inițial. Această insolitare a unei imagerii moderniste cu­rente, prin diverse inserturi de obiecte domestice și prin tehnici venind dinspre car­toons sau artă stradală, este monedă curentă pentru tânăra ge­ne­rație de artiști inter­na­țio­nali de diverse origini exo­ti­ce, pe care-i poți vedea la Paris sau New York. La Zhou Yilun, acest cocktail de ele­men­te culturale con­tra­dic­to­rii nu are vehemența alu­vio­nară și revendicativă a altor congeneri planetari, ci un fel de bonomie, o dezinvoltură simpatică, ce-ți dă final­men­te o senzație confortabilă de dezinhibare și libertate față de propriile tale așteptări și prejudecăți.

Curatoarea Danielle Shang i s-a alăturat lui Zhou într-o conversație cu scopul de a reflecta asupra exprienței sale în România.

Ce rol a purtat experiența ta în România în această expoziție?

Am plecat la București fără planuri premeditate. Când am văzut galeria am fost impresionat de arhitectura flamboiantă specifică perioadei de tranziție de la un secol la altul. Totuși, orașul în sine seamănă foarte tare cu orice alt oraș european: clădiri vechi cu motive sinuoase și florale, străzi bombardate cu graffiti … Era comunistă și-a lăsat amprenta pe arhitectura Bucureștiului, lucru care totuși nu a fost punctul central al expoziției. Am așteptat cu nerăbdare să produc o lucrare concepută special pentru configurarea spațială a galeriei, ce amintește de un muzeu.

Am văzut în lucrările tale referințe la imagini creștine, din mitologia europeană și de asemenea din zodiacul chinezesc, dar ai reușit să le schimbi înțelesul original și să dezasamblezi contextele lor.

Am vizitat câteva muzee locale în diferite orașe europene înainte să ajung în București. Aplicarea aurului pe iconografiile religioases și obiectele luxoase de venerație, pentru delectarea aristocraților m-a fascinat. Nu folosisem sau articulasem niciodată culoare aurie în pictură. Sunt puțini care pictează direct cu această culoare; galbenul, manipulat în anumite tehnici este folosit pentru a reprezenta aurul. De asemenea am ales câteva motive chinezești, (cum ar fi maimuța) care sunt ușor de recunoscut, ca și subiecte și le-am acoperit în textură aurie, în imitații de zgârieturi pe suprafața aurului sau chiar și în reflexii aurii. De câteva ori am stropit vopsea aurie direct pe pânză. Celelalte culori – negru, verde și mov – au fost aplicate în scopul de a evidenția culoarea aurie și pentru a crea un dialog cu arhitectura. Figurile mitice, sculpturile antice și obiectele create ar trebui să fie privite ca și parte din narativul clădirii; împreună cu tablourile, sper să creeze momente de stimulare.

De ce ai revizuit și dezasamblat proprile tablouri de atâtea ori? De asemenea ai adăugat elemente ce par întâmplătoare în imaginile tale.

Am fost incredibil de norocos să găsesc materiale de construcție și de împachetat, în general polistiren, a căror paletă de culori – verde pastel, culoarea caisei, gri și albastru – au pus cireașa pe tort. Acțiunea de a completa un tablou poate fi accidentală. Unele dintre lucrările mele au fost finalizate imediat ce am început să lucrez la ele, spre exemplu „White Gold” (2016); unele au necesitat muncă îndelungată după care brusc au devenit complete. Am fost foarte entuziasmat de materialele ieftine de construcție și de culorile lor stranii. De câteva ori când nu am știut cum să continui, materialele colorate mi-au venit în ajutor ca și niște îngeri.

Uitându-te înapoi la aceste lucrări, există ceva care deviază de la intențiile originale? Poți vedea vreo greșeală?

Nu sunt mulțumit de ultimele două lucrări. Combinația puternică de roșu și albastru distruge armonia spațiului. De asemenea par restricționate. Nu cred că sunt cele mai bune tablouri ale mele. Totuși, portretele mici făcute la final sunt o surpriză plăcută.

Zhou Yilun, „The Monkey on Horseback”, a fost la Galeria Nicodim din București în perioada 12 mai – 11 iunie 2016.