Expoziția Inima o am pe limbă, deschisă de Liliana Basarab la Galeria Sandwich este structurată ca un ansamblu – environment care aduce împreună lucrări din serii realizate pentru acest proiect cât și lucrări din serii precedente, sau care continuă tematici cu care artista lucrează în ultima perioadă. Una dintre aceste lucrări, And God was Elswhere, din 2019, este singura lucrare cu titlu individual și în același timp este lucrarea care dă cheia lecturii întregii expoziții – ea conține o serie de cotoare de măr realizate din ceramică în mărime naturală, care invocă o stare naturală a grădinii paradisiace și o relaționare umană, firească și deci excesivă cu fructele sale.

Instalațiile, care funcționează atât de sine stătător cât și ca ansamblu, sunt realizate din ceramică, mediu cu care artista experimentează deja de peste un deceniu. Inserția elementului natural – aparent decorativ, prin introducerea în spațiul expozițional a unor plante de interior în care sunt integrate parte dintre obiectele ceramice – conectat de modul în care artista experimentează cu calitatea materială și formală a ceramicii. Un mediu asociat inevitabil cu decorativul, ceramica, în acest caz, facilitează cu modul în care proiectul invocă o stare naturală, pre-edenică, o biologie paradisiacă ușor neliniștitoare, un animism pre-religios care este în același timp neașteptat și foarte familiar.

Între trimiterile la elementul vegetal, biologic și la cel textil – fir, imprimeu, împletitură, țesătură – ceramica Lilianei Basarab este o ceramică modelată, un material a cărui principală calitate este în acest proiect aceea de a fi imediat reactiv, de a suporta și materializa intervenția, intenția, de a înregistra și documenta gestul artistic spontan. Manualitatea, relația atât de imediată și intimă cu materialitatea plastică a mediului permite o directețe a mesajului care este definitorie pentru practica sa artistică.

Expoziția se lecturează în cheie mereu ironică și dezarmant de directă, și, până la un punct în cheie critică, lucrările chestionând sensurile multiple ale simbolurilor. În același timp lucrările au însă o frumusețe și o calitate artistică a materialului, a culorii și formei, a asocierii cu elementul vegetal natural care atenuează, sau, în funcție de sensibilitatea privitorului, acutizează aparenta dihotomie dintre cei doi poli ai citatului cultural – cel mistic și cel biologic. Ironia nu este astfel acuzatoare, critica se dezvoltă într-un registru fără accente dramatice sau tensionate, iar simbolurile își dezvoltă cu naturelețe și firesc încărcătura de sens care în accepțiunea lor completă acoperă toată plaja de conotații, acestea convergând sau dimpotrivă – în funcție de momentul și contextul cultural de referință.

Seriei de crucifixe – împletituri ceramice care citează simultan fibra organică și textilă, în forma uterului cu trompele sale, i se adaugă seria de elemente naturale – flori și mici ființe a căror formă rezultă din contopirea cochiliei sau a caliciului floral cu fragmente anatomice genitale feminine sau masculine. Această suprapunere a aceleiași funcții reproducătoare, dar la specii diferite, adaugă proiectului o dimensiune naturalistă care afirmă unicitatea biologică a creației. Expuse parietal sau pe socluri, toate aceste elemente ușor de lecturat – fără a fi facile sau minore – articulează un ansamblu de lucrări care structurează spațiul galeriei ca altar, ca un lăcaș de cult care o plasează în centru pe artistă și din care însă lipsește retorica protestului  sau a oricărei tensiuni.

După cum anunță și titlul, proiectul Inima o am pe limbă[1] se definește în primul rând printr-o directețe a mesajului, transmis imediat și emotiv. Ceea ce caracterizează lucrările sale, în care chestionează cu umor problematici actuale sociale, culturale și de gen este în general această absență a retoricului, a extra narativului, o simplitate / esențializare a mesajului, indiferent de mediul cu care alege să lucreze  – video, performance, sculptură, desen sau atelier participativ. Una dintre preocupările constante ale artistei este cercetarea modului în care evoluează și se dezvoltă simbolurile, păstrându-și conținutul și operativitatea în ciuda nenumăratelor transformări, reluări și re-intepretări suportate în decursul transpunerii lor în actul artistic[2].

Una dintre principalele calități ale proiectului Inima o am pe limbă este aceea că problematizează într-o manieră foarte directă și simultan profundă relația cu un bagaj de simboluri și atitudini definitorii pentru modul în care este structurat discursul cultural actual în filiația sa tradițional eurocentrică, patriarhală, dar și în mai recenta tradiție a chestionării acesteia. Între polii reperelor acestui parcurs cultural și artistic, de la simbolistica primară, pre-edenică, a unei materialități biologice, la arsenalul de simbolistici mistice și spirituale, – cu toată încărcătura aferentă citării lor – se decantează definirea unei identității personale pentru care nu mai este suficientă citarea surselor sau critica (retorica criticii), ci pentru care primează raportarea directă și emoțională la toate aceste referințe în cheie ludică, la limita dintre ironie și asumare[3]. Lucrările din expoziția Inima o am pe limbă au această calitate principală de explorare a posibilității unui acord fin între nevoia de a articula o serie de trăiri subiective și intime, a unei deschideri spre profunzime[4] intenționat plasate în afara unei definiri acuzate a percepției și a unei retorici explicative a gestului artistic. Lucrările își dezvăluie și își comunică astfel cu limpezime mesajele, straturile de sens transmițându-se succesiv sau simultan, doar aparent ambiguu, într-o directețe a transmiterii care este coerentă tocmai prin claritate și prin absența unei explicitări redundante, excesive – și astfel limitative.

Expoziția Inima o am pe limbă a artistei Liliana Basarab a avut vernisajul pe 13 martie 2020 la Galeria Sandwich, Combinatul Fondului Plastic, București.

[1] Orig Avoir la coeur a la bouche

[2] vezi http://lilianabasarab.com/about-me/

[3] vezi Rene Berger, Mutația semnelor, Ed Meridiane București 1978, pp102-103

[4] vezi Gilbert Durand, Figuri mitice și chipuri ale operei, Nemira 1998, pp54-56