În ultimii 5 ani luna februarie a fost plină de evenimente dedicate culturii, istoriei și identității comunităților queer, reunite sub umbrela unui festival de celebrare a diversității: Luna Istoriei LGBT. Într-un articol publicat în The Huffington Post, Phillip M. Miner invita cititorii ca pe parcursul lunii istoriei LGBT să meargă la bibliotecă, dedicând timp descoperirii culturii gay arhivate de diferite instituții. În România, cu excepția micii biblioteci a asociației Accept, cunoașterea despre cultura gay încă rămâne în spațiul privat, fiind vag sau deloc accesibilă publicului larg. În acest context, diferitele inițiative private de istoricizare a culturii gay devin din ce în ce mai relevante politic în trecerea de la memorie la istorie a experiențelor unei comunități rămase permanent în afara istoriei naționale, oficiale.

În 2017, Luna istoriei LGBT a fost dedicată memoriei lui Sorin Oncu (1980-2016), artist timișorean activ politic în mișcarea fragilă pentru emanciparea persoanelor LGBT, și a inclus o serie de proiecte artistice în programul din acest an, alături de dezbateri teoretice, politice sau critice; evenimente comunitare menite unei auto-organizări mai solide. Festivalul a debutat cu o discuție la tranzit.ro unde au fost prezentare proiectele expuse de Sorin Oncu în diferite expoziții incluse de-a lungul anilor în Luna istoriei LGBT și au trecut în revistă evenimentele planificate pentru săptămânile următoare, în București. Arta propusă în programul Lunii istoriei LGBT din 2017 reunește narațiuni variate despre experiențele și istoriile recente ale oamenilor din comunitate, povești personale explorate subiectiv prin dans (Două femei contemporan și La Institutul Schimbării), teatru (GadjoDildo) sau performance (Fii bun pe bune și Oxygender) etc.

Privind în urmă, am remarcat că în acest an o bună parte a proiectelor artistice au în centru probleme ale femeilor contemporane, abordate dintr-o perspectivă queer-feministă. Gadjo Dildo, un spectacol de cabaret jucat la Macaz de Elena Duminică, Mihaela Drăgan și Zita Moldovan în regia lui Mihai Lukacs și coregrafia lui Paul Dunca, ridică problema hiper-sexualizării femeii rome de către albi și minimalizarea sexualității lor în interiorul comunităților din care fac parte. Cu excepția acestui spectacol, vocile femeilor rome gay sunt complet absente în spațiul public autohton!

Coregrafa Ioana Marchidan investighează realităţile feminităţii contemporane dintr-o perspectivă feministă pe care o pune în scenă alături de Flavia Giugiu în Două femei contemporane la Linotip. În Institutul Schimbării II, al doilea episod al spectacolului omonim din 2014, Paul Dunca investighează aspecte din viața, emoțiile, problemele și sexualitatea transgender. Daniela Groza, activistă LGBT care foloseşte mijloace artistice, a propus în spațiul Point o interacțiune performativă directă: s-a aşezat la masă în aşteptarea partenerilor de dialog. Fii bun pe bune este un act public de onestitate, asumare şi curaj în care Daniela Groza, o femeie gay care militează pentru bunătate, invită orice curios la un dialog deschis, ale cărui limite au fost negociate pașnic.

La Centrul Artelor Vizuale Multimedia (primul spaţiu din Bucureşti care din toamna anului trecut susţine sistematic şi asumat doar iniţiative artistice feminine), Georgiana Dobre şi Lala Mişosniky au lansat Oxygender, o explorare poetică a corpului queer. Oxygender este un duo voce-mișcare care pleacă de la premisa că „dacă genul este social, cultural sau politic construit, atunci el poate fi schimbat sau modificat” (Claude Cahun). Georgiana Dobre şi Lala Mişosniky au construit free-flow prin tehnici teatrale și coregrafice un discurs care provoacă barierele mentale heteronormative.

O importantă inițiativă de reflecție asupra istoriei persoanelor LGBT în România o propune expoziția SAVAGED pINK, deschisă spre sfârșitul lunii la ODD. Expoziția este o incursiune ghidată politic în arhiva activistului queer Adrian Newell Păun. Adrian Păun este cunoscut pe scena culturii gay locale datorită festivalului independent de film documentar queer, pe care l-a realizat anual singur: RO Q DOC. În iunie 2014, a debutat pe scena artistică la Centrul Artelor Vizuale Multimedia o expoziție personală de desene realizate în 1998, un fel de jurnal vizual al anilor petrecuți în Statele Unite. Anul acesta a revenit la ODD cu un proiect care cuprinde mărturii ale dinamicii vieții publice și private a comunității LGBT. Curatoriată de Cristina Bogdan, expoziția propune o incursiune în arhivă istoricizată de scriitorii gay Vlad Viski și Adrian Schiop. În spațiul ODD au putut fi răsfoite într-o atmosferă intimă reviste, tăieturi din ziare, un video, post-uri care propun o hartă a spațiilor publice unde se întâlnea comunitatea în ilegalitate, prima ediție din Homoistorii și mărturiile din scrisorile personale adunate de-a lungul timpului de Adrian Păun.

SAVAGED pINK deschide discuția realității dure cu care s-au confruntat în continuare persoanele gay imediat după anii 1990. În România, homosexualitatea era încriminată prin articolul 200, rămas în vigoare în diverse variante în Codul Penal din 1938 până foarte târziu, în anii 2000. Articolul 200, care asigura cadrul legal necesar pentru supravegherea şi pedepsirea homosexualilor, a făcut imposibilă afirmarea oricărui discurs public identitar sau despre sexualitatea gay. Adrian Paun, refugiat în acei ani în San Francisco, a lansat un club de corespondenţă pentru persoane gay din România. “O ţară din care toţi voiau să scape”, începe apocaliptic, dar realist, textul care însoțește expoziția, semnat de Schiop şi Viski, relatând istoria iniţiativei: „(…) în Prostituţia, o revistă erotică tipărită pe hârtie ordinară de ziar, apare o scrisoare în care un gay din America își manifestă intenția de a porni un club de corespondență. Își dă numele real, adresa din San Francisco. Aceeași scrisoare apare și în Evenimentul zilei, iar o reclamă pentru acest club apare, de asemenea, în nou-înființata revistă Gay45. ” La ODD a fost expusă o selecție din zecile de scrisori primite de Adrian Păun de-a lungul anilor de la diverși bărbați gay din România (sau de la români din diaspora). Aceste fragmente de memorie fac parte dintr-o istorie care încă nu a fost scrisă și arată câteva dintre realitățile trăite de persoanele gay în acei ani. Ilegalitatea a condamnat homosexualitatea la clandestinitate, iar foarte multe persoane s-au ascuns în spatele unor căsătorii heterosexuale nefericite. În ilegalitate întemeierea familiilor gay era imposibilă, iar adesea întânirile erau dificile pentru că spațiul public (supravegheat) nu oferea alternative pentru socializare. Scrisorile primite de Adrian Păun oferă câteva informații despre viața unor homosexuali în această epoca privată de drepturi și de acces la informații. Astăzi, când internetul oferă orcui spațiu de exprimare și suntem la un click distanță de informații, e dificil de imaginat câtă aviditate de cunoaștere era în bezna anilor ’90, când presa (cea pornografică în special) a început să insereze informații despre homosexualitate. Oamenii care îi scriu lui Păun cer adesea reviste sau orice materiale documentare, ceea ce este de înțeles când privim spre mica măsuță care arată în expoziție foarte scurta istorie a presei gay locale. Dacă în primii ani după revoluție homosexualitatea se discuta doar în articole aproape fanteziste inserate în revistele porno sau de cvasi-informare despre sexualitate sau în scrisori anonime primite în redacții de ziare, treptat în presa anilor ’90 și-a făcut loc și „chestiunea homosexualității”. În 1993 apare primul ziar cu tematică LGBT, Gay 45 (două numere). Tot acum apar și primele reviste porno tematice (Hot boys), iar presa culturală începe să dea voce dezbaterii despre drepturile homosexualilor (Revista 22). Cei doi scriitori consideră cea mai cool publicație revista Identități, prima revistă lesbiană de la noi apărută într-un sigur număr în 2003. Tipăriturile expuse la ODD au apărut în tiraj mic și fără continuitate, ceea ce demonstrează o lipsă acută de acces la informații. Colecția lui Adrian Păun cuprinde publicațiile comunității și cele care aduc în discuție realitatea și drepturile persoanelor LGBT. Această colecție personală, prezentată într-o expoziție care propune o lectură afirmativă a istoriei, explică nevoia arhivării memoriei și scrierii istoriei gay în România.

Consider că arhiva queer a devenit o necesitate pentru cercetătorii interesați de istorii excluse sau marginale, dar şi pentru membrii comunităţilor LGBT care caută naraţiuni identitare. Conservarea unor mărturii sau documente scrise pun bazele unor viitoare recuperări ale lacunelor istoriei. Așa cum Judith Halberstam observa în In a Queer Time and Place: arhiva queer nu este un simplu depozit, ea are un potenţial teoretic cu relevanță culturală, este o construcție de memorie colectivă. Pentru ca arhiva să îşi împlinească scopul, ea trebuie cercetată astfel încât fiecare piesă din puzzle-ul istoriei queer să fie aşezată la locul ei.

Luna Istoriei LGBT, ediția februarie 2017. Calendarul complet aici.