Rar se întâmplă ca puterile politice să reflecte asupra mijloacelor prin care se stabilizează, la fel și în cazul istoriei cu propria sa facere – pur și simplu este. Natura construită are tendința să se dezvăluie numai după ce s-au dărâmat zidurile și regimurile s-au prăbușit dar, chiar și atunci, locul unde are loc o reflexie profundă este cel al academiei, sau al artei.

“Istorii MonuMentale”, o expoziție de instalații video prezentate la ARCUB între 17 martie și 8 mai, oferă o astfel de perspectivă. Curatată de Olivia Nitiş, expoziția conține lucrări semnate de nouă artiști. Aceștia cugetă asupra semnificației unor monumente din București și alte locuri din Europa de Est care au găzduit transformări tumultoase în ultimele decade.

În timp ce cobori scările către spațiul expozițional al locului de întâlnire istoric ARCUB, poți avea o experiență imersivă; plasată într-o pivniță, într-o serie de camere mici cu pereți de piatră, luminată de lumini slabe, expoziția a prezentat instalațiile video în cel mai favorabil context.

Piesa de rezistență a fost cu siguranță Monument de Igor Grubić, un portret video al unor monumente care comemorează adepții anti-fascism din fosta Iugoslavia. Din cauză că au fost construite de o putere politică care nu mai există, lăsând de atunci regiunea într-o tranziție constantă, acum cad pradă erodării și demolării. În declinul lor, aceste monumente iau cu ele o bucată de patrimoniu anti-fascist. Grubić dezvălui fragilitatea lor prin prezentarea lor pe fundalul naturii înconjurătoare: vânt vs. oțel, mușchi vs. beton. Încercările oamenilor de a opri istoria se confruntă cu fluxul continuu al naturii care își urmează cursul. În timp ce, în mod normal, monumentele sunt prezentate din față, sau chiar puțin de jos ca să se sublinieze grandoarea lor, Grubić ne oferă cadre strânse și unghiuri din care nu poți dezvălui niciodată întreaga dimensiune sau formă a obiectului. Forța privirii convenționale asupra monumentelor poate fi măsurată în cât de chinuitor este unghiul pentru spectator; pare incomplet. Astfel, instalația contracarează semnificația impusă de puterile politice asupra monumentelor. Dezvăluie indiferența societății față de o istorie care era cândva importantă si care este materializată de aceste monumente, fără să se atragă atenția asupra prezervării lor – mai degrabă impulsul a fost de a arăta că aceste monumente nu pot fi niciodată îmblânzite, ele sunt instabile și semnificația lor nu va putea fi vreodată cuprinsă sau posedată.

Alte instalații din expoziție au ilustrat alte feluri de monumente, “monumente vii”, ca cel al soldaților a căror marș mândru este dejucat de urmele sângeroase de pantofi pe care le lasă pe podeaua albă din lucrarea lui Valeriu Şchiau, sau polițiștii pe care Anca Munteanu Rimnic îi arată cum îngenuchează acultători în stradă. Ambele lucrări caută să deconstruiască eroismul care este atribuit de regulă soldaților sau polițiștilor.

MAP — Action Boxing Club al Elanei Katz, o altă lucrare impunătoare a expoziției, arată partea violentă a uitării. Face parte dintr-un proiect mai mare numit Spaced Memory, în care Katz dezvăluie și performează în spații evreiești din Europa de este care nu mai există acum, cugetând astfel asupra ștergerii memoriei și a comunității. Expoziția conține și o documentare video a unui performance site-specific din Pristina, pe care Katz l-a susținut într-un spațiu care probabil a fost ocupat în trecut de o comunitate de evrei. Video-ul o prezintă pe Katz stând la intrare, alături de un vas cu pudră de talc. De câte ori un vizitator intră în cameră, ea își bagă mâna în vas și strânge apoi mâna cu acea persoană, pasând praful mai departe. Performance-ul este bazat pe atingere, care devine vizibilă ochiului. Dacă praful este o metaforă pentru istorie, atunci este interesant de urmărit ce fac vizitatorii cu el – unii ignora praful de talc de pe maini și își văd de treburi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Alții vor să-l înlăture, încercând cu disperare să-l curețe de pe costumele lor negre. Se ating între ei și răspândesc pudra albă printre mulțime. Performance-ul îi provoacă să facă istoriei ceva ce în mod obișnuit nu sunt forțați să facă – trebuie să îi facă față odată ce au intrat în contact cu ea: să o comemoreze, să o răspândească, sau să încerce să o șteargă și să o uite.

Pe măsură ce te plimbi prin expoziție, devine clar că tema a fost deconstruirea monumentului clasic, a eroismului său și a încercărilor sale în a stabili și a demonstra puterea politică prin intermediul lui. Lucrările au făcut asta prin dezvăluirea fragilității trecutului, cât și a monumentelor moderne și a istoriei care a fost stearsă sau mutată la periferie. Această discuție la nivel meta despre memoria colectivă a Europei este rară, dar valoroasă.

Istorii MonuMentale a fost la ArCuB în perioada 17 martie – 8 mai 2016.
Artiști: Irina Botea (Ro), Cătălin Burcea (Ro), Igor Grubić (Hr), Elana Katz (De), Sorin Oncu (Ro), Anca Munteanu Rimnic (Ro), Gabi Stamate (Ro), Marilena Preda Sânc (Ro), Valeriu Șchiau (Ro)
Curator: Olivia Nițiș.