În timpul unei vizite recente la Cluj, cea mai pe val scenă artistică din România, am fost vrăjit de un drum pe care nu l-am făcut voit la Fabrica de Pensule. Am fost impresionat de aspectul minimal, curat și curajos – comparabil cu orice galerie cu renume din New York, Paris, Londra sau Berlin – al expoziției de la Galeria Plan B. Este curatoriată de către Ciprian Mureșan și se numește Domino Dancing (Domino dansând). Printre artiși se numără Mureșan (născut în 1977), Tom Chamberlain (născut în  1973), Cătălin Ilie (născut în 1982), Esra Œzen (născut în 1986) și Lucía Simón (născută în 1987).

Piesa care a fost familiară gusturilor mele a fost Sin titulo (masa) de Lucía Simón. O masă simplă din lemn, cu câteva frunze (Quercus Rubra L) atârnând de marginea ei și altele împrăștiate în mod natural pe podeaua din jur (datorită chiar și celei mai mici adieri facută de mișcările vizitatorilor sau unei intrări rapide pe ușă).

Restul expoziției pare să se așeze greoi în jurul acestei piese centrale. Celelalte lucrări (inlcusiv celelalte ale lui Simón) erau aranjate cu atenție, poziționate împreună și dădeau impresia unei greutăți, erau prea pătrate, prea ordonate și clasificate. Păreau că formeaza o rețea, un set de Domino care îmi amintea mai degraba de Carl André sau un blog, nu de un copac.

Nu îmi place engleza internațională a artei (International Art English) pentru ca este pretutindeni și mă plictisește. Aceasta este pur și simplu o piesă cu o opinie autentică care sper să iasă in evidență. Ceea ce a ieșit în evidență pentru mine, printre toate liniile și pătratele, a fost naturalețea mesei.

La început mi s-a părut că lucrarea e ghidușă, asemenea unui joc de cuvinte. Un joc de cuvinte este de obicei un joc de cuvinte (verbal sau în scris) care este relativ simplu și puțin cam răsuflat. Dar, de când cu Duchamp, Magritte și chiar și Sarah Lucas, am descoperit că versiunea vizuală neobișnuită de a combina două sau mai multe sensuri este mult mai amuzantă decât o glumă spusă. Iar aluziile lucrărilor lui Simón păreau că suprapun mai multe nivele și combinații de sensuri decât am crezut inițial. Un exemplu: natura și procesul anotimpurilor împreună cu arta și procesul artistic.

Masa ar putea fi bună pentru mai multe istorii de stiluri artistice și mediumuri – sculptură, ready-made, natural, peisagistică, arta minimală, conceptuală, interactivă, kinetică și poate încă câteva. Dar cea mai importantă este probabil la preistoria artei, adică la desen.

Legătura este realizată prin procesul natural al copacilor și produsul final alternativ, hârtia. Apoi avem procesul natural de creație artistică și artistul, și dacă tot vorbim de jocuri de cuvinte, am încrederea că îmi dați voie acest mic clișeu.

Artistul stă la masa lui de lucru și privește contemplativ la felul în care cad frunzele de toamnă, în timpul unei pauze de la un conflict interior nesatisfăcător. Prin fereastra deschisă intră vântul de toamnă care mișcă încet câteva foi de hârtie de pe masă. Artistul se apropie de fereastră și, în timp ce privește frunzele, face o legătură cu hârtia căzută și are astfel o revelație newtoniană! O schiță nouă făcută repede – marea idee: a surprinde sugestiile subtile ale naturii într-o nouă lucrare. Urmează apoi adunarea materialelor, joaca prin studio și descoperirea potențialului și nereușitei. În final, când este mulțumit, Artistul împachetează totul și expune în galerie.

Este până la urmă doar un simplu joc de cuvinte? Curat și curajos, el se potrivește minimalismului din jur.

Mă pregătesc să plec după o ultimă vizionare și, recitind comunicatul de presă, observ ultimul rând (ultima poantă) a expoziției…

Jocul se termină după ce au căzut frunzele.

Domino Dancing a fost la galeria Plan B din Cluj între 28 noiembrie 2014 – 17 ianuarie 2015.