Evenimentul „Bucureşti Sud”, vernisat miercuri, 21 octombrie la Halele Carol, a constat dintr-o serie de conferinţe, o expoziţie, un performance vizual şi unul sonor. Organizat de Zeppelin, „Bucureşti Sud” a pus în discuţie această zonă a capitalei, din perspectiva spaţiilor industriale şi post-industriale care pot fi reconvertite înspre zona artistică şi de evenimente. Sudul, puţin folosit sau băgat în seamă exceptând ultimii 5-10 ani, este deja bogat în spaţii alternative. Printre ele se numără The Ark, NOD Makerspace, Centrul Naţional al Dansului sau galeria Tranzit.ro, Halele Carol fiind cel mai recent punct apărut pe hartă.

Beneficiind de o arhitectură mai mult funcţională decât estetic-valabilă şi constând mai mult în hale industriale nefolosite de zeci de ani şi decorate, cum era pe vremuri, cu vopsea pe bază de plumb, Halele Carol sunt un spaţiu suficient de modular ca să poată fi folosit în diverse scopuri „artistice”. Urăsc termenul de “artistic” în acest context, unde petrecerea cu 2-3 grafferi invitaţi sau un vernisaj de, să zicem, sculptură, intră în aceeaşi categorie fără să aibă, însă, nimic în comun. În acest tip de spaţii, însă, mercantilismul şi arta adevărată, în mod ciudat, coexistă ba chiar se şi întreţin reciproc. Se pare că e la modă ca spaţii industriale nefolosite să devină sedii de ong-uri şi “locante” de închiriat pentru diferite petreceri. Atâta vreme cât doar asta ţine în viaţă şi în circulaţie acele spaţii, nu mă pot opune. Din păcate, impactul social este foarte mic, dacă nu chiar inexistent.

În eveniment, pe lângă vizualurile asigurate de duo-ul Kotki, care şi-a ales ca temă de explorat grafica pixelată, aproape ASCII, conferinţele nu mi-au spus nimic nou despre arhitectura industrială tipic bucureşteană, dar alţii sigur şi-au luat notiţe pentru că prezentările nu erau scorţos-academice. M-a interesat partea interactivă reprezentată, de această dată, de echipa Modulab. Modulab este un atelier dedicat noilor media, în orice formă soft- sau hard-ware. Ei combină elemente de tehno-magie cu tehnologia şi arta. Producţiile lor sunt şi entertaining în sensul clasic, multe fiind interactive, dar ţin şi de partea în care distracţia întâlneşte arta şi o (re)produce. Aceştia au ales să producă o instalaţie in-situ, bazată pe rezonanţa metalică a unei hale imense. (R)evolve(R) constă dintr-o masă rotundă şi rotativă care are deasupra o bara metalică pe care sunt instalaţi 12 senzori specifici sonarelor. Senzorii preiau informaţii despre prezenţa sau apropierea obiectelor puse pe masa care se învârteşte şi le transmit, printr-un procesor Arduino, către o serie de 17 actuatoare care izbesc, metalic, în grinzile de metal care susţin toată hala.

(R)evolve(R) chestionează existenţa tăcută a spaţiilor industriale nefolosite, care au nevoie doar de câteva impulsuri ca să capete viaţă şi să devină instrument interactiv. O operă la îndemâna oricui, o simfonie în perpetuă facere. Oricine dintre cei prezenţi putea plasa orice obiect pe masă, acesta producând sunet cu o anumită ritmicitate, dinspre unul dintre cele 17 puncte plasate la înălţimi şi distanţe diferite. O orchestră post-industrială, jumătate robotică dar respirând prin interacţiunea cu omul, după cum se poate vedea în video-ul de mai jos: