Una din cele trei Capitalele Culturale ale Europei în 2023, Timișoara pornește într-o călătorie care transcende o simplă celebrare; este o recunoaștere a rezilienței culturale a orașului, a priceperii artistice care se întinde pe secole și o șansă de a-și prezenta nu numai narațiunile istorice, ci și vitalitatea contemporană. Așadar, poate că nu este o coincidență faptul că anul acesta marchează și cea de-a 18-a aniversare, vârsta majoratului pentru un festival local de artă underground care a reușit nu numai să supraviețuiască într-un climat cultural în continuă schimbare, dar și să prospere și să-și lase amprenta în istoria artei recente – Festivalul SIMULTAN.

SIMULTAN, unul dintre eforturile transdisciplinare de lungă durată și renumite ale României, a rămas fidel rădăcinilor sale underground și formatului hibrid. Centrat în jurul artei video, instalațiilor contemporane, sunetului și muzicii experimentale, festivalul reușește cu succes să îmbine arta și tehnologia într-un mod comparabil cu CTM din Berlin sau Ars Electronica din Linz. Alături de actele sale artistice, workshop-uri, conferințe și multe alte inițiative orientate către comunitate au făcut din SIMULTAN un nume cunoscut nu doar în Timișoara, ci și la nivel național și internațional. Acesta servește drept platformă artiștilor pentru a explora convergența tehnologiei, multimedia și a diferitelor forme de expresie artistică. De 18 ani încoace, SIMULTAN a prezentat în mod constant o gamă diversă de lucrări de artă contemporană și a jucat un rol esențial în extinderea granițelor expresiei artistice din regiune prin promovarea unei comunități creative care încurajează experimentarea și colaborarea interdisciplinară.

Istorie și coagulare

Creat de Levente Kozma, festivalul și-a văzut începutul cu ajutorul colegilor artiști Antal Huba, Alin Rotariu, Sorin Vreme, Szilárd Szőke încă din 2005, când arta video și muzica experimentală pătrundeau încet în scena artistică locală mai largă. În această perioadă, universitățile de artă din țară își introduceau programele de licență și masterat în fotografie, artă video și new media. Timișoara, în mod deosebit, a fost din punct de vedere istoric, mai în acord cu sensibilitățile occidentale datorită apropierii sale de Belgrad, Budapesta și, mai ales, de Viena. Arta și tehnologia au o istorie lungă aici, în perioada extrem de restrictivă a anilor 1980, când artiștii timișoreni s-au confruntat cu provocări în accesarea și diseminarea operei lor din cauza cenzurii și a constrângerilor politice. Cu toate acestea, această adversitate a dus la apariția unor spații de artă alternative și underground, unde arta video și-a găsit refugiul.

Arta video din Timișoara a apărut ca parte a unui val amplu de mișcări artistice experimentale și de avangardă în anii 1970 și 1980. Unul dintre cele mai timpurii și mai influente colective din Timișoara asociate cu arta video a fost Grupul Sigma, fondat în anii 1970. Acest grup a fost format din artiști precum Ștefan Bertalan și Constantin Flondor, care au fost pionierii în explorarea intersecțiilor dintre artă, tehnologie și matematică, utilizând video-ul ca mediu pentru experimentele lor artistice, instalații inovatoare de artă video și spectacole. Un alt colectiv notabil din regiune în anii ’70 a fost kinema ikon, din Arad. kinema ikon a fost și este în continuare cunoscut pentru opere de artă tehnologică inovatoare și pentru consolidarea unei comunități de artiști pentru a-i duce mai departe moștenirea.

În prezent, SIMULTAN și-a consolidat o moștenire proprie, cu numeoroși membri în echipă – Florin Fâra, Raluca Rotariu, Alina Doroș, Luiza Alecsandru, Andreea Săsăran, Cristina Băldău & Diana Croitoru, – un grup de colaboratori de nădejde – Ioana Vreme Moser, Ștefan Tiron, Éva Kozma, Adrian Teodor, Alex Boca, Sergiu Sas, Botond Vajna, Vlad Cadar –, și multiple proiecte satelit – Schizophonia (o serie de evenimente neregulate de întâlniri datând din 2010), sau, mai recent, Progress–Paradigm Shifts și Narațiuni Sonore. Iar în tot acest timp, SIMULTAN a reușit să mențină un caracter underground, non-academic, în efortul constant de a aduce publicului noutățile în materie de artă, tehnologie, muzică și educație. Această abordare dublă, pe de o parte, evidențiind arta experimentală și creând un context pentru o nișă foarte specifică, pe de altă parte, stabilirea unui cadru coerent pentru diseminarea acestui tip de artă către un public mai larg, a servit bine demersului de-a lungul anilor. Formula originală SIMULTAN a rămas, de asemenea, intactă: totul a început cu un apel internațional deschis pentru artiști video, într-un efort de a prezenta în mod consecvent versatilitatea acestui mediu în continuă evoluție. De la experiențe cinematografice până la spectacole documentate video sau manipulări și experimente digitale, arhiva extinsă de artă video a SIMULTAN deține o colecție impresionantă care adună aproape o mie de lucrări.

Această arhivă este o veritabilă mină de aur atât pentru pasionații de artă video, cât și pentru curatori. Este una dintre puținele colecții de artă video disponibile online care oferă utilizatorilor și instrumente pentru selecția conținutului personal, cum ar fi posibilitatea unică de a adăuga texte curatoriale la fiecare colecție. Chiar anul trecut, SIMULTAN a inițiat un program curatorial coordonat de Maria Orosan Telea pentru a profesionaliza și mai mult arhiva și a propune o imagine de ansamblu relevantă asupra a ceea ce înseamnă arta video și evoluția acesteia.

Totul a început cu prima ediție în 2005, intitulată Experimente în video și sunet, cu primul apel deschis artiștilor: libertate totală în ceea ce privește tema sau genul video-lui, fiecare nu mai mult de 100 de secunde. A fost atât o inițiativă de a oferi o platformă pentru tinerii artiști pentru a intra în contact atât unii cu alții, cât și cele mai inovatoare și revoluționare tendințe în domeniul video și sunetului, precum și un experiment: în ce măsură un astfel de proiect poate fi provocator pentru artiști și public deopotrivă. Cu o durată de doar 2 zile, debutul SIMULTAN a avut peste 200 de spectatori pentru vizionarea 100seconds, care a inclus 58 de lucrări experimentale ale celor 39 de artiști din 18 țări, în prima sa seară, în timp ce a doua a fost dedicată mai multor reprezentații de muzică experimentală și improv. Această primă ediție a fost găzduită de Teatrul de Stat Maghiar „Csiky Gergely” și artist-run space-ul h.arta, care a marcat prima dintre multe colaborări cu aceste două locații.

Experimentul s-a dovedit a fi un succes, determinând ca ediția din 2006 să aibă loc tot aici, dar extinzându-se și la Club30 pentru a găzdui spectacolele muzicale, cu trupe și artiști locali precum Makunouchi Bento, Dyslex și Selfmademusic alături de Johannes Krause, Mark Schreiber și alți muzicieni internaționali. Apelul deschis de artă video 100seconds a adunat peste 40 de lucrări pentru vizionarea publicului. Mai mult, festivalul în sine a crescut atât în durată, cât și în complexitate, echipa SIMULTAN identificând nevoia de a analiza și de a discuta deschis abordarea sa transdisciplinară. Ca atare, prima dintre numeroasele prezentări publice ale festivalului a fost condusă de criticul și broadcaster-ul britanic Tobi Maier despre înțelegerea artei sonore.

Fondatorii povestesc despre munca logistică din spatele acestor ediții timpurii, cu mult înainte de transferurile online, când toate video-urile erau trimise prin poștă pe CD-uri și DVD-uri, într-o varietate de formate care trebuiau adesea recodate pentru cea mai bună experiență de vizionare.

O abordare pedagogică a new media

Începând cu cea de-a 3-a ediție, SIMULTAN propune în fiecare an o nouă temă pentru a implica artiștii și publicul. Astfel, SIMULTAN 2007 explorează ideea de „Interferențe”, atât la nivel audiovizual, cât și socio-cultural, modul în care tehnologia și societatea provoacă și generează noi forme de exprimare artistică, prin intermediul noilor media. Cu tema „Tactici temporare”, SIMULTAN 2008 și-a propus să marcheze situații speculative legate de timp și spațiu. Această ediție specială a prezentat și primele expoziții de artă ale festivalului, inclusiv instalația sonoră interactivă, inspirată din lucrările lui Rene Magritte, amusia, a colectivului Yvat din București, în coproducție cu City Sonics din Belgia, alături de un spectacol live și o expoziție de artă video – independentă de proiecțiile video din apelul deschis. Concertele experimentale au fost completate de conferințe despre alte proiecte transdisciplinare similare din străinătate: Festivalul Headphone și proiectele Transcultures.

În doar 4 ani, colectivul SIMULTAN a evoluat pentru a întâlni publicul la jumătatea drumului și a oferi o componentă pedagogică participativă pentru a înțelege mai bine arta prezentată. Mai mult decât atât, atunci când vine vorba de astfel de inițiative care urmăresc să creeze o punte între artă și educație, cultivarea publicului încurajează, de asemenea, consolidarea comunității și face arta accesibilă tuturor, în sensul cel mai larg. Aceasta include și, după cum am văzut, deschiderea de a dezvălui culisele producției de artă și muzică prin prelegeri și conferințe rezervate de obicei lumii academice.

În cuvintele lui Claire Bishop, „Primul lucru care este important de remarcat în această eflorescență a interesului artistic pentru educație este că indică la schimbări în relația dintre artă și academie. Dacă în trecut, mediul academic era perceput ca o instituție seacă și elitistă (o asociere care persistă în utilizarea «academicului» ca adjectiv peiorativ), astăzi, educația este considerată un potențial aliat al artei într-o epocă a spațiului public pe cale de dispariție, a privatizării și a birocrației instrumentate.”.[1]

Iar asta cu siguranță se aplică în cazul SIMULTAN, mai ales în ceea ce privește diferitele spații pe care festivalul le-a ocupat de-a lungul anilor: Teatrul de Stat Maghiar „Csiky Gergely”, spațiul condus de grupul de artiste h.arta, Club30, JazzClub Pod16, Setup Venue, și multe alte gazde temporare. În ciuda acestui lucru, festivalul își continuă activitatea. Cu sprijinul consiliului local din Timișoara, această mică comunitate de artiști și curatori a reușit să se impună ca un pilon al culturii contemporane și al formării cunoașterii atât la nivel local, cât și dincolo de granițe, prin mobilizarea constantă a artiștilor, speakerilor și producătorilor internaționali. Conexiunile stabilite de SIMULTAN cu Institutul Intermedia al Universității de Arte din Budapesta sau cu festivalul de artă sonoră The City Sonics din Mons, Belgia, i-au consolidat poziția ca un demers artistic remarcabil.

Contexte, hibriditate și adaptare

Ediția din 2009 s-a desfășurat sub titlul „Transpoziție” și s-a extins în mai multe spații noi din Timișoara, precum Sinagoga Cetate și Facultatea de Arte și Design. Sinagoga în sine este impresionantă prin istoria sa bogată, datând de la mijlocul anilor 1800 și cedată de comunitatea evreiască Societății Filarmonice, și prin stilul său arhitectural eclectic. Acest eclectism a servit ca fundal pentru SIMULTAN în următorii 7 ani și a devenit și un reper pentru festival: a activa spații culturale vechi care au fost închise publicului timișorean de zeci de ani, evidențiind-le moștenirea istorică. „De-a lungul anilor am ținut să repunem în circuitul cultural spații care nu au mai fost deschise publicului din Timișoara de zeci de ani, dar care sunt spectaculoase prin încărcătură istorică, ori valoarea arhitecturală, spații care pot fi o alternativă în completarea infrastructurii culturale, mai ales în contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2023”, explică Alin Rotariu într-un interviu din 2021.

În anul următor, SIMULTAN a încorporat arta spectacolului și dansul contemporan în repertoriul său de spectacole live, cu perfomeri ca Florin Flueraș, Valentina Desideri și alți membri cheie ai CNDB, continuând acest demers și în anii următori. Interpreți internaționali experimentali precum Thomas Tilly, Otolab, Jacob Kierkegaard, alături de artiști locali de renume precum Somnoroase Păsărele, Sillyconductor și Ada Kaleh au pășit pe scena SIMULTAN a Sinagogii la începutul anilor 2010. Una dintre cele mai notabile spectacole care au avut loc vreodată aici a fost susținut de The Erasers, o companie de performance din Atena-Berlin, care îmbină spectacolul de scenă, text, video, sunet și internetul pentru a spune povești despre experiența umană în secolul 21.

Laitmotivul festivalului și ceea ce îi unește pe acești artiști este hibriditatea; SIMULTAN a căutat întotdeauna să promoveze artiști care transcend orice gen artistic. De la artiști vizuali care sunt într-o căutare constantă a unui nou teritoriu care poate fi explorat creativ, până la muzicieni cu pregătire clasică care își transpun sunetul în formă de instalații, arta lor chestionează normele convenționale și limitările impuse de categoriile artistice rigide. În acest sens, colaboratorii și invitații care au revenit la festival au fost întotdeauna provocați să-și ducă practicile la nivelul următor. Exemple notabile sunt Ioana Vreme Moser, cu numeroasele sale instalații, spectacole sonore și workshop-uri, și compozitorul și dirijorul Iancu Dumitrescu – prezent la SIMULTAN solo, alături de orchestra PFA și în colaborare cu un grup de improv format ad-hoc. Eliberându-se de constrângerile tradiționale, arta transdisciplinară și experimentală cultivă polenizarea încrucișată a ideilor, încurajând colaborarea între artiști din diferite domenii, cum ar fi știința, tehnologia și științele sociale. Acest lucru nu numai că îmbogățește discursul artistic, dar oferă și perspective noi asupra problemelor sociale complexe.

„Interferențe”, „Tactici temporare, „Începutul sfârșitului”, „Viitoruri posibile” și alte concepte provocatoare au fost propuse și discutate intens la conferințele SIMULTAN și la atelierele ulterioare, cum ar fi cele găzduite de Martin Kuetz și Marta Zapparoli, despre construirea mecanismelor de sunet, sau Kids Cobra susținut de Staalplaat Soundsystem, care a inclus 16 participanți care s-au implicat într-un performance colectiv. Cum ne afectează prevalența internetului percepția colectivă, cum este umanitatea în ansamblu afectată de hiperavansarea tehnologiei, cum arată viitorul artei și tehnologiei? Obiectivul festivalului a fost întotdeauna de a cultiva perspective noi asupra erei noastre tehnologice, împletind variate genuri artistice și adoptând diverse metodologii curatoriale. Această abordare pedagogică este, de asemenea, o cheie instrumentală în relevanța culturală și longevitatea SIMULTAN. Departe de a fi didactic sau de a-și submina estetica, SIMULTAN propune o înțelegere mai complexă și nuanțată a unor astfel de practici și menține un nivel de ambiguitate și deschidere, permițând un schimb autentic între artiști și public. Acest lucru a culminat în 2017 cu evenimentul de networking Frame[Work] de la Bastionul Theresia, cu Martin Bricelj Baraga de la MoTA – Muzeul de Artă Tranzitorie, Simon de Koning de la Solo Music Gallery, Olof van Winden de la TodaysArt, Tere Badia, director Hangar.org și mulți alți specialiști europeni în sunet, arte vizuale, performance și cultura digitală. Această adunare a urmărit să îmbunătățească relațiile între artiști și organizațiile de cultura digitală europeană, provocând discuții despre progresele artelor media, cu accent pe colaborările pe termen lung și dezvoltarea de proiecte.

Cu toate acestea, lucrurile nu au mers întotdeauna ca pe roate pentru festival. Ediția a XIII-a (2018) a trebuit să fie anulată din cauza lipsei de fonduri, însă momentul a fost marcat de o acțiune de protest în urma descalificării nedrepte a Asociației SIMULTAN după apelul deschis pentru proiecte de către Primăria Timișoara, fapt care a fost ulterior dovedit și recunoscut chiar de aceasta. Acțiunea de protest, intitulată Ceci n’est pas un festival, a avut loc la Galeria Pygmalion, unde fusese programată inițial expoziția de artă a festivalului. În schimb, spațiul a fost lăsat gol, iar ferestrele au fost acoperite cu folie albastră pentru a crea un efect de blue screen, asemănător cu o eroare de sistem a unui computer. Acesta a servit drept fundal pentru o discuție deschisă cu actorii culturali locali cu privire la situația generală de finanțare a proiectelor, care a inclus și conceptul inedit de a înregistra perpetuu sunetul în spațiul galeriei. Vizitatorii sunt astfel invitați să-și exprime părerile și să contribuie la think tank-ul SIMULTAN pentru a declanșa colectiv schimbări semnificative la nivel instituțional.

În această perioadă, The Secondary Sonic Space a început să prindă contur – inițiativa SIMULTAN de a introduce practica înregistrărilor de teren în repertoriul său. Inspirat de atelierele artiștilor sonori și curatorilor Raymond Delepierre și Philippe Franck, scopul a fost lărgirea contextului producției artistice din Timișoara folosind orașul ca platformă de re/descoperire artistică. Aceasta avea să devină baza proiectului Sonic Narratives din anii următori.

Expansiune, evoluție, conexiune

Festivalul are o revenire spectaculoasă anul următor într-un spațiu nou-nouț și își continuă misiunea de a activa sau de a pune în valoare siturile de patrimoniu neexplorate ale Timișoarei. Muzeul Transportului Public „Corneliu Mikloși” are o istorie impresionantă, dar și un spațiu amplu care a găzduit în trecut Bienala Art Encounters și ulterior a fost integrat în ambițiosul centru MultipleXity din Timișoara – cu scopul de a facilita și încuraja proiectele care includ arta și tehnologia. Anul 2020 a venit cu provocări pentru întreg sectorul cultural, dar acest lucru nu a descurajat SIMULTAN să deschidă porțile unei alte clădiri importante – Comenduirea Garnizoanei, cu ajutorul Ministerului Culturii și Direcției Județene de Cultură Timiș. Ediția din acest an a adunat nu mai puțin de 14 proiecte de performance audio live, o expoziție multimedia cumulând 50 de lucrări video, 2 conferințe, 4 instalații multimedia și 2 evenimente conexe. Unul dintre acestea a fost Progress–Paradigm Shifts, cu sprijinul Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, un apel deschis pentru artiștii vizuali de a reflecta asupra istoriei și moștenirii industriale a Timișoarei, asupra modului în care memoria unor locuri și comunități s-a transformat sau chiar a dispărut. Artiștii selecționați, printre care se numără Alex Halka, Ioana Georgeta Țurcan, Lucian Matei și Anghel Mailat, și-au expus lucrările în cadrul fostelor ateliere ale Societății de Transport Public Timișoara (de asemenea parte a MultipleXity).

Cu tema „Unseen”, SIMULTAN 2020 a expus prima lucrare comisionată și produsă de festival, Virus Diary – Sound Drawings, o colaborare între artiștii Dan Perjovschi și Ioana Vreme Moser – un proces de sonificare a desenelor lui Perjovschi prin înregistrări vocale ale unor figuri cunoscute din lumea artei, care au propus o interpretare și o narațiune intimă.

Festivalul a debutat și a găzduit programul de rezidență CoLaboratory, care a reunit artiști din România și Germania pentru a reflecta asupra schimbărilor prin care a trecut recent procesul artistic și pentru a specula cum va evolua arta lor până la sfârșitul pandemiei. Pe parcursul unei luni, artiștii au lucrat în echipe pentru a produce lucrări de artă digitală care combină imaginea și cuvântul. Printre aceștia s-au numărat Adrian Ganea, Jasmina Al-Qaisi, Claire Fristot și Ovidiu Hrin. Acest program a fost de succes și a fost reluat în anul următor – de data aceasta cu scopul de a combina animația și sunetul – ca proiect satelit la cea de-a 16-a ediție, intitulată “Unstable State of Things”.

Programată pe parcursul a 9 zile întregi, aceasta a fost una dintre cele mai lungi și mai ambițioase ediții SIMULTAN, prezentând o serie de expoziții, instalații, proiecții de artă video, spectacole audiovizuale live, dar și prezentări și workshop-uri. Anul acesta a marcat preluarea oficială de către festival a fostelor ateliere S.T.P.T. și implicarea sa în transformarea spațiilor pentru viitorul centru MultipleXity, care a presupus munca extraordinară, dar extrem de necesară, de curățare și pregătire a spațiilor pentru a găzdui evenimente culturale în cele mai sigure condiții. Artiștii internaționali Alberto Novello alias Jestern, Régis Cotentin, Thomas Ankersmit și mulți alții și-au expus lucrările de artă interdisciplinară, au fost prezentate eseuri documentare și spectacole de sunet live. Peste 50 de artiști din întreaga lume au fost selectați prin apelul deschis de artă video, completând selecțiile video internaționale găzduite de Transcultures și European Pepinieres of Creation. Festivalul SIMULTAN 2021 a inclus și o serie de discuții cu artiști, parte a programului Where ART thou?, conceput ca un eveniment anual în jurul artelor, domeniilor umaniste și științelor, unde tehnologia este privită atât ca metodă, un instrument de creație și comunicare, dar și de producție artistică, cât și ca o sursă de inspirație. Și nu în ultimul rând, această amplă ediție a găzduit atelierele SuperCollider și Sgomot, susținute de András Simongáti și respectiv Sillyconductor, care au adunat atât copii, cât și adulți curioși să experimenteze cu limbaje de programare sau diverse dispozitive interactive pentru a produce sound art.

Ediția din 2022 a fost la fel de spectaculoasă și a durat tot 9 zile, ocupând atât Muzeul Transportului Public „Corneliu Mikloși”, cât și Comenduirea Garnizoanei. Intitulat „The Changing and the Indeterminate”, anul acesta SIMULTAN a propus canalizarea și generarea de noi perspective în contextul pandemiei globale și al războiului din Ucraina și discuții relevante despre puterile transformatoare ale artei în această stare de tranziție aparent fără sfârșit. Ca întotdeauna, segmentul audiovizual a inclus armonii simfonice îmbinate cu sunete electronice, înregistrări de teren, improvizații și instalații interactive, precum cele ale lui Cătălin Crețu, Anne Wellmer, crys cole și mulți alții, în timp ce expoziția principală a găzduit selecția anuală de artă video, precum și 3 proiecte conexe: The Somatist, the Entropist and the Skeptic, de Qolony – o serie de instalații interactive art & tech –, Post Muzica de Micleuşanu M. – o serie cu muzicieni experimentali și contemporani – și o altă expoziție de artă prezentând lucrări produse ca parte a atelierului Where ART thou?. Festivalul a inclus și o serie de prezentări performative și prelegeri: Anne Wellmer a prezentat proiectul Sonic Portraits, care a invitat participanții să exploreze și să se joace cu acustica oricărui spațiu, cu rezonanțele și distanțele sale față de ascultători; Arne Hendricks a explorat în detaliu granițele valorilor culturale specifice care definesc relația noastră cu planeta; și Yun Lee a prezentat On Illegibility, o prelegere performativă despre politica identității în dezvoltarea și utilizarea tehnologiei biometrice, cum ar fi recunoașterea facială și scanerele de amprente.

Desigur, moștenirea bogată și eclectică a SIMULTAN, precum și reziliența și evoluția sa constantă au adus o vizibilitate internațională considerabilă colectivului: la Londra, New York, Ljubljana și Lviv, printre altele. În toți acești ani și în ciuda creșterii sale imense, festivalul nu a pierdut niciodată din vedere credo-ul său original: unind domeniile artei și tehnologiei într-un efort de a oferi atât o platformă artiștilor, cât și de a menține publicul la curent cu cele mai recente tendințe ale culturii contemporane, cu o deosebită grijă pentru infrastructura istorică și comunitatea artistică a Timișoarei. Deși succesul și evoluția SIMULTAN de-a lungul anilor l-ar fi putut transforma într-o chestiune mai elitistă, festivalul nu a încetat să implice artiști media tineri, debutanți, care au nevoie de vizibilitate. Eforturile continue ale colectivului de a promova atât artiști la debut cât și creatori consacrați, au contribuit în mod semnificativ la eliminarea ierarhiilor din scena de artă regională, în special în domeniul transdisciplinarității.

Mai mult, de la înființarea sa în 2005, posibilitățile tehnologice și accesul la acestea au avansat în mod amețitor, în timp ce tendințele în arta contemporană au evoluat și „rizomatizat” odată cu ele. Cu toate acestea, SIMULTAN a fost mereu conectat la nodul amorf al artei, muzicii și tehnologiei și a reușit să evolueze odată cu el, oferindu-ne un context pentru a ne angaja critic cu schimbările din jurul nostru. Mai mult decât un catalizator al artei inovatoare și al discuțiilor necesare, SIMULTAN este și un mediator între new media și scena locală. După cum scria Friedrich Kittler în 1999, „media determină situația noastră”, o afirmație care a fost adevărată încă de la invenția gramofonului. De-a lungul istoriei, am fost constituiți din tehnologiile noastre în continuă evoluție, care nu numai că au modificat modul în care vedem și interacționăm cu lumea, ci și modul în care ne vedem și interacționăm cu noi înșine și unii cu alții.

Nu în ultimul rând, în acest climat turbo-tehnologic dominat de AI user-friendly, algoritmi, gadgeturi și dispozitive performante la îndemâna noastră, este important să distingem și să delimităm artă contemporană de instalațiile tehnologice superficiale. Odată cu răspândirea „muzeelor imersive”, astfel de expoziții de artă atrag publicul folosind proiecții și peisaje sonore și chiar realitatea virtuală sau augmentată pentru a adăuga noi dimensiuni operelor de artă familiare. În ciuda popularității lor, aceste experiențe determină o conexiune superficială cu arta și nu propun niciun discurs critic. După cum postulează Johanna Drucker în antologia Critical Terms for Media Studies: „Operele de artă nu mai pot fi identificate după mediul lor, iar imaginea artistului a devenit un mit fondator al celebrității și al culturii produselor. Definiția artei într-o eră a mass-media depinde de capacitatea noastră de a distinge operele de artă de alte obiecte sau imagini din sferele mass-media și producția vizuală în masă. Arta nu servește un singur scop, nu poate fi circumscrisă de agende sau credințe. Dar oferă un spațiu continuu pentru reînnoirea imaginației umane și pentru a da expresie, sub orice formă, efemeră sau materială, acelei capacități imaginative. În cele din urmă, practica artei devine independentă de obiecte sau lucruri, chiar și de idei sau practici.”[2]

Mai mult decât un festival, SIMULTAN continuă să crească și să dea sens posibilităților în continuă evoluție în tehnologie și fluxurilor în perpetuă schimbare ale tendințelor și nișelor de artă contemporană, diseminându-le într-un mod foarte accesibil. Eforturile SIMULTAN de a rămâne relevant și conectat la zeitgeist-ul cultural local și global i-au consolidat locul ca fiind una dintre cele mai dinamice și contemporane inițiative artistice ale Timișoarei.

[1] Bishop, Claire. „Proiecte pedagogice: Cum dai viață unei săli de clasă ca și cum ar fi o operă de artă?”, Artificial Hells: Participatory Art and the Politics of Spectatorship. Londra: Verso, 2012.

[2] Drucker, Johanna, „ART,” Critical Terms for Media Studies, editat de W. J. T. Mitchell și Mark B. N. Hansen, University of Chicago Press, 2010

* Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″.

Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

Tradus de Patricia Măroiu