Un fir albicios își face loc printre mărgelele întunecate de vreme. Atinge florile delicate și se împletește cu rămășițele de fibre dintr-o mic munte inform de scame, urme ale sutelor de studenți țintuiți de-a lungul timpului pe scaune. Împreună se împletesc cu țesătura portofelelor și înconjoară fețe tinere și bătrâne, ale unor necunoscuți care te privesc (uneori) vesel. Leagă între ele fragmente de ceramică industrială, acoperă simulacre de fragmente epitaliale și se pierd în blana unei pisici uriașe și negre.

Toată țesătura de mai sus ascunde multiplele identități pe care artistele Dóczy Berde Amál, Thea Lazăr, Ana Avram, Chilf Mária și Lea Rasovszky le lasă să se întrezărească în obiectele expuse. Lucrările răspund piesei principale a expoziției, jurnalul de fragmente textile al pictoriței Dóczy Berde Amál. Rămas din alte timpuri, construit de artistă pentru uzul privat, el este astăzi expus ochiului privitorului care are privilegiul de a putea zări fragmente din istorie intersectate cu micro-istoria artistei și, în același timp, cu o istorie ad-hoc a modei. Fragmentele textile dau culoare atât vieții artistei, care curge în fața ochilor privitorilor lăsând-o să fie zărită în multiplele ipostaze de tânără fată, soție, mamă și artistă, cât și unor episoade istorice dintr-o perioadă complicată din istoria Transilvaniei: perioada interbelică. Trimiteri către identitatea maghiară (prin „Fusta unei rochii de damă secuiască” și „Mantia rochiei mele maghiare”) sau relațiile tensionate cu Rusia (prin „Haină țesută din Covasna […]. […] luată de ruși de la cabana de vară din Csillaghegy”) sunt și ele ușor de întrezărit. Obiectul, un adevărat mostrar încărcat de istoria personală a artistei, apare de asemenea și deosebit de prețios prin fragilitatea materialelor prinse în paginile lui. Vizitatorului îi sunt disponibile atât o reproducere a jurnalului însoțită de transcrierea textului în maghiară și traducerea lui în română și engleză, cât și un facsimil expus pagină cu pagină pe perete, înfruntând obiectul real, expus sub sticlă și deschis la pagina husei de rochie „din moștenirea lui Emil”[1]. Jurnalul este însoțit de Autoportretul artistei, prima lucrare pe care cade privirea vizitatorului la intrarea în galerie și care stabilește fără tăgadă punctul de plecare al expoziției.

Juxtapunerea mediilor clasice – pictura, prezentă doar prin autoportretul artistei active în perioada interbelică, desenul, prin lucrările Leei Raszovsky și Robertei Curcă, sculptura, prin lucrările Anei Avram – și a unor medii recente – lucrarea video a Theei Lazăr și instalația, prin lucrările artistelor Thea Lazăr, Chilf Mária și Roberta Curcă – creează contextul perfect pentru recontextualizarea jurnalului de materiale textile, devenit obiect de artă. De această dată, gestul duchampian aparține curatorului, care hotărăște că o colecție de obiecte comune transformată de artistă într-o dare de seamă intimă poate să devină lucrare de artă.

Însoțirea acestui obiect atât de încărcat de istorie cu obiecte construite încă de la început ca lucrări de artă, fie ele sculpturi sau instalații, este o provocare atât pentru curator, cât și pentru artiste. Transgresarea limitelor dintre colecție și lucrare de artă devine mai facilă în contextul actualelor practici artistice. Expoziția poate fi privită ca reunind trei tipuri de colecții: cele impersonale (Thea Lazăr și Roberta Curcă), colecții personale și tangibile (Dóczy Berde Amál, Ana Avram și Chilf Mária), personale și intangibile (Lea Rasovszky). Remarcabilă prin pluralitatea metodelor de colecționare pe care le înfățișează publicului, expoziția reușește să șteargă granițe temporare și geografice. Alăturarea interbelicului cu prezentul, aducerea împreună a unor artiste din Cluj și București, maghiare și române, contribuie la conturarea obiceiului artistelor de a colecționa ca fiind unul natural, transgresând timpul și spațiul.

Gesturile de colecționare având un caracter impersonal înregistrează, totuși, preocupările artistelor, oferind mici indicii despre identitatea lor. Preocupările botanice ale Theei Lazăr vizibile în Lampioane și alte amintiri transformă plantele uscate din subiectul unor file de ierbar în personajul principal al unor tablouri de mici dimensiuni, evocând pictura. Toate, gravitând în jurul unei lucrări video și creând astfel o punte între natural și artificial. Orientându-se spre mediul urban, Roberta Curcă expune o colecție de piese de ceramică industrială desprinse de pe clădiri. Tiles  provoacă vizitatorul să reconstituie tendințe decorative din spațiul urban. Se reconstituie astfel o istorie fragmentară și impersonală a arhitecturii, pornind de la fascinația artistei pentru aceste piese care dispar încet, încet din spațiul public. Artista aduce împreună obiecte care au toate șansele să se transforme, în viitorul nu foarte îndepărtat, în adevărate vestigii. Aspirația la acest statut pare a fi conturată și de desenul în care sunt ilustrate aceste piese, care are aerul unei reconstituiri arheologice.

Din categoria colecțiilor în care dimensiunea personală este foarte vizibilă, Ana Avram se distinge cu două sculpturi de mici dimensiuni. Scamele de pe scaunele de la Casa Matei 2024 aduce în fața publicului fragmente din hainele tuturor celor ce au șezut de-a lungul timpului pe scaunele de la Casa Matia (locul unde se desfășoară cursurile și seminarele teoretice ale studenților Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca). Inevitabil, un mic fragment din hainele artistei ar trebui să fie prezent acolo. Colecția neordonată lasă să se întrevadă micul fragment din viața ei și-a altora numit studenție. Ipostaza copilului devine vizibilă în Oricum nu te-aș fi putut salva. Însoțită de o poezie care evocă figura maternă, obiectul este o colecție de substitute ale unor fragmente epiteliale care par retezate în timpul unei operații. Fotografiile din portofele lasă loc întrebărilor despre cercul intim al artistei Chilf Mária. Dacă doar o parte din Comoara mea, comoara ta, comoara ei/lui… provine de la familia și cunoscuții ei, rămâne să ne întrebăm care dintre aceștia fi-vor cunoscuți și care străini. Iar fără alte indicii, privitorul poate reconstitui, din nou, doar momente trecute, în funcție de modele care s-au succedat în design-ul portofelelor sau cele care pot fi identificare în frizurile și vestimentația celor fotografiați.

Un alt tip de colecție personală prezintă Lea Rasovszky, care alege să dea formă unei colecții de amintiri. Artista propune termenul de tristoizi, desemnând desene imperfecte imitând personaje iconice din animații destinate copiilor. Tristoids p.1 2024 este o colecție de amintiri care ia o formă vizuală, perceptibilă și pentru ceilalți. În imaginea disponibilă publicului dimensiunea grotescă se îmbină cu nostalgia pentru vremurile copilăriei.

„Comoara mea, comoara ta, comoara lor”, curatoriată de Székely Sebestyén la galeria Quadro aduce în discuție cu egală abilitate atât problema identității personale și artistice, cât și și cea a transgresării mediilor artistice. Expoziția poate fi vizitată în perioada 18.10.-15.11.2024.

[1] Jurnalul de fragmente textile al artistei Dóczy Berde Amál în traducerea în limba română oferită de Galeria Quadro.