Pentru a putea pătrunde sensurile celei mai recente expoziții personale a lui Mircea Modreanu, „YGGDRASILL”, sunt vitale multiple repere temporare. Rădăcinile acestui proiect pornesc din Valea Jiului și se împletesc cu amintirile unor ritualuri și peisaje care au marcat copilăria artistului originar din Petroșani. Fără a păstra o ordine cronologică, acestei prime perioade îi putem asocia expoziția „Măști de pițărăi” (Galeria CREART, c. Ana Daniela Sultana), unde, în spatele documentării riguroase, a tehnicii și a culorilor vibrante, se poate încă observa fascinația inocentă a copilului care participă intuitiv la conservarea obiceiurilor momârlănești, revendicate la rândul lor din ritualurile dacice. Experiențelor personale din inima comunității momârlănești li se adaugă în mod organic o serie de ample punți culturale care traversează perioade istorice și spații geografice diferite. De la Columna lui Traian la mitologia nordică, referințe diverse se îmbină în expoziția Despre sine, cruci și altele (MNȚRplusC, c. Călina Coman) și sunt străbătute de meandrele copacului vieții, întruchipate de grinzi de lemn gravate. Lucrarea împrumută numele nordic al arborelui alegoric, Yggdrasill. Astfel, cea mai recentă expoziție personală a lui Mircea Modreanu poate fi privită ca o sinteză a unei lungi perioade de documentare, unde artistul devine autorul unei metaistorii complexe.

Deși este general recunoscută ca fiind complementară cercetării științifice, cercetarea artistică este o ramură a cunoașterii care pătrunde recent în discursul public. Metodologiile specifice sunt în continuu proces de rafinare iar rezultatele, prin natura artei, mai dificil de evaluat. Inițiative precum cea a lui Mircea Modreanu sunt în primul rând importante pietre de hotar pentru progresul acestei sfere a vieții culturale. Precizia procesului artistic este evidentă în ansamblul celor trei expoziții menționate anterior. Echilibrul dintre documentare și interpretare mută accentul de pe valențele etnografice ale proiectului și confirmă valoarea estetică a obiectelor expuse. Acordul dintre tehnicile artistice și universul conceptual pe care îl fac vizibil dă naștere unor artefacte unice precum frotajele pe hârtie care stau la baza expoziției „YGGDRASILL”.

Practic, artistul revizitează lucracrea omonimă care traversa de-a dreptul expoziția „Despre sine, cruci și altele”. Grinzile de lemn gravate, atunci dispuse sub forma unei poteci meandrice”, sunt supuse la rândul lor tehnicii frotajului, generând noi obiecte. Schimbarea registrului este ușor sesizabilă – în timp ce „Despre sine, cruci și altele” și „Măști de pițărăi fac apel la obiecte, tradiții și experiențe reale, „YGGDRASILL” marchează trecerea către un alt tărâm, transnațional, transistoric și profund personal. Fiecare grindă poartă însemnul unei rune contempone, un alfabet original creat de artist „în colaborare” cu fibra lemnoasă. Grinzile sunt frotate pe fâșii înalte de hârtie, dispuse vertical în expoziție, păstrând caracterul monumentelor documentate în etape precedente – troițe, pietre de hotar, cruci. În ansamblu, lucrările formează o piramidă, un arbore genealogic al spiritelor lemnului, fiecare cu propriul nume, scos la iveală de artist. Toate aceste detalii sugerează implicit terenul ritualic al cimitirului și, totodată, reafirmă documentarea extensivă a riturilor de trecere întreprinsă de artist în prealabil. Mircea Modreanu extinde punți culturale observate anterior și și le însușește, generând un univers uncanny, profund familiar dar complet original.

Rădăcinile lucrărilor sunt mulaje ale mâinilor artistului – degetele, unite în ceea ce ar putea fi un semn al cruci, ținând fiecare câte un cârlig discret. Diferența de înălțime dintre mulaje nu doar că dinamizează întreaga expoziție, dar stabilește cu succes convenția de axis mundi, făcând parțial vizibil un tărâm de dincolo puternic connectat cu planul prezent. Vârful piramidei trasate de lucrări este dublat de un morman de mulaje similare. „YGGDRASILL” pune deci privitorul în fața unui peisaj semiotic complex, care poate fi interpretat în diverse chei, mai mult sau mai puțin optimiste. Cercetarea artistică întreprinsă de Mircea Modreanu oferă repere de decodare fără a se reduce la un studiu etnografic. Numit de curatorul Călina Coman, în contextul expoziției „Despre sine, cruci și altele”, Modreanu îmbracă din nou această haină, descompune și recompune în fața audienței tocmai ideea de identitate. Creatorul este simultan prezent și absent – mâinile artistului orchestrează de-a dreptul întregul ansamblu de lucrări, asumându-și parțial funcția arborelui vieții. Mormanul de mâini evocă atât gesturile creatoare, cât și eforturile colective care clădesc istoria unei comunități. Limitele istoriei și ale identității sunt puse sub semnul întrebării și neutralizate, devenind fluide. Spațiul transgeografic trasat de Modreanu devine un teren de reevaluare a identității personale, de contemplare a originilor și de rescriere a miturilor identitare. Nu este deci întâmplătoarea nici alegerea de a folosi tocmai unul dintre mulaje pentru afișul expoziției, punând mai degrabă accentul pe narațiunile din spatele vestigiilor, pe viețile efective ale membrilor unei comunități și forțele invizibile care le unesc.

Din orizontul de teme ontologice pe care abordarea artistului îl deschide, nu ar trebui omis felul în care expoziția se raportează totodată la prezentul cotidian. Fără a fi o intenție exprimată de artist, existența acestui proiect într-o perioadă marcată de tensiuni politice globale din ce în ce mai acute poate genera dialoguri pozitive despre o identitate paneuropeană, despre istorie și interpretările ei, despre felul în care înțelegerea și conservarea trecutului influențează inevitabil prezentul. Pietrele de temelie au fost așezate cu „Despre sine, cruci și altele” unde legăturile dintre ritualurile nordice și cele momârlănești sau dacice devin evidente. Ceea ce „YGGDRASILL” aduce în plus este generarea unui loc utopic, unde diferențele sunt estompate pentru a putea găzdui o amintire colectivă. Într-o cheie pesimistă, grinzile de lemn gravate pot fi asociate cu o serie de cruci simplificate, ridicate în grabă – un ritual de compromis pentru aceia prinși în mijlocul conflictelor. Aspectul monumental al lucrărilor și al expoziției în ansamblu, alfabetul runic personal, simbolistica htoniană fac evident trimitere la o posibilă civilizație îndepărtată, dar, pot în egală măsură fi raportate la amintirea acelora care nu aparțin nimănui și totuși de care suntem cu toții legați.