Într-o dimineață de duminică, în curtea Palatului Suțu din București, vizitatorii nu intră în muzeu, ci se adună în jurul serei palatului. Nu se inaugurează nicio expoziție și nu există obiecte de artă de admirat. În schimb, participanții iau parte la o plimbare ghidată pe fostul amplasament al grădinii, care a avut si functia de prima gradina botanica din Bucuresti, plantează și se adună la un prânz comunitar. Întâlnirea devine astfel un exercițiu colectiv de observare, imaginare și proiectare. Organizat de Club Clorofila, evenimentul marchează începutul unui proces de revalorificare a micului spațiu verde din curtea Palatului Suțu: o suprafață de 600 mp, rămasă dintr-o grădină care, la începutul secolului al XIX-lea, se întindea pe aproape întreaga Piață a Universității. Astăzi, spațiul se află în administrarea Muzeului Municipiului București. Proiectul Club Clorofila pornește de la premisa că orașul nu duce lipsă de spații verzi. Dimpotrivă, cunoscut cândva drept „oraș-grădină” de călătorii care îl vizitau în secolul al XIX-lea (Mexi, 2026), Bucureștiul își are originile într-o pădure și într-o rețea de grădini private, dintre care multe au devenit publice în perioada comunistă. O parte dintre aceste grădini sunt administrate astăzi de instituții publice, multe dintre ele culturale: muzee, biblioteci și universități. Ceea ce lipsește, crede Cătălina Bolozan, inițiatoarea si coordonatoarea proiectului, este recunoașterea acestor spații drept patrimoniu natural și infrastructură ecologică și socială, precum și găsirea unor căi de a le proteja și îngriji si a le face accesibile comunităților umane și mai-mult-decât-umane care depind de ele. În acest context, organizația dezvoltă procese și creează contexte în care comunitățile și instituțiile pot imagina, proiecta si acționa împreună pentru ca aceste spații să devină resurse pentru oraş.

Lansarea programului „Timpul Grădinii”, Palatul Suțu, Muzeul Municipiului București, aprilie 2026. Credit foto: Lavinia Cioacă.

Evenimentul organizat de Club Clorofila, m-a făcut să mă întreb: Ce înseamnă să fii curator într-un context în care schimbările climatice transformă deja viața de zi cu zi? De zeci de ani, curatoriatul a fost înțeles în mare măsură ca practica de selectare și expunere a operelor de artă într-un spațiu delimitat. Cu toate acestea, valurile de căldură, pierderea biodiversității, poluarea și anxietatea climatică obligă instituțiile culturale să-și reconsidere rolul. Muzeele și galeriile nu mai pot funcționa doar ca locuri în care crizele ecologice sunt pur și simplu prezentate pe pereți. Li se cere din ce în ce mai mult să participe la conturarea viitorului ecologic.

Această transformare este vizibilă în București prin numeroase inițiative din sectorul cultural, care încearcă să integreze noua realitate, prin expoziții fie în galerii sau muzee, conferințe, colaborări transdisciplinare sau alte activități. Totuși, trei inițiative se remarcă prin sinceritatea cu care abordează mediul și colaborează cu profesioniștii: Stația SCAI, Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață, și Club Clorofila. În acest articol mă voi concentra asupra activității celei de-a 3-a, o inițiativă independentă fondată de Cătălina Bolozan, o lucrătoare culturală cu o abordare interdisciplinară, axată pe integrarea practicilor participative și a medierii spațiului public în procesul curatorial. Dincolo de organizarea de expoziții despre schimbările climatice, Club Clorofila tratează însăși practica curatorială ca formă de adaptare la schimbările climatice, colaborând cu comunități din vecinătate și cu instituții publice (muzee, autorități locale, grupuri de initiativa civica) pentru a transforma spațiile verzi publice neglijate în grădini vii, de care comunitatea să poată avea grijă și de care să se poată bucura. Proiectele sale sugerează că, în secolul XXI, curatorul ar putea deveni mai puțin un organizator de expoziții și mai mult un facilitator, un mediator al relațiilor interumane.

Voluntari în timpul plantării din grădina Casei Filipescu Cesianu, octombrie 2026. Credit foto: Lavinia Cioacă.

Criza climatică a devenit un subiect popular în cadrul artei contemporane. Bienalele, galeriile, muzeele, programele de rezidență și apelurile deschise pun din ce în ce mai mult în prim-plan sustenabilitatea, eco-activismul, colapsul ecologic și justiția de mediu ca teme principale. Artiștii au răspuns cu promptitudine, realizând proiecte bazate pe cercetare ce explorează relația umanității cu planeta, lucrările lor putând fi admirate în aceste spații.

Totuși, această vizibilitate tot mai mare scoate la iveală și o contradicție. Expozițiile internaționale se bazează adesea pe transportul la scară globală, pe arhitectură construită temporar, pe procese de producție cu consum ridicat de energie, pe lucrări realizate cu materiale și tehnici poluante sau pe scenografii de scurtă durată. Deși reușesc să sensibilizeze publicul, ele totodată ridică întrebări incomode cu privire la amprenta ecologică a sistemelor care facilitează arta. Poate că întrebarea cea mai interesantă nu mai este cum poate arta să reprezinte schimbările climatice, ci cum poate practica curatorială însăși să devină parte a procesului de adaptare la schimbările climatice?

Nu este vorba doar de a trata sustenabilitatea ca pe o temă, întrucât unii curatori au început să regândească structurile prin care are loc producția culturală. Un exemplu semnificativ a fost documenta fifteen, curatoriată de colectivul indonezian ruangrupa, al cărui concept, denumit „lumbung”, propunea  împărțirea colectivă a resurselor și colaborarea pe termen lung, în locul autoratului individual și al spectacolului. Proiectul lor a demonstrat că sustenabilitatea poate fi înțeleasă nu doar din perspectivă ecologică, ci și socială și economică, ca un mod diferit de a organiza instituțiile și de a împărții resursele la nivel local. Club Clorofila abordează întrebări similare la o scară locală. În loc să reimagineze una dintre cele mai mari expoziții din lume, proiectul pornește de la un cartier, o grădină neglijată și nevoile formelor de viață care o locuiesc sau vizitează. Parcursul profesional al Cătălinei Bolozan reflectă această schimbare. Inainte de Club Clorofila, a fost curatoare pentru Modulab, primul laborator de artă și tehnologie din Bucureşti alaturi de care a organizat două ediții ale festivalului Liminal. Proiectul a reunit artiști, designeri, filosofi, bucătari și muzicieni în muzee și grădini neexplorate până atunci, pentru a specula asupra a ceea ce ar însemna să duci o viață bună într-un „post-viitor” pentru care nu eram deloc pregătiți.  Astăzi, activitatea ei pornește dintr-un punct  diferit. În loc să se întrebe ce artiști ar trebui invitați să interpreteze o temă, se întreabă care sunt resursele, mecanismele si instrumentele de care avem nevoie în contextul poli-crizelor pe care le traversăm.

Grădina Casei Filipescu-Cesianu, octombrie 2026. Credit foto: Lavinia Cioacă.

Când răspunsul este o grădină, se formează o echipă multidisciplinară, alcătuită din urbaniști, peisagiști, specialiști în ecologie urbană, artiști, membri ai comunităților locale și lucrători muzeali. Viziunile și experiențele lor contribuie la înțelegerea nevoilor spațiului din perspective diferite. Împreună, cercetează trecutul și prezentul acestuia pentru a-și imagina și, în cele din urmă, a contura un viitor dezirabil. Încep prin a consulta arhivele și a cerceta istoria locului: cum a fost proiectat și folosit și dacă funcțiile sale istorice mai sunt relevante astăzi. Apoi urmăresc felul în care este folosit în prezent: cine vine, cine se simte binevenit, cine lipsește și de ce au nevoie comunitățile care îl frecventează sau lucrează acolo — de la vecini și trecători la angajații instituției și lumea mai-mult-decât-umană: arbori, păsări, plante și insecte. Soluția rareori constă într-o intervenție rapidă. De cele mai multe ori, este nevoie de un proces participativ de durată, de administrare comună, de angajament instituțional și de cooperare politică — un proces care poate conduce, în timp, la transformări ecologice și sociale. Prin acest model, Club Clorofila își asumă rolul de a media între forme diferite de cunoaștere, expertiză. În acest moment, artiștii și alți profesioniști din domeniul creativ se alătură procesului. Practica artistică devine unul dintre limbajele prin care proiectul își poate desfășura activitatea: de la gastronomie, muzică, mișcare, horticultură, arte vizuale și povestire până la alte forme de creație colectivă. Artistul nu mai este neapărat implicat pentru a realiza o operă despre un loc, ci procesul artistic devine o modalitate de a lucra cu acel loc; adesea rezultatul nu este unul vizibil de la început.

În cadrul a trei proiecte consecutive desfășurate la București, la Muzeul Hărților, Palatul Suțu și Casa Filipescu-Cesianu (ultimele două făcând parte din Muzeul Municipal al Bucureștiului), Club Clorofila a reimaginat aceste spații verzi ca fiind mai mult decât simplu peisaj. Pentru participanți, acesta este fundamentul pe care se bazează proiectul, mai mult decât un program educațional asociat unei expoziții sau o strategie de atragere a publicului. Iar succesul nu reprezintă o cerință sau o necesitate; activismul în sine, prin simplul fapt de a încerca, poate avea un impact mai mare decât ar putea lăsa în urmă o expoziție în ceea ce privește schimbările concrete. Rezultatul este că munca nu se încheie odată cu finalizarea unui program public, ceea ce schimbă fundamental rolul curatorului. Grădinile continuă să crească. Voluntarii se întorc. Personalul muzeului dobândește noi cunoștințe despre întreținerea ecologică. Comunitățile păstrează dreptul de proprietate asupra spațiilor pe care au contribuit la transformarea lor. Moștenirea depășește sfera culturală.

Proiectul „Timpul Grădinii”, încheiat la sfârșitul lunii iunie 2026, i-a invitat pe locuitorii Bucureștiului să redescopere curtea Palatului Suțu prin plimbări ghidate, ateliere de cartografiere afectivă, mese comunitare și grădinărit colectiv. În august, Club Clorofila a lansat în grădina Casei Filipescu-Cesianu programul „Emoții Climatice”, dedicat transformărilor emoționale provocate de schimbările climatice și dezvoltării rezilienței emoționale ca resursă de adaptare. Cu o suprafață de peste 2.000 mp, grădina de pe Calea Victoriei nr. 151 devine un loc în care este explorată posibilitatea unei grădini comunitare, ca refugiu climatic și „infrastructură a îngrijirii”. Din august până în noiembrie, programul a adus aici discutii, plantări,  si intalniri pentru construirea rezilientei emotionale in fata schimbarilor generate de criza climatica. La lansarea programului, comunitățile locale, jurnalisti, artisti, activiști și angajați din sectorul public au fost invitați să discute despre bunăstarea și sănătatea mintală a cetățenilor, plecand de la schimbarile generate de criza climatică și sa propuna tactici si modele de colaborare. Club Clorofila privește anxietatea climatică nu doar ca pe o problemă individuală, ci și ca pe o experiență socială comună, care apare pe măsură ce devenim martori ai dezastrelor ecologice din jurul nostru. Insa, această anxietate poate deveni, la rândul ei, un impuls pentru acțiune colectivă, atunci când este susținută de speranță și participare.

Schimbările climatice pun la încercare nu doar ceea ce expun muzeele, ci și responsabilitățile care le revin. Club Clorofila nu pretinde că poate rezolva criza climatică. Proiectele sale sunt deliberat locale și modeste, ancorate în apropierea unei comunități restrânse, tocmai pentru a susține acțiuni concrete şi transformare reala. Activitatea organizației arată cum instituțiile culturale pot deveni locuri în care adaptarea la schimbările climatice se pune în practică prin inițiative participative și colaborare. Este și o invitație să ne imaginăm curatoriatul nu doar ca pe o activitate de concepere a unor expoziții temporare, ci și ca pe o cultivare pe termen lung a unor spații în care cunoașterea ecologică și grija civică pot prinde rădăcini.

Cele trei grădini îngrijite de Club Clorofila — grădina Muzeului Hărților, grădina Palatului Suțu și grădina Casei Filipescu-Cesianu — pot fi vizitate în timpul orelor de program ale muzeelor de care aparțin şi în timpul evenimentelor speciale.

Seria de întâlniri „Cerc pentru Anxietate Climatică” continuă în luna noiembrie. Mai multe detalii și înscrieri, aici.