Expoziția cu alură de retrospectivă, recent deschisă la MNAC, îl aduce în prim plan pe Ion Grigorescu, unul dintre cei mai interesanți și provocatori artiști ai ultimelor cinci decade din arta românească. Conceptul expozițional, susținut de Călin Dan, curatorul acestui eveniment, a pornit de la coexistența unei realități multi-fațetate a operei lui Grigorescu, în care o viziune egocentrică, îndreptată spre cercetările legate de propriul său corp și de sexualitate, alternează cu interesul pentru societate și pentru situația politică a țării (mai ales în momentele critice), dar și cu valorile etice, uneori redescoperite cu ajutorul credinței și exprimate prin artă religioasă. 

Toate aceste direcții și căutări, adesea contradictorii, se constituie într-o dialectică cu reguli proprii după care funcționează creația lui Grigorescu. În acest sens, o lucrare din expoziție oferă parcă o cheie de lectură: este vorba despre un fotomontaj, realizat cu ajutorul câtorva fotografii luate la Feneriș, prin 1986, rezultând în urma unui performance în mijlocul naturii. Subiectul fotografiilor este artistul însuși, în două ipostaze diferite, fie sărind un obstacol cu o prăjină ținută vertical, fie aplecat, cu fața în jos. Pornind de la aceste fotografii alb-negru, Grigorescu a realizat mai multe variante ale unei lucrări intitulate când Sufletul bun – Sufletul rău, când Sfântul Gheorghe (1987). 

Din fotomontaj rezultă că primul Grigorescu, cel care sare cu o prăjină, îl străpunge pe al doilea Grigorescu, aplecat în față. Cele două lucrări aflate în discuție au intervenții de tempera sau folii de staniol, care adaugă fie niște aripi negre personajului căzut, fie o balanță cu talgerele dezechilibrate, trimițând aluziv la sfera religioasă. Ideea de dublu, de confruntare cu sine însuși de pe poziții rivale este aparent deconcertantă, dar, în realitate, oferă posibilitatea interpretării operei artistului din diferite perspective. „Binele și răul rezidă în sine însuși, în om, dând naștere celor doi eroi, care se pun în valoare reciproc”, nota artistul ca un fel de explicație oferită suplimentar pentru aceste imagini. Admițând coexistența celor două personaje care se potențează reciproc, artistul pune în mișcare o dialectică subtilă și, adesea, neobișnuită pentru înțelesul comun, utilizată pentru conceptul expozițional – viețile paralele ale celor doi Ion Grigorescu, aflați în perpetuă confruntare. 

Întreaga expoziție este construită pe această dialectică, antrenând privitorul în direcții contradictorii: experimentele performative și de artă corporală alături de artă religioasă (proiecte pentru icoane sau pentru pictură murală bisericească), lucrări de început, marcate de o anumită franchețe frustă a reprezentării, alături de proiecte mai elaborate, târzii. Peste toate aceste lucrări domină conceptul de realitate, chiar și atunci când artistul se referă la realitatea interioară, aceea a gândului sau chiar a visului.

Astfel, conceptul curatorial încearcă să pună în valoare tocmai acest amalgam din creația lui Ion Grigorescu, prezentând, prin nuclee narative sau mai puțin explicite, alăturarea pe simeze a unor lucrări ce transmit o anume obiectivitate alături de cele pur subiective, mixarea mediilor dintre cele mai diverse (desen, litografie, pictură sau fotografie cu intervenții de pictură, fotografie și film, obiect și instalație) și a perioadelor de creație. Toate aceste elemente contribuie la o percepție blurată a ansamblului, scontată de organizatori și care, de altfel, pare a fi în ton cu modul lui Ion Grigorescu de a-și prezenta propriile lucrări. Privitorul este invitat să exploreze ansamblurile de lucrări care uneori se ridică mult pe verticala pereților de expunere, împiedicând o relație mai apropiată cu acestea. 

Așa cum a afirmat deja artistul prin intermediul unei expoziții anterioare – „Fotografia în sistemul circulator”* – fotografia reprezintă pentru el un sistem vital, strâns legat de propriile lui concepte artistice. De aceea bogatul corp de lucrări fotografice și filmice, care ar fi meritat, poate, o prezentare de sine stătătoare, apare în expoziția retrospectivă „inventariat”, asemănător unor cópii-contact, înșirate de-a lungul pereților într-un fel de „friză” cu totul originală. Aceste fotografii sunt expuse pe cartoane, întărind impresia poveristică pe care o lasă întreaga expoziție. Filmele rulează egal, fără a marca reperele importante din acest domeniu de creație a lui Grigorescu. 

Complexitatea materialului cercetat de echipa curatorială și adus în spațiul public transformă expoziția „Grigorescu Ion – Ion Grigorescu. Vieți paralele” într-un real eveniment. Păcat că acest material uriaș este greu de asimilat în lipsa unui program de pedagogie muzeală, a unor conferințe tematice sau a unor proiecții de filme urmate de dezbateri.

* Ion Grigorescu, „Photography in the Circulatory System”, expoziție la City Business Centre, Timișoara, noiembrie 2013 – ianuarie 2014.