Bucharest International Experimental Film Festival 2017 tocmai s-a încheiat. Aflat la a șaptea ediție, festivalul continuă și îmbunătățește formula pe care a dezvoltat-o de-a lungul anilor, aceea de a aduce împreună lungmetraje și scurtmetraje care s-au făcut remarcate la festivaluri internaționale (anul acesta, acestea sunt Rotterdam Film Festival, Cinedans Amsterdam, Berlinale Forum Expanded, and La Quinzaine des Réalisateurs), precum și de a popularize lucrări mai puțin cunoscute, urmărind de asemenea dezvoltarea unei scene locale.

În timp ce ediția de anul trecut a avut un program dedicate filmelor românești, atât de la regizori cu vechime în domeniu cât și de la artiști tineri nespecializați în cinematografie, pe lângă filmele românești prezente în restul programelor, ediția din acest an a avut dor trei producții românești în total, care au concurat automat pentru premiul special pentru cel mai bun regizor român. Ceea ce BIEFF 2017 a adus nou pentru regizorii aspiranți locali a fost o discuție cu trei invitați: Nora Molitor (a representative of Berlinale Forum Expanded and Arsenal Institute Berlin), Paolo Moretti (Member of the Selection Committee, Festival of Documentary Film FIDMarseille), and Boglárka Nagy (manager of film projects and programmer of Elvire Popesco Cinema), care a acoperit teme precum networking-ul, documentarea, formatul în care ar trebui ar trebui să fie trimis un film către un festival, cheltuielile aferente, posibilitățile de colaborare cu institutele culturale (Boglárka Nagy a susținut deschiderea Institutului Francez față de astfel de proiecte), precum și o mică dezbatere despre care e cel mai bun moment de a-ți face filmul disponibil gratuit pe internet. Sfatul general numărul 1 a fost „ai răbdare și nu dispera în cazul unui refuz”, mai ales în această nișă a filmului experimental, unde, pentru a-l parafraza pe Paolo Moretti, calitățile care fac un film să fie respins pentru o competiție pot fi calitățile care în fac să fie acceptat în alta.

Pe băncile din fața intrării în studioul Horia Bernea din cadrul Muzeul Țăranului Român, în compania pisicilor, sau pe cele din curtea Institutului Francez, sub ploaia de petale de flori parfumate de primăvară, atmosfera pre-proiecție de afară era însorită și serenă, iar în interior, după o proiecție, aceasta se mai dinamiza, datorită energicilor purtători de ecusoane care întrebau aleatoriu despre filme sau despre atmosfera festivalului și care luau interviuri spontane regizorilor. La sesiunile de Q & A, publicul și invitații au reușit să discute cu succes totul de la tehnici la concepte, de la anecdote haioase despre producție și distribuție, la comentarii pertinente despre societate, fără medierea unui traducător, deși și fără dezbateri aprinse.

Ediția de anul acesta a BIEFF s-a desfasurat in doar două locații, ambele pline, mai ales la proiectille de noapte, si neincapatoare la lungmetrajele cap de afis – Endless Poetry (Alejandro Jodorowsky, 2016) and Manifesto (Julian Rosefeldt, 2017) – ale căror proiecții au fost sold out cu zile înainte de eveniment. Acesta e unul din mai multe semne că, la nivel local, gustul pentru filme experimental e în creștere. Cu multe cinematografe bucureștene de stat neîntrunind criteriile de siguranță și având mare nevoie de renovare, și cu costurile mult prea ridicate de închiriere a unui cinema comercial de mall, organizatorii vor trebui să fie creativi cu spațiul și cu evenimentele pentru a acomoda un public crescând de producatori și privitori.

Din punct de vedere stilistic, a fost, dupa cum ne-am aștepta, o mare varietate printre lucrari (care, ca in fiecare an, au fost grupate tematic), regizorii explorând posibilitățile noilor medii și găsind soluții originale la probleme de reprezentare, care vin cu propriile estetici. E interesant de văzut și cum unii din aceștia au prins idei si imagini plutind prin (cyber)spatiu și au dialogat cu ele în feluri originale. Look-ul de New Aesthetic dat de graficile pe calculator era prezent in mai multe filme, integrat însă în discursul filmului, mereu contribuind la conținut. Pentru mine, „«[…] craving for narrative»” (2015) al lui Max Grau a dat tonul in această direcție. Începând ca o serie de remarci jucăușe pe fundalul unei bucle făcute de regizor dintr-o secvență din filmul „Grease” (1978), acesta devine, pornind de la povești personale, o incursiune în nevoia de linearitate, de narațiuni semnificative din trecut, într-un prezent tulbure și haotic, nostalgie care se manifestă vizual azi în, ca să dau un exemplu la îndemână, gata-sintetizat, estetica vaporwave. Graficile acestea evocă sentimemte de nostalgie si ruină în „Fiesta Forever” (Jorge Jácome, 2016), în timp ce în „Critical Mass: Pure Immanence” (Anne de Vries, 2015) și în „Painting With History in a Room Filled with People with Funny Names 3” (Korakrit Arunanondchai, 2015), acestea sugereaza conectitudinea tuturor lucrurilor, cu tehnologia ca mijloc spre transcendență, în cel dintâi, și ca prezență integrate în experiența spirituală (în cea din urmă, unde naratorul dialoghează cu o dronă, ca cu un spirit, și în care arte și ritualuri din toate perioadele se succed și se îmbină).

Pe lângă istorie, și spațiul și relațiile de putere sunt și ele chestionate prin aceste tehnologii. Peisajele construite ne permit sa exploram inaccesibilul (și minatul) DMZ (zona demilitarizată) dintre cele doua Corei, de deasupra si de dedesubt, în „489 years” (Hayoun Kwon, 2016) și chiar să îl vedem explodând și izbucnind în flăcări; cu alte cuvinte, să ne imaginăm împreună cu naratorul minele detonate și gardurile de separare distruse.

Asta nu inseamna ca avem o convergenta absoluta a discursurilor. Chiar diversitatea dă unui astfel de festival farmecul său. De exemplu, Clemens Von Wedemeyer abordează potențialul mai întunecat al tehnologiei. În lumea filmului său ESIOD 2015 (2016), datele și valuta au fuzionat, iar amintirile oamenilor sunt stocate în și tranzacționate de către bănci.

Sunt abordate într-o varietate de moduri și problemele legate de corp si gen. Într-o manieră estetică, vedem asta în programul „Emotional Bodies” (filme difuzate la Cinedans Amsterdam), în care scene și peisaje cotidiene erau înnoite prin dans contemporan. Programul „The Politics of the Body” și-a asumat un discurs mai polemic față de eliberarea corporală. În ciuda predominantei corpului ca temă (eliberatoare, emancipatoare) în artele modernă și contemporană, poveștile relatate de lucratoarele/ terapetele sexuale din „Night Soil – Economy of Love” (Melanie Bonajo, 2015) despre dificultatea unor femei de a se împăca cu propriile lor corpuri și mecanisme sexuale. Incomodă e de asemenea și mentalitatea de gloată (în cuvintele regizoarelor) demascată în „American Reflexxx” (Alli Coates and Signe Pierce, 2013), filmat în Myrtle Beach, Carolina de Sud, în care artista Signe Pierce merge pe stradă, oprindu-se pentru un dans de câteva ori, îmbrăcată într-o rochie scurtă și cu o mască-oglindă. Prezenței ei neobișnuite, chiar și pentru acel lor, reacțiile oamenilor variază de la glume, la bănuieli de mascilinitate, la a o brusca sub ochii și camerele de filmat ale mulțimii.

În programul eponim al festivalului, „You Are Another Me” (traducerea unui salut maiaș tradaițional), o serie de regizori europeni, mai puțin unul, au adus pe ecrane o serie de povești devastator (mai puțin una) de actuale despre război și imigrație, vocile, desigur, aparținându-le oamenilor reali. Făcut să fie tulburătoar și provocatoar, dar și estetic și melancolic, calupul acesta a reprezentat un exercițiu de empatie care, văzut în contextul festivalului, se îmbină cu alte subversiuni, de la cele ale rolurilor de gen, la ale narațiunilor stereotipice hollywoodiene, la cele ale filmului ca mediu. (Pentru aceste trei categorii din urmă recomand, dacă aveți șansa: „Man” (Maja Borg, 2016), „Eden’s Edge” (Gerhard Treml, Leo Calice, 2014) și „Bring Me the Head of Tim Horton” (Guy Maddin, Evan Johnson, Galen Johnson, 2015)). În ansamblu, BIEFF 2017 a fost un uriaș creuzet pentru discursuri și idei din toată lumea dar de care, cred, cu greu s-ar fi putut simți cineva alienat. Aștept cu nerăbdare ediția de anul următor, și sper că festivalul va reuși să se extindă, în toate modurile posibile.

BIEFF 2017 a fost între 28 martie – 2 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.