Tehnologia promite o lume a confortului, în care sarcinile sunt automatizate, informațiile sunt extrem de accesibile, iar limitele timpului și spațiului par să se estompeze. Fără îndoială, aceasta ne-a facilitat viața în numeroase moduri, făcând comunicarea, munca, timpul liber și, desigur, producția artistică mai eficiente și accesibile. Dar această ubicuitate tehnologică are și o latură mai întunecată. Pe măsură ce devenim din ce în ce mai legați de dispozitivele noastre, riscăm să pierdem contactul cu subtilitățile și experiențele senzoriale care ne definesc umanitatea. Mai mult, merită să ne întrebăm cum influențează domeniul digital amintirile și narativele noastre personale. Comoditatea externalizării amintirilor prin intermediul stocării digitale poate duce, fără să ne dăm seama, la o depreciere a capacității noastre de a ne aminti și de a ne retrăi experiențele în mod organic, la fel cum tehnologia însăși este, în timp, supusă fenomenului de generation loss.

În această eră profund influențată tehnologic, este imperativ să fim prudenți în relația complicată cu tehnologia și să încercăm să găsim un echilibru. Pe măsură ce îmbrățișăm facilitățile sale, trebuie să nu pierdem din vedere păstrarea calităților intrinseci care ne definesc umanitatea și profunzimea memoriei noastre colective.

Dezvoltând tema de anul trecut, „The Changing and The Indeterminate”, ediția 2023 a festivalului SIMULTAN propune o reflecție asupra oscilațiilor, fără îndoială un leitmotiv al existenței contemporane. De la pandemii, la războaie, la schimbări climatice și neliniște socială generală, ne-am obișnuit să oscilăm între ororile lumii reale și ecranele luminoase ale dispozitivelor noastre, care ne amorțesc și ne hipnotizează. Dar cum sună aceste oscilații, care este ritmul lor și cum se armonizează ele cu propriile noastre pulsații interioare? Și, mai ales, ce rămâne între oscilații? Ce putem aduna de acolo?

„Oscilația servește ca principiu fundamental în înțelegerea și interacțiunea cu lumea noastră. De la cele mai mici vibrații atomice la cele mai mari mișcări cosmice, oscilația modelează experiențele noastre, comunicarea și progresele tehnologice. Recunoașterea importanței oscilației în viața noastră poate aprofunda aprecierea noastră pentru complexitatea și frumusețea fenomenelor naturale și tehnologice care ne înconjoară. Simțurile noastre, cum ar fi vederea, auzul și atingerea, se bazează pe modele oscilatorii pentru a interpreta lumea din jurul nostru,” detaliază Levente Kozma, co-fondator, SIMULTAN, în textul curatorial.

Acestea sunt câteva dintre conceptele abordate de artiștii vizuali și de sunet din ediția 2023 a festivalului SIMULTAN, care a avut loc la începutul lunii octombrie. Sub titlul „Oscilații. Lucruri de reținut”, evenimentul a sărbătorit 18 ani de existență și activitate și s-a desfășurat la Muzeul „Corneliu Miklosi” și la fostele ateliere ale Societății de Transport Public Timișoara – reunite conceptual în cadrul aceluiași eveniment pentru prima dată de la reconversia lor în viitorul Centru de Artă, Tehnologie și Experimentare MultipleXity (MX).

Simultan Festival 2023 – Foto: Cornel Putan

Spațiul joacă un rol important în experiența de vizionare/ascultare. În acest an, suprafața deschisă al muzeului a fost gândită pentru a fi un spațiu expozițional pentru video-uri, instalații artistice și workshop-uri pe timp de zi, și o sală de concerte pe timp de noapte. Această abordare modulară a avut ca scop, cel mai probabil, intersectarea celor două categorii de public ale festivalului, cei care vin pentru secțiunea de artă vizuală și pasionații de muzică. Organizatorii SIMULTAN au fost întotdeauna conștienți de această ruptură și capabili să se adapteze pe măsură, în trecut ocupând spații separate pentru artă și sunet, precum și atelierele și conferințele care vin să formeze o punte între cele două. Cu toate acestea, configurația din 2023, cu toate evenimentele programate într-un singur loc, face mai convenabil pentru vizitatori să experimenteze pe deplin vastul meniu artistic al SIMULTAN.

SIMULTAN pe timp de zi

Începând cu clasicul apel deschis pentru lucrări video, în fiecare an, festivalul își asumă dificila sarcină de a trece prin sute de propuneri și de a crea o selecție curatorială coerentă. Lucrări realizate de artiști locali precum Alexandra Coroi, Adrian Ganea și taietzel ticalos au fost proiectate alături de video-uri semnate de Patrick Topitschnig, Adam Sébire, Jingyi Wang și mulți alți creatori internaționali, pe șase ecrane și proiecții răspândite prin Muzeul „Corneliu Miklosi”. Vizitatorii au fost invitați să le vizioneze și să se imerseze în peisaje digitale vii, cu aspectul lor straniu ce oscilează între real și ficțional – randări 3D impecabile, texturi realiste, arhitectură imposibilă, dar recognoscibilă –, să râdă la colaje video pline de umor sau să tresară la povești reale tulburătoare, și chiar să se miște pe ritmurile hipnotice și cadențele experimentale ale unora dintre video-uri – în care sunetul generează imagini abstracte.

Katherina Sadovsky (Russia) – Rage (2023)

Într-adevăr, sunetul și imaginea ­– în această ordine – formează zona gri în care SIMULTAN operează, prezentându-și cei mai relevanți artiști. Ioana Vreme-Moser este poate cea mai reprezentativă artistă a festivalului, a cărei întreagă carieră a fost marcată de SIMULTAN – o artistă transmedia care reușește să găsească echilibrul subtil între auditiv, vizual și, uneori, chiar tactil, pentru a explora și prelucra diferitele materialități ale sunetului. Lucrările sale, de la performance-uri la instalații, se concentrează în jurul componentelor electronice – sunetele pe care le produc, modul în care acestea interacționează cu corpul ei, din ce sunt făcute, istoria lor, lanțul de producție și legăturile lor ulterioare în lumea naturală.

Instalația Amnezie Minerală a Ioanei ilustrează evoluția și deteriorarea microcipului învechit, trasând o istorie vizuală a obsolescenței. EPROM-uri interactive din diferite generații, care conțin fragmente de sunete – micile lor memorii găzduind doar o scurtă expresie sau chiar un singur cuvânt rostit – au fost expuse sub lumini UV, erodându-se încet pe durata festivalului, fiind declanșate de prezența vizitatorilor. Instalația se extinde din punct de vedere conceptual în workshop-ul său Sizzling Semiconductors (dezvoltat înainte de eveniment) și în conferința performativă Screaming Minerals. Acest performance a deschis ediția 2023 a SIMULTAN și a servit drept introducere perfectă pentru multiplele concepte propuse de festival. Începută ca o prezentare obișnuită, dar fascinantă, despre diferitele metale și elemente folosite ca semiconductori de-a lungul istoriei, prelegerea ia o turnură experimentală pe măsură ce vocea cristalină a Ioanei începe să se moduleze și să se întrerupă. Curând, boxele devin inundate de purici radio, clicuri și șuierături, iar atenția publicului se mută de pe ecranul de prezentare pe participanții de la workshop, apăruți parcă de nicăieri, operând dispozitive mici și rudimentare pe care le-au creat ei înșiși.

Ioana Vreme-Moser – Screaming Minerals — Lecture performance – Foto: Andreea Săsăran

Acest performance de deschidere este strâns legată de una din temele principale ale festivalului, lucruri de reținut, invitând publicul să contemple la ideea de fosile tehnologice și tendința tot mai accentuată de obsolescență programată și, din punct de vedere conceptual, se leagă cu celelalte două instalații de artă expuse în muzeu.

Welcome to the Relative End of the Road not Taken! de Andrei Dinică, Mihai Drăgan și Sabina Suru este o instalație anti-interactivă – o cameră întunecată cu o podea neagră, lucioasă și trei monitoare. O imagine granulată cu ceea ce pare a fi aparatură învechită de laborator oscilează de pe un ecran pe altul, în timp ce o broască țestoasă mecanică se târăște pe podea, îndepărtându-se de orice spectator. Utilizarea tehnologiei vechi, la fel ca în performanceul Ioanei Moser, împreună cu broasca țestoasă leneșă și timidă sugerează un fel de bulă temporală, în care progresele amețitoare ale tehnologiei și științei sunt suspendate în timp.

Ideea de ere temporale este dusă mai departe de Andreea Medar și Mălina Ionescu în video/instalația Land Under Wave, expusă tot la muzeu. Mălina și Andreea lucrează împreună de mai mulți ani, iar operele lor colaborative se centrează adesea în jurul dezgropării straturilor geologice pline de semnificație în diverse zone din România. De la terenurile înverzite din Hațeg la delta urbană a Bucureștiului, cercetarea lor din prezent le duce în nordul Craiovei. Aici, cele două artiste au găsit fosile neobișnuite în grădinile localnicilor, care le folosesc ca îngrășământ, convinși de proprietățile lor alcaline excepționale. Instalația constă într-un video în care artistele, însoțiți de geologul Vlad Iorgoni, cern pământul și inițiază o conversație cu localnicii despre comorile ascunse sub picioarele lor, sugerând posibilitatea ca acolo să fi existat cândva o mare antică. Unele dintre fosile sunt expuse alături de videoclip pentru a fi inspectate de public – un memento că, deși lumea se mișcă cu o viteză alarmantă, persistența ruinelor și a fosilelor ne încurajează să încetinim pasul.

Land Under Wave — cercetare și instalație de Andreea Medar & Malina Ionescu – Foto: Andreea Săsăran

Peste drum, la fostele ateliere STPT, Edge of Chaos al lui Michal Mitro răsună până la muzeu, sugerând un alt tip de persistență. Terenurile vechilor ateliere răsună de zgomote ascuțite, provenind din unul dintre cele două hangare, acum transformate în spații de artă. Înăuntru, un șir pulsând de lumini cu leduri se adună deasupra unui set de difuzoare realizate manual, care emit țipete ascuțite de feedback audio. Acest zgomot pare a fi aleatoriu și destul de neplăcut, însă, la o privire mai atentă, este direct influențat de sunetele vizitatorilor care se plimbă prin încăpere. Edge of Chaos oglindește haosul vieții cotidiene și sistemele opresive care o guvernează din umbră. Un individ s-ar putea simți copleșit de sunetele aspre ale acestei instalații, dar un grup de oameni are potențialul de a domina zgomotul sufocant doar prin simpla lor prezență – o invitație la contemplarea dihotomiei individual-colectiv – încă o oscilație.

În spațiul alăturat, această oscilație este reformulată ca un proces autoreflexiv. All in One al Emiliei Păunescu, o spectaculoasă experiență interactivă imersivă, oferă o descriere cinematografică a anxietății, ilustrând diferitele moduri în care aceasta se manifestă în corpul nostru, transpunând în sunet și imagine date relevante din cercetarea neuronală. Anxietatea este, într-adevăr, recunoscută ca fiind o stare prevalentă și cronică pentru multe persoane din zilele noastre. AIO invită publicul la o experiență intimă și chiar neliniștitoare. Configurația cu mai multe ecrane a instalației rămâne inactivă până când spectatorul inițiază lucrarea de artă prin intermediul unei interfețe simple, selectând nivelul de intensitate pentru stările emoționale reprezentate. Componenta muzicală a instalației provine din traducerea semnalelor EEG în note muzicale, în timp ce elementele video au rolul de a umaniza experiența, funcționând ca un canal de manifestare emoțională.

AIO – ALL IN ONE — instalație imersivă și interactivă – Foto: Andreea Săsăran

Pentru a încheia partea de zi a evenimentelor programate la SIMULTAN și, bineînțeles, pentru a face o tranziție lină către partea de spectacol sonor a evenimentului, alte două workshop-uri au propus un cadru pedagogic de a aborda arta și tehnologia. Asemenea conferinței-performance a Ioanei Vreme-Moser, Signals of Uncertain Path de Neja Tomšič și Mihai Toth a prezentat prima iterație a unui proiect mai amplu în domeniul primelor istorii ale informaticii. În acest performance, Tomšič și Toth analizează relațiile dintre corpurile umane și mașini și pun în scenă procesul laborios de operare al computerelor. Ei descriu în mod viu natura dificilă și solicitantă a mașinilor, aducând în discuție, de asemenea, munca nevăzută a femeilor, care au fost, până în anii 1980, inovatoare și lidere în domeniul informaticii.

În workshop-ul mai convențional al lui Cătălin Crețu, abordarea sa în ceea ce privește sunetul și tehnica sugerează mai degrabă o privire spre viitor decât spre trecut. Crețu, un compozitor cu experiență în inginerie, se inspiră în mod unic din acest domeniu în creațiile sale muzicale și își invită publicul să facă la fel. El transpune calcule în experiențe auditive, descriind în mod deschis complexitatea procesului său creativ, prezentând software-urile specializate și frecvențele care compun lucrările sale. Entuziasmul lui Crețu din timpul discuțiilor sale este molipsitor, acesta articulând cu pasiune simbioza dintre tehnologie și intuiția artistică, dezvăluind un angajament profund față de structurile subiacente și complexitățile matematice care definesc limbajul său muzical.

SIMULTAN pe timp de noapte

Pe măsură ce muzicienii contemporani ocupă scena SIMULTAN, iar muzeul devine o sală de concerte, este important de reținut faptul că aceste reprezentații sunt uneori dificil de ascultat, fiind lipsite de formă, ritm sau repetiție. Porțiunea de muzică experimentală a SIMULTAN poate fi descrisă ca fiind un „gust dobândit”. Dar, așa cum a subliniat Crețu în prezentarea sa, a face „efortul” de a experimenta muzica inaccesibilă încurajează deschiderea, răbdarea și aprecierea unei game mai largi de sunete, în special subtilitățile texturilor sonore sau noutatea sunetelor neobișnuite. La urma urmei, de ce să nu oscilăm între melodii familiare și ritmuri din afara zonei de confort?

Dorit Chrysler și Alberto Novello

Acestea fiind spuse, unele concerte sunt mai ușor de digerat decât altele, mai ales cele audio-vizuale. Compozitoarea și muziciana Dorit Chrysler, alături de artistul vizual Alberto Novello oferă un spectacol vulnerabil și cald, transportând publicul pe tărâmuri eterice, din alte lumi, ce amintesc de deceniile anterioare. Melodiile, care aduc a minimal wave, iau o turnură mai întunecată, manipularea intuitivă a thereminului adăugând o dimensiune unică și obsedantă peisajului sonor. În mod deosebit, interpretarea sa a piesei I Feel Love a Donnei Summer se remarcă ca un cover captivant, demonstrând și mai mult abilitatea lui Dorit de a infuza elemente clasice într-un performance contemporan.

Colaborare dintre artista de sunet Jasmine Guffond și artistul vizual Ilan Katin se desfășoară ca o experiență auditivă lentă și hipnotizantă, însoțită de forme grafice schimbătoare pe ecran, sugerând un soi de nou început digital. Această narațiune sonoră poartă publicul într-o călătorie de la tăcere la zgomotul vieții urbane, punctată de ciripitori sonice direcționate, pe rând, către un singur difuzor. Ecranul devine inundat de forme care transformă date de supraveghere, colectate de Guffond în activitatea sa de cercetare, în sunete. În mod similar, în performance-ul lor audio-vizual, Simina Oprescu, Cosmin Nicolae și Matei Băcanu investighează condiția diasporeană – toți artiștii sunt născuți în România, dar trăiesc și lucrează în Berlin. Prin utilizarea evocatoare a sunetelor de clopote și chimes, artiștii explorează complexitatea sentimentului de neapartenență și natura tranzitorie a spațiilor. Utilizând grile, hărți oscilante și imagini AI, performance-ul se desfășoară pe măsură ce formele traversează diverse peisaje, însoțite de o numărătoare inversă neliniștitoare, sugerată de ceasuri. Imaginile generative se împletesc perfect cu sunetele ritmice, dând naștere la apariția unor orașe și structuri stranii.

Simina Oprescu, Cosmin Nicolae și Matei Băcanu – Foto: Cornel Putan

Aceste performance-uri impregnate de vizualitate pun în evidență fluxul și refluxul perfect al sunetului, transformându-le într-o explorare captivantă și multisenzorială. Un alt artist de sound care se folosește de imagini ca suport pentru experimentele sale sonore, într-o manieră ușor diferită, este Simon Whetham. Utilizând hard disk-uri care emit, parcă, bolboroseli din interiorul unui stomac, Whetham lucrează cu tot felul de dispozitive învechite care produc sunet în timp ce sunt proiectate pe ecran. Aceste device-uri mecanice, inclusiv diverse tipuri de motoare și amplificatoare, produc o simfonie zornăitoare, cu bobine și tehnologii vechi asamblate din piese mobile recuperate. Artistul reciclează ingenios aceste dispozitive, creând un peisaj auditiv unic care estompează granițele dintre elementele create de om și cele găsite.

În acest sens, mulți dintre artiștii de sunet și muzicienii care au urcat pe scena SIMULTAN în acest an nu folosesc mijloace vizuale și se află într-o continuă sondare rezonantă, ducându-și „instrumentele” la limită în compoziții instantanee. Muziciana experimentală Svetlana Maraš creează o experiență sonoră distinctă prin vibrații cutremurătoare și zgomote glitchy. Ea produce cu îndemânare sunete electronice prin atingere, țesând un peisaj auditiv obsedant asemănător cu o ploaie și tunete electrice. Cunoscută pentru munca sa cu instrumente de percuție preparate, Maraš creează compoziții bogate în texturi și folosește micro-sample-uri care conferă profunzimea și complexitatea creațiilor sale.

SIMULTAN nu este străin performance-urilor atmosferice și tulburătoare, cum ar fi cea a Anei Fosca, o incantație hipnotizantă și cathartică care întrupează durerea și disperarea, pătrunzând în tărâmul drone-lor și al noise-ului întunecat. Compozițiile ei dezlănțuie vibrații cutremurătoare acute, creând o senzație de sfârșit de lume. Fosca se aventurează în colțurile întunecate ale pământului, evocând scenarii auditive asemănătoare cu fumul emanat de cazanul unei vrăjitoare. În timp, sunetul, o modulație continuă, evoluează în ceva și mai amenințător, zguduind întreaga sală cu prezența sa puternică. În același registru, Jacqnoise creează o experiență auditivă ritualică prin voci dezarticulate și prin deconstrucția diferitelor sunete pe care artista le culege. Sincronizată cu mediul înconjurător, performance-ul ei se desfășoară cu melodii lungi, obsedante, ce poartă o calitate sumbră. Oscilând între momente de tăcere și zumzeturi joase, ce amintesc de mișcarea plăcilor tectonice, compoziția ei seamănă uneori cu bătăile unei inimi electrice.

Ana Fosca

Același sentiment de tulburare se regăsește și în simfonia de orgi dezarticulate a compozitorului Robert Piotrowicz, al cărui performance îmbină cu măiestrie melodii unice și neconvenționale. Artistul a mai fost prezent în cadrul SIMULTAN în trecut, la Sinagogă, cu compozițiile sale ce împletesc armonii ciudate, creând o atmosferă care amintește de o casă de păpuși bântuită. Utilizând acordeoane, muzicuțe și alte instrumente de aer alături de ritmuri plunderfonice, Piotrowicz imită cu îndemânare sunetele orgilor, abordarea sa inovatoare extinzându-se la crearea de noi instrumente din diverse dispozitive.

Probabil una dintre cele mai dificile sesiuni de audiție din cadrul festivalului, muzicianul Thomas Ankersmith se adâncește în designul experimental al sunetului prin utilizarea sintetizatorului serge modular, un aparat care nu prea are tangențe cu zona tradițională a muzicii, ci mai degrabă servește ca un laborator sonor deschis. Abordarea sa este în întregime analogică, lipsită de sample-uri și oscilatoare digitale, rezultând o serie de generatoare de feedback și zgomot care se ciocnesc între ele, asemănătoare cu sunetele explozive dintr-o zonă de război. Fără efecte sau echipamente suplimentare, Ankersmith creează sunete noi care sfidează familiaritatea instrumentelor tradiționale, creând o atmosferă întunecată și apăsătoare. Oscilând între clipe de tăcere și bubuituri puternice, zgomotele sale electronice, care sună ca niște insecte, se transformă în anticiparea unei căderi de bombe, introducând un element spațial care imită proximitatea și distanța. O prezență stranie pare să urmărească ascultătorul; această experiență nu se adresează celor slabi de inimă, ci se vrea o călătorie provocatoare, dar imersivă, prin oscilații care rezonează profund.

Thomas Ankersmit – live performance – Foto: Cornel Putan

Ilpo Väisänen și grupul muzical hÄK/Danzeisen sunt potențialii favoriți ai festivalului în acest an. Väisänen, renumit pentru colaborarea sa cu Mika Vainio în duo-ul finlandez Panasonic/Pan Sonic, este o figură centrală a muzicii electronice contemporane. Lucrările sale solo sunt caracterizate ca fiind în permanentă fluctuație între cald și rece, compuse din scârțâituri, fluierături, zgomote stranii și improbabilități ritmice. Spectacolul său începe cu melodii extraterestre, nepământene, punctate de un țipăt ancestral modulat care oscilează între electric și straniu de uman. Treptat, această experiență sonoră evoluează într-o cadență ritmică, creând o atmosferă de club cu nuanțe tribale; aproape că îți vine să dansezi. În cele din urmă, performance-ul se încheie la fel cum a început, ca și cum nava-mamă își ia din nou zborul, lăsând în urmă rămășițele unei întâlniri auditive nepământene.

Duo-ul muzical hÄK/Danzeisen sfidează cu îndrăzneală rolurile tradiționale ale instrumentelor muzicale, abordând un nou limbaj muzical. Concertul lor îmbină bătăile puternice de tobe ale lui Danzeisen și modulațiile sonore ale lui Bernd Norbert Würtz alias hÄK, creând o experiență dinamică care oscilează constant între registrele de „compus” și „improvizat”. Fiind singura trupă live și performance-ul de închidere al SIMULTAN, duo-ul prezintă un amestec convingător și robust de ritmuri de tobe și noise. Cu sintetizatoare care aduc a chitare electrice, sound-ul lor seamănă izbitor de mult cu cel al trupei legendare This Heat, evocând un ethos synth punk modern. Cei doi oferă un final excelent pentru festival, lăsându-și amprenta cu acest show remarcabil care i-a făcut pe toți ascultătorii să dea din cap.

HÄK/Danzeisen — Live performance – foto: Andreea Săsăran

Asemenea performance-uri sonore sunt destul de rare în peisajul cultural românesc, căci muzica experimentală nu și-a găsit încă pe deplin vocea în cadrul scenei artistice locale. După cum s-a menționat anterior, este nevoie de un anumit tip de sensibilitate valorificată în timp pentru a le putea aprecia cu adevărat. Ca atare, eforturile continue ale SIMULTAN de a prezenta experiențe artistice atât de diverse și provocatoare, în special în domeniul artei sonore, sunt mai mult decât lăudabile. De 18 ani, acest festival continuă să creeze spațiul fizic și mental pentru a deveni receptiv la actul de a asculta, în special la peisaje sonore neconvenționale sau solicitante. Festivalul încurajează publicul să transcendă noțiunile preconcepute despre ceea ce constituie sunete „plăcute” sau „acceptabile”, cultivând o perspectivă mai largă asupra esteticii auditive.

„Rareori selectivă, recepția are loc într-o configurație în care input-ul, care este mobil, este foarte susceptibil la feedback. Acesta poate deveni output și viceversa, în cicluri scurte: ca reverberații, ecouri, reflexii pe ecrane, pe căi înguste, pasaje, treceri, defileuri, impasuri, bifurcații frecvente și neașteptate, circuite – gândiți-vă la un cip de calculator defectat – creând puncte specifice în care energiile captive sunt aruncate înainte și înapoi. Recepția este structurată ca o auto-transmitere, îmblânzind necunoscutul, așa cum ne repetăm cuvinte noi pentru a le asimila.”[1]

[1] Serres, Michel, (2008). „Boxes”: The five senses : a philosophy of mingled bodies, tradusă de Margaret Sankey și Peter Cowley (p. 140). Londra; New York: Continuum.

* Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″.

Materialul  nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.